Connect with us

Artiști

Baboi: „Dacă nu trăieşti ceea ce cânţi, totul este nul!” (INTERVIU)

Published

on

Efervescenţa vieţii de cartier a conturat destinul multor oameni şi a adus în linia întâi doar caractere tari. Viaţa de stradă spune multe şi în cea mai pură formă, te ademeneşte, te seduce, te lasă şi te vindecă. Cât de răi sunt băieţii răi din muzica rap?

Bogdan Baboi cunoscut Baboi este un artist a cărui carieră a luat naştere încă din anii ‘96-‘97, iar aceasta este o radiografie a istoriei muzicale rap care escaladează pănâ în prezent. Baboi va defini cu adevărat influenţa muzicii de peste graniţe, cât şi cea prezentă în România, va arăta întregii lumi că muzica se simte la cel mai înalt nivel şi pentru a putea face acest lucru, trebuie să fii real atât în singurătate, cât şi pe scenele mari.

Direct din S-ul fierbinte, Bogdan, originar din Râmnicu Vâlcea este un spirit carismatic, vorbeşte cu bucurie despre pasiunea lui, principiar şi mai întâi de toate, uman. Suntem ceea ce suntem şi nimic mai mult. Trupa „veRbal”, formată din Baboi şi Karie a cunoscut succesul după multă muncă şi implicare de 200% în rap. Au cântat în cartier, prin studiouri improvizate în case, în deschiderea trupelor mari şi pe scene cu un număr impresionant de ascultători. Despre drumurile la Bucureşti, despre refuzul multor case discuri, despre cum Puya a remarcat această trupă, o să observăm în interviul acordat de către Bogdan redacţiei SuperTu.

Aş vrea să discutăm despre istoria trupelor tale, despre tangenţele tale cu Cătălin Brănescu a.k.a Don Kichos cu trupa „DăPretz”, urmată de trupa „Jurnal Obscen”, iar mai apoi să dicutăm despre „veRbal”. Să începem cu ceea ce a început la Râmnicu Vâlcea.

Eu am jucat fotbal de pe la 6 la 20 de ani, dar îmi plăcea şi muzica. Fiind scund, când am dat probe la Steaua, nu m-au acceptat. Pe vremea aia, după apariţia B.U.G Mafia, T-short,  La Familia, toată lumea cocheta în oraş cu  genul ăsta, erau trupe de rap, dance. Noi aveam aşa un grup de prieteni, eu aveam „DăPretz”, Karie avea trupa „Fără Număr”. Cum erau vremurile atunci: caterinci şi muzică. „Jurnal Obscen” am făcut cu un alt prieten, TataSaya, trupă cu care am cântat în deschiderea celor de la „Paraziţii” prin anii 2000. După ce trupa lui Karie s-a destrămat, am hotărât să facem nişte piese, am făcut o trupă şi i-am pus numele „veRbal” şi tot trimiteam demo-uri. Ne-am dus la Bucureşti, la casa de discuri A&A Records, ploua în ziua aia, până am găsit adresa, am intrat acolo uzi leoarcă, nu ne-a băgat nimeni în seamă. Aveam concerte, dar zonal. Am început să lucrăm profesional, lucram în studiouri. Prin 2003, l-am auzit pe Puya că îşi făcuse Scandalos Music, deşi nu aveam speranţa că o să răspundă, nu puteam ştii niciodată. La vreo 30 de minute, Puya ne-a întrebat când venim la Bucureşti. După, am semnat un contract cu Roton Music, lucrurile au mers bine. Cel mai important este că noi păstrăm o prietenie, dincolo de relaţia profesională.

Advertisement

Cum ai descoperit faptul că te descurci să faci muzică? A existat vreun moment declanşator?

Hmm, moment declanşator … mie-mi plăcea oricum, tătăl meu fiind pe vremea aia cu bişniţă , pleca pe afară , aducea casetofoane, muzică cu 2pac, IceMC, Dr. Alban, nu erau toate rap aveau influenţe. Făceam schimb de muzică prin cartier, îmi spuneam că muzica asta transmite ceva. Spre exemplu, am înregistrat o piesă cu Karie, iar primul concert a fost ţinut la Arenele Traian, aici în Rm. Vâlcea  unde capete de afiş erau Animal X, 3Sud-Est şi T-short.  Erau 15.000 de oameni, noi cântam live, singurul lucru pe care l-am gândit e că nu poate să existe ceva mai rău, însă lumea a fost foarte receptivă, au reacţionat foarte frumos. De aici am ştiut că vreau să fac asta.

A fost dragoste la prima vedere cu scena?

Da, mi-a plăcut mult. Mi-a şi confimat că îmi place şi că trebuie să fac muzică.

Cum erau concertele voastre? Dacă vrei să ne povesteşti şi amintirea concertului de la Năvodari.

Cu „veRbal” eram deja consacraţi pe piaţă, am mişcat puţin situaţia De la piesa „Toată noaptea” cu Puya, au început mai multe trupe să fie cenzurate sau scose de pe TV, Paraziţii, B.U.G Mafia. Oricum, nici acum nu este rap pe TV.  La Năvodari, în clădirea unde noi ţineam concertul fusese o piscina transformată pentru seara aceea în club, acolo se dansa. În noaptea aceea erau foarte mulţi oameni. Am cântat primele 3 piese, se uitau ca la teatru la noi, la un moment dat le-am zis „Dacă vă ridicaţi să vă distraţi cu noi, vă promit că data viitoare, vi-l aducem pe Adi de la Vâlcea”, după care a început nebunia, a fost foarte tare.

Advertisement

Ai menţionat într-un interviu că nu acorzi multă încredere trap-ului nici aici, nici peste graniţe. Dacă ai putea să vorbeşti puţin despre schimbările care survin asupra stilului muzical?

Acest stil mi se pare foarte simplu şi foarte mulţi nu sunt realişti. Cei cu adevărat buni, au schimbat mentalităţi, s-au călcat în picioare pentru albume, au avut mesajul lor.

Care sunt artiştii care crezi că eu atins succesul în rap?  

Pai clar „Paraziţii”, „B.U.G Mafia” şi „La familia”, mai mult de atât nu aveau ce să facă, au dat tot. Puya cu  „Undeva în Balcani”. Ce a fost pentru România, aceşti oameni şi-au făcut treaba şi nu au căzut în genunchi în faţa cenzurii.

Ce valori crezi că ar trebui să definească muzica rap?

Advertisement

Genul acesta se bazează pe trăirile pe care le ai. Nu poţi să povesteşti viaţa altuia, trebuie să fii în miezul cartierului ca să poţi înţelege aceste lucruri. Noi alergam să facem bani şi cred că am dus greul, dar cred că dacă nu eram toţi cei vechi, lucrurile nu ar fi stat la fel, acum. Însă cei de acum nu pot atinge succesul acesta, numărul de urmăriri pe Instagram nu defineşte succesul, acei oameni nu vor fi niciodată la concerte. Ideea este să nu fie superficiali.

Te-a vindecat muzica de experienţele trăite?

Bineînţeles, muzica este şi va fi un psiholog. La un moment dat, în viaţă, unele problemele tind să te îngenuncheze, iar scrisul te face mai puternic. Ceea ce refulezi pe piese, te clădeşte.

Sunt băieţii rai din rap cu adevărat baieţii răi?

Zâmbeşte. Din ce văd eu la ora actuală, nu sunt.

Advertisement

Cine este Bogdan?

Bogdan este un băiat de cartier care a ales viaţa asta şi aşa va rămâne până la final. E ca fiecare, cu sentimente, cu trăiri. În anumite situaţii sunt ieşit din tipar.

Redacţia SuperTu îi mulţumeşte lui Baboi pentru interviul acordat.

Artiști

Mihai Mărgineanu: „Poate că ăsta a fost rolul meu: să le deschid „modernilor” calea spre autentic”

Published

on

Foto. LivePictures.ro

Vom afla într-un interviu imaculat al sincerităţii că faima nu este nimic. Un om care tratează cu multă dragoste, folclorul, apreciind momentul actual când oamenii reîncep căutarea propriei obârşii: „Asta poate însemna că oamenii s-au mai calmat cu capu’ și revin la origini.”. Invitatul de astăzi este special pentru că a ajuns la inima cetăţenilor acestei ţări, fiecare fredonând cândva: „Mă iubeşte femeile” sau „Ce mult te-am iubit, Paraschivo…”  

Mihai Mărgineanu este mai mult decât aceste melodii. Pasionat de aviaţie, deţine un brevet de pilot comercial şi merge cu propriul avion la concerte. A debutat în anul 2005 cu albumul  „Gore din Chitila”, apoi au urmat în ordine cronologică: 2007: Și îngerii beau vin, 2009: Pe sub norii de hârtie, 2012: Zaritza, 2016: Teatrul Minciuna, 2019: Fum de taverna. De asemenea, din 2012 îi dă viaţă lui Ardiles prin propriul său eu în serialul românesc, fenomenul „Las Fierbinţi”.

Cu o explozie de fler, ironie şi onestitate, Mihai Mărgineanu va transmite tinerilor şi nu numai, un mesaj subliminal despre calitate, ci nu cantitatea dorinţelor transfomate în vedetism şi cât de important este să ne păstrăm mintea deschisă. Unic şi plăcut, într-un interviu acordat publicației SuperTu, Mihai Mărgineanu.

* * *

Advertisement

Cine este Mihai Mărgineanu când se pune “stop cadru”, iar spectacolul se încheie? 

Mda! În primul rând este omul ăla normal care merge acasă și sta cu ai lui până la căderea somnului. Care citește și se uita la filme, la seriale mai mult sau mai puțin culte, care învață (încă) și care trăiește pentru vacanțe.

V-a marcat destinul cântecul “Zaritza”? Cât de mult a contat remarca făcută de Constantin Drăgănescu, cum că “aveţi voce de Gara de Nord”?

Costica Drăgănescu sau Hodo sau Bunicu sau Moșu sau Baba a fost un spirit tânăr până a trecut în partea cealaltă. Taios și dur cu proştii, băutor și fumător, actor de geniu, dar neînduplecat cu regizorii, un prieten care mi-a schimbat niște concepte în viaţa-mi. Nu am fost de acord cu tot ceea ce facea sau exprima el, dar este unul dintre puţinii care ne-au învațat să ne bucurăm (chiar și) de o fasole la vremea ei sau de o sticlă de vin sec la peşte.

Ştim despre dumneavoastră că preţuiţi amintirile de la Cenaclul Flacăra la care mergeaţi în anul 1982, că la 27 de ani aţi mers la Şcoala Populară de Arte.  Însă, “Gore din Chitila”, a fost prima melodie a dvs. pusă de către Şerban Huidu la radio. A doua zi, apăreaţi la Cronica Cârcotaşilor. Credeţi că începe “clădirea pereţilor” propriei cariere de la această apariţie?

Nu aveam de gând să urmez vreo carieră în viața mea, cuvântul „carieră” sperindu-mă foarte tare. Detest carieriştii la fel cum detest securiştii (a se înțelege prin securişti: turnători). Carieristul (ca și turnatorul) pierde esenţa și jocul.

Advertisement

Categoric da, faptul că Şerban m-a chemat la el în emisiune – și trebuie să ne punem în timpul acela când Cronica Cârcotasilor era cea mai de succes emisiune, la același nivel cu Teo de la ProTv – a fost un moment de cotitură în existența mea efemeră. Acolo m-au văzut și alții care au contribuit la intrarea mea pe scena care mi se pare ca mi-a fost scrisă de alții înainte să mă nasc. Deci, n-am niciun merit, pur și simplu, mi-am urmat calea care s-a dovedit a fi una ușoară.

“Cântecele care au rămas, cântecele folclorice au suflet în ele, nu au cum să moară”. Se observă că sunteţi îndrăgostit de folclor. De ce credeţi că oamenii de astăzi nu mai caută adânc în esenţă şi nu se mai duc spre folclor?

Vă contrazic! Eu cred ca s-a început serios „săpatul” în folclor. Poate că ăsta a fost rolul meu: să le deschid „modernilor” calea spre autentic. Văd din ce în ce mai multe reinterpretări ale folclorului, în toate zonele și domeniile artistice. Asta poate însemnă că oamenii s-au mai calmat cu capu’ și revin la origini. Cu siguranță, un act artistic care intră în folclor are valoare și suflet. Daaaaar … oamenii mediocri și inferiori sunt tot timpul în „pas cu moda”. Și să fii în pas cu moda denotă uneori lipsa totală de imaginaţie .

“Cred că trebuie să vezi cum nu ar trebui să fii, acesta este ‘Las Fierbinţi’” aţi declarat dumneavoastră la un moment dat. Este acest serial oglinda poporului român?

Nu este oglinda poporului român, este oglinda tuturor celor care se complac în mocirla societății. Din păcate noi avem acces imediat la partea urâtă a poporului român. Dar să vedeți și părțile urâte ale celorlalte popoare pe care noi, cică, le apreciem. Și nemții au proştii lor, și francejii, și englejii și toți aia pe care îi știm de la geogra’. Diferența o face PROCENTUL.

Pe noi românii, procentul ăsta covârşitor de proşti-beţivi-hoţi-impostori-şpăgari, ne omoară . Și poate,  în LasFierbinți mai diminuăm un pic procentajul de țărani pocniţi cu leuca în creştet. Sau, cel puțin, asta vrem! 

Advertisement

Aţi declarat că aţi cules “Mă iubeşte femeile” de la Iancu Brezeanu, dar aţi păstrat doar refrenul, restul adaptând. Care a fost impactul acestui cântec şi cât de veridic este?

Una dintre problemele bărbatului  este că se crede cuceritorul femeilor din trib. Și e total departe de realitate. Mai nou, bărbatul român este și cel mai bun jucător de table, iar toți ceilalți masculi sunt începători. De asemenea, bărbatul român este puternic, cu muşchi (chiar dacă prezintă burtă și țâțe) și bea mult fără să se îmbete. Aiurea! Tot felul de d-astea penibile, că d-aia și râd fetele de noi. Acest cântec este esenţa pură în sticluta mică a impotenţei bărbăteşti. Dar e un cântec frumos și de râs!

Cum a fost întâlnirea cu platourile de filmare ale serialului “Las Fierbinţi” şi cum aţi primit această propunere? Care a fost impactul acestei dublări de persoană, diferită de dumneavoastră, pe care trebuia să o repezentaţi? În acest context, cum ați depăşit emoţiile provocate de camera de filmat?

„Fierbinți” este al patrulea proiect de televiziune în care am „actuat” . Și când am ajuns la filmări nu mai eram chiar un novice-prim. Dar am încercat să nu par speriat. În realitate eram foarte speriat și bulversat. Emoțiile nu le-am depășit încă, mai am blocaje (dar toți le avem) și încerc să-mi golesc mintea de mine ca să fie Ardiles mai autentic.

De la cine din serial aţi încercat să furaţi meserie, ce aţi luat de la fiecare? Dacă tot vorbim despre actorie, cum merg lucrurile cu teatrul?

De la toți! Și fără rușine pot spune ca am învățat de la fiecare câte ceva. Încă nu pot să plâng cu lacrimi adevărate ca Leonid Doni (și nici nu mă străduiesc), dar îi ascult pe Vancica, pe Bobo, pe Gigi Ifrim sau pe Ciocia în tot ceea ce recomandă. E adevărat că tot eu decid dacă fac sau nu ce zic , dar de fiecare dată până acum, am făcut ce-au zis ei că era cel mai bine. Mă alint și io pe mine că am putere de decizie! Ce să fac?! Dar nu s-ar întâmpla nimic dacă n-ar fi Dragoş Buliga. Cred că el ar trebui să aibă stradă cu numele lui când trece pe partea aialaltă.

Advertisement

Care a fost cel mai amuzant comentariu pe care l-aţ primit la adresa lui Ardiles?

Într-un turneu (la Oradea, cred!) un domn l-a întrebat pe bass-istul trupei mele, în faţa hotelului, dacă cumva a ajuns și „ăla din LasFierbinti” – Sardines. P-ală de-l cheamă Narghileanu.

Cât de important este umorul în amintirea momentelor grele şi tragice din viaţa noastră? Spre exemplu, aţi declarat într-un podcast, că la decesul tatălui dumneavoastră, nu îi stătea bine costumul maro şi l-aţi îmbrăcat cu costumul de mason al lui Bobonete. 

Atunci nu umorul mi-a fost ghid, ci datoria de a fi cu tata care trebuia să arate bine la propria lui înmormântare. Dar, după cum scria Viktor Frankl, trebuie să fim proactivi. Să luam lucrurile și să le rezolvăm sau să trecem prin ele, cu ele.

Ce mesaj aveţi pentru tineri, domnule Mărgineanu?

Tineri nu sunt neapărat oamenii mici ca vârsta. Cum nu sunt neapărat bătrâni cei trecuți de o anumită  vârstă. Tânăr poți să fii  sau poți rămâne tânăr până mori la o vârstă foarte înaintată. Henry Ford (ăla cu mașinile și cu vechiul concept de marketing) spunea că un om devine bătrân atunci când renunță să mai învețe. Și că tânăr rămâne ăla care își păstrează mintea deschisă. Deci, oamenilor cu vârste invidiabile le pot spune că nu e nicio şmecherie să fii faimos, să ai mulți bani sau să te afişezi cu femei frumoase (sau bărbați frumoși). Nu trebuie nimic. Dacă ai oameni mișto-rău în jurul tău, totul vine de la sine!

Advertisement

Material realizat de Gabriela Speriuș.

Continue Reading

Artiști

Mihai Trăistariu: „O să cânt „Tornero”, până la adânci bătrâneţi, cât mai ţine glasul”

Published

on

Fost membru al trupei  „Valahia” ,  acesta a schimbat sistemul de măsurare a timpului în: „perioada Tornero” şi „momentul Valahiei”. Anul 2006 – pentru o secundă întreaga Europă este marcată de una dintre cele mai bune voci pe care România a dat-o Eurovisionului. Nu a fost doar o secundă, au fost ani de succes incontestabil, ani în care inimile românilor şi nu numai, fredonau pentru acea secundă, refrenul Mia per sempre tu sarai”. 

Îşi dedică viaţa pasiunii sale şi este un spirit mânat de dragostea pentru muzică şi oameni, cărora le-a oferit în dar cel mai de preţ atú al său, vocea. Însă, un alt atú  este sufletul pe care îl pune în piese şi nu se teme să-l arate: „Iubesc copiii şi preţuiesc talentul şi valorile, poate aceasta este definiţia mea”.  Un om sensibil, extrem de asumat care spune adevărul indiferent de poziţia lui publică. Mulţi îl cunosc timid, alţii excentric, însă îl putem descrie ca fiind simplu: unic.

Fără dar şi poate, este vorba de Mihai Trăistariu, artist de renume internațional. Detaliile profesionale le ştim, a făcut istorie pentru România cu piesa „ Tornero” la Eurovision în 2006,  iar lumea cunoaşte foarte bine piesele precum „Banii şi fetele”, „ La mare la soare” ale trupei „Valahia” , însă foarte puţini ajung să îl cunoască pe Mihai- vorbăreţ, glumeţ şi extrem de comunicativ. În cele ce urmează, nu doar că îl vom cunoaşte pe Mihai Trăistariu, ci vom afla că a fost olimpic la matematică, este pasionat de science-fiction şi este competitiv. Despre cât de grea devine faima, ce a urmat după succesul din 2006 , despre Academia sa de Arte pe care o conduce încă din 2014 , despre noul rol de businessman (n.r. om de afaceri) şi multe alte detalii într-un interviu acordat pentru revista SuperTu.ro

Din interior spre exterior, cum se definește Mihai?

Eu mă consider un om simplu care a reuşut prin forţe proprii, chinuit la început, cu o copilărie săracă: 4 fraţi şi 2 părinţi săraci. Deşi, mama a fost medic, tata pictor, nu aveau venituri mici, dar să hrăneşti 6 persoane era dificil. Purtam mereu hainele fraţilor mai mari, dar nu m-am supărat şi nu am suferit cât eram copil, credeam că aşa e la toată lumea.  Fără bani mulţi, dar am avut o perioadă fericită.  Am învăţat bine la şcoală, am fost premiant, olimpic. Am fost un băiat ambiţios, cu aspiraţii înalte, a avut ţeluri mari de mic copil. Mă consider un om bogat sufleteşte, un om foarte bun, iubesc animalele. Deţin o asociaţie numită „Paradisul animalelor”, am  400 de câini şi 33 de pisici de care mă ocup. Am şi o Academie de Artă în Constanţa ( include muzică, dans, teatru, pictură). Iubesc copiii şi preţuiesc talentul şi valorile, poate aceasta este definiţia mea. Mai nou sunt şi un mic businessman, mai exact din pandemie când m-a forţat destinul să mă descurc fără concerte şi atunci am schimbat un teren pe care îl aveam la malul mării în primăvara anului 2020, pentru şapte apartamente. La momentul de faţă am şi turişti, concerte şi Academia de Arte.

Advertisement

Cum era atmosfera de la studio înainte de marile transformări ale valorilor lumii actuale? Momentul „Valahia” și colaborările cu Costi Ioniță. Ai păstrat legăturile cu membrii trupei?

În studio mereu am fost prieteni, acestea creează prietenii de lungă durată. După înregistrarea în studio rămâi marcat profund, în sensul că te îndragosteşti de vocea ta auzind-o pe bandă, aşa am păţit eu,  am vrut să o mai aud şi am lansat 14 albume , 150 de melodii pe albume şi încă vreo 300 înregistrate cu cover-uri. La mine nu a fost nevoie să se prelucreze vocea prea mult, dar mi-a plăcut mereu să îmi aud vocea. Într-un studio mereu mi-a plăcut să îmi etalez vocea pe care am prelucrat-o dintotdeauna: liceu, facultate, am luat premii pentru cea mai bună voce. Încerc să nu îmi las piesele cântate banal, fiind catalogat una dintre cele mai bune voce din ţară, trebuie mereu să arăt şi să dovedesc asta. La piesele banale eu am  facut nişte lovituri de glotă, care nu există în mod normal pentru muzica uşoară, facilă, totuşi, eu le-am folosit ca să fiu în continuare o voce bună pe orice gen de piesă. 

Momentul „Valahia” a fost superb, a fost debutul meu, chiar dacă am spart trupa pentru că am vrut o carieră solo şi pentru că într-adevăr, trupele pe vremea aceea se destrămau.  Dacă mă gândesc acum, motivele erau puerile, „ care să stea în moijloc, care se îmbracă într-un fel, care să mai multe interviuri”, deci, orgolii de moment.  Acum aş râde dacă aş avea discuţii de genul acesta , dar atunci gândeam altfel.  Am păstrat legătura cu ambii colegi,  Dorin e marinar, Costi Ioniţă are cariera lui, dar am colaborat chiar şi anul trecut la un colind, ne înţelegem foarte bine.

Îți este dor de cum se trăia muzica pe vremea trupei „Valahia”? Ce este diferit acum de atunci, oamenii simt altfel muzica, se distrează altfel?

Pe vremea trupei „Valahia”, muzica nu era diferită , fanii erau diferiţi. În anii 2000 nu exista internet, nu erau facebook, youtube  şi atunci ţineam legătura cu fanii prin scrisori, aveam un fanclub, eu mă ocupam de el, la un moment dat acesta era susţinut de 24.000 de fani  şi primeam scrisori de la ei cu inimioare, tot felul de desene si „te iubesc”. Clar că a fost o perioadă excepţională, chiar te simţeai iubit, aici se văd diferenţele. Acum este totul  pe internet, fanii s-au mutat pe internet, ne mai întâlnim la concerte unde îmi spun că mi-au scris, iar eu îi recunosc după poza de profil, totul s-a mutat în online.  Muzica a rămas la fel, oamenii simt la fel. Nu ştiu dacă se distrează altfel, au apărut festivalurile Neversea, Untold  care pe vremea „Valahiei” nu erau.  În rest, poate totul este la fel.

Advertisement

“ Pot să declar cu sau fără modestie că Eurovisionul m-a dus în vârf, […]  uneori refuzam concerte”, ai povestit într-un interviu.  Momentul „Tornero” și succesul răsunător de la Eurovision. Povestește-ne cum s-a simțit acest succes și care este cea mai frumoasă amintire din acea perioada.   

Obs.: Cred ca „Tornero” este o melodie care nu se va stinge niciodată din inimile oamenilor, la petreceri se cântă în cor “ la mia vita ti daro” .

Este adevărat, Eurovisionul mi-a schimbat viaţa pentru că începusem cu Valahia în 1999, am luat de atunci premii precum „ cea mai bună voce a anului, trupă a anului”. Am avut succes încă de pe atunci, dar am desfiinţat trupa în 2004 şi am suferit un an, până mi-am pregătit cariera solo, nu am mai câştigat bani şi m-am speriat cu gândul că o să mă sting.  În 2005, am reintrat în topuri cu piesa „ Cât de frumoasă eşti”, piesa a stat 6 luni în topurile radio. În anul următor 2006, a venit „Tornero”, o plesneală  pe care nici acum nu o înţeleg, o consider un miracol, o magie pentru că deşi, nu este o capodoperă, este o piesă ritmată, densă şi foarte dansantă. Uite, piesa a mers perfect pentru Eurovision!  Mi-a schimbat viaţa pentru că s-a difuzat internaţional  în 33 de ţări în cluburi, radio, am avut concerte internaţionale. Din acele momente totul s-a schimbat, am fost foarte iubit şi am ocupat un loc în inimile oamenilor ca fiind eu, Mihai Trăistariu ci nu Mihai de la Vlahia, aşa mă strigau după ce am spart trupa. Zâmbeşte.

Mi-am punctat numele  şi am devenit vedetă solo.  „Tornero” mi-a schimbat viaţa  şi mă urmăreşte la fiecare concert, nu e concert să nu închei cu această piesă. O să cânt Tornero, până la adânci bătrâneţi, cât mai ţine glasul.

“succesul nu ține o viață, uneori te îmbeți cu apă rece” ai spus la un moment dat. Nicolae Iorga spunea ca sunt unele înfrângeri care ne înalță, care eșecuri te-au făcut să fii omul de azi?

Nu poţi să fii în vârf mereu , credeam că voi fi în topuri mereu, dar nu ai cum.  Vin alte generaţii, vor la radio şi se zbat din răsputeri, generaţia din urmă rămânând chiar în urmă.  Poate nu am mai fost difuzat ca pe vremea „Tornero” sau trupei  „Valahia”. Lumea nu m-a uitat, mă recunoaşte pe stradă şi vor sa facem poze, însă nu mai aui succesul de altădată.  Să rămâi în vărf o viaţă e destul de complicat, nu este posibil. Am trei piese în pregătiri şi sper ca măcar una din ele să intre în topuri.

Advertisement

“Scandalul vinde mai bine decât un hit” ai declarat. Ce părere ai despre TV și reclama negativă? Ai repeta experiența “te cunosc de undeva”  sau orice alta emisiune?

Primul impact cu scandalul l-am avut cu Maria Ciobanu care declara ca i-am furat „ciocârlia”. Eu luasem drepturile de autor cu casa de discuri pentru această piesă de la familia Mariei Lătăreţu, nepoata ei, Ioana Lătăreţu ne-a dat în scris că putem cânta această piesă.  Dar, a fost un scandal, însă eu am luat-o ca pe ocazie în care îmi pot promova albumul fiind chemat la emisiuni să vorbesc despre această situaţie. Acest album a luat Discul de Aur, s-a vândut atât de bine pentru că a fost o reclamă foarte bună, pe mine nu m-a deranjat că se supărase doamna Maria Ciobanu.  Mondenul prinde, nu neapărat scandalul. Despre experienţa „Te cunosc de undeva” aş vrea să o repet, foarte grea, eu sunt competitiv de fel, am luat locul al II-lea.

În ce fel de lume și-ar dori Mihai să trăiască?

Mi-as dori să trăiesc pe altă planetă , îmi place domeniul sciene-fiction, eu am făcut matematică, fizică. Cred în viitorul robiţilor, eu am zis că ma criogenez ca să pot prinde viitorul acesta , am declarat multe lucruri. Îmi place tot ce ţine de viitor, de ştiinţă şi o astfel de lume aş vrea în viitor, plină de tehnologie. Poate vom putea să călătorim în timp în viitor. Cine ştie! Eu văd o lume a roboţilor.  Suntem aproape de viitor!

Academiei de Arte i-ai pus bazele în 2014. De ce ai simți să împărtășești informațiile muzicale cu copiii?

Advertisement

Am deschis  Academia de Arte împins puţin de la spate, nu prea aveam răbdare şi impulsul de a preda canto.  Sunt 8 ani de când am deschis-o şi totul merge foarte bine, mulţi elevi care au avut succes la X factor, Vocea României, Next Star, sute de concursuri . Îmi place mult să lucrez cu ei, mi-am dat seama că am răbdare. Am predat 5 ani, acum am profesori care predau.  La acest moment  sunt director de şcoală, îi promovez, le fac concerte pentru a simţi eficienţa cursurilor. Sper ca aceasta academie să ducă tinerii pe cele mai înalte culmi.

Când devine faima un inamic?

Faima are două tăişuri, fie ai favoruri fie este un inamic. Faima nu-ţi lasă loc de viaţă personală, mereu eşti urmărit la orice pas, nu ai libertate. Uneori te poţi gândi că eşti iubit din interes, apar mereu întrebări.  Faima devine inamicul vieţii personale, în rest toate sunt bune.

Dacă ai putea să alegi o superputere care ar fi aceea și de ce?

Cum am zis, sunt fan science-fiction, filmele cu tineri şi superputeri. Le-aş vrea pe toate dacă aş fi invizibil, aş alege lucruri care m-ar ajuta în ţelurile mele.  Mi-ar plăcea să am puterea de a fi nemuritor, mi-ar plăcea la nebunie.

Ce planuri de viitor ai?

Advertisement

În afara că mă ocup de turism, animăluţe şi  viaţa personală. Aş vrea să îmi construiesc o casă, m-am săturat de blocuri şi aş vrea  să-mi fac o afacere mare , probabil în Piatra-Neamţ unde m-am născut, că este mai linişte, probabil o pensiune sau un hotel unde să pot face lucruri aşa cum vreau eu: să îmi pun panouri solare şi tot felul de lucruri. Fără să depind de guvern, de stat şi de crize.

Continue Reading

Artiști

Oana Moșneagu: „Eu am fost cel mai mare susținător al meu pe parcursul anilor”

Published

on

Ioana Alexandra Moşneagu, Oana, aşa cum o cunoaştem, atât pe scenă cât şi în viaţa privată este un cumul de calităţi, pasionată de film, aceasta pare că îşi trăieşte visul cu ochii deschişi pe platourile de filmare.

 Deşi, TV-UL i-a dat doar roluri antagoniste, Oana Moşneagu este de o candoare excerbată.  Extrem de comunicativă, frumoasă şi talentată, Oana a oferit un interviu despre copilăria ei la Purcăreni, despre părinţi, bunici, despre faimă şi despre cine a susţinut-o în drumul teatrului şi filmului.

Oana a jucat în două dintre producţiile Ruxandrei ION, „Fructul Oprit” şi „Adela”, interpretări care i-au adus admiraţia şi simpatia publicului. Potrivit CV-ului  neoficial, Ioana Mosneagu a participat la cea de-a a XII-a editie a finalei mondiale Miss Tourism International 2008. În 2007 Oana Moşneagu fost laureata a Festivalul “Valea Prahovei” InfoFashion Platinum Agency (Sinaia), dar şi la spectacolul concurs Beauty of the World România (Piatra-Neamţ), unde a câstigat Premiul Presei si titlul “Queen of the Europe for one Day”.

Makeup: @isthatanastasiamusic | Hairstyling: @roxanacatanaa | Foto și editare: @leea.ro

Cum este Oana în liniștea sa?

Oana nu are foarte multă liniște, chiar și când are, gășește un stimul care să nu o lase în liniște prea mult. Pot să fiu liniștită, totuși, și să mă uit la un film tolănită pe canapea sau să răsfoiesc o carte, dar sunt rare momentele în care sunt liniștită cu adevărat. Și ele se întâmplă când sunt departe de orasș, agitație, social media, locuri aglomerate, într-un vârf de munte sau într-o colț de pădure cel mai probabil.

Advertisement

Copilărie și adolescență. Unde ai crescut, cum au fost aceste 2 etape și ce ai luat din acele locuri și porți cu tine prin viață?

Am crescut în Purcăreni până la 6 ani, cu bunica, apoi la Mioveni, cu părinții și fratele meu. Am avut o copilărie idilică, așa cum nu mulți copii mai au în ziua de azi. Hoinărit prin pădure, mers la furat de prune, scăldat în râu, mers cu vaca, plivitul în grădină, serile de vară când “vânam licurici”, cele de toamnă cu poala plină de mere și covrigi adunate la Focul lui Sumendru, atâtea amintiri, balsam pentru suflet, în jurul bunicii, a unchiului meu și în cârdășie cu verișorii mei. Adolescența nu a fost o perioadă la fel de plină de bucurie, eram destul de complexată și cu aspirații destul de mari. Nu m-aș întoarce la adolescență, dar mi-aș revizita copilăria în orice secundă, cu toate astea, în adolescență am câștogat prietenii pe viață.

Întâlnirea cu teatrul. Mai apoi, amintirile de la UNATC

Întâlnirea cu teatrul s-a întâmplat târziu, foarte târziu, aproape odată cu intrarea la UNATC. Nu eram consumatoare de teatru și nici nu aveam în jurul meu oameni care să fie. Nici nu am dat la Facultatea de Teatru pentru teatru, eu film îmi doream să ajung să fac. Nevoia de teatru s-a născut treptat, pofta a venit mâncând.

UNATC-ul a fost una din cele nai frumoase perioade din viața mea, cu toate greutățile și provocările pe care mi le-a pus în față. A fost cea mai frumoasă perioadă pentru că a fost pasul către ce mi-am dorit cu atâta ardoare să fac, actorie, și pentru că, deși aveam 25 de ani când am devenit studentă UNATC, eram mai liberă ca la 19 pentru că în sfârșit eram pe drumul pe care îmi doream să fiu.

Despre primul spectacol mare.

Advertisement

Încă nu am apucat să fiu prezentă în teatru pe cât mi-aș fi dorit, nu am avut încă un proiect care ar fi putut să fie încadrat în categoria de “mare” dacă raportăm criteriul de clasificare la expunere sau dimensiunea sălii în care s-a jucat. Dar am avut două spectacole “mari”, au fost mari pentru mine prin prisma oamenilor cu care am lucrat și al lucrurilor pe care le-am învățat. Și mi-e dor de ele, primul este “Poveste din patria noastră”, spectacol de master coordonat de Emi Pîrvu, și al doilea este “Și n-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, text și regie Sever Andrei.

Cum te simți pe platourile de filmare? Ce ai alege între teatru si film?

Film am ales de când eram copil, film al ales când am ales să dau la UNATC, film aș alege dacă aș avea de ales între cele două. Dar nu aș vrea să fiu nevoită să aleg, m-aș bucura să pot să învăț și să evoluez pe ambele planuri.

Foto: @denisssandrone | Edit: @sherbssss | Machiaj: @corinahera | Păr: @honey.concept | Ținută: @manuriclothing | Styling: @mohamedmagda1

Cum fac oamenii față faimei, devine o povară pusă peste libertatea lor?

Nu știu de oameni în general, eu simt că mi-am pierdut din libertatea pe care o aveam înainte de serial, adică nu mai poți să fii tu cu tine când ești la cumpărături sau într-un loc aglomerat, dar mă și bucură să văd că oamenii apreciază munca noastră și faptul că ne recunosc e o confirmare a succesului serialului și asta e cel mai important pentru mine, ca munca mea să ajungă la oameni.

Povestea serialului” Adela”, “ Fructul Oprit”. Cum ai ajuns la aceste două seriale?

Advertisement

Am fost sunată de către un director de casting, respectiv Domnica Cârciumaru pentru “Fructul oprit” și Oana Bucur în cazul proiectului “Adela” și am fost la casting, cam așa se întâmplă. Pentru “Adela” a durat 4 zile castingul și a fost unul greu și lung, am fost zeci de actrițe la probe, dar și bucuria rezultatului a fost pe măsură.

Din partea căror persoane ai avut cea mai mare susținere?

Eu am fost cel mai mare susținător al meu pe parcursul anilor, prietenii mei, dar mi s-au alăturat ușor, ușor și părinții mei, care la început nu au fost foarte încântați de decizia de a renunța la siguranța unui job într-o corporație în favoarea incertitudinii unei meserii liber profesioniste din zona artistică.

Ce îți place cel mai mult la această meserie?

Momentele în care după ce aud “stop”, știu că am reușit chiar și pentru câteva momente să fiu altcineva, într-o situație care nu face parte din viața mea. Iubesc la meseria asta faptul că te predispune tot timpul la nou, la viu și te obligă să te ancorezi în prezent.

Advertisement

Cum s-a schimbat viața ta în momentul în care proiectul “ Adela” s-a derulat pe TV?

Păi trecerea a fost de la o actriță proaspăt absolventă UNATC la o actriță în rol de antagonistă într-un serial difuzat în prime time pe un post național, pe care lumea o oprește pe stradă pentru o fotografie sau care e strigată pe numele ei, nu pe al personajului, în piață sau în supermarket. Deci schimbarea a fost una majoră.

Crezi în destin?

Cred că nimic nu e întâmplător, nici un casting pe care nu l-am luat, nici unul cu rezultat fericit, nici o întâlnire cu un om sau o experiență pe care ți-e dat să o trăiești. Cred că scopul nostru e să învățăm constant să ne construim atât uman, cât și profesional. Și nu cred că sunt oameni cărora le e dat să aibă o viață fericită și altora una nefericită, cred că e vorba de alegeri, și când se întâmplă lucruri pe care nu le putem controla, dar care ne afectează, cred că e important să ne întrebăm “de ce?” și să conștientizăm ce avem de reparat sau îmbunătățit la noi.

Ce ne poţi spune despre ultimul sezon?

Advertisement

A început deja, eu eram absolut disperată să înceapă, o să fie un sezon diferit ca raport între cele două surori, situațiile cu care se confruntă sunt din ce în ce mai abrupte și alegerile pe care le au de făcut sunt din ce în ce mai riscante. O să fie un sezon dinamic, care o să țină telespectatorii cu sufletul la gură și care o să aibă un final neașteptat, cel puțin pentru personajul meu.

Redacția SuperTU.ro îi mulțumește Oanei pentru interviul acordat!

Continue Reading