Published
11 months agoon
Unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte muzicale actuale, Dora Gaitanovici, lansează un material despre frumusețea evoluției.
„Pas Cu Pas”, Dora Gaitanovici se apropie de lansarea unui nou material. După o călătorie muzicală prin universul albumului de succes „Descântec”, una dintre cele mai proaspete trupe de rock din țară începe un nou drum, o nouă poveste despre evoluție, perseverență, dezlegarea de conexiuni toxice și portretizarea unei noi viziuni despre muzică. Cele trei piese de pe EP vor fi lansate individual, în cascadă, prima fiind scoasă pe 1 martie, al doilea single pe 22 martie, iar cel din urmă pe 12 aprilie.
Totodată, trupa va pleca într-un turneu de promovare a acestui nou material, începând cu data de 2 martie, când vor cânta la Casa Tineretului din Timișoara, datorită FITT Timișoara.
Urmează să ajungă la:
„Materialul «Pas Cu Pas» are dublă semnificație, pe deoparte este titlul uneia dintre piese, semnificând o adâncire involuntară în problemele unei relații nedorite, iar pe de altă parte este extrem de reprezentativ pentru momentul în care vine acest EP, chiar la trecerea dintre perioada de încercare a trupei și clădirea proiectului in funcție de viziunea și dorințele noastre, cu scopul de a aduce muzica noastră în viața oamenilor care simt la fel ca noi. Această trecere se face pas cu pas, cu multă atenție, iubire și determinare, iar EP-ul spune povestea acestei evoluții care poate fi numită foarte ușor «Procesul». Acest EP este diferit de albumul «Descântec» prin diversitatea pieselor. Ducând mai departe ideea de evoluție, «Pas Cu Pas» pune laolaltă compoziții muzicale mai vechi decât «Descântec», adică acelea care nu au ajuns să facă parte din album și cele care au fost scrise ulterior și care vorbesc ceva mai din interiorul vieților și experiențelor noastre”, au declarat membrii trupei Dora Gaitanovici, despre „Pas Cu Pas”.
Dora Gaitanovici este un proiect muzical tânăr, îndrăzneț și complex. După un episod devenit viral la DWMT și participarea la Eurovision, precum și lansarea unui album concept și turnee naționale, Dora Gaitanovici a reușit să impresioneze cu performance-uri electrizante la cele mai mari festivaluri din România, devenind conducătorii detașați ai noului val alternativ din țară. Sound-ul lor îmbină elemente alternative, progressive și modern rock, cu ușoare influențe folclorice. Vocea captivantă a Dorei, virtuozitatea chitarei lui Dante, armoniile lui Dani și groove-ul lui Codruț, împreună cu producțiile complexe și energia transmisă în fiecare live, definesc proiectul Dora Gaitanovici. Trupa urmează să lanseze EP-ul „Pas cu pas” în această primăvară. Toamna ne va aduce o serie de concerte „altfel” urmate de lansarea celui de-al doilea album.
Globurile de Aur 2025. Actorul român Sebastian Stan a câștigat premiul pentru cel mai bun actor într-o categorie majoră
2024, un an record cu aproape 500.000 de participanți la evenimentele Operei Comice pentru Copii din București
Excelența academică premiată în cadrul Galei Studenților Originari din Republica Moldova, susținută de Repatriot
Muzeul Ivan Patzaichin – Centru de Inovare Comunitară: 7 luni de impact cultural, educațional și comunitar în Delta Dunării
Alpinistul Adrian Ahriţculesei a cucerit Muntele Kosciuszko (Australia), din Circuitul Seven Summits
Ziua Națională sărbătorită inedit: Concert al Fanfarei Chindia Brass, chiar într-o benzinărie din România
Published
4 months agoon
September 11, 2024
Pacienţii care suferă de cancer au acum acces la prima imunoterapie oncologică cu administrare subcutanată disponibilă pe piaţa din România. Această imunoterapie este aprobată în România pentru tratamentul mai multor tipuri de cancer precum: cancerul pulmonar cu celule mici (SCLC), cancerul pulmonar altul decât cel cu celule mici (NSCLC), cancerul de ficat (HCC), cancerul de vezică urinară (CU) şi cancerul de sân triplu negativ (TNBC), fie sub formă de monoterapie, fie în combinaţie cu alte tratamente. Soluţia terapeutică este dezvoltată de către compania Roche şi este disponibilă pacienţilor în regim compensat integral, atât sub forma de administrare intravenoasă cât şi cu administrare subcutanată.
Imunoterapia oncologică acționează prin întărirea sistemul imunitar, care poate astfel lupta mai eficient împotriva cancerului. Medicamentele biologice împotriva cancerului, precum imunoterapia oncologică, sunt administrate de regulă prin perfuzie intravenoasă la spital. Acest proces poate dura de la 30 de minute la câteva ore, în funcție de cât de bine este tolerat medicamentul și dacă sunt necesare mai multe medicamente (de exemplu, un regim de tratament combinat). În cazul administrării subcutanate, medicamentul este injectat sub piele în aproximativ 7 minute, de către o asistentă sau un medic, într-un cabinet, clinică sau centru de terapie. Astfel, substanţele active pătrund în ţesutul adipos subcutanat şi sunt absorbite rapid în fluxul sanguin.
Această inovaţie a modului de administrare a medicamentelor poate reduce presiunea asupra centrelor de perfuzie, permițând tratarea unui număr mai mare de pacienți și reducerea costurilor totale per pacient. De asemenea, administrarea subcutanată se poate face în cadrul unei clinici de îngrijire primară mai aproape de domiciliul pacienților, eliminând nevoia deplasării către centrele mari de tratament. Compania Roche are în portofoliul său patru tratamente împotriva cancerului cu administrare subcutanată, toate fiind acum disponibile pacienților din România.
”Modul de administrare subcutanat al medicamentelor oncologice reprezintă o inovație binevenită care complementează foarte bine metoda clasică de administrare intravenoasă. Pentru pacienții cu vene afectate din experiența anterioară a chimioterapiei, tratamentul subcutanat poate oferi o cale de administrare mai confortabilă. Pe de altă parte, administrarea subcutanată a medicației, oferă pacienților noștri mult mai multă libertate, aceștia petrecând mult mai puțin timp în unitatea spitalicească, și desigur, oferă personalului medical oportunitatea de a avea în îngrijire mult mai mulți pacienți în același interval de timp. Fiecare pacient are o experiență de tratament diferită și este important să avem mai multe opțiuni la dispoziție pentru ca pacienții să poată face alegerea cea mai potrivită pentru ei cu privire la modul și locația unde să-și primească tratamentul”, a declarat Dr. Amedeia Niţă, medic primar oncologie medicală, Spitalul Municipal Ploieşti.
Opțiunile diferite de administrare a tratamentului ar putea ajuta la reducerea impactului tratamentului pentru cancer asupra vieții de zi cu zi a pacienților și a aparținătorilor. Această imunoterapie cu administrare subcutanată este aprobată pentru utilizare în peste 45 de țări de pe glob.
Published
7 months agoon
June 30, 2024
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) anunță lansarea „Ghidului de bune practici – Incluziune prin turism adaptat”, realizat de asociația Caiac SMile. Ghidul oferă informații generale, recomandări și exemple de bune practici operatorilor economici din domeniul turismului, ajutându-i să își transforme structurile de primire în spații accesibile și confortabile pentru toți turiștii, inclusiv pentru persoanele cu diferite tipuri de dizabilități.
„Cred cu tărie că turismul trebuie să fie accesibil tuturor. În România, există peste 900.000 de persoane cu nevoi speciale, în timp ce, la nivel european, 80 de milioane de turiști solicită servicii de turism adaptat. Ghidul oferă, astfel, operatorilor din industria turismului, o serie de recomandări concrete pentru a-și accesibiliza structurile și serviciile, astfel încât experiența oaspeților să fie îmbunătățită”, a declarat ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea.
Ghidul oferă recomandări pentru accesibilizarea structurilor de cazare, adaptate pentru diverse tipuri de dizabilități, cum ar fi cele locomotorii, deficiențele de vedere, auz sau cele mentale. Pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, spre exemplu, este indicată amenajarea unor parcări speciale cât mai aproape de intrare. În sprijinul turiștilor cu deficiențe de vedere, ghidul propune marcarea butoanelor liftului și a numerelor camerelor cu cifre în relief. Pentru cei cu deficiențe de auz, se recomandă corelarea soneriei ușii cu un semnal luminos intermitent.
„Unul dintre momentele care mi-au arătat clar importanța acestor inițiative a avut loc iarna trecută, la Cheile Grădiștei, unde am avut ocazia să schiez alături de persoane cu dizabilități, care au experimentat pentru prima dată bucuria senzației de a aluneca pe zăpadă. În această vară, îmi doresc să mă reîntâlnesc cu prietenii de la Caiac SMile pe plajele de pe litoralul românesc, care pot fi transformate, de asemenea, în destinații incluzive”, a mai adăugat ministrul Ștefan-Radu Oprea.
„Ghidul de bune practici – Incluziune prin turism adaptat” conține și recomandări de comunicare. Documentul este disponibil și pe site-ul web al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului – www.turism.gov.ro, la secțiunea dedicată autorizărilor structurilor de primire turistice.
Published
10 months agoon
March 14, 2024
Moonlight Breakfast lansează o piesă nouă, caldă, senzuală și proaspătă, pe care să dansăm și anunță, cu această ocazie, lansarea celui de-al patrulea album al lor.
De asemenea, dezvăluie un nou capitol electrizant în călătoria lor muzicală cu un anunț incitant: Christie, jumătate din duo-ul dinamic, pășește pentru prima dată în lumea producției muzicale.
“Am scris întotdeauna versurile și melodia, iar Baz a făcut întotdeauna tot ce puteți auzi în piesele noastre. El m-a încurajat constant să încerc producția muzicală și sunt fericită să spun că în sfârșit l-am ascultat. Suntem foarte încântați să împărtășim acest următor album cu voi, pentru că este pur și simplu atât de autentic pentru noi!”, Christie, solistă Moonlight Breakfast.
„Dancing (Like Nobody’s Watching)” e o piesă relaxată, dar energică. Ritmul infecțios și versurile eliberatoare nu te vor lăsa să stai locului. Va fi aproape imposibil să nu te ridici și să dansezi. Acest cântec transformă orice cameră într-un ring de dans privat, fără loc pentru inhibiții, doar tu și muzica.
“Am vrut să compunem o piesa care să te facă să intri în ritm, ceva care să te ajute să fii în momentul prezent, știi?! Ceva care să te facă să începi să dansezi până și în bucătărie în timp ce speli vasele”, Moonlight Breakfast, despre „Dancing (Like Nobody’s Watching)”.
Moonlight Breakfast e un duo românesc, stabilit în Austria din 2013. Cântă un mix sofisticat de dream pop, cosmic disco, electro și dance. Au ajuns în top 100 pop pe iTunes și Amazon în Statele Unite, în topurile Shazam US Charts și US College Radio Charts, în top 50 single pop – Amazon în SUA. Au fost incluși în playlist-uri precum „Best Of The Week”, „Future Hits” și „Global Shazam Discovery Top 50” pe Apple Music.
Muzica lor are o calitate cinematografică și o anumită atracție universală, după cum se poate observa cu ușurință din numeroasele colaborări pe care le-au avut de-a lungul anilor, fie că este vorba de fashion, advertising sau film.
Au căutat în mod constant să creeze experiențe captivante și memorabile pentru publicul lor. Fie că a fost vorba de mapping 3D, în 2011, holograme, în 2013 sau proiecții pe ecran transparent, spectacolul lor este o experiență atât vizuală, cât și audio.