Radu Chirilă este printre cei mai urmăriți creatori de conținut din mediul online, fiind și primul vlogger al Armatei Române. Însumează 1 milion de urmăritori pe toate platformele și își dorește să propulseze la nivel internațional conținutul pe care îl produce.

Perseverența este cuvântul definitoriu din viața sa! Încă din copilărie a presimțit că va ajunge să vorbească în fața oamenilor. Confuz pe atunci, Radu nu își putea imagina sub ce formă se va concretiza această poveste. Spune că dintotdeauna a iubit uniforma militară și rigorile din spatele ei. Le privește ca pe niște instrumente care, în viziunea sa, ar putea fi de folos oricui pentru atingerea succesului în orice domeniu, dacă sunt folosite așa cum trebuie.

A plecat de acasă la vârsta de 14 ani și a urmat cursurile Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, după care Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” din București, cu gândul că va profesa ca și inginer în domeniul programării. Pasiunea pentru teatru și divertisment a cântărit mai mult pentru Radu, astfel a ales cu inima și a decis să-și urmeze simțurile. Asta l-a ajutat mai târziu să profeseze și în sistemul militar ca specialist în domeniul comunicării, iar astfel a ajuns „primul vlogger al Armatei Române”, titulatură care îi face cinste.

Însumează 1 milion de urmăritori pe toate platformele de social media, iar asta l-a ajutat să conștientizeze că orice este posibil atât timp cât muncești suficient și faci ceea ce îți place.

Cum s-a dezvoltat dorința de a face carieră militară? Unul dintre motive ar putea fi sentimentul de a proteja patria sau ideea arme, fiind totuși bărbat?

Dorința a venit din ideea de colegialitate pe care am regăsit-o într-un video de pe Youtube cu elevii de liceu militar. Mi-a plăcut super mult să vad oameni care muncesc în echipă pentru a atinge un obiectiv și asta mi-am dorit și eu. Prieteni și o echipă puternică cu care să ating obiective.

Multe publicații au scris despre tine că ești primul și singurul vlogger al Armatei Române. Când și cum ai primit această propunere de a face parte din echipa de social media? Aveai deja un background în domeniu? Ce crezi că i-a determinat să te aleagă pe tine?

Aceasta propunere a venit dupa aproape 2 ani de când eu activam pe rețelele sociale, pe conturile personale, eu fiind în anul 4 în Academie. Pasiunea m-a împins de la spate să petrec ore bune în fiecare zi în fața calculatorului să învăț să editez, să învăț platformele sociale, să învăț algoritmii, tehnici de comunicare și mai mult de atât, să îmi creez o comunitate în jurul meu în online. Echipa de social media de la momentul respectiv a observat un posibil potențial în mine și au ales să mă contacteze. Așa a fost deschisă o nouă portiță în social media, și anume vlog-ul Armatei României.

În prezent, te urmăresc aproape 500 de mii de abonați pe YouTube și peste 100 de mii pe Instagram, fiind două dintre cele mai puternice rețele de social media. Cu siguranță undeva acolo sunt și alți oameni cărora le-ar plăcea să te urmărească. Povestește-mi despre conținutul pe care îl creezi, cu ce te diferențiezi și care este beneficiul celor care se alătură comunității tale din mediul online. Ce faci mai exact?

În online, pe conturile personale am ales să distrez oamenii. Să merg pe divertisment, dar poate latura care mă încântă și mai mult este cea de lifestyle, unde abordez și subiecte mai serioase, precum achiziționarea unui apartament și care sunt impedimentele pe care le întâmpini în acest proces sau chiar întâmplări prin care trecem cu toții și poate mi-aș fi dorit să le aflu de la cineva înainte, pentru a fi cu un pas mai în față și poate pentru a evita anumite greșeli. Așa că am ales să le spun eu, ce greșeli am făcut, ce lucruri bune am făcut și acestea îi pot ajuta pe cei care mă urmăresc să aibă parte de prosperitate și succes pe termen lung.

Ce responsabilități crezi că ai în calitate Creator de conținut, față de comunitatea ta?

Cel și cel mai important este, poate, să nu contribui la răspandirea valorilor dăunătoare, dezinformarea sau chiar răspândirea de fake news. Lucruri care la scară mare pot fi extrem de periculoase și dăunătoare întregii societăți în care trăim, iar fiecare dintre noi contribuim într-un fel sau altul.

Cum este o săptămână din viața ta ca Influencer combinată cu activitatea profesională? Reușești cu succes să îmbini cele două activități?

Fiecare zi este extrem de activă, cu foarte multe activități atât personale, cât și profesionale. De foarte multe ori sunt în deplasări pentru a ajunge la diverse exerciții pe care Armata României le desfășoară în scop de antrenament și pentru a mediatiza aceste activități. În tot acest timp mă ocup și de conținutul pentru partea personală, mail-uri sau alte activități. Nu este ușor să îmbini viața de influencer cu activitatea profesională, este mult de muncă, și este cu atât mai greu să rămâi mereu plin de energie pentru a livra în ambele locuri atât cât trebuie. Dar îmi dau silința și încerc să rămân acolo sus.

Cum îți alegi subiectele/postările? Ce te motivează/ inspiră în momentele în care imaginația pare că a dispărut?

Subiectele sunt în mare parte inspirate din viața de cuplu. Sunt foarte multe momente prin care trece un cuplu de-a lungul relației și acest lucru mă ajută de fiecare dată să găsesc subiectul potrivit pentru următorul video, dar poate cea mai bună inspirație pentru mine este iubita mea Adriana Brașovean, cu care reușesc să transmit mereu o energie deosebită în clipurile pe care le filmăm.  

Care sunt temerile tale atunci când livrezi public conținutul pe care l-ai produs?

Cred că fiecare dintre noi are teama de a fi judecat, mai mult sau mai puțin. Am învățat să trăiesc cu haterii, am învățat să trăiesc cu jignirile/ bulling-ul din mediul online, dar de fiecare dată prefer să rămân vertical și să evit certurile sau subiectele extrem de controversate. M-am ferit tot timpul de certurile din online și prefer să rămân neutru atunci când lumea mă atacă.

S-a întâmplat vreodată să produci și să lansezi public un material de care, în cele din urmă, superiorii din armată nu au fost de acord și a trebuit să îl faci uitat? Sau pur și simplu momente în care ți s-a atras atenția că ceva nu este în regulă?

Nu a fost cazul de așa ceva nicioadată din partea superiorilor, dar cei mai critici pe tema subiectelor pe care le-am abordat au fost colegii mei din armată care mi-au spus de foarte multe ori că au impresia că unele lucruri nu se potrivesc suficient de bine în anumite contexte personale, ceea ce uneori m-a ajutat iar alteori nu, dar am știut să fac alegerile potrivite până acum.

Iar pentru cei mai tineri care își doresc să înceapă o carieră în social media, ce sfat le oferi? Există o reţetă a sucesului? O cale optimă, nişte paşi pe care este obligatoriu să-i urmeze?

O carieră în social media, la fel ca și o carieră în orice alt domeniu are aceeași rețetă a succesului. Pasiune și multă muncă/ perseverență. Pentru a scurta drumul spre succes în social media, trebuie să alegi nișa cu care te simți cel mai confortabil și pe care o poți explora cel mai bine și cel mai natural.

Iar pentru o carieră militară de succes, ce calități trebuie să aibă un tânăr?

Disciplină și seriozitate. Dacă ai aceste 2 calități șansele de a avea o carieră militară de succes sunt mari. Ceea ce este extrem de important de menționat este faptul că aceste calități sunt și calitățile pe care orice om de succes le-a folosit pentru a ajunge acolo unde și-a dorit.

Dacă nu ar fi apărut în viața ta armata și social media, ce crezi ca ai fi ales să faci în prezent?

Cu siguranță programator. Mi-a plăcut foarte mult programarea de când eram mic, informatica și matematica și cel mai probabil aș fi făcut jocuri pentru calculator, site-uri web sau alte lucruri pentru rețelistică.

Care este întrebarea pe care ai fi dorit ca cineva să ți-o fi adresat într-un interviu, dar nu s-a întâmplat niciodată? Dar răspunsul la aceasta?

Care este perspectiva ta de viitor? Îmi doresc ca pe viitor să ajung creator de conținut internațional și să ajut cât mai multe persoane să își schimbe viața și să devină cea mai bună variantă a lor.

Învățăturile, energia, pozitivitatea și în general starea ta de bine o simțim prin mediul online, însă pe lângă tot ce se poate vedea, cineva spunea că suntem construiți din mulțumiri sufletești, dar și din tristeți. Care este cea mai mare bucurie a ta? Dar gândul care nu îți dă pace și te apasă?

Cea mai mare bucurie a mea este relația pe care o am. Nimic nu te poate împlini mai mult decât să ai pe cineva lângă tine care să fie acolo și la bine și la rău. Încerc să rămân pozitiv chiar și atunci când lucrurile nu merg bine și am zile proaste, dar cred că cel mai mult mă apasă gândul de a nu realiza ceea ce mi-am propus sau măcar să mă apropii de ceea ce mi-am propus.

Ai un mesaj pozitiv pentru cititorii SuperTu.ro care tocmai au lecturat acest interviu?

Rămâneți pozitivi, urmați-vă pasiunile și munciți din greu pentru visurile voastre. Nu există nimic mai satisfăcător decât să vezi munca ta dând roade.

Apreciez bucuria cu care ai răspuns invitației, iar pe de altă parte, sunt încântat că oferi publicului această șansă de cunoaște elementele importante din viața ta. Pe curând!

Paula Măriuț Ciobanu s-a născut în 1960, în comuna Traian din județul Bacău. Este singura româncă menționată între cele 50 de personalități feminine reprezentative pentru pictura contemporană. Paula Mariuț Ciobanu este membru academic și deține Ordinul lui Michelangelo Buonarroti, conferit de Academia Santa Rita din Torino. Pictează de când era copil. Nici nu mergea încă la școală, dar desena cu cărbune pe pereții casei bunicilor. Cursul vieții a stabilit-o undeva departe de casă, iar de ani buni, locuiște în Torino, Italia.

Cu o activitate apreciată atât în România, cât și în Italia, Paula Măriuț Ciobanu apare în volumul La donna nella storia dell’arte, adica Femeia in istoria artei. Pictorița a obtinut în timp, numeroase distincții și premii, astfel fiindu-i recunoscut talentul și originalitatea la nivel internațional.

Italia i-a adus artistei nu doar o viață mai bună, ci și o carieră mult mai sigură. Totuși, în interviul acordat, Paula Măriuț Ciobanu spune că rădăcinile îi sunt în România, iar într-o zi speră să se poată întoarce la casa ei, acolo unde simte cu totul o altă satisfacție.

În anul 2007, când a venit pentru prima dată în Torino, artista a declarat presei ca a avut un șoc. “Mi-a fost greu să mă adaptez atunci când m-am trezit într-o lume în care nu cunoșteam și nu mă cunoștea nimeni. Am avut un șoc. Nimeni nu știa cine este Paula”.

Departe de locul natal, Paula Măriuț Ciobanu continuă să își exprime atât durerea, cât și bucuria, prin culori vii. De-a lungul carierei, operele artistei au fost expuse de nenumărate ori în cadrul unor mari expoziții din România, Italia, Belgia, Olanda, Ungaria, Franța și Republica Moldova.

Zeci de ani vă despart de copilăria dumneavoastră, dar vă mai amintiți cum a începutut totul?

Am fost un copil născut la țară. Provin dintr-o familie de patru fete și patru băieți. Tatăl meu a fost șofer, mama mea casnică, ne-a crescut. Am fost un copil foarte iute, ager, săream pe cai, în copaci, în pădure, iar bunicii mei m-au protejat foarte mult. Luam cărbunele din jar când era stins și pictam toți pereții. Fluturi, pești și tot ce apărea în mintea mea de copil la 5 ani. Ei văzând ce fac, transmiteau mamei mele.

Și totuși, ce v-a determinat să continuați pe acest drum al artei? Să alegeți arta – pictura, drept mod de exprimare a sentimentelor?

În clasa I, când m-am dus la școală, după ce ne-a predat alfabetul și am învățat să scriem, doamna învățătoare Iacob Monica, pe fiecare dintre noi ne-a pus să scriem ce dorim să ne facem când vom fi mari. Eu am scris, pictor! Dintr-o clasă de 30 de copii, eu sunt singura care, iată, mi-am ținut promisiunea. Apoi, din clasele V-VIII, am avut-o profesoara de desen pe Busuioc Aspazia, iar mai apoi, la liceu (Liceul de Arte din Bacău) i-am avut profesori pe Velea Gheorghe (pictură), Velea Salomeea (grafică) și Pinca petru (sculptură). Am urmat și cursurile Școlii Populare de Artă din Bacău, la clasa domnului Doftei Constantin. Eu le mulțumesc, căci datorită lor am ajuns acum unde sunt.

În orice profesie este nevoie de multă pricepere, dar și de foarte multă inspirație. Paula Măriuț Ciobanu spune că momentele în care simte supărare mare, prinde acea stare puternică de inspirație, moment în care operele de artă își fac apariția. Subiectele din tablourile sale, reprezintă în primul rând, o promisiune facută bunicului. „I-am promis bunicului că n-am să pictez Abstract și m-am ținut de cuvânt. Am continuat să pictez chipuri de copii, oameni, peisaje și icoane, ca lumea să înțeleagă ce vreau să redau prin mintea și prin inima mea deschisă. Aș putea spune că am pictat visul unui copil, ceva așa mai … care ne face să zburăm prin Univers.”

Vă rog să ne destăinuiți câte puțin din tehnicile pe care le folosiți în prezent.

Tehnica mea este una liberă și pornește de la al meu Motto, prin care spun că viața mea e un joc al punctelor, liniilor și formelor infinite. Nu ești singurul care abordează acest subiect. Am explicat mereu că eu plec de la un singur punct. În imaginație, niciodată nu mi-am făcut o compoziție, nu m-am gândit la ce vreau să pictez. Lucrând la mai multe tablouri în același timp, las o culoare să se usuce, apoi revin la ea și tot așa. Culorile se suprapun mai apoi și îmi iese efectul pe care mi-l doresc cu adevarat. Lumină, transparență, un pic de joc de lumină și umbră. Așadar, compoziția și culorile, vin de la sine. La fel de important este că nu pictez în alb-negru, deoarece este o nuanță sumbra și dură, cel puțin, așa simt eu. Pictez numai în culori vesele. Folosesc culori vii! Pe de altă parte, pensulele pe care le folosesc au ceva special. Sunt făcute din părul meu! Părul crește mereu, iar eu pictez mult și am sute de pensule confecționate de mine.

În diversitatea operei sale întâlnim o tehnică aparte. Privind, fiecare punct ne duce cu mintea spre o speranţă; acest sentiment îl creează operele Paulei Măriuţ Ciobanu, care dau impresia unor explozii de culori şi emoţii.

În urma unei lucrări finalizate, ați simțit vreodată că nu este ce trebuie și că este necesar să o luați de la capat?

Nu! Cred că nu mi s-a întamplat niciodată. Îmi amintesc totuși o întâmplare dintr-o galerie unde am fost invitată cu o lucrare. Era prima mea lucrare, dar pe care am rupt-o la final! Eram tânără și probabil eram în acel stadiu în care eram conștientă că profesorii noștri nu ne explică toate secretele picturii. Acum, când merg într-o expoziție, merg pe patru anotipuri, astfel să le placă tuturor. Peisaje, flori, portrete, icoane, colaje. Eu, resturile de hârtie nu le arunc, fac colaje din ele. O să vă arăt!

Dacă v-aș întinde chiar acum o pânză albă, ce ați picta?

În acest moment aș picta 3 îngeri. Acești îngeri ar reprezenta copiii mei pe care îi veghez neîncetat. Sunt mândra de cei trei copii ai mei! Sunt creațiile mele Divine care m-au încântat sufletește și datorită lor îmi ies lucrările din ce în ce mai frumos și mai colosale.

Pentru fiecare dintre noi, probabil că familia este un punct de plecare. Ce reprezintă familia pentru dumneavoastră?

Eu mulțumesc în primul rând soțului meu pentru că m-a sprijinit în cele mai grele moemente ale mele. El îmi spune de fiecare data să continui, chiar dacă oamenii în general aveau obiceiul de a mă descuraja. Sunt și oameni răi, egoiști, dar nu trebuie să ne aplecăm asupra acestora. Fiecare pictor este trimis de Dumnezeu și El ne-a așat pe Pământ pentru a crea. Iar pe de altă parte, așa cum am precizat, datorită copiilor mei, lucrările mele ies atât de vesele.

Așadar, iată că și în situația Paulei Măriuț Ciobanu, familia a jucat un rol extrem de important. Astfel, artista de origine română a găsit puterea și energia necesară pentru a continua, iar acum este un nume greu în această industrie. Ce-i drept și păcat, poate că nu în România, dar în Italia, oamenii o cunosc, o recunosc și o respectă.

Din 2007 este membru al Academiei Internaționale Santa Rita din Torino, unde, împreună cu alți artiști români, participă la evenimente artistice importante și expoziții de grup de nivel internațional. În 2009 a deschis prima sa expoziție personală la Torino, foarte apreciată de criticii de specialitate. În 2011 a primit titlul de Membru Academic prin Ordinul lui Michelangelo Buonarroti, conferit de Academia Santa Rita din Torino.

Sunteți născută în comuna Traian din Bacău. De ce ați ales să plecați, să vă stabiliți în Italia și să pictați pentru italieni, nu pentru români? Oare pentru un trai mai bun?

Soțul meu este plecat în Italia de peste 20 de ani, iar eu am rămas să cresc cei trei copii ai noștri. Poate că am fi plecat cu toții, dar soțul meu nu câștiga suficient pentru a pune la punct toate actele necesare. Așadar, eu am rămas acasă alături de copii, iar ăn momentul ăn care împlineau 18 ani, i-am trimis pe rând câte un copil. Eu sunt ultima care a plecat, în urma cu 5 ani. Pentru mine, străinătatea a fost un șoc! Necunoscând limba italiană, oamenii, tradițiile și obiceiurile, m-am acomodat foarte greu.

Cum v-au primit italienii fiind româncă?

Vecinii mei italieni, chiar mi-au întins o mână de ajutor la nevoie, iar pentru asta eu le mulțumesc. Nu toți vecinii sunt buni. Sunt și răi, de fapt, pe oriunde sunt de toate felurile. Însă, mi-am făcut prieteni aici prin toate aceste asociații de români. Toți mă cunosc acum! Sunt ca o oaie albă a Torinoului. Cine este Măriuț? Un simplu pictor. Italienii, dar și românii mă solicită mereu să le pictez afișe pentru evenimentele lor. Unul dintre cele mai mari are peste 10×9 m.

Nu este o noutate pentru nimeni, faptul că arta nu este valorificată și poate, nici plătită așa cum trebuie. Dumneavoastră reușiți să trăiți din asta sau vă ocupați și cu altceva?

Din pictură nu se trăieste! Am altă meserie din care trăiesc. Sunt coafeză, mă pricep la manichiură-pedichiură, pictez unghii, fac și masaje, și puțin cu puțin, din asta câștig. Însă, din pictură nu se trăiește! În toată lumea se spune că arta este săracă și într-adevar așa este. Poate doar după moarte noastră, picturile noastre sa fie o valoare, dar acum … nu. Am reușit de-a lungul vieții mele să vând multe tablouri unor colecționari, din țări precum Olanda și Belgia, dar la prețuri destul de mici.

Faptul că sunteți româncă, a însemnat vreodată un dezavantaj aici în Italia?

Nu, din contra! Eu când am plecat din România, am luat cu mine doar cu câteva lucrări pe care să le arăt și lor, iar apoi au început să mă cunoască mai bine și așa au început să mă respecte.

Vă mai amintiți care este prima lucrare pictată?

Primul meu desen, atunci când am început să lucrez cu cărbune, a fost un pește și un fluture. Mie îmi plac foarte mult fluturii! Am pictat în jur de 5.000 de fluturi de-a lungul timpului, iar copiii mei aveau un obicei de a mă tachina și îi ștergeau mereu cu buretele, într-un mod frumos.

De ce fluturi? Ce simbolizează fluturii pentru dumneavoastră?

Când eram mică, priveam fluturii cum zboară de pe varză și mereu îmi spuneam … Doamne, dacă aș avea și eu aripi, aș zbura spre cer! Uneori visez că sunt pe o scară, cu aripioare de fluture, iar asta mă determină să pictez fluturi în continuare. Sunt o femeie simplă, prin tot ce se numește om în viață.

Probabil că suntem cu toții oameni simpli, dar cred că trebuie să știm cum să valorificăm această simplitate și să ne descoperim talentul. Cred că toți oamenii sunt talentați într-un fel sau altul.

Mie spre exemplu, de mică mi-a plăcut și baletul. De multe ori am pictat balerine în portul nostru național, cu care de altfel mă îmbrac cu fiecare ocazie specială și mai ales de sărbători. Toți pictorii de pe aici mă privesc cu admirație și rămân uimiți de frumusețea costumului nostru popular. Am adus cu mine, aici în Italia, câteva costume pe care le am de la bunica mea, eu fiind a patra generatie care le îmbracă.

Care a fost cea mai mare satisfacție din cariera dumneavoastră?

Cea mai mare satisfacție a mea până în prezent, a fost să apar în cartea care evidențiază cele mai mari 50 de pictorițe ale lumii. A fost visul meu! Cartea prezintă câte o pictoriță din fiecare țară, printre care, iată, și o româncă. Cei care au făcut selecția pentru volumul în care apar și eu, s-au interesat de toate lucrările și realizarile mele și au considerat că merit să apar acolo. Și astfel, am simțit cum munca mea a fost ridicată la un rang înalt.

Unde vă simțiți mai apreciată, în România sau în Italia?

Am plecat de la ideea ca sabia nu taie capul plecat, și astfel am reusit să mă bucur de apreciere mereu, oriunde. Chiar și pe vremea lui Ceușescu am avut suficientă libertate de exprimare din punct de vedere artistic.

În prezent, v-ați mai întoarce să locuiți în România sau ați hotărât cu familia să rămâneți permanent în peninsulă?

Eu și sotul ne vom întoarce pentru că avem rădăcinile în România. Însă, copiii, probabil că nu se vor mai întoarce, deorece aici deja și-au făcut o viață. Noi vrem să ne întoarcem în casa muncită de noi. Acolo este o altă satisfacție! Aici …

Interviu realizat în august 2015 în localitatea Traian (Bacău), continuat două luni mai târziu, în Torino (Italia).

Arhimandritul Mina Dobzeu este un sfânt încă în viaţă. Părintele Mina este botezătorul a mii de Nicolae, printre care şi cunoscutul Nicolae Steinhardt. Sute de amărâţi, mii de români anonimi, zeci de sfinţi neştiuţi ai credinţei, acoperiţi de smerenie, au fost botezaţi de acest „Dobzeu” ce îşi poartă crucea pe ultimul drum in chilia sa de la Episcopia Husilor. Preotul Mina Dobzeu are aproape 94 de ani şi tot atâtea trepte până la mântuire. În Postul Paştelui oamenii aşteaptă Învierea. El aşteaptă deja Înălţarea. E orb. Nu vede, nu aude, nu se poate mişca. Însă e nelipsit de la slujbe. Maicile de la Mănăstirea Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel îl duc în fiecare zi pe „crucea” unui cărucior. Cele două roţi seamănă mai degrabă cu două aure. Când intră în biserică, credincioşii simt că îl văd pe Iisus. Un Hristos pironit în crucea scaunului cu rotile. Coroana sa de spini e nepăsarea celor care l-au abandonat şi l-au părăsit, de la Iaşi, de la Bucureşti, de pretutindeni. Plânge cu lacrimi de fericire. De fapt, Sfânta Liturghie părintele Mina Dobzeu nu o aude, nu o vede, ci o simte. Ea miroase a tâmâie, a mir, a metanii întinse, acolo unde părintele nu se mai poate apleca decât cu gândul. Părintele Dobzeu ascultă Sfânta Liturghie cu braţele, o adulmecă cu fruntea, preotul Mina trăieşte slujba cu gândul. Cu speranţa unei vămi line spre lumea de dincolo, prin credinţa ce l-a caracterizat vreme de decenii. Stă ca o stană de piatră, dar cu asta vorbeşte ca un torent, scrie Cristinel Popa pentru Jurnalul Național.

Dragoș Popa: Când am intrat în chilia sa, părintele parcă știa c-o să venim. Ne-a primit cu bucurie și ne-a mărturisit  o mulțime de povești deosebite.

Arhim. Mina Dobzeu: Ia să va spun! Eu am fost luat de Domnul Iisus în lupta împotriva lui Antihrist. Am fost cu Domnul Iisus anul trecut (n.r. 2014) şi am văzut raiul. Din chilie m-a luat! Mi-a spus că sunt băiatul Lui. Apoi m-a dus la Rai. Acolo era tot așa, o mulțime de muritori, cu patriarhul care însoțea sinodul de acolo și l-au primit pe Domnul Iisus ca pe un rege, cântând ‘Osana! Osana! Osana!

A fost arestat de-a lungul vieţii, în mai multe rânduri, pentru atitudinea sa contra regimului comunist. A fost scos din monahism, exmatriculat din Facultatea de Teologie Ortodoxă şi trimis în detenţie la Jilava, pentru atitudinea sa contra Decretului, privind desfiinţarea mănăstirilor şi reducerea personalului monahal.  Din 1969 a slujit la Huşi, la Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, unde a fost stareţ timp de zece ani. În 1988 a fost arestat pentru că i-a scris lui Nicolae Ceauşescu şapte scrisori cu privire la morala poporului român şi ateism.

Aflat la închisoarea Jilava, pe 15 martie 1960, Mina Dobzeu l-a convertit la credinţa ortodoxă pe marele cărturar Nicolae Steinhardt. Studiile pe care le începuse în anii 1957-1959, au fost continuate ulterior, Părintele obţinând titlul de licenţiat al Facultăţii de Teologie în 1971. În anul 1988 este din nou arestat, timp de 8 luni, pentru „răzvrătire” şi „uneltire împotriva siguranţei statului” A fost închis la Galaţi, Jilava, Gherla şi în colonia de muncă din Delta Dunării. 

În continuare, părintele Mina ne-a povestit despre muritorii care vor merge în Rai sau Iad.

Dragoș Popa: Părinte, cum e cu Raiul? Care oameni credeți ca vor ajunge în Rai și care în Iad?

Arhim. Mina Dobzeu: ar matale știi poruncile lui Dumnezeu? Cel ce păzește poruncile lui Dumnzezeu are pe Dumnzeu, are pe Hristos, are Mântuirea, iar cel ce nu are…cum au fost comuniștii, fără Dumnezeu, merg în Iad. Pentru că comuniștii l-au tăgăduit pe Dumnezeu și nu au vrut să îl cunoască. Dacă sunt și creștini, dar nu păzesc poruncile lui Dumnzeu și trăiesc în păcate, îi judecă pe fiecare după faptele lor.

Punctul culminant, acum urmează. Mai ales pentru că am aflat de la părintele Mina, că suntem vrednici de a sta lângă el în cortul lumii.

Arhim. Mina Dobzeu: Ia să luați aminte ce spun acum! Iată a venit acum cortul lui Dumnzeu asupra noastră. Acum sunteți sub cortul ceresc, iată îngerul îmi ține lumânarea aprinsă, iar aici unde arăt eu este mâna îngerului. Pe mine mă însoțește cortul ceresc, în primul rând pentru motivul că eu sunt orb. Îmi aduce Domnul lumină, dar această lumină este pentru mine și căldură.

„Lumea este rătăcită de la ordinea morală, este în derivă, se zbate pe orizontală. Totul este învălmăşit, oamenii nu mai deosebesc binele de rău, pentru că s-au depărtat de Dătătorul a tot binele. Calea de ieşire este ridicarea din toate puterile pe verticală prin refacerea sufletească a omului” – Mina Dobzeu.

Dragoș Popa: În continuare, l-am rugat pe părintele Mina să ne vorbească despre Rugăciunea Inimii.  Aceasta fiind cea mai puternică rugăciune a ortodoxiei. Rugăciunea lui Iisus, numită şi Rugăciunea inimii sau Rugăciunea minţii, este o rugăciune scurtă, simplă care a fost folosită, predată şi comentată pe scară largă de-a lungul veacurilor de creştinismul răsăritean.

Arhim. Mina Dobzeu: Eu sunt isihast! Adică de când m-a luat Domnul pe mine lucrător, să îi învăț pe credincioși să se roage cu rugăciunea aceasta. „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” Să învățați această rugăciune! Cine zice această rugăciune se Mântuiește a zis Domnul! Și eu am spus în toată țara și am tipărit mii de cărți pe care le-am răspândit la episcopii, școli, seminarii și în toată țară.

„Oricine poate spune rugăciunea inimii. E pentru toată lumea. Prima condiție este să te împaci cu ceilalți. Fără pace în inima, față de aproapele tău, nu poți porni să te rogi. În ceea ce privește locul rostirii acestei rugăciuni, el poate să fie în biserică sau în odaia ta. În liniște totală, în singurătate sau în cămara inimii tale, indiferent unde te-ai afla. Cum să ne rugăm? Mai întâi zicem Tatăl nostru și apoi, după cum spune Apostolul Pavel, “rugați-vă neîncetat”. Există și o parte tehnică a acestei rugăciuni. Stăm în genunchi sau pe un scăunel și începem să rostim rugăciunea cu mintea coborând în inima. Trebuie să spui rar, în ritmul inimii: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”. Acestea zise cu smerenie multă și fără să gândim nimic altceva și fără să ne mișcăm. În felul acesta, primim tărie sufletească și se face simțită lucrarea Harului Dumnezeiesc. Cu timpul, pacea se va așterne în întreagă noastră ființă. Asta trebuie făcut de trei ori pe zi, și să nu uităm să coborâm mintea în inimă.” – Mina Dobzeu

„Această rugăciune este legată de bătăile inimii și de respirație. Ambele metode sunt bune la început. Pentru a te deprinde, poți spune: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu” pe inspirație, apoi “Miluiește-mă pe mine, păcătosul” pe expirație. Dar dacă vei lipi rugăciunea de bătăile inimii, aceasta nu va înceta niciodată. Sfatul meu este să umbli la inima. Bate la ușa inimii, lovește cu cuvinte. Mai întâi cu vocea și apoi tainic. Așa vei deprinde inima să se deschidă și să lucreze cu mintea, până ce se va încălzi. Când spui rugăciunea după bătaia inimii, ritmul va fi altul și vei avea șapte timpi: 1. Doamne 2. Iisuse 3. Hristoase, 4. Fiul lui Dumnezeu, 5. miluiește-mă 6. pe mine, 7. păcătosul. Pentru omul de rând, zece minute dimineața, zece la prânz și la fel seara, și îi de ajuns.”– Mina Dobzeu

Dragoș Popa: În continuare, părintele Mina Dobzeu ne-a vorbit despre Lumina Cerească.

Arhim. Mina Dobzeu: Ce este Lumina Cerească? Se numește Lumină Necreată, adica nu este ceva separat. Se emană direct de la Dumnezeu, de aceea se numește Lumină Necreată.

Părintele Mina, mai spune să nu umblăm după semne de la Dumnezeu, căci dacă alergăm după minuni se poate amesteca cel rău, care ne poate duce în rătăcire. Smerenie și rugăciune, de atât avem nevoie. Să nu umblăm după supra-natural, că noi nu știm să facem prea bine distincția, iar acolo se amestecă și cel înșelător. Mântuirea noastră este prin credință, har și fapte bune.

Dragoș Popa: Părinte, ați spus cândva, faptul că după rugăciune nu trebuie să așteptăm neapărat un semn de la Dumnezeu. Povestiți-ne, vă rog!

Arhim. Mina Dobzeu: Matale cu mintea, nu poți să ști gradul la care te-ai ridicat cu rugăciunea și cu trăirea, dar Dumnezeu, celor care ating această înălțime a rugăciunii în fapte bune și în toate, li se descopere. Ce vă spun dumneavoastră, am mai spus și la unii din jurul meu. Băi nu te înșeală vrăjmașul, băi nu te înșeală? Eu nu cred! Așa am zis. Căci, iată, noi mai citim în viețile Sfinților și pe mulți îi înșeală vrăjmașul. Dar eu le spun că pe mine mă corectează Domnul. Să rețineți lucrul principal și să va bucurați că astăzi ați stat și dumneavoastră în cortul luminii. Asta să vă bucure!

Dragoș Popa: Cum ne putem petrece timpul spre mântuirea sufletului?

Arhim. Mina Dobzeu: Noi suntem în trup și dacă facem voia lui Dumnezeu, fiind în trup, înseamnă că și trupul participă la viață. Sufletul, spiritul și trupul participă și se face vrednic de viața cea veșnică.

Iar în final, părintele Mina, ne-a transmis ultimele sale sfaturi.

Arhim. Mina Dobzeu: Să aveți cartea de rugăciune. Să aveți un duhovnic, să vă spovediți și împărtășiți mai des. Și să transmiteți tot ce ați auzit. Să comunicați și altora, că ați trecut și dumneavoastră în lumina creatoare, ați stat și dumneavoastră în lumina creatoare, în cortul luminii creatoare, în lumina cea necreată.

Dragoș Popa: Cum ar trebui să fie oamenii ca să fie mai aproape de Dumnezeu?

Arhim. Mina Dobzeu: Să ai această rugăciune Doamne, Isuse Hristoase …. Cine are această rugăciune se Mântuiește. Adică trece Dumnezeu peste toate cele ale întunericului.

Înainte să plecăm din chilie, părintele a vrut să ne arate că încă nu și-a pierdut simțul umorului, iar cu ajutorul lui Dumnezeu, acestă ne-a Binecuvântat și a vorbit în limba engleză. Dumnezeu, îl va învăța pe părintele Mina, câte puțin din fiecare limbă. De ce? Pentru că în Rai, nu doar el, ci noi toți, ne vom întâlni cu toate popoarele lumii.

Mulțumiri:

Operator foto-video: Bogdan Ionuț Frențescu / Asistent: Sergiu Suhăreanu

Update (7 iunie 2018):

Părintele Mina Dobzeu, unul dintre cei mai iubiţi duhovnici ai României s-a stins din viaţă joi, 7 iunie 2018, la vârsta de 96 de ani. Mina Dobzeu şi-a trăit ultimii ani din viaţă într-o chilie modestă de la Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, de pe lângă Episcopia Huşilor. Citeste mai mult aici.