Connect with us

Artiști

Mihai Trăistariu: „O să cânt „Tornero”, până la adânci bătrâneţi, cât mai ţine glasul”

Published

on

Fost membru al trupei  „Valahia” ,  acesta a schimbat sistemul de măsurare a timpului în: „perioada Tornero” şi „momentul Valahiei”. Anul 2006 – pentru o secundă întreaga Europă este marcată de una dintre cele mai bune voci pe care România a dat-o Eurovisionului. Nu a fost doar o secundă, au fost ani de succes incontestabil, ani în care inimile românilor şi nu numai, fredonau pentru acea secundă, refrenul Mia per sempre tu sarai”. 

Îşi dedică viaţa pasiunii sale şi este un spirit mânat de dragostea pentru muzică şi oameni, cărora le-a oferit în dar cel mai de preţ atú al său, vocea. Însă, un alt atú  este sufletul pe care îl pune în piese şi nu se teme să-l arate: „Iubesc copiii şi preţuiesc talentul şi valorile, poate aceasta este definiţia mea”.  Un om sensibil, extrem de asumat care spune adevărul indiferent de poziţia lui publică. Mulţi îl cunosc timid, alţii excentric, însă îl putem descrie ca fiind simplu: unic.

Fără dar şi poate, este vorba de Mihai Trăistariu, artist de renume internațional. Detaliile profesionale le ştim, a făcut istorie pentru România cu piesa „ Tornero” la Eurovision în 2006,  iar lumea cunoaşte foarte bine piesele precum „Banii şi fetele”, „ La mare la soare” ale trupei „Valahia” , însă foarte puţini ajung să îl cunoască pe Mihai- vorbăreţ, glumeţ şi extrem de comunicativ. În cele ce urmează, nu doar că îl vom cunoaşte pe Mihai Trăistariu, ci vom afla că a fost olimpic la matematică, este pasionat de science-fiction şi este competitiv. Despre cât de grea devine faima, ce a urmat după succesul din 2006 , despre Academia sa de Arte pe care o conduce încă din 2014 , despre noul rol de businessman (n.r. om de afaceri) şi multe alte detalii într-un interviu acordat pentru revista SuperTu.ro

Din interior spre exterior, cum se definește Mihai?

Eu mă consider un om simplu care a reuşut prin forţe proprii, chinuit la început, cu o copilărie săracă: 4 fraţi şi 2 părinţi săraci. Deşi, mama a fost medic, tata pictor, nu aveau venituri mici, dar să hrăneşti 6 persoane era dificil. Purtam mereu hainele fraţilor mai mari, dar nu m-am supărat şi nu am suferit cât eram copil, credeam că aşa e la toată lumea.  Fără bani mulţi, dar am avut o perioadă fericită.  Am învăţat bine la şcoală, am fost premiant, olimpic. Am fost un băiat ambiţios, cu aspiraţii înalte, a avut ţeluri mari de mic copil. Mă consider un om bogat sufleteşte, un om foarte bun, iubesc animalele. Deţin o asociaţie numită „Paradisul animalelor”, am  400 de câini şi 33 de pisici de care mă ocup. Am şi o Academie de Artă în Constanţa ( include muzică, dans, teatru, pictură). Iubesc copiii şi preţuiesc talentul şi valorile, poate aceasta este definiţia mea. Mai nou sunt şi un mic businessman, mai exact din pandemie când m-a forţat destinul să mă descurc fără concerte şi atunci am schimbat un teren pe care îl aveam la malul mării în primăvara anului 2020, pentru şapte apartamente. La momentul de faţă am şi turişti, concerte şi Academia de Arte.

Advertisement

Cum era atmosfera de la studio înainte de marile transformări ale valorilor lumii actuale? Momentul „Valahia” și colaborările cu Costi Ioniță. Ai păstrat legăturile cu membrii trupei?

În studio mereu am fost prieteni, acestea creează prietenii de lungă durată. După înregistrarea în studio rămâi marcat profund, în sensul că te îndragosteşti de vocea ta auzind-o pe bandă, aşa am păţit eu,  am vrut să o mai aud şi am lansat 14 albume , 150 de melodii pe albume şi încă vreo 300 înregistrate cu cover-uri. La mine nu a fost nevoie să se prelucreze vocea prea mult, dar mi-a plăcut mereu să îmi aud vocea. Într-un studio mereu mi-a plăcut să îmi etalez vocea pe care am prelucrat-o dintotdeauna: liceu, facultate, am luat premii pentru cea mai bună voce. Încerc să nu îmi las piesele cântate banal, fiind catalogat una dintre cele mai bune voce din ţară, trebuie mereu să arăt şi să dovedesc asta. La piesele banale eu am  facut nişte lovituri de glotă, care nu există în mod normal pentru muzica uşoară, facilă, totuşi, eu le-am folosit ca să fiu în continuare o voce bună pe orice gen de piesă. 

Momentul „Valahia” a fost superb, a fost debutul meu, chiar dacă am spart trupa pentru că am vrut o carieră solo şi pentru că într-adevăr, trupele pe vremea aceea se destrămau.  Dacă mă gândesc acum, motivele erau puerile, „ care să stea în moijloc, care se îmbracă într-un fel, care să mai multe interviuri”, deci, orgolii de moment.  Acum aş râde dacă aş avea discuţii de genul acesta , dar atunci gândeam altfel.  Am păstrat legătura cu ambii colegi,  Dorin e marinar, Costi Ioniţă are cariera lui, dar am colaborat chiar şi anul trecut la un colind, ne înţelegem foarte bine.

Îți este dor de cum se trăia muzica pe vremea trupei „Valahia”? Ce este diferit acum de atunci, oamenii simt altfel muzica, se distrează altfel?

Pe vremea trupei „Valahia”, muzica nu era diferită , fanii erau diferiţi. În anii 2000 nu exista internet, nu erau facebook, youtube  şi atunci ţineam legătura cu fanii prin scrisori, aveam un fanclub, eu mă ocupam de el, la un moment dat acesta era susţinut de 24.000 de fani  şi primeam scrisori de la ei cu inimioare, tot felul de desene si „te iubesc”. Clar că a fost o perioadă excepţională, chiar te simţeai iubit, aici se văd diferenţele. Acum este totul  pe internet, fanii s-au mutat pe internet, ne mai întâlnim la concerte unde îmi spun că mi-au scris, iar eu îi recunosc după poza de profil, totul s-a mutat în online.  Muzica a rămas la fel, oamenii simt la fel. Nu ştiu dacă se distrează altfel, au apărut festivalurile Neversea, Untold  care pe vremea „Valahiei” nu erau.  În rest, poate totul este la fel.

Advertisement

“ Pot să declar cu sau fără modestie că Eurovisionul m-a dus în vârf, […]  uneori refuzam concerte”, ai povestit într-un interviu.  Momentul „Tornero” și succesul răsunător de la Eurovision. Povestește-ne cum s-a simțit acest succes și care este cea mai frumoasă amintire din acea perioada.   

Obs.: Cred ca „Tornero” este o melodie care nu se va stinge niciodată din inimile oamenilor, la petreceri se cântă în cor “ la mia vita ti daro” .

Este adevărat, Eurovisionul mi-a schimbat viaţa pentru că începusem cu Valahia în 1999, am luat de atunci premii precum „ cea mai bună voce a anului, trupă a anului”. Am avut succes încă de pe atunci, dar am desfiinţat trupa în 2004 şi am suferit un an, până mi-am pregătit cariera solo, nu am mai câştigat bani şi m-am speriat cu gândul că o să mă sting.  În 2005, am reintrat în topuri cu piesa „ Cât de frumoasă eşti”, piesa a stat 6 luni în topurile radio. În anul următor 2006, a venit „Tornero”, o plesneală  pe care nici acum nu o înţeleg, o consider un miracol, o magie pentru că deşi, nu este o capodoperă, este o piesă ritmată, densă şi foarte dansantă. Uite, piesa a mers perfect pentru Eurovision!  Mi-a schimbat viaţa pentru că s-a difuzat internaţional  în 33 de ţări în cluburi, radio, am avut concerte internaţionale. Din acele momente totul s-a schimbat, am fost foarte iubit şi am ocupat un loc în inimile oamenilor ca fiind eu, Mihai Trăistariu ci nu Mihai de la Vlahia, aşa mă strigau după ce am spart trupa. Zâmbeşte.

Mi-am punctat numele  şi am devenit vedetă solo.  „Tornero” mi-a schimbat viaţa  şi mă urmăreşte la fiecare concert, nu e concert să nu închei cu această piesă. O să cânt Tornero, până la adânci bătrâneţi, cât mai ţine glasul.

“succesul nu ține o viață, uneori te îmbeți cu apă rece” ai spus la un moment dat. Nicolae Iorga spunea ca sunt unele înfrângeri care ne înalță, care eșecuri te-au făcut să fii omul de azi?

Nu poţi să fii în vârf mereu , credeam că voi fi în topuri mereu, dar nu ai cum.  Vin alte generaţii, vor la radio şi se zbat din răsputeri, generaţia din urmă rămânând chiar în urmă.  Poate nu am mai fost difuzat ca pe vremea „Tornero” sau trupei  „Valahia”. Lumea nu m-a uitat, mă recunoaşte pe stradă şi vor sa facem poze, însă nu mai aui succesul de altădată.  Să rămâi în vărf o viaţă e destul de complicat, nu este posibil. Am trei piese în pregătiri şi sper ca măcar una din ele să intre în topuri.

Advertisement

“Scandalul vinde mai bine decât un hit” ai declarat. Ce părere ai despre TV și reclama negativă? Ai repeta experiența “te cunosc de undeva”  sau orice alta emisiune?

Primul impact cu scandalul l-am avut cu Maria Ciobanu care declara ca i-am furat „ciocârlia”. Eu luasem drepturile de autor cu casa de discuri pentru această piesă de la familia Mariei Lătăreţu, nepoata ei, Ioana Lătăreţu ne-a dat în scris că putem cânta această piesă.  Dar, a fost un scandal, însă eu am luat-o ca pe ocazie în care îmi pot promova albumul fiind chemat la emisiuni să vorbesc despre această situaţie. Acest album a luat Discul de Aur, s-a vândut atât de bine pentru că a fost o reclamă foarte bună, pe mine nu m-a deranjat că se supărase doamna Maria Ciobanu.  Mondenul prinde, nu neapărat scandalul. Despre experienţa „Te cunosc de undeva” aş vrea să o repet, foarte grea, eu sunt competitiv de fel, am luat locul al II-lea.

În ce fel de lume și-ar dori Mihai să trăiască?

Mi-as dori să trăiesc pe altă planetă , îmi place domeniul sciene-fiction, eu am făcut matematică, fizică. Cred în viitorul robiţilor, eu am zis că ma criogenez ca să pot prinde viitorul acesta , am declarat multe lucruri. Îmi place tot ce ţine de viitor, de ştiinţă şi o astfel de lume aş vrea în viitor, plină de tehnologie. Poate vom putea să călătorim în timp în viitor. Cine ştie! Eu văd o lume a roboţilor.  Suntem aproape de viitor!

Academiei de Arte i-ai pus bazele în 2014. De ce ai simți să împărtășești informațiile muzicale cu copiii?

Advertisement

Am deschis  Academia de Arte împins puţin de la spate, nu prea aveam răbdare şi impulsul de a preda canto.  Sunt 8 ani de când am deschis-o şi totul merge foarte bine, mulţi elevi care au avut succes la X factor, Vocea României, Next Star, sute de concursuri . Îmi place mult să lucrez cu ei, mi-am dat seama că am răbdare. Am predat 5 ani, acum am profesori care predau.  La acest moment  sunt director de şcoală, îi promovez, le fac concerte pentru a simţi eficienţa cursurilor. Sper ca aceasta academie să ducă tinerii pe cele mai înalte culmi.

Când devine faima un inamic?

Faima are două tăişuri, fie ai favoruri fie este un inamic. Faima nu-ţi lasă loc de viaţă personală, mereu eşti urmărit la orice pas, nu ai libertate. Uneori te poţi gândi că eşti iubit din interes, apar mereu întrebări.  Faima devine inamicul vieţii personale, în rest toate sunt bune.

Dacă ai putea să alegi o superputere care ar fi aceea și de ce?

Cum am zis, sunt fan science-fiction, filmele cu tineri şi superputeri. Le-aş vrea pe toate dacă aş fi invizibil, aş alege lucruri care m-ar ajuta în ţelurile mele.  Mi-ar plăcea să am puterea de a fi nemuritor, mi-ar plăcea la nebunie.

Ce planuri de viitor ai?

Advertisement

În afara că mă ocup de turism, animăluţe şi  viaţa personală. Aş vrea să îmi construiesc o casă, m-am săturat de blocuri şi aş vrea  să-mi fac o afacere mare , probabil în Piatra-Neamţ unde m-am născut, că este mai linişte, probabil o pensiune sau un hotel unde să pot face lucruri aşa cum vreau eu: să îmi pun panouri solare şi tot felul de lucruri. Fără să depind de guvern, de stat şi de crize.

Artiști

Corul Național Madrigal, turneu impresionant în Perú, cu mai multe premiere

Published

on

  • Timp de 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu și Cezar Verlan, s-a aflat în Republica Perú, în cadrul primului turneu în America de Sud din istoria ansamblului.
  • Corul Madrigal a concertat la Ambasada României la Lima și la Congresul Republicii Perú, unde a fost premiat pentru contribuția sa la cultura universală.
  • Cele trei concerte extraordinare din Lima, Cusco și Aguas Calientes au adus un record de peste 2.500 de spectatori.
  • În cadrul unui eveniment extraordinar ce a avut loc la Congresul Republicii peruane, a fost lansat cel mai nou proiect discografic Madrigal: „Imnurile naționale ale țărilor din America de Sud”.
  • Cu ocazia turneului, Madrigal devine primul cor din lume care a înregistrat o producție media în celebrul sit arheologic de la Machu Picchu.

La invitația Ambasadei României în Republica Perú și cu sprijinul Ministerului Culturii și al Institutului Cultural Român, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu și Cezar Verlan, a susținut între 10 și 20 martie un turneu care a cuprins 7 evenimente distincte, în Republica Perú. Turneul a marcat 85 de ani de relații diplomatice româno – peruane și preluarea de către Ambasada României la Lima a președinției Festivalului Francofoniei Perú 2024.

De-a lungul vieții mele  am văzut multe evenimente culturale, însă puține m-au emoționat așa cum a făcut-o cel din seara aceasta. Nu doar vocile, costumele, magnifica conducere muzicală și  eleganța dirijoarei m-au impresionat, ci și faptul că au avut delicatețea de a cânta o versiune splendidă a imnului național și trei piese emblematice pentru poporul peruan. A fost, realmente, o noapte fantastică! Contigo Peru este un cântec ce unește toți peruanii. Este un fel de imn al unirii, iar corul l-a cântat frumos și cu profunzime. I-am observat în timp ce cântau și am văzut că transmiteau  o energie fantastică prin inimile lor. Nu puteam primi un cadou mai frumos în această seară!”, a declarat la finalul spectacolului de la Lima, Ministrul de Externe al Republicii Perú, E. S. Domnul Javier González-Olaechea.

„Peste 27.000 de kilometri parcurși, 10 zile petrecute în Peru, un repertoriu în premieră, 7 evenimente susținute la Lima, Cusco, Aguas Calientes și Machu Picchu, 3.700 metri de diferență de nivel, 12 imnuri lansate, câteva mii de spectatori tranformați în fani ai României și foarte multă emoție. Prima experiență a Madrigalului în America Latină a stat sub semnul descoperirilor și a inaugurat o veritabilă punte culturală între România și Perú! Mulțumim Ambasadei României în Perú și Excelenței Sale, doamna Camelia Ion-Radu pentru invitație și organizare și, totodată, Ministerului Culturii și Institutului Cultural Român pentru sprijinul necondiționat acordat.”, a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Madrigal

Diplomație culturală

Cei 85 de ani de relații diplomatice româno – peruane și preluarea de către Ambasada României la Lima a președinției Festivalului Francofoniei Perú 2024 au fost sărbătoriți printr-un demers de diplomație culturală la cel mai înalt nivel. Corul Madrigal a susținut un recital la Ambasada României în prezența Corpului diplomatic acreditat la Lima, unde a și lansat în premieră versiunea Madrigal a popularei piese „Contigo Perú”, semnată de Augusto Polo Campos, în aranjamentul muzical realizat special de compozitorul român Grigore Cudalbu. De asemenea, Madrigal a fost invitat în Congresul Republicii Perú, unde a susținut un recital în fața reprezenaților naționali ai celui mai mare for politic peruan – vicepreședinți, congresmani, ambasadori. În acest context, Corul Madrigal a lansat produsul discografic „Imnurile naționale ale țărilor Americii de Sud”, o premieră sud-americană. Totodată, ansamblul a fost onorat cu Premiul Congresului, însoțit de trofeul și declarația de curtoazie diplomatică „Fie ca acest cor să continue să fie o sursă de inspirație pentru generațiile viitoare și fie ca muzica sa să continue să rezoneze în inimile tuturor celor care au privilegiul de a o asculta.”

Advertisement

Trei concerte extraordinare și 2.500 de spectatori

Turneul a inclus trei Concerte Extraordinare „Música Mágica Del Madrigal” dedicate publicului peruan: în grandioasa Catedrală din Cusco – la 3.400 de metri altitudine, cea mai mare la care a cântat ansamblul până acum, la Aguas Calientes, orașul cel mai apropiat de situl Machu Picchu, precum și la Teatro Municipal de Lima, o bijuterie arhitectonică a capitalei peruane, unde a fost aplaudat cu ovații de peste 1.300 de spectatori. La Lima, Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, i-a avut ca invitați pe muzicienii din popularul ansamblu KOTOSH, cu care a cântat o lucrare contemporană remarcabilă a muzicii sud-americane – „Misa Criolla”, compusă de Ariel Ramírez și interpretată de Madrigal, dirijat de Marin Constantin, pentru prima dată în 1975 la București, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu.

Premieră mondială pentru muzica corală

Turneul Madrigal în Peru a adus și o premieră mondială pentru un cor național – o producție media în celebrul site UNESCO Macchu Picchu. Corul Madrigal a filmat în „orașul pierdut al incașilor” al doilea episod al proiectului „Muzică contemporană românească în spații antice universale” / „Machu Picchu – Suita corală din Țara Oașului”, pe muzica semnată de compozitorul român Dariu Pop. Noul videoclip va fi lansat la sfârșitul lunii aprilie 2024, în cadrul evenimentului „Festival Madrigal la Satu Mare”.

Primul episod al seriei, „Sarmizegetusa Regia – Flăcări și roți” a fost lansat de Ziua Culturii Naționale, pe 15 ianuarie 2024, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului. Videoclipul a fost filmat în situl dacic Sarmizegetusa Regia, având ca fundal sonor lucrarea lui Corneliu Cezar, interpretată de ansamblu.

Advertisement

Continue Reading

Artiști

Pianista Sânziana Mircea inclusă de Universitatea Bocconi în topul celor mai de succes absolvente din istoria sa

Published

on

Una dintre cele mai prestigioase universitati din lume – Universitatea de Economie Luigi Bocconi din Milano, a celebrat data de 8 martie – Ziua Internationala a Femeii, prin lansarea volumului “Changed by Women”. Realizat in colaborare cu jurnalista Diana Cavalcoli de la Corriere della Sera, volumul prezinta povestile de succes a 99 de absolvente ale universitatii, selectate din cei peste 120 de ani de activitate. Printre acestea se numara si pianista Sinziana Mircea, singura romanca inclusa in acest top.

Este un imens privilegiu sa fiu inclusa printre cele 99 de absolvente din toate timpurile, selectate de Bocconi pentru a fi prezentate in aceasta carte. Cu atat mai mult cu cat anul acesta Bocconi Business School, a carei absolventa sunt, s-a clasat pe locul 3 in topul celor mai bune scoli de business din lume”, a declarat pianista si compozitoarea Sinziana Mircea.

Printre cele 99 de povesti de succes se numara: Alice Acciarri – General Manager e-Bay Italia, Silvia Ardagna – Chief European Economist Barclays, Elisa Balbo – soprana de nivel mondial, Silvia Candiani – Vice-President Microsoft, Margherita Della Valle – CEO Vodafone Group, Francesca Cornelli – Decan Kellogg School of Management/ Northwestern University Chicago, Roberta Gatti – World Bank Chief Economist for EMEA, Elisabetta Magistretti – prima CEO UniCredit Bank, Titti Postiglione – Sef Adjunct al Departamentului pentru Protectia Civila Italia.

Pianista Sinziana Mircea, absolventa a programului de masterat in managementul artelor s-a remarcat atat prin cariera concertistica desfasurata pe marile scene ale lumii, cat si prin activitatile sale de profesor universitar, cercetator si antreprenor cultural. Proiectele muzicale realizate de Sinziana s-au evidentiat prin caracterul inovator, acesta fiind trademark-ul muzicienei romane. Astfel, muziciana a realizat restituri ale patromoniului muzical mondial prin prezentarea in premiera absoluta a unor lucrari de secol XVIII, descoperite chiar de ea in arhivele conservatoarelor italiene. Programele concertelor sale, prezentate cu mare succes de public si critica in intreaga lume, contin atat repertoriul clasic, cat si compozitiile pianistei, in show-uri imersive de muzica si lumina, in care muzica este insotita de proiectii video realizate cu inteligenta artificiala.

Advertisement

Sinziana este, deasemenea, implicata in numeroase proiecte educationale dedicate promovarii tinerilor muzicieni, derulate prin Asociatia Museart, fondata de aceasta in 2012.

Alaturi de violonistul Alexandru Tomescu, incepand din anul 2023 Sinziana Mircea a sustinut un amplu turneu mondial pe scene precum Kennedy Center din Washington D.C., Silk Road Arts Center Beijing, Filarmonica din Ljubliana, Teatrul National de Dans din Budapesta si altele.

“Bocconi mi-a deschis usa catre o alta lume: m-a facut sa inteleg intr-un sens profund ca muzica devine relevanta daca este impartasita cu publicul la un nivel emotional profund si durabil. Publicul de azi cauta experiente imersive, senzoriale, iar actul artistic, pentru a ramane relevant, trebuie sa raspunda acestor nevoi. Am inteles o data in plus ca sectorul cultural are forta de a regenera si dezvolta comunitatile, fie ele mici sau mari, intr-un mod minunat, iar aceasta trebuie sa devina o prioritate pentru fiecare natiune.”, a declarat pianista Sinziana Mircea.

Cele 99 de povesti de succes pun o lumina puternica asupra rolului femeilor in transformarea si progresul societatii moderne, intr-un moment in care umanitatea se afla in profunda schimbare, determinata de provocari dintre cele mai mai mari si mai diverse.

Despre Sinziana Mircea

Advertisement

Pianista Sinziana Mircea a concertat in Statele Unite ale Americii, Japonia, China si Europa, pe scene precum: Carnegie Hall New York, Kennedy Center Washington DC, Tokyo Metropolitan Theater, Silk Road Arts Center Beijing, St Martin-in-the-Fields Londra, Ateneul Roman sau Sala Radio din Bucuresti etc.

Pianista a obtinut diploma de licenta cu calificativul maxim la Hochschule für Musik und Tanz Köln, Germania si diploma de masterat la Guildhall School of Music & Drama Londra, unde a fost admisa cu bursa integrala de studii oferita de Steinway & Sons UK. In paralel, pianista s-a perfectionat la Accademia Pianistica Imola din Italia. Ulterior a urmat cursurile de masterat in Arts Management la SDA Bocconi Business School – Milano. A obtinut numeroase premii in competitii nationale si internationale, printre care Premiul de Debut la Miami International Piano Festival Academy (2016). In anul 2014 a devenit primul bursier roman al Van Cliburn Foundation TCU School of Music, SUA, fiind invitata sa participe la Piano Texas Festival & Academy, in urma unor selectii la nivel mondial. Sinziana Mircea a primit in 2017 titlul de Young Steinway Artist, desemnand cei mai promitatori pianisti din intreaga lume.

Inregistrarile concertelor ei au fost difuzate de toate canalele radio europene importante pentru muzica clasica, inclusiv BBC Radio 3, RAI 3 Italia, Music3 Belgia sau Radio Romania Muzical. Pianista a lansat cinci CD-uri, dintre care 3 discuri solistice Fortuna – Piano Sensation, Unending Love si Nihil Sine Deo si a alte doua impreuna cu violonistul Alexandru Tomescu. Ȋn prezent, preda la Conservatorul „Luigi Canepa” din Sassari, Sardinia, Italia. Sinziana Mircea a obtinut bursele de cercetare “Nicolae Iorga” oferita de Ministerul Educatiei si ICR Venezia, precum si bursa “Bratianu” oferita de Ministerul Culturii. Acum Sinziana Mircea este doctoranda in cadrul Universitatii de Vest din Timisoara.

Advertisement
Continue Reading

Artiști

Alexandra Căpitănescu a câștigat „Vocea României” 2023 și premiul în valoare de 100.000 de euro

Published

on

Publicul a votat câștigătorul în Marea Finală Vocea României 2023! Iată cine a câștigat râvnitul trofeu și suma impresionantă de 100.000 de euro!

Vineri seara, pe data de 15 decembrie, în Marea Finală Vocea României 2023, au participat patru concurenți: Vlad Musta, din echipa Irinei Rimes, Alex Maxim din echipa lui Smiley, Melisa Antonesi, finalistă în echipa lui Theo Rose și Horia Brenciu și Alexandra Căpitănescu, din echipa lui Tudor Chirilă.

Marele câștigător din Finala Vocea României 2023 este Alexandra Căpitănescu!

Alexandra, în vârstă de 19 de ani, a obţinut cele mai multe voturi din partea publicului, după ce a cântat melodia „Alone” şi a avut un duet cu antrenorul Tudor Chirilă şi cu Adrian Nour.

Advertisement

Tânăra este din Galaţi şi este studentă la Facultatea de Fizică Medicală, dorindu-şi să devină fizician medical. Deşi întotdeauna a fost atrasă de ştiinţele exacte, are şi o pasiune puternică pentru muzică, fiind încă de mică fascinată de sunetul pe care îl scot păsările din curte. Alexandra a mărturisit că este o cu totul altă persoană când este pe scenă. În viaţa de zi cu zi este percepută ca retrasă şi cuminte. De altfel, ea spune că nu a avut prea mulţi prieteni şi că în copilărie prefera să stea la bunici şi să cânte singură, imaginându-şi că dă concerte.

Pe locul numărul II s-a clasat Vlad Musta, Melisa Antonesi pe locul al III-lea, iar Alex Maxim pe cel de-al IV-lea.

Continue Reading