Radu Chirilă este printre cei mai urmăriți creatori de conținut din mediul online, fiind și primul vlogger al Armatei Române. Însumează 1 milion de urmăritori pe toate platformele și își dorește să propulseze la nivel internațional conținutul pe care îl produce.

Perseverența este cuvântul definitoriu din viața sa! Încă din copilărie a presimțit că va ajunge să vorbească în fața oamenilor. Confuz pe atunci, Radu nu își putea imagina sub ce formă se va concretiza această poveste. Spune că dintotdeauna a iubit uniforma militară și rigorile din spatele ei. Le privește ca pe niște instrumente care, în viziunea sa, ar putea fi de folos oricui pentru atingerea succesului în orice domeniu, dacă sunt folosite așa cum trebuie.

A plecat de acasă la vârsta de 14 ani și a urmat cursurile Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, după care Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” din București, cu gândul că va profesa ca și inginer în domeniul programării. Pasiunea pentru teatru și divertisment a cântărit mai mult pentru Radu, astfel a ales cu inima și a decis să-și urmeze simțurile. Asta l-a ajutat mai târziu să profeseze și în sistemul militar ca specialist în domeniul comunicării, iar astfel a ajuns „primul vlogger al Armatei Române”, titulatură care îi face cinste.

Însumează 1 milion de urmăritori pe toate platformele de social media, iar asta l-a ajutat să conștientizeze că orice este posibil atât timp cât muncești suficient și faci ceea ce îți place.

Cum s-a dezvoltat dorința de a face carieră militară? Unul dintre motive ar putea fi sentimentul de a proteja patria sau ideea arme, fiind totuși bărbat?

Dorința a venit din ideea de colegialitate pe care am regăsit-o într-un video de pe Youtube cu elevii de liceu militar. Mi-a plăcut super mult să vad oameni care muncesc în echipă pentru a atinge un obiectiv și asta mi-am dorit și eu. Prieteni și o echipă puternică cu care să ating obiective.

Multe publicații au scris despre tine că ești primul și singurul vlogger al Armatei Române. Când și cum ai primit această propunere de a face parte din echipa de social media? Aveai deja un background în domeniu? Ce crezi că i-a determinat să te aleagă pe tine?

Aceasta propunere a venit dupa aproape 2 ani de când eu activam pe rețelele sociale, pe conturile personale, eu fiind în anul 4 în Academie. Pasiunea m-a împins de la spate să petrec ore bune în fiecare zi în fața calculatorului să învăț să editez, să învăț platformele sociale, să învăț algoritmii, tehnici de comunicare și mai mult de atât, să îmi creez o comunitate în jurul meu în online. Echipa de social media de la momentul respectiv a observat un posibil potențial în mine și au ales să mă contacteze. Așa a fost deschisă o nouă portiță în social media, și anume vlog-ul Armatei României.

În prezent, te urmăresc aproape 500 de mii de abonați pe YouTube și peste 100 de mii pe Instagram, fiind două dintre cele mai puternice rețele de social media. Cu siguranță undeva acolo sunt și alți oameni cărora le-ar plăcea să te urmărească. Povestește-mi despre conținutul pe care îl creezi, cu ce te diferențiezi și care este beneficiul celor care se alătură comunității tale din mediul online. Ce faci mai exact?

În online, pe conturile personale am ales să distrez oamenii. Să merg pe divertisment, dar poate latura care mă încântă și mai mult este cea de lifestyle, unde abordez și subiecte mai serioase, precum achiziționarea unui apartament și care sunt impedimentele pe care le întâmpini în acest proces sau chiar întâmplări prin care trecem cu toții și poate mi-aș fi dorit să le aflu de la cineva înainte, pentru a fi cu un pas mai în față și poate pentru a evita anumite greșeli. Așa că am ales să le spun eu, ce greșeli am făcut, ce lucruri bune am făcut și acestea îi pot ajuta pe cei care mă urmăresc să aibă parte de prosperitate și succes pe termen lung.

Ce responsabilități crezi că ai în calitate Creator de conținut, față de comunitatea ta?

Cel și cel mai important este, poate, să nu contribui la răspandirea valorilor dăunătoare, dezinformarea sau chiar răspândirea de fake news. Lucruri care la scară mare pot fi extrem de periculoase și dăunătoare întregii societăți în care trăim, iar fiecare dintre noi contribuim într-un fel sau altul.

Cum este o săptămână din viața ta ca Influencer combinată cu activitatea profesională? Reușești cu succes să îmbini cele două activități?

Fiecare zi este extrem de activă, cu foarte multe activități atât personale, cât și profesionale. De foarte multe ori sunt în deplasări pentru a ajunge la diverse exerciții pe care Armata României le desfășoară în scop de antrenament și pentru a mediatiza aceste activități. În tot acest timp mă ocup și de conținutul pentru partea personală, mail-uri sau alte activități. Nu este ușor să îmbini viața de influencer cu activitatea profesională, este mult de muncă, și este cu atât mai greu să rămâi mereu plin de energie pentru a livra în ambele locuri atât cât trebuie. Dar îmi dau silința și încerc să rămân acolo sus.

Cum îți alegi subiectele/postările? Ce te motivează/ inspiră în momentele în care imaginația pare că a dispărut?

Subiectele sunt în mare parte inspirate din viața de cuplu. Sunt foarte multe momente prin care trece un cuplu de-a lungul relației și acest lucru mă ajută de fiecare dată să găsesc subiectul potrivit pentru următorul video, dar poate cea mai bună inspirație pentru mine este iubita mea Adriana Brașovean, cu care reușesc să transmit mereu o energie deosebită în clipurile pe care le filmăm.  

Care sunt temerile tale atunci când livrezi public conținutul pe care l-ai produs?

Cred că fiecare dintre noi are teama de a fi judecat, mai mult sau mai puțin. Am învățat să trăiesc cu haterii, am învățat să trăiesc cu jignirile/ bulling-ul din mediul online, dar de fiecare dată prefer să rămân vertical și să evit certurile sau subiectele extrem de controversate. M-am ferit tot timpul de certurile din online și prefer să rămân neutru atunci când lumea mă atacă.

S-a întâmplat vreodată să produci și să lansezi public un material de care, în cele din urmă, superiorii din armată nu au fost de acord și a trebuit să îl faci uitat? Sau pur și simplu momente în care ți s-a atras atenția că ceva nu este în regulă?

Nu a fost cazul de așa ceva nicioadată din partea superiorilor, dar cei mai critici pe tema subiectelor pe care le-am abordat au fost colegii mei din armată care mi-au spus de foarte multe ori că au impresia că unele lucruri nu se potrivesc suficient de bine în anumite contexte personale, ceea ce uneori m-a ajutat iar alteori nu, dar am știut să fac alegerile potrivite până acum.

Iar pentru cei mai tineri care își doresc să înceapă o carieră în social media, ce sfat le oferi? Există o reţetă a sucesului? O cale optimă, nişte paşi pe care este obligatoriu să-i urmeze?

O carieră în social media, la fel ca și o carieră în orice alt domeniu are aceeași rețetă a succesului. Pasiune și multă muncă/ perseverență. Pentru a scurta drumul spre succes în social media, trebuie să alegi nișa cu care te simți cel mai confortabil și pe care o poți explora cel mai bine și cel mai natural.

Iar pentru o carieră militară de succes, ce calități trebuie să aibă un tânăr?

Disciplină și seriozitate. Dacă ai aceste 2 calități șansele de a avea o carieră militară de succes sunt mari. Ceea ce este extrem de important de menționat este faptul că aceste calități sunt și calitățile pe care orice om de succes le-a folosit pentru a ajunge acolo unde și-a dorit.

Dacă nu ar fi apărut în viața ta armata și social media, ce crezi ca ai fi ales să faci în prezent?

Cu siguranță programator. Mi-a plăcut foarte mult programarea de când eram mic, informatica și matematica și cel mai probabil aș fi făcut jocuri pentru calculator, site-uri web sau alte lucruri pentru rețelistică.

Care este întrebarea pe care ai fi dorit ca cineva să ți-o fi adresat într-un interviu, dar nu s-a întâmplat niciodată? Dar răspunsul la aceasta?

Care este perspectiva ta de viitor? Îmi doresc ca pe viitor să ajung creator de conținut internațional și să ajut cât mai multe persoane să își schimbe viața și să devină cea mai bună variantă a lor.

Învățăturile, energia, pozitivitatea și în general starea ta de bine o simțim prin mediul online, însă pe lângă tot ce se poate vedea, cineva spunea că suntem construiți din mulțumiri sufletești, dar și din tristeți. Care este cea mai mare bucurie a ta? Dar gândul care nu îți dă pace și te apasă?

Cea mai mare bucurie a mea este relația pe care o am. Nimic nu te poate împlini mai mult decât să ai pe cineva lângă tine care să fie acolo și la bine și la rău. Încerc să rămân pozitiv chiar și atunci când lucrurile nu merg bine și am zile proaste, dar cred că cel mai mult mă apasă gândul de a nu realiza ceea ce mi-am propus sau măcar să mă apropii de ceea ce mi-am propus.

Ai un mesaj pozitiv pentru cititorii SuperTu.ro care tocmai au lecturat acest interviu?

Rămâneți pozitivi, urmați-vă pasiunile și munciți din greu pentru visurile voastre. Nu există nimic mai satisfăcător decât să vezi munca ta dând roade.

Apreciez bucuria cu care ai răspuns invitației, iar pe de altă parte, sunt încântat că oferi publicului această șansă de cunoaște elementele importante din viața ta. Pe curând!

Lumea întreagă vorbeşte în aceste zile despre cutremul devastator produs în Italia. Un eveniment tragic în care şi-au pierdut viaţa sute de oameni de mai multe naţionalităţi. Cutremurul a înghiţit case, maşini, copaci şi tot ce s-a construit de-a lungul anilor în localitatea Amatrice. Printre dezastrul produs, puţini ştiu că acolo se afla şi Tatiana Drăgoiu, o brăneancă ajunsă în prima linie de salvare a echipelor de intervenţie.

Tatiana Drăgoiu ne-a povestit despre momentele dramatice prin care a trecut în timp ce desfăşura misiunea de salvare alături de colegii ei.

Despre Tatiana Drăgoiu

Tatiana Dragoiu, s-a înrolat în anul 2009 în Crucea Rosie, având funcţia de asistent, iar mai apoi, asistent şi şofer. A participat la mai multe cursuri şi concursuri, după care a trecut toate etapele şi a reşit să se încadreze în echipa naţională din Italia, a organizaţiei de salvare, Crucea Rosie. La scurt timp, Tatiana a reuşit să câştige “Trofeul de Maximă Urgenţă”.

I-a murit copilul din vina unui medic din Făgăraş

Tatiana ne-a povestit că şi-a pierdut copilul cu ani în urmă, din cauza unui medic din Făgăraş.

“Apoi, când auzeam salvarea mă prindea atacuri de panică. Mă puneam jos la pământ şi plângeam. În Italia, salvarea îmi era vecină! Eram obosită să îmi mai fie frică de ea. Aşa că am decis să merg aproape să o văd. Nu o să uit niciodată acea zi!”, a povestit Tatiana.

Responsabilul de la Ambulanţă, nu a înţeles că Tatiana îşi dorea doar să atingă maşina. Aşa că, fără să îşi dea seama, românca noastră a primit un formular pentru a se înscrie în serviciul de ajutor. A completat formularul şi a dus actele necesare, fără să îşi dea seama ce documente completează.

“Credeam că tot ce îmi cere, era pentru ca să pot intra să văd ambulanţa. După 3 săptămâni m-au chemat din nou. Atunci am înţeles că trebuia să i-au o decizie. Să fac ceea ce nu a facut nimeni pentru mine şi copilul meu! Cu 18 ani în urmă, dacă ştiam să fac ceea ce pot face acum, copilul meu ar fi fost viu. Nu mi-am putut salva copilul, dar Dumnezeu mi-a dat ocazia să salvez alte vieţi.”, a mai adăugat Tatiana.

A terminat cursurile și a început practica

“Pentru diplomă a fost mai greu. 5 km de urcat pe o stradă, cu 10 kg in spate, în 30 de minute. Eram 50 de persoane, dar am ajuns la capatul liniei. Când ajungeai în vârful muntelui trebuia să dăm primul ajutor la persoane. Râdeau toți de mine pentru că sunt micuță și am să cad cu sacul pe spate. La un kilometru am gasit una din colege, din grupa mea mea (eram la examenul din toata regiunea Lazio), avea piciorul sclintit. Am luat şi sacul ei, iar pe ea o trageam de mână în sus la deal.”, povesteşte Tatiana.

A intervenit la cutremurul din Italia

Românca noastră curajoasă a participat la salvarea persoanelor încă în viaţă, dar şi la transportarea celor care din nefericire s-au stins printre dărâmături.

“La cutremur am fost chemată la ora 3:40 şi mi s-au dat 15 minute să ajung la Centrala Operativă. La ora 6:00 eram sus la Amatrice.”, spune Tatiana.

Durere şi tristeţe în sufletul Tatianei

“Am simţit durere şi tristeţe! Practic oraşul nu mai exista. Mergeam în mijlocul oraşului printre dărâmături. Încă se prăbuşeau pereţi din clădiri şi pur şi simplu simţeam vibraţia pământului. Aveam la dispoziţie 15 minute ca să ieşim de acolo, altfel riscam să rămânem printre dărâmături.”

Tatiana Dragoiu, ne-a mai povestit că la astfel de misiuni, trebuie mult curaj şi atenţie. Aceasta spune că a fost o misiune la care risca să fie îngropată de vie, dar a fost atentă şi alături de colegi, a reuşit să ducă la bun sfârşit misiunea.

“Sunt sensibilă, dar în momentul când îmbrac uniforma, ştiu că am o responsabilitate. Îmi pare enorm de rău că n-am putut ajuta mai mult, dar ştiu că am dat tot ce puteam da!“, a încheiat Tatiana Drăgoiu.

Paula Măriuț Ciobanu s-a născut în 1960, în comuna Traian din județul Bacău. Este singura româncă menționată între cele 50 de personalități feminine reprezentative pentru pictura contemporană. Paula Mariuț Ciobanu este membru academic și deține Ordinul lui Michelangelo Buonarroti, conferit de Academia Santa Rita din Torino. Pictează de când era copil. Nici nu mergea încă la școală, dar desena cu cărbune pe pereții casei bunicilor. Cursul vieții a stabilit-o undeva departe de casă, iar de ani buni, locuiște în Torino, Italia.

Cu o activitate apreciată atât în România, cât și în Italia, Paula Măriuț Ciobanu apare în volumul La donna nella storia dell’arte, adica Femeia in istoria artei. Pictorița a obtinut în timp, numeroase distincții și premii, astfel fiindu-i recunoscut talentul și originalitatea la nivel internațional.

Italia i-a adus artistei nu doar o viață mai bună, ci și o carieră mult mai sigură. Totuși, în interviul acordat, Paula Măriuț Ciobanu spune că rădăcinile îi sunt în România, iar într-o zi speră să se poată întoarce la casa ei, acolo unde simte cu totul o altă satisfacție.

În anul 2007, când a venit pentru prima dată în Torino, artista a declarat presei ca a avut un șoc. “Mi-a fost greu să mă adaptez atunci când m-am trezit într-o lume în care nu cunoșteam și nu mă cunoștea nimeni. Am avut un șoc. Nimeni nu știa cine este Paula”.

Departe de locul natal, Paula Măriuț Ciobanu continuă să își exprime atât durerea, cât și bucuria, prin culori vii. De-a lungul carierei, operele artistei au fost expuse de nenumărate ori în cadrul unor mari expoziții din România, Italia, Belgia, Olanda, Ungaria, Franța și Republica Moldova.

Zeci de ani vă despart de copilăria dumneavoastră, dar vă mai amintiți cum a începutut totul?

Am fost un copil născut la țară. Provin dintr-o familie de patru fete și patru băieți. Tatăl meu a fost șofer, mama mea casnică, ne-a crescut. Am fost un copil foarte iute, ager, săream pe cai, în copaci, în pădure, iar bunicii mei m-au protejat foarte mult. Luam cărbunele din jar când era stins și pictam toți pereții. Fluturi, pești și tot ce apărea în mintea mea de copil la 5 ani. Ei văzând ce fac, transmiteau mamei mele.

Și totuși, ce v-a determinat să continuați pe acest drum al artei? Să alegeți arta – pictura, drept mod de exprimare a sentimentelor?

În clasa I, când m-am dus la școală, după ce ne-a predat alfabetul și am învățat să scriem, doamna învățătoare Iacob Monica, pe fiecare dintre noi ne-a pus să scriem ce dorim să ne facem când vom fi mari. Eu am scris, pictor! Dintr-o clasă de 30 de copii, eu sunt singura care, iată, mi-am ținut promisiunea. Apoi, din clasele V-VIII, am avut-o profesoara de desen pe Busuioc Aspazia, iar mai apoi, la liceu (Liceul de Arte din Bacău) i-am avut profesori pe Velea Gheorghe (pictură), Velea Salomeea (grafică) și Pinca petru (sculptură). Am urmat și cursurile Școlii Populare de Artă din Bacău, la clasa domnului Doftei Constantin. Eu le mulțumesc, căci datorită lor am ajuns acum unde sunt.

În orice profesie este nevoie de multă pricepere, dar și de foarte multă inspirație. Paula Măriuț Ciobanu spune că momentele în care simte supărare mare, prinde acea stare puternică de inspirație, moment în care operele de artă își fac apariția. Subiectele din tablourile sale, reprezintă în primul rând, o promisiune facută bunicului. „I-am promis bunicului că n-am să pictez Abstract și m-am ținut de cuvânt. Am continuat să pictez chipuri de copii, oameni, peisaje și icoane, ca lumea să înțeleagă ce vreau să redau prin mintea și prin inima mea deschisă. Aș putea spune că am pictat visul unui copil, ceva așa mai … care ne face să zburăm prin Univers.”

Vă rog să ne destăinuiți câte puțin din tehnicile pe care le folosiți în prezent.

Tehnica mea este una liberă și pornește de la al meu Motto, prin care spun că viața mea e un joc al punctelor, liniilor și formelor infinite. Nu ești singurul care abordează acest subiect. Am explicat mereu că eu plec de la un singur punct. În imaginație, niciodată nu mi-am făcut o compoziție, nu m-am gândit la ce vreau să pictez. Lucrând la mai multe tablouri în același timp, las o culoare să se usuce, apoi revin la ea și tot așa. Culorile se suprapun mai apoi și îmi iese efectul pe care mi-l doresc cu adevarat. Lumină, transparență, un pic de joc de lumină și umbră. Așadar, compoziția și culorile, vin de la sine. La fel de important este că nu pictez în alb-negru, deoarece este o nuanță sumbra și dură, cel puțin, așa simt eu. Pictez numai în culori vesele. Folosesc culori vii! Pe de altă parte, pensulele pe care le folosesc au ceva special. Sunt făcute din părul meu! Părul crește mereu, iar eu pictez mult și am sute de pensule confecționate de mine.

În diversitatea operei sale întâlnim o tehnică aparte. Privind, fiecare punct ne duce cu mintea spre o speranţă; acest sentiment îl creează operele Paulei Măriuţ Ciobanu, care dau impresia unor explozii de culori şi emoţii.

În urma unei lucrări finalizate, ați simțit vreodată că nu este ce trebuie și că este necesar să o luați de la capat?

Nu! Cred că nu mi s-a întamplat niciodată. Îmi amintesc totuși o întâmplare dintr-o galerie unde am fost invitată cu o lucrare. Era prima mea lucrare, dar pe care am rupt-o la final! Eram tânără și probabil eram în acel stadiu în care eram conștientă că profesorii noștri nu ne explică toate secretele picturii. Acum, când merg într-o expoziție, merg pe patru anotipuri, astfel să le placă tuturor. Peisaje, flori, portrete, icoane, colaje. Eu, resturile de hârtie nu le arunc, fac colaje din ele. O să vă arăt!

Dacă v-aș întinde chiar acum o pânză albă, ce ați picta?

În acest moment aș picta 3 îngeri. Acești îngeri ar reprezenta copiii mei pe care îi veghez neîncetat. Sunt mândra de cei trei copii ai mei! Sunt creațiile mele Divine care m-au încântat sufletește și datorită lor îmi ies lucrările din ce în ce mai frumos și mai colosale.

Pentru fiecare dintre noi, probabil că familia este un punct de plecare. Ce reprezintă familia pentru dumneavoastră?

Eu mulțumesc în primul rând soțului meu pentru că m-a sprijinit în cele mai grele moemente ale mele. El îmi spune de fiecare data să continui, chiar dacă oamenii în general aveau obiceiul de a mă descuraja. Sunt și oameni răi, egoiști, dar nu trebuie să ne aplecăm asupra acestora. Fiecare pictor este trimis de Dumnezeu și El ne-a așat pe Pământ pentru a crea. Iar pe de altă parte, așa cum am precizat, datorită copiilor mei, lucrările mele ies atât de vesele.

Așadar, iată că și în situația Paulei Măriuț Ciobanu, familia a jucat un rol extrem de important. Astfel, artista de origine română a găsit puterea și energia necesară pentru a continua, iar acum este un nume greu în această industrie. Ce-i drept și păcat, poate că nu în România, dar în Italia, oamenii o cunosc, o recunosc și o respectă.

Din 2007 este membru al Academiei Internaționale Santa Rita din Torino, unde, împreună cu alți artiști români, participă la evenimente artistice importante și expoziții de grup de nivel internațional. În 2009 a deschis prima sa expoziție personală la Torino, foarte apreciată de criticii de specialitate. În 2011 a primit titlul de Membru Academic prin Ordinul lui Michelangelo Buonarroti, conferit de Academia Santa Rita din Torino.

Sunteți născută în comuna Traian din Bacău. De ce ați ales să plecați, să vă stabiliți în Italia și să pictați pentru italieni, nu pentru români? Oare pentru un trai mai bun?

Soțul meu este plecat în Italia de peste 20 de ani, iar eu am rămas să cresc cei trei copii ai noștri. Poate că am fi plecat cu toții, dar soțul meu nu câștiga suficient pentru a pune la punct toate actele necesare. Așadar, eu am rămas acasă alături de copii, iar ăn momentul ăn care împlineau 18 ani, i-am trimis pe rând câte un copil. Eu sunt ultima care a plecat, în urma cu 5 ani. Pentru mine, străinătatea a fost un șoc! Necunoscând limba italiană, oamenii, tradițiile și obiceiurile, m-am acomodat foarte greu.

Cum v-au primit italienii fiind româncă?

Vecinii mei italieni, chiar mi-au întins o mână de ajutor la nevoie, iar pentru asta eu le mulțumesc. Nu toți vecinii sunt buni. Sunt și răi, de fapt, pe oriunde sunt de toate felurile. Însă, mi-am făcut prieteni aici prin toate aceste asociații de români. Toți mă cunosc acum! Sunt ca o oaie albă a Torinoului. Cine este Măriuț? Un simplu pictor. Italienii, dar și românii mă solicită mereu să le pictez afișe pentru evenimentele lor. Unul dintre cele mai mari are peste 10×9 m.

Nu este o noutate pentru nimeni, faptul că arta nu este valorificată și poate, nici plătită așa cum trebuie. Dumneavoastră reușiți să trăiți din asta sau vă ocupați și cu altceva?

Din pictură nu se trăieste! Am altă meserie din care trăiesc. Sunt coafeză, mă pricep la manichiură-pedichiură, pictez unghii, fac și masaje, și puțin cu puțin, din asta câștig. Însă, din pictură nu se trăiește! În toată lumea se spune că arta este săracă și într-adevar așa este. Poate doar după moarte noastră, picturile noastre sa fie o valoare, dar acum … nu. Am reușit de-a lungul vieții mele să vând multe tablouri unor colecționari, din țări precum Olanda și Belgia, dar la prețuri destul de mici.

Faptul că sunteți româncă, a însemnat vreodată un dezavantaj aici în Italia?

Nu, din contra! Eu când am plecat din România, am luat cu mine doar cu câteva lucrări pe care să le arăt și lor, iar apoi au început să mă cunoască mai bine și așa au început să mă respecte.

Vă mai amintiți care este prima lucrare pictată?

Primul meu desen, atunci când am început să lucrez cu cărbune, a fost un pește și un fluture. Mie îmi plac foarte mult fluturii! Am pictat în jur de 5.000 de fluturi de-a lungul timpului, iar copiii mei aveau un obicei de a mă tachina și îi ștergeau mereu cu buretele, într-un mod frumos.

De ce fluturi? Ce simbolizează fluturii pentru dumneavoastră?

Când eram mică, priveam fluturii cum zboară de pe varză și mereu îmi spuneam … Doamne, dacă aș avea și eu aripi, aș zbura spre cer! Uneori visez că sunt pe o scară, cu aripioare de fluture, iar asta mă determină să pictez fluturi în continuare. Sunt o femeie simplă, prin tot ce se numește om în viață.

Probabil că suntem cu toții oameni simpli, dar cred că trebuie să știm cum să valorificăm această simplitate și să ne descoperim talentul. Cred că toți oamenii sunt talentați într-un fel sau altul.

Mie spre exemplu, de mică mi-a plăcut și baletul. De multe ori am pictat balerine în portul nostru național, cu care de altfel mă îmbrac cu fiecare ocazie specială și mai ales de sărbători. Toți pictorii de pe aici mă privesc cu admirație și rămân uimiți de frumusețea costumului nostru popular. Am adus cu mine, aici în Italia, câteva costume pe care le am de la bunica mea, eu fiind a patra generatie care le îmbracă.

Care a fost cea mai mare satisfacție din cariera dumneavoastră?

Cea mai mare satisfacție a mea până în prezent, a fost să apar în cartea care evidențiază cele mai mari 50 de pictorițe ale lumii. A fost visul meu! Cartea prezintă câte o pictoriță din fiecare țară, printre care, iată, și o româncă. Cei care au făcut selecția pentru volumul în care apar și eu, s-au interesat de toate lucrările și realizarile mele și au considerat că merit să apar acolo. Și astfel, am simțit cum munca mea a fost ridicată la un rang înalt.

Unde vă simțiți mai apreciată, în România sau în Italia?

Am plecat de la ideea ca sabia nu taie capul plecat, și astfel am reusit să mă bucur de apreciere mereu, oriunde. Chiar și pe vremea lui Ceușescu am avut suficientă libertate de exprimare din punct de vedere artistic.

În prezent, v-ați mai întoarce să locuiți în România sau ați hotărât cu familia să rămâneți permanent în peninsulă?

Eu și sotul ne vom întoarce pentru că avem rădăcinile în România. Însă, copiii, probabil că nu se vor mai întoarce, deorece aici deja și-au făcut o viață. Noi vrem să ne întoarcem în casa muncită de noi. Acolo este o altă satisfacție! Aici …

Interviu realizat în august 2015 în localitatea Traian (Bacău), continuat două luni mai târziu, în Torino (Italia).