Evenimente
Celula de Artă inaugurează cea de-a cincea locație – Salonul permanent de la Palatul Bragadiru
Published
3 years agoon
Galeria neconvențională Celula de Artă continuă cucerirea de teritorii în care să faciliteze evadarea lucrărilor de artă din spațiul clasic de consum, pentru a interacționa cu un public nou, care nu obișnuiește să participe la vernisaje. Cea de-a cincea Celulă de Artă în care se multiplică acest organism curajos și experimentalist este salonul permanent de la Palatul Bragadiru, pus la dispoziție grație sprijinului oferit de Bulevart. Vernisajul salonului va avea loc pe 15 martie, începând cu ora 17:00, iar mai multe detalii despre eveniment se pot găsi pe site-ul celuladearta.ro.
Artiștii care expun sunt: Adelina Câmpeanu, Alex Manea, Alexandru Răduță, Călin Mihalache, Daniel Loagăr, Elena Prada, Gabriela Monica Tîrziu, Gizela Popescu, Ioana Cristodorescu, Ioana Norica Popescu, Jamal Louis Kareem, Liana Herea, Marina Bira, Medeea Stănescu, Sebastian Beianu, Silviu Petrescu și Theodor Grigoraș.
„Atributul definitoriu al Celulei de Artă este faptul că își asumă riscuri. În spațiile sale au poposit lucrările unor autori consacrați însă cei mai mulți expozanți sunt studenți sau absolvenți ai UNARTE, precum și creatori fără o pregătire formală. De la bun început, misiunea noastră a fost să sprijinim talentele emergente iar unii dintre artiștii cu care am colaborat au devenit, între timp, nume sonore pe scena artei contemporane din România. Criteriul principal în trierea proiectelor este curajul – privilegiem jocul, experimentul, prospețimea și actualitatea temelor abordate și, de asemenea, e important ca lucrările să nu fi fost expuse anterior.
Celula de Artă are în portofoliu, până în acest moment, peste 150 de evenimente organizate, găzduite sau în colaborare, punctând cam toate mediile artistice: pictură, sculptură, mix media, instalație, asamblaj, new media, design vestimentar, performance, live painting, concerte live, lansări de revistă. Multe dintre acestea au fost anume concepute pentru spațiile și încărcătura semantică ale Celulei iar noul salon permanent susține una dintre misiunile noastre – aceea de a-i ajuta pe artiștii emergenți să treacă din spațiul de expunere neconvențional către cel instituțional.” povestesc artiștii din echipa Celulei de Artă.
În paralel, în celelalte spații ale Celulei de Artă mai pot fi văzute următoarele expoziții: la Celula de Artă din B-dul Carol, nr. 53, până pe 18 martie, lucrarea NACRE a tinerei artiste Ioana Vîlcu, ce face legătura între universul plin de conotații al nacrelor, vietăți marine care produc perle ca sistem de protecție împotriva amenințărilor la care sunt supuse și specia umană cu promisiunea unei vieți veșnice; tot la Celula de Artă, între 18 martie – 8 aprilie, lucrarea Cu capul în nori, a artistei Medeea Marinescu; până pe 21 martie, la vitrina din incinta galeriei Kulterra (str. Știrbey Vodă 104 – 106), Hidden, seria de portrete realizate de Marina Bira, ce nu reprezintă persoane înțelese în mod individual ci sunt imagini care pierd legatura cu modelul și ne lasă să vedem un subiect non individual care descrie o atitudine universală, creând o imagine cu totul nouă; tot până pe 21 martie, de astă dată la Art Machine (Cărturești Parklake), colecția Feminin, ce reunește 100 de cartoline unice, realizate manual de către 6 artiste talentate reprezentate de două galerii de artă ale Bucureștiului, Celula de Artă și Săfițicuminți.
Celula de Artă a debutat în 2017 ca un spațiu cu deschidere stradală, ce și-a propus să permită lucrărilor să evadeze din spațiul clasic al galeriei, pentru a interacționa cu un public nou, care nu obișnuiește să participe la vernisaje; și în acest context, nemaiexistând o barieră fizică și temporală între obiectul de artă și privitor, se creează un dialog liber, direct și nonconformist.
Galeria vine în sprijinul creației contemporane în ariile tematice ale artelor vizuale și încurajează dezvoltarea de noi forme de expresie artistică accesibilă la orice oră, în spațiul-vitrină de pe B-dul Carol nr. 53, pentru publicul stradal. Cu o prezență de peste 5 ani (2017 – 2023) pe scena artei din București, Celula de Artă a susținut peste 150 evenimente (expoziții, performance-uri, live-uri).
Începând cu anul 2022, Celula de Artă și-a extins activitatea în cadrul programului Feat. Kulterra, ce găzduiește ”artă în vizită”, atât propusă de alte galerii cât și de către artiști în mod direct, printr-un Pop-Up Window, dar și într-un spațiu nou inaugurat, Galeria Verticală din incinta curtea Random Space (str. Popa Petre nr. 21) și la ArtSafe, singurul depozit profesional și autorizat de artă și obiecte de colecție din România.
Celula de Arta susține și promovează artiștii emergenți indiferent de vârstă sau pregătire, iar prin activitatea susținută din ultimii 5 ani a influențat modul de percepție în ceea ce privește expunerea obiectelor sau actelor artistice în fața publicului.
You may like
Evenimente
Delegația României a ajuns la Viena pentru Eurovision 2026. Alexandra Căpitănescu intră în competiție cu piesa „Choke Me”
Published
1 week agoon
May 4, 2026
Delegația României la Eurovision Song Contest 2026 a ajuns la Viena, orașul-gazdă al competiției din acest an. Semifinalele și finala vor avea loc în perioada 12–16 mai, iar România va concura în cea de-a doua semifinală, programată pe 14 mai.
Reprezentanta țării noastre, Alexandra Căpitănescu, va urca pe scena Eurovision alături de Bogdan Stoican, Luca Șofron, Matei Cohal și Thomas Cîrcotă, cu piesa „Choke Me”, câștigătoare a finalei Selecției Naționale din 4 martie 2026.
Înainte de plecarea spre Austria, artista a susținut o conferință de presă la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” și s-a întâlnit cu fanii veniți să susțină delegația.
„Momentul mult aşteptat a sosit. După luni intense de pregătire pentru semifinala din 14 mai, suntem gata să reprezentăm cu mândrie România la Eurovision Song Contest 2026”, a declarat Alexandra Căpitănescu.
Artista a transmis că piesa „Choke Me” este „mai mult decât o piesă”, descriind-o drept un moment de eliberare și energie comună. Ea i-a îndemnat pe români să susțină echipa în semifinala din 14 mai, prin SMS sau vot online, folosind codul „03”.
Delegația României este coordonată de Smaranda Vornicu, șefa delegației pentru Eurovision Song Contest 2026, alături de Iuliana Marciuc, responsabil de proiect. Echipa include componenta artistică, tehnică, de producție și de promovare.
Smaranda Vornicu a declarat că România intră în etapa decisivă a proiectului cu un concept artistic complex, care pune în valoare mesajul piesei și vocea Alexandrei. La rândul său, Iuliana Marciuc a amintit parcursul Selecției Naționale și a transmis că echipa pleacă la Viena cu obiectivul de a cuceri publicul și juriile internaționale.
Alexandra Căpitănescu este câștigătoarea Selecției Naționale Eurovision 2026 și a devenit cunoscută publicului larg după ce a câștigat „Vocea României”, în 2023. Artista este absolventă a Facultății de Fizică și urmează un master în fizică medicală.
Eurovision Song Contest 2026 se desfășoară sub sloganul „United by Music”. La ediția din acest an participă 35 de țări, iar România revine în competiție alături de Bulgaria și Republica Moldova.
Semifinalele și finala vor fi transmise în direct de Televiziunea Română, pe TVR 1, în zilele de 12, 14 și 16 mai, de la ora 22:00.
Evenimente
Festivalul Național de Interpretare „Glasul Valahiei” 2026 și-a desemnat câștigătorii
Published
3 weeks agoon
April 22, 2026
Ediția 2026 a Festivalului Național de Interpretare „Glasul Valahiei” s-a încheiat weekendul trecut, într-o atmosferă deosebită, reunind peste 300 de tineri artiști talentați din întreaga țară, care au demonstrat excelență artistică, pasiune și dedicare pe scena Amfiteatrului „George Enescu” din cadrul Liceului de Arte Bălașa Doamna din Târgoviște.
Juriul festivalului, format din profesioniști de marcă ai domeniului muzical, a avut dificila misiune de a evalua prestațiile concurenților, nivelul competiției fiind unul ridicat în toate secțiunile. Din juriu au făcut parte personalități remarcabile, în frunte cu președintele juriului, Felicia Filip, alături de interpreți consacrați precum Aurelian Temișan, Analia Selis, Alexandra Ungureanu sau Grigore Gherman.
În urma deliberărilor, trofeele festivalului au fost acordate astfel: Trofeul Secțiunii Pop Românesc a revenit lui Iris Vlad (9 ani, Galați), cu media 9,90; Trofeul Secțiunii Pop Internațional a fost câștigat de DUO T&S (Grupuri, Galați), cu media 9,92; Trofeul Secțiunii Muzică Populară a fost obținut de Robert Ivan (15 ani, Brăila), cu media 9,96; iar Marele Trofeu „Glasul Valahiei” 2026 a fost adjudecat de Ana Maria Denisa Gheorghe (16 ani, București), cu punctajul maxim.
Festivalul „Glasul Valahiei” a fost organizat de Centrul Cultural „Artist pentru Artă”, în parteneriat cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Arhiepiscopia Târgoviștei.

Evenimente
Maestrul Cristian Măcelaru va coordona Masterclass-urile Concursului Enescu 2026
Published
1 month agoon
April 7, 2026
După impactul remarcabil al ediției anterioare, care a redefinit rolul Concursului Internațional George Enescu ca platformă activă de formare artistică, maestrul Cristian Măcelaru revine în 2026 în ipostaza de mentor, coordonând din nou masterclass-urile de dirijat și interpretare instrumentală.
Masterclass-urile de dirijat desfășurate la Sala Radio vor putea fi urmărite gratuit, oferind publicului acces direct la întâlnirea dintre maestrul Măcelaru, tinerii dirijori selecționați și Orchestra Română de Tineret.
Organizate în perioada 24–28 august 2026, la București, aceste ateliere devin un spațiu de întâlnire între excelență, experiență și vocație, continuând misiunea Concursului Enescu de a sprijini dezvoltarea tinerelor talente într-un cadru profesionist, conectat la marile scene ale lumii. Ediția a XX-a marchează însă un pas decisiv înainte: pentru prima dată, programul este extins cu un masterclass de compoziție, susținut de membri ai juriului internațional de specialitate.
Masterclass-ul de dirijat va avea loc la Sala Radio și se deschide către publicul larg, care are acces gratuit în calitate de observator. Astfel, oricine este interesat poate descoperi din interior procesele de creație, repetiție și perfecționare artistică, într-un cadru profesionist conectat la marile scene ale lumii. Inițiate în 2024 de Cristian Măcelaru, masterclass-urile au fost concepute ca o extensie firească a spiritului enescian, acela al artistului complet: interpret, creator, pedagog. Revenirea maestrului Măcelaru în această formulă confirmă succesul ediției precedente și consolidează o direcție strategică: transformarea Concursului Enescu într-un veritabil ecosistem de formare artistică, accesibil nu doar profesioniștilor, ci și publicului larg.
Aceste masterclass-uri se remarcă în mod special ca veritabile ateliere de leadership. Dincolo de tehnica muzicală, ele oferă lecții aplicate despre comunicare, viziune și capacitatea de a coordona echipe complexe – abilități esențiale nu doar în muzică, ci în orice domeniu. Experiența poate deveni o sursă de inspirație valoroasă mai ales pentru cei care conduc echipe sau aspiră la roluri de leadership.
Cristina Uruc, manager ARTEXIM, organizator al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu.
Masterclass-urile acoperă trei direcții majore: dirijat, interpretare instrumentală și, în premieră, compoziție, și reunesc tineri muzicieni din întreaga lume, selectați în urma unui proces riguros. Participanții vor lucra direct cu maestrul Cristian Măcelaru și cu artiști de prim rang, având acces la sesiuni practice, feedback personalizat, repetiții cu orchestră și contexte reale de performanță.
În cadrul masterclass-ului de dirijat, doar șase participanți vor fi selectați pentru a lucra activ cu orchestra, iar trei dintre ei vor avea ocazia de a dirija în fața publicului, în concertul final de la Ateneul Român, programat pe 28 august 2026, alături de Orchestra Română de Tineret. Experiența este completată de sesiuni de mentorat, întâlniri informale cu maestrul și ateliere dedicate comunicării și wellbeing-ului artistic, susținute de Angelica Postu.
Masterclass-ul de interpretare instrumentală oferă tinerilor muzicieni oportunitatea de a lucra direct cu Cristian Măcelaru într-un format intensiv, concentrat pe rafinarea expresiei și a identității artistice, în timp ce noul masterclass de compoziție deschide o dimensiune esențială a creației contemporane. Trei tineri compozitori vor fi selectați pentru a-și dezvolta lucrările sub îndrumarea unor personalități marcante ale muzicii contemporane, acestea urmând să fie interpretate live, în prezența publicului, în cadrul unui pre-concert la Ateneul Român.
Înscrierile sunt deschise la nivel internațional, fără restricții de rezidență. Pentru masterclass-ul de dirijat, candidații trebuie să fie născuți după 1 august 1991, iar pentru cele de interpretare instrumentală și compoziție, după 1 august 2001. Termenul-limită pentru înscrieri este 30 iunie 2026.
Participarea este structurată în două categorii – activă și pasivă, oferind acces atât celor selectați pentru lucru direct cu mentorii, cât și celor care doresc să observe și să aprofundeze procesele artistice din interior. În plus, organizatorii oferă un număr limitat de burse, pentru a facilita accesul tinerilor artiști cu potențial, indiferent de resursele financiare.
Desfășurate la Ateneul Român, Sala Radio și Universitatea Națională de Muzică București, masterclass-urile devin, astfel, unul dintre cele mai valoroase programe educaționale din Europa Centrală și de Est dedicate muzicii clasice, consolidând rolul Bucureștiului ca hub cultural internațional.
Prin această inițiativă, Concursul Internațional George Enescu își reafirmă nu doar prestigiul, ci și responsabilitatea de a construi viitorul muzicii clasice, investind direct în generațiile care vor defini scena de mâine.
Despre Concursul Internațional George Enescu
Organizat pentru prima dată în 1958, în același timp cu Festivalul Internațional George Enescu, Concursul Internațional George Enescu este una dintre cele mai importante platforme internaționale de lansare pentru viitorii muzicieni de marcă ai lumii. De asemenea, Concursul Internațional George Enescu promovează compozițiile marelui muzician român în rândul noii generații de artiști din toată lumea, fiind astfel o completare firească a Festivalului Internațional George Enescu, cel mai important eveniment cultural internațional organizat de România.
Începând cu 2014, Concursul Internațional George Enescu a devenit un eveniment distinct de Festival și este organizat la fiecare doi ani (alternativ față de anii în care se organizează Festivalul Enescu).
De la prima ediție, din 1958, și până astăzi, Concursul Enescu a lansat numeroși artiști care au devenit nume de referință pe scenele internaționale și au păstrat o legătură constantă cu muzica lui George Enescu și cu România: pianiștii Elisabeth Leonskaja, Ming-Qiang Li, Josu de Solaun, mezzosoprana Agnes Baltsa, violoncelistul Zlatomir Fung, violoniștii Erzhan Kulibaev și Nemanja Radulović.
Soliști remarcabili, precum pianiștii Radu Lupu, Valentin Gheorghiu și Dan Grigore, violonista Silvia Marcovici, care a cântat sub bagheta celor mai cunoscuți dirijori ai lumii (Zubin Mehta, Claudio Abbado, Riccardo Muti etc.), soprana Ileana Cotrubaș, mezzosoprana Viorica Cortez, compozitorul Dan Dediu, precum și cei mai apreciați muzicieni români din mai tânăra generație – Alexandru Tomescu, Vlad Stănculeasa, Remus Azoiței, Anna Țifu, Stefan Tarara, Valentin Răduțiu, Valentin Șerban, Maria Marica – sunt doar câțiva dintre cei mai proeminenți muzicieni români la nivel internațional care au debutat ca laureați ai Concursului Internațional George Enescu.
Modelul de funcționare al Concursului Internațional George Enescu este inspirat de viața artistului al cărui nume îl poartă: susține și promovează tinerele talente din muzica clasică, urmând exemplul marelui compozitor, care, de-a lungul vieții, a sprijinit constant tinerii muzicieni. George Enescu a făcut donații substanțiale pentru a finanța burse destinate acestora, iar în 1912 a susținut un turneu în România, reușind să strângă peste o mie de lire sterline pentru a înființa și acorda un premiu național de compoziție. În același timp, Concursul Internațional George Enescu contribuie activ la promovarea creației enesciene, prin includerea constantă a sonatelor și suitelor sale în repertoriul de concurs.
Ediția aniversară a XX-a confirmă poziția Concursului Internațional George Enescu în elita competițiilor muzicale mondiale și reafirmă rolul său esențial în descoperirea și formarea viitoarelor personalități ale scenei internaționale.
România, campioană mondială pentru a treia oară la Campionatul Mondial FIRST
Delegația României a ajuns la Viena pentru Eurovision 2026. Alexandra Căpitănescu intră în competiție cu piesa „Choke Me”
