Connect with us

Evenimente

Instalația Share, Tag or Dye Again, în cinci orașe și două țări în 2023

Published

on

Share, Tag or Dye, proiectul derulat de Asociația Fotografică Allkimik în colaborare cu Asociația Culturală Marginal, revine cu o a doua ediție între martie – septembrie 2023 și cinci expoziții colective care vor avea loc atât în România, cât și în Spania, la Barcelona, în cadrul Experimental Photo Festival. Proiectul Share, Tag or Dye Again (re)deschide discuția despre social media ca mediu de consum pentru artă și sondează cât timp petrec artiștii promovându-și lucrările în aceste medii vs. timpul petrecut pentru creație.

În 2022, Allkimik și-a propus să democratizeze ideea de open call pentru artiști prin anularea uzualului proces de selecție, în urma căruia o bună parte dintre candidații înscriși sunt refuzați din motive care nu întotdeauna țin de calitatea propunerilor. Astfel, 204 artiști din 28 de țări au participat nediscriminatoriu la instalația ce a transpus lucrările înapoi în plan material, prin intermediul cianotipiei, o tehnică fotografică din sec. XlX. Vizitatorii au putut avea experiența unei rețele sociale transpuse în spațiul fizic de la VAGon – spațiu in(ter)disciplinat / Atelierelor Malmaison.

Anul acesta, un nou apel a fost lansat în perioada 13 februarie – 2 martie, pe parcursul căruia 313 artiști din 34 de țări de pe 6 continente au înscris link-uri din feed-urile lor de social media pentru materializarea unei noi instalații colective care pune din nou întrebarea: în ce măsură poate micul ecran contemporan, pe care îl deținem cu toții, să redea complexitatea unei lucrări de artă?

„În primă fază, social media mă inhiba foarte mult, pentru că mi se părea că a devenit o nouă platformă în care să te prezinți ca artist, ce nu are greutatea unei expoziții, dar e foarte aproape, poate chiar un pic mai complexă, şi atunci mi se părea că trebuie să fii foarte atent cu ce pui acolo, că acolo rămâne. Între timp, a devenit pentru mine un spațiu în care primesc şi transmit idei, a devenit efectiv o platformă de dialog, iar asta a fost cheia în Share, Tag or Dye. Dincolo de temerea asta cu ce face social media, ce ne dă sau ce ne ia, am putut face din tot demersul ăsta o mare platformă de colaborare.”, povestește Sabina Suru, directorul artistic al Share, Tag or Dye (Again).

Advertisement

În egală măsură, noua iterație a proiectului implică și o componentă extinsă de cercetare și experiment, în colaborare cu Institutul Național De Cercetare-Dezvoltare Pentru Textile și Pielărie, alături de Dr. Elena Badea, cu focus asupra unor adaptări ale cianotipiei pe o serie de materiale sustenabile, dezvoltate de institut.

În 2023, instalația Share, Tag or Dye Again va putea fi văzută între 31 martie – 20 mai la Camera, din Cluj, urmând ca în luna iunie să poposească în Timișoara, la Lapsus și Iași, la Borderline Art Space, în iulie la  Experimental Photo Festival din Barcelona și în septembrie la 2/3 galeria din București. Vizitatorii fiecăreia dintre expoziții vor avea ocazia de a experimenta cianotipia în câte un workshop deschis publicului, iar detalii despre desfășurarea acestora vor fi disponibile pe pagina de Facebook Allkimik.  

Share, Tag or Dye (Again) este un proiect cultural de promovare a artiștilor români, alături de artiști internaționali, prin intermediul unui dialog transparent, extins și colaborativ. Mai multe informații despre evenimentele din cadrul proiectului Share, Tag or Dye se pot vedea pe website-ul Marginal.

Share, Tag or Dye este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Advertisement

Parteneri culturali: Alternative Photography, Experimental Photo Festival, Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Textile și Pielărie, Lapsus, 2/3 galeria, Camera, Borderline Art Studio și VAGon – spațiu in(ter)disciplinat.

Parteneri media: Radio Romania Cultural, Viva FM, IQads, Ziarul de Iași, TION, Cluj.com, Știri de Timișoara, Agenda, Fashion Premium Magazine, Happ.ro, Ziarul Metropolis, Revista Golan, Propagarta, Igloo Magazine, Curatorial.


Pornit inițial ca proiect antreprenorial de nișă, co-fondat de Ștefan Dinu și Alex Spineanu (fotografi și antreprenori), Allkimik și-a propus încă de la începuturi, în urmă cu peste 10 ani, să susțină comunitatea pasionaților și practicienilor (atât amatori, cât și profesioniști) de fotografie analog, alternativă și experimentală, prin cursuri și workshopuri, developare și print analog & alternativ, studio de ambrotipie și, mai ales, prin deschiderea unui spațiu creativ accesibil oricărei persoane interesate de acest domeniu tehnico-artistic – FotoHub (2009-2017). Începând cu 2020, echipei i s-a alăturat Sabina Suru (artist vizual și manager cultural), iar organizația s-a restructurat în Asociația Fotografică Allkimik, pornind împreună o suită de proiecte care își propun implicarea comunității artistice și a celei tehnico-fotografice, într-o rețea colaborativă, sustenabilă și transparentă.

Marginal este o organizație culturală non-profit din România, care funcționează ca un colectiv transdisciplinar ce urmărește să susțină, să promoveze și să creeze punți între artiști și diverși agenți din alte domenii, cu accent pe științele umaniste și pe implicațiile științelor și tehnologiilor în structurile socio-culturale. Sub această ideologie, scopul  Marginal este crearea unei rețele de colaborare care reunește domenii care nu sunt întotdeauna asociate cu arta (deși au fost interdependente de foarte mult timp / adică știința și tehnologia) și publicul, printr-o abordare participativă, ce provoacă paradigma actuală a publicului-spectator. Marginal facilitează schimbarea, creând spații în care oamenii sunt liberi să se schimbe, prin proiecte și programe orientate spre cercetarea transdisciplinară și producția de artă printr-o abordare care nu este limitată de mediu, abordând problemele (ne)delicate ale societății contemporane.

Advertisement
Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Evenimente

Festivalul Național de Interpretare „Glasul Valahiei” 2026 și-a desemnat câștigătorii

Published

on

Foto. Centrul Cultural Artist pentru Artă

Ediția 2026 a Festivalului Național de Interpretare Glasul Valahiei s-a încheiat weekendul trecut, într-o atmosferă deosebită, reunind peste 300 de tineri artiști talentați din întreaga țară, care au demonstrat excelență artistică, pasiune și dedicare pe scena Amfiteatrului George Enescu din cadrul Liceului de Arte Bălașa Doamna din Târgoviște.

Juriul festivalului, format din profesioniști de marcă ai domeniului muzical, a avut dificila misiune de a evalua prestațiile concurenților, nivelul competiției fiind unul ridicat în toate secțiunile. Din juriu au făcut parte personalități remarcabile, în frunte cu președintele juriului, Felicia Filip, alături de interpreți consacrați precum Aurelian Temișan, Analia Selis, Alexandra Ungureanu sau Grigore Gherman.

În urma deliberărilor, trofeele festivalului au fost acordate astfel: Trofeul Secțiunii Pop Românesc a revenit lui Iris Vlad (9 ani, Galați), cu media 9,90; Trofeul Secțiunii Pop Internațional a fost câștigat de DUO T&S (Grupuri, Galați), cu media 9,92; Trofeul Secțiunii Muzică Populară a fost obținut de Robert Ivan (15 ani, Brăila), cu media 9,96; iar Marele Trofeu „Glasul Valahiei” 2026 a fost adjudecat de Ana Maria Denisa Gheorghe (16 ani, București), cu punctajul maxim.

Festivalul „Glasul Valahiei” a fost organizat de Centrul Cultural „Artist pentru Artă”, în parteneriat cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Arhiepiscopia Târgoviștei.

Advertisement

Continue Reading

Evenimente

Maestrul Cristian Măcelaru va coordona Masterclass-urile Concursului Enescu 2026

Published

on

Foto © Petrica Tănase

După impactul remarcabil al ediției anterioare, care a redefinit rolul Concursului Internațional George Enescu ca platformă activă de formare artistică, maestrul Cristian Măcelaru revine în 2026 în ipostaza de mentor, coordonând din nou masterclass-urile de dirijat și interpretare instrumentală.

Masterclass-urile de dirijat desfășurate la Sala Radio vor putea fi urmărite gratuit, oferind publicului acces direct la întâlnirea dintre maestrul Măcelaru, tinerii dirijori selecționați și Orchestra Română de Tineret.
Organizate în perioada 24–28 august 2026, la București, aceste ateliere devin un spațiu de întâlnire între excelență, experiență și vocație, continuând misiunea Concursului Enescu de a sprijini dezvoltarea tinerelor talente într-un cadru profesionist, conectat la marile scene ale lumii. Ediția a XX-a marchează însă un pas decisiv înainte: pentru prima dată, programul este extins cu un masterclass de compoziție, susținut de membri ai juriului internațional de specialitate.

Masterclass-ul de dirijat va avea loc la Sala Radio și se deschide către publicul larg, care are acces gratuit în calitate de observator. Astfel, oricine este interesat poate descoperi din interior procesele de creație, repetiție și perfecționare artistică, într-un cadru profesionist conectat la marile scene ale lumii. Inițiate în 2024 de Cristian Măcelaru, masterclass-urile au fost concepute ca o extensie firească a spiritului enescian, acela al artistului complet: interpret, creator, pedagog. Revenirea maestrului Măcelaru în această formulă confirmă succesul ediției precedente și consolidează o direcție strategică: transformarea Concursului Enescu într-un veritabil ecosistem de formare artistică, accesibil nu doar profesioniștilor, ci și publicului larg.

Aceste masterclass-uri se remarcă în mod special ca veritabile ateliere de leadership. Dincolo de tehnica muzicală, ele oferă lecții aplicate despre comunicare, viziune și capacitatea de a coordona echipe complexe – abilități esențiale nu doar în muzică, ci în orice domeniu. Experiența poate deveni o sursă de inspirație valoroasă mai ales pentru cei care conduc echipe sau aspiră la roluri de leadership.

Advertisement

Cristina Uruc, manager ARTEXIM, organizator al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu.
Masterclass-urile acoperă trei direcții majore: dirijat, interpretare instrumentală și, în premieră, compoziție, și reunesc tineri muzicieni din întreaga lume, selectați în urma unui proces riguros. Participanții vor lucra direct cu maestrul Cristian Măcelaru și cu artiști de prim rang, având acces la sesiuni practice, feedback personalizat, repetiții cu orchestră și contexte reale de performanță.

În cadrul masterclass-ului de dirijat, doar șase participanți vor fi selectați pentru a lucra activ cu orchestra, iar trei dintre ei vor avea ocazia de a dirija în fața publicului, în concertul final de la Ateneul Român, programat pe 28 august 2026, alături de Orchestra Română de Tineret. Experiența este completată de sesiuni de mentorat, întâlniri informale cu maestrul și ateliere dedicate comunicării și wellbeing-ului artistic, susținute de Angelica Postu.

Masterclass-ul de interpretare instrumentală oferă tinerilor muzicieni oportunitatea de a lucra direct cu Cristian Măcelaru într-un format intensiv, concentrat pe rafinarea expresiei și a identității artistice, în timp ce noul masterclass de compoziție deschide o dimensiune esențială a creației contemporane. Trei tineri compozitori vor fi selectați pentru a-și dezvolta lucrările sub îndrumarea unor personalități marcante ale muzicii contemporane, acestea urmând să fie interpretate live, în prezența publicului, în cadrul unui pre-concert la Ateneul Român.

Înscrierile sunt deschise la nivel internațional, fără restricții de rezidență. Pentru masterclass-ul de dirijat, candidații trebuie să fie născuți după 1 august 1991, iar pentru cele de interpretare instrumentală și compoziție, după 1 august 2001. Termenul-limită pentru înscrieri este 30 iunie 2026.

Participarea este structurată în două categorii – activă și pasivă, oferind acces atât celor selectați pentru lucru direct cu mentorii, cât și celor care doresc să observe și să aprofundeze procesele artistice din interior. În plus, organizatorii oferă un număr limitat de burse, pentru a facilita accesul tinerilor artiști cu potențial, indiferent de resursele financiare.

Advertisement

Desfășurate la Ateneul Român, Sala Radio și Universitatea Națională de Muzică București, masterclass-urile devin, astfel, unul dintre cele mai valoroase programe educaționale din Europa Centrală și de Est dedicate muzicii clasice, consolidând rolul Bucureștiului ca hub cultural internațional.

Prin această inițiativă, Concursul Internațional George Enescu își reafirmă nu doar prestigiul, ci și responsabilitatea de a construi viitorul muzicii clasice, investind direct în generațiile care vor defini scena de mâine.

Despre Concursul Internațional George Enescu

Organizat pentru prima dată în 1958, în același timp cu Festivalul Internațional George Enescu, Concursul Internațional George Enescu este una dintre cele mai importante platforme internaționale de lansare pentru viitorii muzicieni de marcă ai lumii. De asemenea, Concursul Internațional George Enescu promovează compozițiile marelui muzician român în rândul noii generații de artiști din toată lumea, fiind astfel o completare firească a Festivalului Internațional George Enescu, cel mai important eveniment cultural internațional organizat de România.

Începând cu 2014, Concursul Internațional George Enescu a devenit un eveniment distinct de Festival și este organizat la fiecare doi ani (alternativ față de anii în care se organizează Festivalul Enescu).
De la prima ediție, din 1958, și până astăzi, Concursul Enescu a lansat numeroși artiști care au devenit nume de referință pe scenele internaționale și au păstrat o legătură constantă cu muzica lui George Enescu și cu România: pianiștii Elisabeth Leonskaja, Ming-Qiang Li, Josu de Solaun, mezzosoprana Agnes Baltsa, violoncelistul Zlatomir Fung, violoniștii Erzhan Kulibaev și Nemanja Radulović.

Advertisement

Soliști remarcabili, precum pianiștii Radu Lupu, Valentin Gheorghiu și Dan Grigore, violonista Silvia Marcovici, care a cântat sub bagheta celor mai cunoscuți dirijori ai lumii (Zubin Mehta, Claudio Abbado, Riccardo Muti etc.), soprana Ileana Cotrubaș, mezzosoprana Viorica Cortez, compozitorul Dan Dediu, precum și cei mai apreciați muzicieni români din mai tânăra generație – Alexandru Tomescu, Vlad Stănculeasa, Remus Azoiței, Anna Țifu, Stefan Tarara, Valentin Răduțiu, Valentin Șerban, Maria Marica – sunt doar câțiva dintre cei mai proeminenți muzicieni români la nivel internațional care au debutat ca laureați ai Concursului Internațional George Enescu.

Modelul de funcționare al Concursului Internațional George Enescu este inspirat de viața artistului al cărui nume îl poartă: susține și promovează tinerele talente din muzica clasică, urmând exemplul marelui compozitor, care, de-a lungul vieții, a sprijinit constant tinerii muzicieni. George Enescu a făcut donații substanțiale pentru a finanța burse destinate acestora, iar în 1912 a susținut un turneu în România, reușind să strângă peste o mie de lire sterline pentru a înființa și acorda un premiu național de compoziție. În același timp, Concursul Internațional George Enescu contribuie activ la promovarea creației enesciene, prin includerea constantă a sonatelor și suitelor sale în repertoriul de concurs.

Ediția aniversară a XX-a confirmă poziția Concursului Internațional George Enescu în elita competițiilor muzicale mondiale și reafirmă rolul său esențial în descoperirea și formarea viitoarelor personalități ale scenei internaționale.

Advertisement
Continue Reading

Evenimente

Festivalul „Glasul Valahiei” revine la Târgoviște. Peste 350 de momente artistice și participanți din 20 de județe

Published

on

Festivalul Național de Interpretare „Glasul Valahiei” revine anul acesta cu o ediție spectaculoasă, care promite să aducă în prim-plan valoarea artistică a tinerilor interpreți din România. Manifestarea se va desfășura pe parcursul a 3 zile, reunind nu mai puțin de 350 de momente artistice, și va avea loc în perioada 17-19 aprilie 2026, la Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, aducând împreună participanți din întreaga țară.

Ediția din acest an cuprinde două secțiuni principale, muzică pop și muzică populară, oferind participanților oportunitatea de a-și pune în valoare talentul și expresivitatea artistică într-un cadru profesional.

Festivalul reunește concurenți din 20 de județe: Argeș, Brașov, București, Buzău, Călărași, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Teleorman, Vâlcea și Vrancea, confirmând caracterul național și amploarea evenimentului.

Juriul ediției 2026 este format din personalități de prestigiu ale scenei muzicale românești: Felicia Filip (președinte juriu), Cristian Mihăilescu, Analia Selis, Alexandra Ungureanu, Aurelian Temișan, Daniela Matache, Daiana Berbec, Grigore Gherman, Nicoleta Vasile și Cristina Dan.

Advertisement

Coordonarea evenimentului este asigurată de Andrei Coman (director artistic) și Dragoș Popa (director general), iar prezentarea festivalului va fi realizată de Bianca Bucă.

Publicul este invitat să participe și să susțină noile generații de artiști într-un spectacol live, pe parcursul celor 3 zile de festival, în intervalul orar 10:00-20:30. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Festivalul este organizat de Centrul Cultural „Artist pentru Artă”, în parteneriat cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Arhiepiscopia Târgoviștei.

Advertisement
Continue Reading