Connect with us

Evenimente

Celula de Artă inaugurează cea de-a cincea locație – Salonul permanent de la Palatul Bragadiru

Published

on

Galeria neconvențională Celula de Artă continuă cucerirea de teritorii în care să faciliteze evadarea lucrărilor de artă din spațiul clasic de consum, pentru a interacționa cu un public nou, care nu obișnuiește să participe la vernisaje. Cea de-a cincea Celulă de Artă în care se multiplică acest organism curajos și experimentalist este salonul permanent de la Palatul Bragadiru, pus la dispoziție grație sprijinului oferit de Bulevart. Vernisajul salonului va avea loc pe 15 martie, începând cu ora 17:00, iar mai multe detalii despre eveniment se pot găsi pe site-ul celuladearta.ro.

Artiștii care expun sunt: Adelina Câmpeanu, Alex Manea, Alexandru Răduță, Călin Mihalache, Daniel Loagăr, Elena Prada, Gabriela Monica Tîrziu, Gizela Popescu, Ioana Cristodorescu, Ioana Norica Popescu, Jamal Louis Kareem, Liana Herea, Marina Bira, Medeea Stănescu, Sebastian Beianu, Silviu Petrescu și Theodor Grigoraș.      

„Atributul definitoriu al Celulei de Artă este faptul că își asumă riscuri. În spațiile sale au poposit lucrările unor autori consacrați însă cei mai mulți expozanți sunt studenți sau absolvenți ai UNARTE, precum și creatori fără o pregătire formală. De la bun început, misiunea noastră a fost să sprijinim talentele emergente iar unii dintre artiștii cu care am colaborat au devenit, între timp, nume sonore pe scena artei contemporane din România. Criteriul principal în trierea proiectelor este curajul – privilegiem jocul, experimentul, prospețimea și actualitatea temelor abordate și, de asemenea, e important ca lucrările să nu fi fost expuse anterior.

Celula de Artă are în portofoliu, până în acest moment, peste 150 de evenimente organizate, găzduite sau în colaborare, punctând cam toate mediile artistice: pictură, sculptură, mix media, instalație, asamblaj, new media, design vestimentar, performance, live painting, concerte live, lansări de revistă. Multe dintre acestea au fost anume concepute pentru spațiile și încărcătura semantică ale Celulei iar noul salon permanent susține una dintre misiunile noastre – aceea de a-i ajuta pe artiștii emergenți să treacă din spațiul de expunere neconvențional către cel instituțional.” povestesc artiștii din echipa Celulei de Artă.

Advertisement

În paralel, în celelalte spații ale Celulei de Artă mai pot fi văzute următoarele expoziții: la Celula de Artă din B-dul Carol, nr. 53, până pe 18 martie, lucrarea NACRE a tinerei artiste Ioana Vîlcu, ce face legătura între universul plin de conotații al nacrelor, vietăți marine care produc perle ca sistem de protecție împotriva amenințărilor la care sunt supuse și specia umană cu promisiunea unei vieți veșnice; tot la Celula de Artă, între 18 martie – 8 aprilie, lucrarea Cu capul în nori, a artistei Medeea Marinescu; până pe 21 martie, la vitrina din incinta galeriei Kulterra (str. Știrbey Vodă 104 – 106), Hidden, seria de portrete realizate de Marina Bira, ce nu reprezintă persoane înțelese în mod individual ci sunt imagini care pierd legatura cu modelul și ne lasă să vedem un subiect non individual care descrie o atitudine universală, creând o imagine cu totul nouă; tot până pe 21 martie, de astă dată la Art Machine (Cărturești Parklake), colecția Feminin, ce reunește 100 de cartoline unice, realizate manual de către 6 artiste talentate reprezentate de două galerii de artă ale Bucureștiului, Celula de Artă și Săfițicuminți.

Celula de Artă a debutat în 2017 ca un spațiu cu deschidere stradală, ce și-a propus să permită lucrărilor să evadeze din spațiul clasic al galeriei, pentru a interacționa cu un public nou, care nu obișnuiește să participe la vernisaje; și în acest context, nemaiexistând o barieră fizică și temporală între obiectul de artă și privitor, se creează un dialog liber, direct și nonconformist.

Galeria vine în sprijinul creației contemporane în ariile tematice ale artelor vizuale și încurajează dezvoltarea de noi forme de expresie artistică accesibilă la orice oră, în spațiul-vitrină de pe B-dul Carol nr. 53, pentru publicul stradal. Cu o prezență de peste 5 ani (2017 – 2023) pe scena artei din București, Celula de Artă a susținut peste 150 evenimente (expoziții, performance-uri, live-uri).

Începând cu anul 2022, Celula de Artă și-a extins activitatea în cadrul programului Feat. Kulterra, ce găzduiește ”artă în vizită”, atât propusă de alte galerii cât și de către artiști în mod direct, printr-un Pop-Up Window, dar și într-un spațiu nou inaugurat, Galeria Verticală din incinta curtea Random Space (str. Popa Petre nr. 21) și la ArtSafe, singurul depozit profesional și autorizat de artă și obiecte de colecție din România.

Celula de Arta susține și promovează artiștii emergenți indiferent de vârstă sau pregătire, iar prin activitatea susținută din ultimii 5 ani a influențat modul de percepție în ceea ce privește expunerea obiectelor sau actelor artistice în fața publicului.

Advertisement

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Evenimente

Start la înscrieri pentru cea mai spectaculoasă cursă de ciclism din România: L’Étape Romania by Tour de France 2025

Published

on

Cea mai așteptată competiție de ciclism din România revine pe 31 august, în centrul capitalei! Aflat la a patra ediție, L’Étape Romania by Tour de France presented by Decathlon aduce din nou în Piața Constituției atmosfera autentică a celui mai faimos tur ciclist din lume. Înscrierile sunt acum deschise, pe: https://romania.letapeseries.com/registration.

Race Village-ul va fi accesibil atât cicliștilor înscriși în competiție, cât și publicului larg, cu activități pentru toate vârstele. Participarea este gratuită pentru persoanele cu dizabilități, iar copiii beneficiază de 15% reducere la înscriere.

Turul Franței este mai mult decât o cursă – e un fenomen global care cucerește anual peste două miliarde de fani din întreaga lume. Evenimentul sportiv devenit legendă a debutat în 1903, iar conceptul L’Étape Series by Tour de France a apărut în 1993, din dorința de a da o șansă și cicliștilor amatori să trăiască o experiență unică. România a intrat în această serie internațională în 2022, devenind a 20-a țară inclusă în prestigiosul calendar global.

Trei curse pentru toate nivelurile: de la copii de 7 ani, la cicliști experimentați

Advertisement

L’Étape Romania by Tour de France presented by Decathlon este singura competiție din România care oferă emoția unei curse de top mondial, destinată tuturor cicliștilor, de la familii cu copii de minimum 7 ani, și până la cicliști de performanță. Evenimentul este deschis și pentru pasionații de MTB, iar cicliștii de performanță care vor răspunde provocării vor beneficia de un clasament dedicat.

Cele trei trasee din cadrul evenimentului sunt adaptate nivelurilor de vârstă și experiență:

  • City Adventure – 14 km: dedicat celor cu vârsta de minimum 7 ani;
  • The Ride – 42 km: deschis participanților de minimum 15 ani;
  • The Race – 85 km: pentru cicliștii de minimum 15 ani, în căutarea unei provocări sportive autentice.

Cei care se înscriu până la 30 iunie beneficiază de prețuri speciale Early Bird: 190 lei pentru City Adventure (14 km), 215 lei pentru The Ride (42 km) și 225 lei pentru The Race (85 km).

Start din inima orașului, pe bulevarde pline de istorie

Cu startul dat chiar din inima Capitalei, în vecinătatea Pieței Constituției, traseele vor transforma Bucureștiul într-un circuit spectaculos, purtând cicliștii pe bulevarde emblematice – Calea Victoriei, Bulevardul Kiseleff sau Bulevardul Libertății – și pe lângă repere istorice impresionante precum Arcul de Triumf, Palatul Parlamentului, Palatul C.E.C., Primăria Capitalei, Casa Armatei și Ateneul Român.

„Pentru al patrulea an consecutiv, la final de august, Bucureștiul devine capitala ciclismului românesc. Așadar, Piața Constituției va da din nou măsura bucuriei, a pasiunii și a experiențelor inedite pe două roți, într-o atmosferă de festival, cu trasee spectaculoase, zonă comercială, zonă de food și relaxare, atracții pentru copii, muzică bună, multe premii și surprize.

Advertisement

Mulțumim tuturor autorităților și sponsorilor care ne susțin în realizarea acestui proiect unic în România”, declară Tudor Ștefan Mocuța, CEO MPG România, organizator al evenimentului.

Tot ce ai nevoie înainte și după cursă, în Race Village

Race Village-ul L’Étape Romania by Tour de France presented by Decathlon, din Piața Constituției, va spune tuturor povestea brandului legendar prin intermediul unei expoziții Tour de France și a numeroaselor activări ale sponsorilor, într-o atmosferă relaxantă de festival. Tot aici vor fi organizate și o zonă comercială cu profil sportiv, unde vor fi prezente cele mai importante branduri de echipament și nutriție sportivă, un food court, un spațiu de încălzire pentru concurenți, asistență mecanică pentru cicliști, un punct de masaj, o zonă de premiere cu scenă și numeroase concursuri cu premii desfășurate de sponsorii evenimentului.

Suntem încântați să revenim în România pentru cea de-a patra ediție L’Étape by Tour de France, un eveniment care a crescut frumos alături de o comunitate de cicliști pasionați și dedicați. Bucureștiul oferă un cadru unic, cu un mix fascinant de istorie și energie, iar participarea din ce în ce mai numeroasă confirmă că România devine un punct important pe harta internațională a  ciclismului de amatori”, a precizatAntoine Quiers, Project Manager al L’Étape Series by Tour de France – AMAURY SPORT ORGANISATION (A.S.O).

Premii cu miză internațională: drum deschis spre L’Étape du Tour

Advertisement

În săptămâna cursei se vor ridica kiturile de participare, iar duminică, 31 august, se va da startul în cele trei trasee. Celebrul tricou galben (Yellow Jersey), acordat câștigătorilor, simbol al victoriei, excelenței, pasiunii și hotărârii, va deveni marea provocare pentru participanți. Primii trei cicliști amatori clasați în cursa The Race 85 km, la feminin și masculin, se vor califica pentru programul internațional L’Étape Championship și vor primi câte o invitație de a participa la celebra L’Étape du Tour din Franța, cea mai renumită competiție de ciclism din lume dedicată amatorilor.

Numeroase companii de top din România s-au alăturat celui mai puternic brand de ciclism din lume. Ediția 2025 are ca Presenting Partner compania Decathlon și este susținută de CTMB și Primăria Capitalei. Acestora li s-au alăturat, în calitate de sponsori, SKODA și RTPR. Furnizorii oficiali ai evenimentului sunt: Powerbar, URSUS, Barilla, Reciclad’Or, Remat Holding, Agriro Fresh, Black Cab, JW Marriott Bucharest Grand Hotel, Artesana, Secom, Artesia, Sweeteria, CPI Security. Partenerii evenimentului sunt: MTB Academy și Bălașa Percussion.

Partenerii instituționali care susțin evenimentul sunt Ambasada Franței și Federația Română de Ciclism.

Decathlon este presenting sponsor pentru al doilea an consecutiv. Implicarea Decathlon reflectă angajamentul pe termen lung față de comunitatea sportivilor și dorința de a încuraja un stil de viață activ și sănătos. La această ediție, Decathlon contribuie prin:

  • Parte din kit-ul oficial al participanților, tricouri și săculeți pentru încălțăminte – gândite pentru a oferi confort și performanță atât pe traseu, cât și în afara acestuia;
  • Un stand de activare interactiv și zonă expo, unde participanții și susținătorii pot descoperi cele mai noi produse și inovații din universul ciclismului;
  • Un service de reparații rapide, disponibil pe durata evenimentului, unde tehnicienii Decathlon vor sprijini cicliștii în orice situație tehnică neprevăzută.

Pentru noi, la Decathlon, sportul nu este doar mișcare — este o sursă de energie, echilibru și evoluție. Să fim presenting sponsor al L’Étape Romania by Tour de France înseamnă mai mult decât prezență — înseamnă angajamentul nostru de a pedala alături de o comunitate vibrantă, pasionată și dornică să se autodepășească. Credem într-o lume în care fiecare pedalare ne apropie, ne întărește și ne inspiră. Așa mișcăm lumea prin minunile sportului! Grow stronger. Grow smarter. Grow together”, a declarat Raluca Hristea, Lider de Evenimente și Parteneriate Decathlon România.  

Eveniment recomandat de Europa FM.

Advertisement

Parteneri media: Revista BIZ, News.ro, Ziarul Bursa, Romania Journal, Freerider, Aimx.ro, Revista Sport Magazin, GO4FUN.ro, GabrielSolomon.ro, Biciclistul.ro, RIDERSCLUB.ro, SPORTYA.net, TENIS10 și KLARMEDIA – Partener monitorizare de presă.

L’Étape Romania by Tour de France presented by Decathlon este organizat de MPG România, lider de piață pe segmentul proiectelor sportive adresate participanților amatori, cu o experiență semnificativă, care include organizarea a peste 10.000 de evenimente sportive, pe parcursul a peste 28 de ani de activitate. Agenția coordonează peste 1.000 de evenimente sportive pe an, în care combină know-how-ul specializat cu o implementare fără rival, ceea ce oferă experiențe care aduc bucurie oamenilor și soluții personalizate pentru mărci locale și globale. Detalii despre MPG România, pe: www.mpg.com.ro.

Continue Reading

Evenimente

Un nou record mondial se pregătește în România, la Alba Iulia: „Masa care unește”

Published

on

Vineri, 30 mai, Cetatea Alba Carolina a fost gazda unei ediții speciale a proiectului „Masa care Unește”, un eveniment simbolic care a reunit aproximativ 200 de jurnaliști, creatori de conținut, lideri locali, și reprezentanți ai partenerilor implicați prin activări speciale.

Organizat sub titlul „Valorile care ne aduc împreună”, evenimentul a fost conceput ca o ediție de pre-promovare a celui mai ambițios demers comunitar al anului de a stabili la Alba-Iulia un nou record mondial Guinness pentru „cea mai mare masă din lume” în 13 septembrie 2025 în Cetatea Alba Carolina, și care își propune să aducă la masa 10.000 de oameni și peste 50.000 din toată țara care vor urmări evenimentul la fata locului.

Într-un cadru simbolic între zidurile cetății, amplasat în apropierea Restaurantului Check-in La Vizitiu, invitații s-au așezat la o masă de peste 30 de metri lungime, în aer liber, pentru a celebra unitatea, dialogul și redescoperirea valorilor comune într-un context social marcat de polarizare și fragmentare.

Andreea Esca, ambasadorul acestei ediții, a fost prezentă pe tot parcursul evenimentului, contribuind cu energia sa la crearea unei atmosfere calde și relevante. A transmis mesaje despre apartenență, rădăcini, ospitalitate și importanța de a sta împreună la aceeași masă.

Advertisement

PREGĂTIRI PENTRU STABILIREA UNUI NOU RECORD MONDIAL, AL TREILEA RECORD REALIZAT ÎN CETATEA MEDIEVALĂ DIN ALBA IULIA

Pentru organizarea acestui eveniment și stabilirea recordului organizatorii pregătesc 2.700 de panouri și 1.252 de paleți ce vor alcătui masa, 10 camioane, 4 macarale, 5 tone de mâncare, 5 milioane de litri de apă, 10.000 de fire de flori, 5,4 km de bănci și 1.000 de voluntari.

Dar „Masa Care Unește” nu este doar un eveniment culinar, ci o adevărată celebrare a unității, tradițiilor și valorilor care dau identitate României. Prin acest proiect ambițios, echipa își propune să poziționeze Alba Iulia într-un reper turistic și gastronomic de prestigiu internațional, întărind statutul orașului ca simbol al patrimoniului și identității culturale românești.

Meniul evenimentului va cuprinde preparate tradiționale românești, atent alese pentru a evidenția diversitatea și bogăția gastronomiei locale. La masă sunt așteptați 10.000 de participanți, pentru a stabili un nou record mondial și pentru a aduce în prim-plan cultura și tradițiile românești pe scena internațională. Cei care vor să participe vor putea să se înscrie pe un formular pe site-ul oficial bloomtheworld.ro, care va fi anunțat în curând de organizatori.

DESPRE PROIECT

Masa care Unește” este o inițiativă creată de Asociația Bloom the World, cu sprijinul echipei Magic Maker Communication, și are ca misiune conectarea oamenilor prin experiențe colective, culturale și gastronomice. Evenimentul din septembrie va avea și o componentă caritabilă majoră: încă 10.000 de mese vor fi donate simbolic către oameni aflați în nevoie din întreaga lume, prin parteneriate cu organizații umanitare.

Advertisement

SPRIJIN DIN PARTEA COMUNITĂȚII ȘI A BRANDURILOR DIN ROMÂNIA

Evenimentul a fost cu adevărat unul special. La pregătirea mesei s-au alăturat echipa restaurantului Czech In – La Vizitiu, cetățeni din Alba Iulia, voluntari, partenerii și colaboratorii proiectului, precum și oameni care s-au oprit să dea o mână de ajutor. Inițiativa a atras atenția unor dintre cele mai cunoscute branduri locale și naționale, din diverse domenii, care au contribuit cu produse pentru echipă și pentru cei care au luat masa. Printre cei prezenți au fost Transavia, Vel Pitar, Transeuro, Elit, Exotic Fruit, Transilvania Nuts și mulți alții care au oferit materii prime esențiale pentru cele 200 de mese calde pregătite la eveniment, de la pâine proaspăt și, produse din carne până la mezeluri, fructe, produse nucifere și legume culese din gospodăriile locale.

Continue Reading

Evenimente

De 1 iunie, 500 de copii au dansat pe muzica lui Smiley, în cadrul unui flashmob desfășurat la „Senatul Copiilor”

Published

on

În contextul Anului Național al Copilului, Asociația Colorăm Zâmbete și UNICEF în România au organizat duminica, 1 iunie 2025, la ora 11:00, un flashmob în cadrul evenimentului Senatul Copiilor. Cei 500 de copii participanți au susținut un moment artistic pe acordurile piesei „Va fi bine” a lui Smiley, Ambasador Național UNICEF, o piesă emoționantă, care transmite un mesaj optimist despre cum putem schimba lumea începând cu noi înșine.

„Folosim oportunitatea oferită de Anul Național al Copilului și a Zilei internaționale a copilului pentru a-i pune din nou pe copii și mesajele lor în centrul atenției publice, acolo unde trebuie să se afle și celebrăm dreptul lor de a se exprima liber, de a se juca și de a fi ascultați, dar și dreptul la o viață artistică, drepturi  prevăzute în Convenția ONU cu privire la drepturile copilului. Mulțumim Senatului României și Asociației Colorăm Zâmbete, copiilor și celor care au fost alături de noi în această zi”, a declarat Anna Riatti, reprezentanta UNICEF în România.

La fel ca în anii precedenți, când Asociația Colorăm Zâmbete cu sprijinul autorităților locale a marcat Ziua internațională a dansului, coregrafia flashmob-ului a fost realizată de profesioniștii  din cadrul Dance World Studio, copiii exprimându-se prin mișcare, într-un spirit de bucurie și solidaritate.

„Suntem profund emoționați și mândri să vedem cum acest flashmob, devenit deja o tradiție pentru asociația noastră, crește de la an la an. Participarea a peste 500 de copii este o dovadă clară că dansul unește, inspiră și creează amintiri de neuitat. Prin acest eveniment, nu doar sărbătorim Anul Național al Copilului, ci și promovăm bucuria mișcării și importanța artei în dezvoltarea copiilor. Le mulțumim tuturor celor implicați pentru energie, dedicare și entuziasm”, a afirmat Diana Păun, președinte al Asociației Colorăm Zâmbete.

Advertisement

Anul trecut, Parlamentul României a adoptat o lege  prin care a declarat 2025 Anul Național al Copilului cu scopul de a atrage atenția asupra drepturilor copiilor și de a încuraja organiza de manifestări și proiecte dedicate dezvoltării sociale, educaționale, culturale și civice ale copiilor.

Continue Reading