Connect with us

Oameni

Actorul Horia Suru: Sunt pentru un „bombardament de informație culturală”. (INTERVIU)

Published

on

Actorul Horia Suru s-a nascut pe 23 octombrie 1984, in orasul Braila. A urmat cursurile Facultatii de Teatru si Televiziune la Universitatea „Babes-Bolyai“ din Cluj-Napoca, si de asemenea este Masterant in Regie Teatru & Multimedia. Horia Suru considera ca in aceasta meserie este extrem de important sa gasesti sprijin, parteneri pentru a putea reusi sa transformi o idee intr-un proiect si un proiect intr-un produs finit. Actorul ne-a precizat ca din punctul sau de vedere, mediul online este foarte important pentru promovarea si dezvoltarea culturii. Horia Suru a mai adaugat ca expunerea si vizibilitatea formelor artistice trebuie sa creasca; „sunt pentru un ‘bombardament de informatie culturala’.”

Aruncand o privire mai ampla asupra site-ului dumneavoastra, am putut sa descopar o multime de lucruri fascinante, si astfel curiozitatea mea intervine cu intrebarea: Cand ti-ai descoperit aceasta pasiune?
Horia Suru: La 14 ani a trebuit sa ma las de fotbal (da stiu! Nu e chiar la ce te asteptai! ) din cauza unei accidentari. Mama o convinge atunci pe sora-mea sa ma ia cu ea la teatru (adica intr-o trupa de teatru de liceu). Asa ca la o luna dupa ce am terminat-o cu fotbalul am inceput cu teatrul. Si acolo am ramas… Deja printr-a 11-a era evident ca doar pe drumul asta voi merge. A venit de la sine cumva. Eram atat de prins cu teatrul, cu spectacole, festivaluri incat nu mi-am mai pus nici eu si nici familia sau prietenii problema unei alte facultati sau a unui alt drum in viata.

Cu totii avem vise si dorinte. Care a fost cea mai arzatoare dorinta a ta cand erai copil?
Horia Suru: Cum am zis am facut fotbal de mic. Imi imaginez ca suna ciudat. Poate parea ca aceste doua meserii care vin din arii diferite nu au absolut nimic in comun. Pentru mine nu a fost asa. In cei 9 ani de fotbal cu multe antrenamente, cantonamente, meciuri..am invatat de mic multe lucruri pe care ulterior le-am aplicat in teatru. Fara o disciplina personala dar si a grupului, fara incredere in tine dar si in colegii tai si fara munca zilnica, un regim special de viata nu cred ca se poate face performanta. Sportiva sau artistica. Actorul trebuie sa se comporte ca un sportiv de performanta. Sa-si forteze limitele fizice cat si barierele mentale. Perioada de lucru la un spectacol este ca un cantonament pentru mine. Totul se schimba. De multe ori nu mai vorbesc la telefon, nu ma mai uit la TV, nu mai intru pe net, incerc sa ma detasez de tot, chiar si de oameni. Simt nevoia sa ies din lumea ‘civila’ pentru a putea intra in lumea spectacolului la care lucrez. Pentru a o putea descoperi. Sunt o multime de sacrificii pe care trebuie sa ni le asumam atat in sportul de performanta cat si in teatru. Am un respect deosebit pentru sportivi, pentru latura nevazuta a meseriei lor. Pe scurt fotbalist, asta vroiam sa ma fac cand eram copil.

In viata fiecarui om apare un impuls ce il determina sa munceasca mai mult decat de obicei. Imi puteti dezvalui ce v-a determinat sa deveniti ceea ce sunteti astazi?
Horia Suru: Greu de spus. De multe ori frica de a-i dezamagi pe cei care si-au pus increderea in mine m-a facut sa muncesc mai mult, sa incerc sa rasplatesc aceasta incredere pe care niciodata n-am considerat ca o merit. De asemenea frica de esec. Ceea ce nu inseamna ca am reusit in tot ce mi-am propus pana acum. Am „dat-o-n bara” de nenumarate ori. Nu cred ca am fost pe deplin multumit de vreunul din spectacolele mele de pana acum. Si e normal cred. Tot timpul putem adauga, cizela, corecta lucruri in aceasta arta vie. Nu cred in spectacolul perfect de la premiera! Nu exista asa ceva! Evident ca multe se corecteaza, se aseaza in timp dar pe mine de cele mai multe ori seara premierei ma gaseste nemultumit. As mai vrea sa am macar cateva zile. Sa mai schimb pe ici colo cate ceva. Probabil si nemultumirea asta ma face sa-mi doresc sa muncesc mai mult. Data viitoare. De exemplu si cand reiau un spectacol care nu s-a mai jucat de ceva timp, prefer sa modific, sa schimb ce nu mai functioneaza sau ce nu se mai aminteste, asta decat sa stau sa astept sa vina muza spectacolului inapoi. Si pentru ca ma plictisesc destul de repede. Mi-e frica de plictiseala, si in viata, dar mai ales in teatru. Caut la un spectacol la care lucrez in primul rand sa nu ma plictisesc eu. Cred ca am o toleranta la plictis mai mica fata de „spectatorii care ar putea sa vina la show”. Asta e un etalon important. Cand ma plictisesc la vreun moment dintr-un spectacol de-al meu trebuie sa schimb ceva acolo, neaparat. Daca ma plictisesc la altii, plec. Si asta e o schimbare. Dar aceasta frica e un impuls viu care ma urmareste in meserie si de care fug încontinuu…

Advertisement

Se spune ca prima aparitie ramane vesnic in mintea oricarui artist. Va mai amintiti sentimentele de atunci? Ce rol ati interpretat?
Horia Suru: Pe la 12 ani in serbarea anuala de la scoala mi-a dat invatatoarea un monolog lung, de vreo 4 pagini (de caiet dictando). Nu mai tin minte autorul dar se chema „Eu si ciobul meu” si era vorba despre un baiat care merge la scoala cu un ciob de la o sticla sparta si ciobul devine prietenul lui cel mai bun. Tot ciobul il si baga in tot felul de incurcaturi: izbeste din neatentie lumea pe strada, se ia la cearta cu un taximetrist etc. Evident in toate aceste dialoguri, jucam toate personajele si toate se terminau la fel, cu baiatul dand vina pe bucata de sticla pentru neatentia sa. Nu-mi amintesc efectiv momentul cand mi-am sustinut monologul pe scena dar tin minte cum repetam acasa, cu mama, si tin minte ca as fi preferat sa mi se intample orice inainte sa urc pe scena, un cutremur, un incendiu orice..Si acele emotii puternice seamana a naibii de tare cu cele pe care le simt si azi inaintea unui spectacol.

Unde ati reusit sa va perfectionati?
Horia Suru: Am absolvit Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru si Televiziune, sectia Actorie la clasa profesorului Bacs Miklos si Irina Wintze, asistent Camelia Curutiu. Am urmat apoi si Studii Masterale la UBB pe care deocamdata nu am avut timp sa le finalizez. In acelasi timp inca de la inceputul anului 4 de facultate am fost angajat pana nu de mult la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt. Ambele perioade le consider formatoare pentru mine. Anii studentiei cu toate incercarile, esecurile, realizarile lor au fost anii in care chiar daca o simteam mai mult sau mai putin, eram protejati enorm, ni se inducea fantastic idea ca avem timp sa gresim, sa crestem; ca putem sta pe o scena, pe o replica atat cat e nevoie, o luna sau 3, important era sa ajungi singur sa descoperi resorturile unei relatii, unei intrebari, unei replici. La fel vad si primii ani de la Teatrul Tineretului, ca pe un altfel de scoala, a teatrului. Cred ca e esential pentru un tanar actor iesit din scoala sa joace, cat mai mult, cat mai divers, pentru a capata incredere, pentru a-si „face mana”. Trecerea de la scoala, unde esti sub protectia unui profesor, a unui mentor, la viata de profesionist poate fi dificila, chiar descurajatoare, iar eu cred ca am avut noroc si in aceasta tranzitie cat si in perioadele de formare profesionala. Fara acest „timp” mi-ar fi fost mult mai greu acum sa pornesc pe cont propriu. Deja pot spune ca proiectele mi le aleg in functie de crezul meu artistic fara sa ma mai „bag cu capul inainte” in chiar orice.

Cu totii avem nevoie de sprijin in toate momentele carierei noastre. Ce imi puteti dezvalui din acest punct de vedere? Cine este stalpul dumneavoastra de sustinere?
Horia Suru: Familia. Un prieten. Profesorul meu. Cativa dintre colegii din familia studentiei. Cativa colegi din familia Teatrului Tineretului. Am avut norocul ca in momente cheie sa am alaturi pe macar cativa din cei amintiti mai sus.

Este interesant cum de la varste fragede, omul idolatrizeaza diferite personalitati, iar pe viitor dorind sa ajunga tot atat de sus ca ele. Care este idolul dumneavoastra si de ce tocmai el?
Horia Suru: Nu am nici un idol. Pe cineva sa-l pun atat de sus. Respect multe persoane/personalitati dintre cei cu care am avut norocul sa lucrez. Apreciez pe multi despre care am citit sau i-am vazut. Dar atat! Drumul meu in meserie este foarte personal, nu caut sa pasesc pe urmele cuiva anume.

Profesorii de specialitate au rolul de a ne invata treptat sa calcam in aria artei. Va puteti considera unul dintre acei norocosi care au reusit sa faca un meserie din arta, datorita indrumatorilor specializati? In ce mod v-au influentat profeosrii, perceptia asupra lumii din lumina reflectoarelor?
Horia Suru: DA. Cred ca ii datorez totul lui Bacs Miklos. Si pot spune ca sunt mandru ca am terminat la el la clasa.Si incerc sa-l fac mandru si pe el prin ceea ce fac. incepand cu respectul pentru tot ce inseamna aceasta meserie, cu umilinta pe care ar trebui s-o avem cu totii fata de scena, el m-a invatat ca datoria mea este sa slujesc aceasta arta. Cu mare mandrie pot sa afirm ca si eu sunt „de la Bacs”. Si cred ca multi vor intelege ce vreau sa zic cu asta!

Advertisement

Fiecare rol in care ati jucat, presupun ca a fost deosebit in modul lui de a fi. Care din roluriledumneavoastra considerati ca vi s-a potrivit cel mai bine? Ce ati avut de invatat din acel rol si mai ales in ce mod v-a influentat viitorul artistic?
Horia Suru: Nu stiu. M-as bucura sa cred ca toate s-au potrivit, sau am reusit sa le potrivesc cumva pe persoana mea. Un rol care m-a bucurat enorm a fost Juan din Yerma de F.G. Lorca in regia lui Laszlo Beres si coregrafia Lorant Andras la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt. Pentru el am studiat flamenco timp de mai multe luni, zi de zi, multem ore pe zi. Mi s-a parut extraordinar ca Lorant a avut curaj sa ia niste oameni fara nici o experienta in acest dans cu reguli foarte stricte si sa conceapa un limbaj teatral cu ajutorul sau. II sunt dator si cred ca acest rol mi-a influenat modul de a privi un personaj.

Privind activitatea dumneavoastra regizorala, as vrea sa aflu cat de dificil este sa regizezi si mai ales, cu ce tip de oameni este mai usor sa lucrezi?
Horia Suru: Cu oamenii dornici sa lucreze. Din pacate sunt multi care asteapta sa fie convinsi, sa fie iluminati actoriceste cand mai simplu ar fi sa „faca”. Totusi suntem practicieni. La noi e ,pe facutelea’. Cred in teatrul in care intai faci si dupa aceea vorbim. Ca regizor imi place sa incerc lucruri cu actorii mai degraba decat sa le impun niste idei, niste rezolvari cu care ar putea sa rezoneze sau nu. Nu gandesc un spectacol dupa care vin si-l expun in fata actorilor si ma astept sa–l joace asa cum e in capul meu. Ci particip in acest proces de cunoastere care e lucrul la un spectacol, descoperind lumea unei povesti impreuna. Ma las convins de o idee buna venita de la actor chiar daca nu corespunde cu „planul initial”. Poate de acea nu am nici o problema sa fac un text care mi se cere. Normal daca e sa propun eu ceva, am preferinte, dar nu ma deranjeaza deloc un text impus. Cand vine vorba despre dificultatea in regie, marturisesc ca mai dificila e partea birocratica, administrativa decat cea efectiva, de lucru la scena.

Foarte multi dintre adolescentii care v-au fost cursanti au ajuns la diferite Universitati unde au urmat in continuare teatrul, devenind astfel actori si regizori. Care este secretul dumneavoastra de “trainer” si mai ales, cat de dificil este sa lucrezi cu tinerii?
Horia Suru: Iubesc sa lucrez cu tinerii. Ma hranesc din energia, din pasiunea lor. Fac asta din liceu, datorita unei trupe de teatru am ajuns sa fac meseria asta, deci pe undeva consider ca e de datoria mea sa ma intorc, sa impartasesc cate ceva din ce-am mai invatat. In facultate in fiecare vacanta ma intorceam si faceam in ateliere cu fosta mea trupa exercitiile pe care le invatam la scoala. Era un nou proces de invatare si pentru mine. Acum in limita timpului, merg peste tot, la trupe, in festivaluri. Parerea mea e ca multe din festivalurile de adolescenti sunt organizate mai bine decat cele profesioniste. La Bacau la IDfest, festival la care am lucrat chiar de la prima editie si care in iulie va ajunge la cea de-a 13-a, vin sau au venit oameni cum e Coca Bloos (ingerul protector al festivalului) Victor Ioan Frunza, Stefan Peca, Mihaela Radescu, Mihaela Ularu si multi altii.. Poate parea exagerat dar viitorul teatrului nostru sta si in aceasta industrie de tineri in care se investeste prea putin financiar, dar enorm ca pasiune, implicare si devotament. Mie nu-mi vine greu sa lucrez cu tinerii tocmai pentru ca nu ii consider mai prejos sau nu le ofer circumstantele varstei. Standardele si cerintele mele sunt la fel ca si cand as lucra cu profesionisti. Poate doar rabdare sa am mai multa. De unde si rezultatul de multe ori este egal sau peste multe „show-uri profi”. Am vazut multe spectacole, multe performante actoricesti ce ar fi stat in picioare in toate teatrele de stat. Pacat ca nu multa lume din bransa vine sa vada asemenea spectacole. Sunt tineri care in nebunia varstei au un curaj nebun de a se lua la tranta cu texte mari grele, carora le fac fata si nu ies deloc sifonati. Ei nu sunt plafonati, nu sunt frustrati, nu vin atotstiutori ci au o dorinta enorma, un spirit liber si pasiune. Ei, acea pasiune, deschidere lipseste de foarte multe ori la case mai mari.

Ce v-a determinat sa deveniti un actor independent/ freelancer? Care sunt avantajele acestui tip de lucru?
Horia Suru: E simplu. A venit timpul. Cum am zis am stat 4 ani la Teatrul Tineretului, o perioada de acumulare de experienta, un proces de invatare pe care mi s-a parut important sa-l fac in teatrul de stat. In acelasi timp o perioada excelenta cu multe castiguri pe plan profesional dar si uman. M-am despartit de institutie si nu de oamenii de acolo, carora trebuie sa le multumesc pentru ajutorul pe care mi l-au acordat la inceput de drum. Incepand cu Liviu Timus care se straduieste acum in momente grele, teatrul nu are sediu, sa jongleze cu spatiile putine din oras sa poata supravietui, pana la personalul tehnic, cei care fac efectiv teatrul sa functioneze in parametri ridicati. Si evident actorii din trupa pe care inca ii consider colegii mei actori.
Pentru mine acum e timpul sa aleg proiecte actoricesti si poate in primul rand sa am mai mult timp sa gasesc oameni, prieteni cu care sa dau nastere unor spectacole care deja s-au adunat in capul meu si isi cer dreptul la viata.

Ganduri de viitor?
Horia Suru: Dorintele pe plan regizoral ar fi pentru moment sa fac 2 spectacole, unul cu o companie independenta si unul cu un teatru, despre care e prea devreme sa discutam si poate anul asta, poate la anul sa pun bazale propriei mele companii.

Advertisement

Va multumesc pentru timpul acordat acestui interviu. Va doresc in continuare mult succes in proiectele dumneavoastra si astept sa auzim numai de bine! Din partea echipei noastre aveti toata admiratia si suntem onorati sa va avem aproape.

Oameni

Paul Georgescu a traversat înot Cook Strait, Noua Zeelandă, parte din proiectul Oceans Seven

Published

on

Paul Georgescu a traversat înot strâmtoarea Cook, care desparte Insula de Nord a Noii Zeelande de Insula de Sud. Este a șasea strâmtoare pe care Paul reușește să o traverseze în cadrul celui mai important proiect mondial în înotul în ape libere: Oceans Seven. Doar 27 de persoane au reușit să finalizeze “Everestul” înotătorilor. Paul mai are de traversat Tsugaru Strait, Japonia, iar provocarea se va desfășura la finalul lunii iulie. “Sunt motivat la maximum să termin proiectul Oceans Seven în această vară și voi face tot ceea ce depinde de mine atât în pregătirea fizică, cât și în cea mentală”, a declarat românul, desemnat de World Open Water Swimming Association Awards, cea mai mare organizație de înot în ape deschise din lume, MAN OF THE YEAR în anul 2021.

Paul Georgescu a înotat timp de 9 ore într-o apă cu o temperatură de 17 grade

Cook Strait leagă Insula de Nord a Noii Zeelande cu Insula de Sud, conectând Marea Tasmaniei cu Oceanul Pacific de Sud. În linie dreaptă distanța este de 22,5 kilometri, dar curenții puternici au făcut ca traseul parcurs de Paul să fie de 29 de kilometri.

“Am prins o zi senină astfel că am avut posibilitatea să văd malul celălalt, un sentiment reconfortant, dar în momentul în care intri în apă distanțele pot fi copleșitoare. Am avut de luptat, timp de mai multe ore, în diferite momente ale traversării, cu un curent puternic. În aceste perioade trebuie să sprintezi pentru a reuși să depășești respectivele porțiuni altfel riști să fii deviat de la rută și să nu mai ajungi pe partea cealaltă. Au fost și reprize de vânt care au adus valuri destul de mari, care m-au determinat să îmi schimb tehnica de înot. A fost o traversare grea, a treia ca dificultate dintre cele 6 reușite în cadrul acestui proiect” – Paul Georgescu.

Advertisement

Paul Georgescu a început traversarea la doar 48 de ore de la momentul aterizării în Noua Zeelanda, iar diferența de fus orar a fost un alt aspect care i-a îngreunat traversarea.

“Reușita o datorez în primul rând antrenamentelor. Mă pregătesc împreună cu înotători de perfomanță pentru că fără o viteză bună multe dintre aceste strâmtori nu pot fi traversate. A contat mult și mentalul, psihicul puternic, care se călește odată cu expriența. Trebuie să rămâii motivat și în situațiile dificile” – Paul Georgescu

Paul Georgescu i-a avut alături, în cele două bărci care l-au flancat, în traversarea Cook Strait pe managaerul său, Iulian Zamfir, soția sa, dar și doi dintre înotătorii importanți în ape libere și înghețate: irlandezul Ger Kennedy și neo zeelandezul Philip Rush, omul care deține recordul mondial de timp pentru 2, respectiv 3 traversări legate în English Channel.

“Sunt obosit, dar foarte bucuros pentru că am reușit traversarea Cook Strait. Acum toate gândurile mele se îndreaptă spre Japonia. Trebuie crescută viteza foarte mult pentru Tsugaru Strait, dar sunt motivat. Oceans Seven este un proiect extrem, extrem de dificil atât din punct de vedere fizic și psihic, cât și financiar. Ai nevoie de anduranță, viteză, adaptare la apa foarte rece, capacitatea de a înota pe timp de noapte, un psihic tare ca să nu-ți fie frică de ce este sub tine, de fauna marină…” – Paul Georgescu

Proiectul Oceans Seven implică traversarea a 7 dintre cele mai dificile strâmtori și canale din lume: English Channel, North Channel, Catalina Channel, Kaiwi Channel, Strait of Gibraltar, Cook Strait și Tsugaru Strait.

Advertisement

Continue Reading

Artiști

Pianista Sânziana Mircea inclusă de Universitatea Bocconi în topul celor mai de succes absolvente din istoria sa

Published

on

Una dintre cele mai prestigioase universitati din lume – Universitatea de Economie Luigi Bocconi din Milano, a celebrat data de 8 martie – Ziua Internationala a Femeii, prin lansarea volumului “Changed by Women”. Realizat in colaborare cu jurnalista Diana Cavalcoli de la Corriere della Sera, volumul prezinta povestile de succes a 99 de absolvente ale universitatii, selectate din cei peste 120 de ani de activitate. Printre acestea se numara si pianista Sinziana Mircea, singura romanca inclusa in acest top.

Este un imens privilegiu sa fiu inclusa printre cele 99 de absolvente din toate timpurile, selectate de Bocconi pentru a fi prezentate in aceasta carte. Cu atat mai mult cu cat anul acesta Bocconi Business School, a carei absolventa sunt, s-a clasat pe locul 3 in topul celor mai bune scoli de business din lume”, a declarat pianista si compozitoarea Sinziana Mircea.

Printre cele 99 de povesti de succes se numara: Alice Acciarri – General Manager e-Bay Italia, Silvia Ardagna – Chief European Economist Barclays, Elisa Balbo – soprana de nivel mondial, Silvia Candiani – Vice-President Microsoft, Margherita Della Valle – CEO Vodafone Group, Francesca Cornelli – Decan Kellogg School of Management/ Northwestern University Chicago, Roberta Gatti – World Bank Chief Economist for EMEA, Elisabetta Magistretti – prima CEO UniCredit Bank, Titti Postiglione – Sef Adjunct al Departamentului pentru Protectia Civila Italia.

Pianista Sinziana Mircea, absolventa a programului de masterat in managementul artelor s-a remarcat atat prin cariera concertistica desfasurata pe marile scene ale lumii, cat si prin activitatile sale de profesor universitar, cercetator si antreprenor cultural. Proiectele muzicale realizate de Sinziana s-au evidentiat prin caracterul inovator, acesta fiind trademark-ul muzicienei romane. Astfel, muziciana a realizat restituri ale patromoniului muzical mondial prin prezentarea in premiera absoluta a unor lucrari de secol XVIII, descoperite chiar de ea in arhivele conservatoarelor italiene. Programele concertelor sale, prezentate cu mare succes de public si critica in intreaga lume, contin atat repertoriul clasic, cat si compozitiile pianistei, in show-uri imersive de muzica si lumina, in care muzica este insotita de proiectii video realizate cu inteligenta artificiala.

Advertisement

Sinziana este, deasemenea, implicata in numeroase proiecte educationale dedicate promovarii tinerilor muzicieni, derulate prin Asociatia Museart, fondata de aceasta in 2012.

Alaturi de violonistul Alexandru Tomescu, incepand din anul 2023 Sinziana Mircea a sustinut un amplu turneu mondial pe scene precum Kennedy Center din Washington D.C., Silk Road Arts Center Beijing, Filarmonica din Ljubliana, Teatrul National de Dans din Budapesta si altele.

“Bocconi mi-a deschis usa catre o alta lume: m-a facut sa inteleg intr-un sens profund ca muzica devine relevanta daca este impartasita cu publicul la un nivel emotional profund si durabil. Publicul de azi cauta experiente imersive, senzoriale, iar actul artistic, pentru a ramane relevant, trebuie sa raspunda acestor nevoi. Am inteles o data in plus ca sectorul cultural are forta de a regenera si dezvolta comunitatile, fie ele mici sau mari, intr-un mod minunat, iar aceasta trebuie sa devina o prioritate pentru fiecare natiune.”, a declarat pianista Sinziana Mircea.

Cele 99 de povesti de succes pun o lumina puternica asupra rolului femeilor in transformarea si progresul societatii moderne, intr-un moment in care umanitatea se afla in profunda schimbare, determinata de provocari dintre cele mai mai mari si mai diverse.

Despre Sinziana Mircea

Advertisement

Pianista Sinziana Mircea a concertat in Statele Unite ale Americii, Japonia, China si Europa, pe scene precum: Carnegie Hall New York, Kennedy Center Washington DC, Tokyo Metropolitan Theater, Silk Road Arts Center Beijing, St Martin-in-the-Fields Londra, Ateneul Roman sau Sala Radio din Bucuresti etc.

Pianista a obtinut diploma de licenta cu calificativul maxim la Hochschule für Musik und Tanz Köln, Germania si diploma de masterat la Guildhall School of Music & Drama Londra, unde a fost admisa cu bursa integrala de studii oferita de Steinway & Sons UK. In paralel, pianista s-a perfectionat la Accademia Pianistica Imola din Italia. Ulterior a urmat cursurile de masterat in Arts Management la SDA Bocconi Business School – Milano. A obtinut numeroase premii in competitii nationale si internationale, printre care Premiul de Debut la Miami International Piano Festival Academy (2016). In anul 2014 a devenit primul bursier roman al Van Cliburn Foundation TCU School of Music, SUA, fiind invitata sa participe la Piano Texas Festival & Academy, in urma unor selectii la nivel mondial. Sinziana Mircea a primit in 2017 titlul de Young Steinway Artist, desemnand cei mai promitatori pianisti din intreaga lume.

Inregistrarile concertelor ei au fost difuzate de toate canalele radio europene importante pentru muzica clasica, inclusiv BBC Radio 3, RAI 3 Italia, Music3 Belgia sau Radio Romania Muzical. Pianista a lansat cinci CD-uri, dintre care 3 discuri solistice Fortuna – Piano Sensation, Unending Love si Nihil Sine Deo si a alte doua impreuna cu violonistul Alexandru Tomescu. Ȋn prezent, preda la Conservatorul „Luigi Canepa” din Sassari, Sardinia, Italia. Sinziana Mircea a obtinut bursele de cercetare “Nicolae Iorga” oferita de Ministerul Educatiei si ICR Venezia, precum si bursa “Bratianu” oferita de Ministerul Culturii. Acum Sinziana Mircea este doctoranda in cadrul Universitatii de Vest din Timisoara.

Advertisement
Continue Reading

Oameni

Criticul literar Mircea A. Diaconu: Cultura poate face lumea mai bună

Published

on

Ziua Culturii Naţionale este o zi esenţială pentru poporul român şi trebuie să conştientizăm faptul că fenomenul culturii este unul viu, care poate face lumea mai bună şi tocmai de aceea, nu trebuie să ne raportăm doar la trecut, consideră criticul literar Mircea A. Diaconu, prorector al Universităţii “Ştefan cel Mare” din Suceava.

Într-un interviu acordat AGERPRES, Mircea A. Diaconu vorbeşte despre importanţa culturii, dar şi despre rolul educaţiei şi impactul inteligenţei artificiale asupra acestui domeniu.

“Inteligenţa artificială n-o să poată să sufere în locul unui om. Neputând să sufere, nu va putea crea o literatură care să exprime durerea, nostalgia, melancolia”, apreciază criticul literar.

El susţine că nivelul cultural scăzut se resimte inclusiv în comportamentul oamenilor.

Advertisement

“Nivelul cultural în general este scăzut şi nivelul cultural se resimte peste tot, adică pe stradă, în comportamentul oamenilor, în viaţa politică, lucrurile acestea care sunt mult mai vizibile decât altădată prin media. (…) Nivelul este jos, în general, pentru că, dacă noi urmărim nişte dezbateri, polemici din perioada interbelică sau de dinainte, din presa vremii, vedem care era nivelul intelectual şi anvergura celor care purtau aceste dezbateri. Acum, dezbaterile se poartă pe Facebook”, afirmă Mircea A. Diaconu.

AGERPRES: Domnule profesor, marcăm Ziua Culturii Naţionale. Este sau ar trebui să fie acesta un moment de sărbătoare pentru români?

Mircea A. Diaconu: Eu cred că este! Şi este foarte bine! Nici nu intră în discuţie faptul că trebuie să existe un moment în care, totuşi, să semnalăm faptul că există un reper sau există nişte repere la care trebuie să ne raportăm şi există un sol, până la urmă, care este chiar cultura română, care ne defineşte şi care ne asigură un fel de – prin raportare la trecut – continuitate şi legitimitate. Ziua Culturii Naţionale este o zi esenţială. Fireşte, există şi riscul sau poate fi invocat riscul că totul se reduce la o zi şi că în celelalte zile din an nu se întâmplă nimic. Numai că se întâmplă. Se întâmplă în cultura română lucruri şi, până la urmă, ceea ce trebuie să conştientizăm este că, de fapt, cultura este un fenomen viu. Nu ne raportăm doar la trecut. Prezentul contează şi contează nu numai din perspectiva aceasta a recuperării sau a celebrării trecutului, ci şi din perspectiva felului în care astăzi se construiesc lucruri şi suntem vii, până la urmă.

AGERPRES: Această zi este legată de poetul Mihai Eminescu, fără discuţie. Cum ar trebui să se raporteze românii la Mihai Eminescu?

Mircea A. Diaconu: Nici nu ştiu ce să spun acum, dacă a fost fericit sau nefericit faptul că Ziua Culturii Române coincide cu ziua lui Eminescu. Pentru că există riscul ca toată lumea – media, publicul, chiar oamenii de cultură – să se focalizeze oarecum şi inerţial, dar numai inerţial, pe celebrarea lui Eminescu şi să se scape din vedere ceea ce defineşte complex cultura română. Pe de altă parte, evident că în felul acesta pare să fie şi un mesaj. Mesajul este că reducem poate cultura română la ceea ce înseamnă artă literară, literatură, artă a cuvântului şi, pe de altă parte, că această artă a cuvântului îi datorează lui Eminescu foarte mult.

Advertisement

AGERPRES: Este Eminescu ceea ce ar trebui să fie el pentru cultura română?

Mircea A. Diaconu: Eu cred că este, adică există o istorie a receptării lui, există studii solide care vizează mutaţii de receptare. Evident că tocmai pentru că este vorba de un fenomen viu, există şi voci contestatare, există şi reacţii negative, dar asta nu prejudiciază, de fapt, în mod real, ceea ce a făcut Eminescu. Şi voiam să completez la chestiunea de mai devreme, inclusiv la nivelul fixării într-un fel a limbii literare româneşti, dar nu reducem contribuţia lui la asta, pentru că însăşi creaţia lui, după părerea mea, este un fenomen încă viu şi asta chiar dacă, evident, la nivel poetic lucrurile sunt în mişcare, paradigmele sunt în mişcare. Astăzi se scrie cu totul şi cu totul altfel. În acelaşi timp, există voci puternice de la, să spunem Mircea Cărtărescu şi Emilian Galaicu, până la ştiu eu cine din generaţii mai noi, care, într-un fel sau altul, explicit sau implicit, prin propria creaţie, legitimează sau se legitimează şi ca urmaşi ai lui Eminescu.

Citește continuarea interviului pe Agerpres, aici.

Advertisement
Continue Reading