Connect with us

Oameni

Actorul Horia Suru: Sunt pentru un „bombardament de informație culturală”. (INTERVIU)

Published

on

Actorul Horia Suru s-a nascut pe 23 octombrie 1984, in orasul Braila. A urmat cursurile Facultatii de Teatru si Televiziune la Universitatea „Babes-Bolyai“ din Cluj-Napoca, si de asemenea este Masterant in Regie Teatru & Multimedia. Horia Suru considera ca in aceasta meserie este extrem de important sa gasesti sprijin, parteneri pentru a putea reusi sa transformi o idee intr-un proiect si un proiect intr-un produs finit. Actorul ne-a precizat ca din punctul sau de vedere, mediul online este foarte important pentru promovarea si dezvoltarea culturii. Horia Suru a mai adaugat ca expunerea si vizibilitatea formelor artistice trebuie sa creasca; „sunt pentru un ‘bombardament de informatie culturala’.”

Aruncand o privire mai ampla asupra site-ului dumneavoastra, am putut sa descopar o multime de lucruri fascinante, si astfel curiozitatea mea intervine cu intrebarea: Cand ti-ai descoperit aceasta pasiune?
Horia Suru: La 14 ani a trebuit sa ma las de fotbal (da stiu! Nu e chiar la ce te asteptai! ) din cauza unei accidentari. Mama o convinge atunci pe sora-mea sa ma ia cu ea la teatru (adica intr-o trupa de teatru de liceu). Asa ca la o luna dupa ce am terminat-o cu fotbalul am inceput cu teatrul. Si acolo am ramas… Deja printr-a 11-a era evident ca doar pe drumul asta voi merge. A venit de la sine cumva. Eram atat de prins cu teatrul, cu spectacole, festivaluri incat nu mi-am mai pus nici eu si nici familia sau prietenii problema unei alte facultati sau a unui alt drum in viata.

Cu totii avem vise si dorinte. Care a fost cea mai arzatoare dorinta a ta cand erai copil?
Horia Suru: Cum am zis am facut fotbal de mic. Imi imaginez ca suna ciudat. Poate parea ca aceste doua meserii care vin din arii diferite nu au absolut nimic in comun. Pentru mine nu a fost asa. In cei 9 ani de fotbal cu multe antrenamente, cantonamente, meciuri..am invatat de mic multe lucruri pe care ulterior le-am aplicat in teatru. Fara o disciplina personala dar si a grupului, fara incredere in tine dar si in colegii tai si fara munca zilnica, un regim special de viata nu cred ca se poate face performanta. Sportiva sau artistica. Actorul trebuie sa se comporte ca un sportiv de performanta. Sa-si forteze limitele fizice cat si barierele mentale. Perioada de lucru la un spectacol este ca un cantonament pentru mine. Totul se schimba. De multe ori nu mai vorbesc la telefon, nu ma mai uit la TV, nu mai intru pe net, incerc sa ma detasez de tot, chiar si de oameni. Simt nevoia sa ies din lumea ‘civila’ pentru a putea intra in lumea spectacolului la care lucrez. Pentru a o putea descoperi. Sunt o multime de sacrificii pe care trebuie sa ni le asumam atat in sportul de performanta cat si in teatru. Am un respect deosebit pentru sportivi, pentru latura nevazuta a meseriei lor. Pe scurt fotbalist, asta vroiam sa ma fac cand eram copil.

In viata fiecarui om apare un impuls ce il determina sa munceasca mai mult decat de obicei. Imi puteti dezvalui ce v-a determinat sa deveniti ceea ce sunteti astazi?
Horia Suru: Greu de spus. De multe ori frica de a-i dezamagi pe cei care si-au pus increderea in mine m-a facut sa muncesc mai mult, sa incerc sa rasplatesc aceasta incredere pe care niciodata n-am considerat ca o merit. De asemenea frica de esec. Ceea ce nu inseamna ca am reusit in tot ce mi-am propus pana acum. Am „dat-o-n bara” de nenumarate ori. Nu cred ca am fost pe deplin multumit de vreunul din spectacolele mele de pana acum. Si e normal cred. Tot timpul putem adauga, cizela, corecta lucruri in aceasta arta vie. Nu cred in spectacolul perfect de la premiera! Nu exista asa ceva! Evident ca multe se corecteaza, se aseaza in timp dar pe mine de cele mai multe ori seara premierei ma gaseste nemultumit. As mai vrea sa am macar cateva zile. Sa mai schimb pe ici colo cate ceva. Probabil si nemultumirea asta ma face sa-mi doresc sa muncesc mai mult. Data viitoare. De exemplu si cand reiau un spectacol care nu s-a mai jucat de ceva timp, prefer sa modific, sa schimb ce nu mai functioneaza sau ce nu se mai aminteste, asta decat sa stau sa astept sa vina muza spectacolului inapoi. Si pentru ca ma plictisesc destul de repede. Mi-e frica de plictiseala, si in viata, dar mai ales in teatru. Caut la un spectacol la care lucrez in primul rand sa nu ma plictisesc eu. Cred ca am o toleranta la plictis mai mica fata de „spectatorii care ar putea sa vina la show”. Asta e un etalon important. Cand ma plictisesc la vreun moment dintr-un spectacol de-al meu trebuie sa schimb ceva acolo, neaparat. Daca ma plictisesc la altii, plec. Si asta e o schimbare. Dar aceasta frica e un impuls viu care ma urmareste in meserie si de care fug încontinuu…

Se spune ca prima aparitie ramane vesnic in mintea oricarui artist. Va mai amintiti sentimentele de atunci? Ce rol ati interpretat?
Horia Suru: Pe la 12 ani in serbarea anuala de la scoala mi-a dat invatatoarea un monolog lung, de vreo 4 pagini (de caiet dictando). Nu mai tin minte autorul dar se chema „Eu si ciobul meu” si era vorba despre un baiat care merge la scoala cu un ciob de la o sticla sparta si ciobul devine prietenul lui cel mai bun. Tot ciobul il si baga in tot felul de incurcaturi: izbeste din neatentie lumea pe strada, se ia la cearta cu un taximetrist etc. Evident in toate aceste dialoguri, jucam toate personajele si toate se terminau la fel, cu baiatul dand vina pe bucata de sticla pentru neatentia sa. Nu-mi amintesc efectiv momentul cand mi-am sustinut monologul pe scena dar tin minte cum repetam acasa, cu mama, si tin minte ca as fi preferat sa mi se intample orice inainte sa urc pe scena, un cutremur, un incendiu orice..Si acele emotii puternice seamana a naibii de tare cu cele pe care le simt si azi inaintea unui spectacol.

Unde ati reusit sa va perfectionati?
Horia Suru: Am absolvit Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru si Televiziune, sectia Actorie la clasa profesorului Bacs Miklos si Irina Wintze, asistent Camelia Curutiu. Am urmat apoi si Studii Masterale la UBB pe care deocamdata nu am avut timp sa le finalizez. In acelasi timp inca de la inceputul anului 4 de facultate am fost angajat pana nu de mult la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt. Ambele perioade le consider formatoare pentru mine. Anii studentiei cu toate incercarile, esecurile, realizarile lor au fost anii in care chiar daca o simteam mai mult sau mai putin, eram protejati enorm, ni se inducea fantastic idea ca avem timp sa gresim, sa crestem; ca putem sta pe o scena, pe o replica atat cat e nevoie, o luna sau 3, important era sa ajungi singur sa descoperi resorturile unei relatii, unei intrebari, unei replici. La fel vad si primii ani de la Teatrul Tineretului, ca pe un altfel de scoala, a teatrului. Cred ca e esential pentru un tanar actor iesit din scoala sa joace, cat mai mult, cat mai divers, pentru a capata incredere, pentru a-si „face mana”. Trecerea de la scoala, unde esti sub protectia unui profesor, a unui mentor, la viata de profesionist poate fi dificila, chiar descurajatoare, iar eu cred ca am avut noroc si in aceasta tranzitie cat si in perioadele de formare profesionala. Fara acest „timp” mi-ar fi fost mult mai greu acum sa pornesc pe cont propriu. Deja pot spune ca proiectele mi le aleg in functie de crezul meu artistic fara sa ma mai „bag cu capul inainte” in chiar orice.

Cu totii avem nevoie de sprijin in toate momentele carierei noastre. Ce imi puteti dezvalui din acest punct de vedere? Cine este stalpul dumneavoastra de sustinere?
Horia Suru: Familia. Un prieten. Profesorul meu. Cativa dintre colegii din familia studentiei. Cativa colegi din familia Teatrului Tineretului. Am avut norocul ca in momente cheie sa am alaturi pe macar cativa din cei amintiti mai sus.

Este interesant cum de la varste fragede, omul idolatrizeaza diferite personalitati, iar pe viitor dorind sa ajunga tot atat de sus ca ele. Care este idolul dumneavoastra si de ce tocmai el?
Horia Suru: Nu am nici un idol. Pe cineva sa-l pun atat de sus. Respect multe persoane/personalitati dintre cei cu care am avut norocul sa lucrez. Apreciez pe multi despre care am citit sau i-am vazut. Dar atat! Drumul meu in meserie este foarte personal, nu caut sa pasesc pe urmele cuiva anume.

Profesorii de specialitate au rolul de a ne invata treptat sa calcam in aria artei. Va puteti considera unul dintre acei norocosi care au reusit sa faca un meserie din arta, datorita indrumatorilor specializati? In ce mod v-au influentat profeosrii, perceptia asupra lumii din lumina reflectoarelor?
Horia Suru: DA. Cred ca ii datorez totul lui Bacs Miklos. Si pot spune ca sunt mandru ca am terminat la el la clasa.Si incerc sa-l fac mandru si pe el prin ceea ce fac. incepand cu respectul pentru tot ce inseamna aceasta meserie, cu umilinta pe care ar trebui s-o avem cu totii fata de scena, el m-a invatat ca datoria mea este sa slujesc aceasta arta. Cu mare mandrie pot sa afirm ca si eu sunt „de la Bacs”. Si cred ca multi vor intelege ce vreau sa zic cu asta!

Fiecare rol in care ati jucat, presupun ca a fost deosebit in modul lui de a fi. Care din roluriledumneavoastra considerati ca vi s-a potrivit cel mai bine? Ce ati avut de invatat din acel rol si mai ales in ce mod v-a influentat viitorul artistic?
Horia Suru: Nu stiu. M-as bucura sa cred ca toate s-au potrivit, sau am reusit sa le potrivesc cumva pe persoana mea. Un rol care m-a bucurat enorm a fost Juan din Yerma de F.G. Lorca in regia lui Laszlo Beres si coregrafia Lorant Andras la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt. Pentru el am studiat flamenco timp de mai multe luni, zi de zi, multem ore pe zi. Mi s-a parut extraordinar ca Lorant a avut curaj sa ia niste oameni fara nici o experienta in acest dans cu reguli foarte stricte si sa conceapa un limbaj teatral cu ajutorul sau. II sunt dator si cred ca acest rol mi-a influenat modul de a privi un personaj.

Privind activitatea dumneavoastra regizorala, as vrea sa aflu cat de dificil este sa regizezi si mai ales, cu ce tip de oameni este mai usor sa lucrezi?
Horia Suru: Cu oamenii dornici sa lucreze. Din pacate sunt multi care asteapta sa fie convinsi, sa fie iluminati actoriceste cand mai simplu ar fi sa „faca”. Totusi suntem practicieni. La noi e ,pe facutelea’. Cred in teatrul in care intai faci si dupa aceea vorbim. Ca regizor imi place sa incerc lucruri cu actorii mai degraba decat sa le impun niste idei, niste rezolvari cu care ar putea sa rezoneze sau nu. Nu gandesc un spectacol dupa care vin si-l expun in fata actorilor si ma astept sa–l joace asa cum e in capul meu. Ci particip in acest proces de cunoastere care e lucrul la un spectacol, descoperind lumea unei povesti impreuna. Ma las convins de o idee buna venita de la actor chiar daca nu corespunde cu „planul initial”. Poate de acea nu am nici o problema sa fac un text care mi se cere. Normal daca e sa propun eu ceva, am preferinte, dar nu ma deranjeaza deloc un text impus. Cand vine vorba despre dificultatea in regie, marturisesc ca mai dificila e partea birocratica, administrativa decat cea efectiva, de lucru la scena.

Foarte multi dintre adolescentii care v-au fost cursanti au ajuns la diferite Universitati unde au urmat in continuare teatrul, devenind astfel actori si regizori. Care este secretul dumneavoastra de “trainer” si mai ales, cat de dificil este sa lucrezi cu tinerii?
Horia Suru: Iubesc sa lucrez cu tinerii. Ma hranesc din energia, din pasiunea lor. Fac asta din liceu, datorita unei trupe de teatru am ajuns sa fac meseria asta, deci pe undeva consider ca e de datoria mea sa ma intorc, sa impartasesc cate ceva din ce-am mai invatat. In facultate in fiecare vacanta ma intorceam si faceam in ateliere cu fosta mea trupa exercitiile pe care le invatam la scoala. Era un nou proces de invatare si pentru mine. Acum in limita timpului, merg peste tot, la trupe, in festivaluri. Parerea mea e ca multe din festivalurile de adolescenti sunt organizate mai bine decat cele profesioniste. La Bacau la IDfest, festival la care am lucrat chiar de la prima editie si care in iulie va ajunge la cea de-a 13-a, vin sau au venit oameni cum e Coca Bloos (ingerul protector al festivalului) Victor Ioan Frunza, Stefan Peca, Mihaela Radescu, Mihaela Ularu si multi altii.. Poate parea exagerat dar viitorul teatrului nostru sta si in aceasta industrie de tineri in care se investeste prea putin financiar, dar enorm ca pasiune, implicare si devotament. Mie nu-mi vine greu sa lucrez cu tinerii tocmai pentru ca nu ii consider mai prejos sau nu le ofer circumstantele varstei. Standardele si cerintele mele sunt la fel ca si cand as lucra cu profesionisti. Poate doar rabdare sa am mai multa. De unde si rezultatul de multe ori este egal sau peste multe „show-uri profi”. Am vazut multe spectacole, multe performante actoricesti ce ar fi stat in picioare in toate teatrele de stat. Pacat ca nu multa lume din bransa vine sa vada asemenea spectacole. Sunt tineri care in nebunia varstei au un curaj nebun de a se lua la tranta cu texte mari grele, carora le fac fata si nu ies deloc sifonati. Ei nu sunt plafonati, nu sunt frustrati, nu vin atotstiutori ci au o dorinta enorma, un spirit liber si pasiune. Ei, acea pasiune, deschidere lipseste de foarte multe ori la case mai mari.

Ce v-a determinat sa deveniti un actor independent/ freelancer? Care sunt avantajele acestui tip de lucru?
Horia Suru: E simplu. A venit timpul. Cum am zis am stat 4 ani la Teatrul Tineretului, o perioada de acumulare de experienta, un proces de invatare pe care mi s-a parut important sa-l fac in teatrul de stat. In acelasi timp o perioada excelenta cu multe castiguri pe plan profesional dar si uman. M-am despartit de institutie si nu de oamenii de acolo, carora trebuie sa le multumesc pentru ajutorul pe care mi l-au acordat la inceput de drum. Incepand cu Liviu Timus care se straduieste acum in momente grele, teatrul nu are sediu, sa jongleze cu spatiile putine din oras sa poata supravietui, pana la personalul tehnic, cei care fac efectiv teatrul sa functioneze in parametri ridicati. Si evident actorii din trupa pe care inca ii consider colegii mei actori.
Pentru mine acum e timpul sa aleg proiecte actoricesti si poate in primul rand sa am mai mult timp sa gasesc oameni, prieteni cu care sa dau nastere unor spectacole care deja s-au adunat in capul meu si isi cer dreptul la viata.

Ganduri de viitor?
Horia Suru: Dorintele pe plan regizoral ar fi pentru moment sa fac 2 spectacole, unul cu o companie independenta si unul cu un teatru, despre care e prea devreme sa discutam si poate anul asta, poate la anul sa pun bazale propriei mele companii.

Va multumesc pentru timpul acordat acestui interviu. Va doresc in continuare mult succes in proiectele dumneavoastra si astept sa auzim numai de bine! Din partea echipei noastre aveti toata admiratia si suntem onorati sa va avem aproape.

Oameni

Interviu Titi Aur: “Alternanța zăpadă, gheață, ploaie, a însemnat pentru mine vreme bună de raliu”

Published

on

Foto. Tess Rally Brașov

Raliul Brașovului își va desfășura în 26-27 martie 2021 cea de-a cincizecea ediție. Titi Aur, unul dintre cei mai prolifici piloți din istoria Campionatului Național de Raliuri, deține recordul de 6 victorii la Brașov, la egalitate cu Simone Tempestini. Titi Aur a stat de vorbă cu organizatorii Tess Rally Brașov powered by Pro-X despre cel care este unul dintre cele mai apreciate evenimente automobilistice românești.

Cum a fost prima ta victorie la Brașov?

În primul rând, vreau să menționez că Raliul Brașovului a fost prima etapă de campionat la care am participat. Asta se întâmplă în ’86. Prima victorie a venit în ’96, cu Toyota, după ce cu un an înainte participasem cu Audi dar am avut niște probleme la transmisie. Ca orice victorie, nu putea fi decât o mare bucurie, mai ales că Raliul Brașovului a însemnat și înseamnă pentru toată lumea automobilistică un eveniment foarte special. Mai mult, pentru mine reprezenta raliul în care debutasem cu zece ani în urmă.

Acesta era începutul unei serii de șase victorii consecutive la Brașov. Cum a fost ultima dată când ai câștigat Raliul Brașovului?

Fiecare victorie are întâmplările sale, peripețiile sale și, bineînțeles, bucuria de la final. Îmi aduc aminte că la una dintre ultimele victorii, în 2001 sau 2002, am fost la luptă destul de strânsă cu Bogdan Marisca. Bogdan a abandonat pe Valea Cetății iar eu am ajuns la sosirea ultimei probe speciale de la Râșnov cu pană pe față, cu janta spartă și cu aripa ruptă la Seatul Cordoba WRC. Nu avusesem un avans destul de mare ca să stau confortabil și am așteptat stresat să văd la cât timp ajunge Bogdan. El a sărit afară într-un viraj de pe coborâre, însă nu știam cât timp am pierdut față de ceilalți. Asta a fost una dintre ultimele victorii de la Brașov.

Raliul Brașovului este recunoscut pentru vremea capricioasă, impredictibilă, ce deseori joacă un rol important în desfășurare. Ți-au fost vreodată date peste cap planurile din acest motiv?

Au fost date peste cap pentru alții, care nu au înțeles un lucru: și dacă se va ține în iunie, Raliul Brașovului va rămâne tot “raliul zăpezii”. Iar dacă nu se organizează la timp, este posibil să dea agricultură peste cap, să ajungă să ningă prin iunie. Îmi aduc aminte că într-un an, în lunea din săptămâna raliului, eram încă la Bârlad și vorbeam la telefon cu Victor Băldescu, Dumnezeu să-l odihnească, care era la Brașov. El îmi spunea cât de cald este acolo, că folosește aerul condiționat în mașină, dar eu mi-am luat la mine, totuși, cauciucurile de zăpadă. Pe la mijlocul săptămânii a început “să ne strângă un pic”, în ziua următoare și mai tare, iar în noaptea raliului a venit zăpada. A doua zi, am pus cauciucurile de zăpadă și am urcat în Poiana Mică, de unde urma să luăm startul pe Valea Cetății la vale. Atunci, a venit la mine un grup destul de mare, din care făceau parte Victor, Mihai Leu, Dodo Toma, cerându-mi să semnez anularea probei la vale. Aveam avantajul cauciucurilor, deși nu eram singurul, dar le-am spus că nu pot semna ca la raliul zăpezii să se anuleze o proba din cauză că este zăpadă.

A mai fost un an în care a fost zăpadă mare, anulându-se din acest motiv o buclă pe Poiană și Râșnov. Eu și cu Silviu (nr. Moraru, copilotul lui Titi Aur din acea perioadă) eram cei mai vocali să nu se anuleze, deși aveam un avans confortabil și câștigăm direct dacă se anula. Dar eram supărați că ni se anulează plăcerea de a ne da pe zăpadă. Pentru mine, schimbarea vremii a fost întotdeauna o mare bucurie. Am prins odată o ploaie torențială pe Babarunca, cu Toyota, și m-am bucurat foarte mult. Tot cu Toyota, în ’96, a fost zăpadă foarte multă și iarăși mi-a plăcut foarte mult. De fiecare dată, alternanța zăpadă, gheață, ploaie, a însemnat pentru mine vreme bună de raliu. Cel mai rău a fost cu asfaltul bun și uscat.

Asta urmă să fie următoarea întrebare, dacă preferi asfalt uscat, ploaie sau zăpadă.

În niciun caz asfaltul ăsta nou, ca pista de circuit. Mi-a plăcut mai mult asfaltul ăla mai denivelat, mai peticit, cu intrat pe interioare, cu ploaie, cu mâzgă, cu orice dar nu cu aderența foarte bună.

Care dintre victoriile tale la Brașov a fost cel mai greu de obținut?

Cred că cel mai greu de obținut a fost victoria de la primul meu raliu cu Seatul Cordoba. Această mașină avea o ținută de drum impecabilă iar eu am mers într-o neștiință permanentă. Abia după raliu am reușit să mă mai acomodez cu mașina, deși niciodată nu am fost acomodat maxim cu Seatul. Așadar, în acea etapă am dus lupta cea mai strânsă cu Mihai Leu și cu Heinz Gollner, iar victoria a fost cam la noroc. Chiar dacă am câștigat multe probe speciale, toate au fost la limită. Aveam și frica de a nu strica o mașină de 480 de mii de mărci, din care eu plătisem până atunci doar 200 de mii.

Care este proba specială care ți-a plăcut cel mai mult la Brașov?

În niciun caz Poiana. Nu am fost niciodată un fan al Poienii, nici la deal și nici la vale. Mi-a plăcut Valea Cetății în ambele sensuri, mi-au plăcut și celelalte probe, și mi-a plăcut, de fiecare dată, Babarunca pe aderență scăzută.

Cine crezi că va câștiga a 50-a ediție a raliului?

Este ușor dar greu de dat un pronostic. Simone Tempestini este deocamdată de nebătut, atâta vreme cât Norbert Maior nu se urcă într-o mașină comparabilă, un R5. Când Norbert va face trecerea la o mașină “mare”, va fi o lupta strânsă. Va fi un Norbert foarte talentat versus un Simone talentat și experimentat. Însă Norbert ar veni cu nebunia dată de tinerețe și talent. Bineînțeles că în spate vor sta cei doi cotoi bătrâni, Giri și Bogdan Marisca. Vor fi foarte aproape, ambii fiind foarte rapizi, mai ales în locurile foarte cunoscute. Putem spune că amândoi sunt acasă, la Brașov. Giri vine cu motivația suplimentară că “sunt la mine acasă, va mănânc”. Așa gândește, așa se comportă și îi și reușește de multe ori. Dar cât timp Norbert nu va schimbă mașina, cred că Simone va domina. Eu personal, îi recomand lui Norbert să mai stea un an cu o mașina “mică”, să fie obligat să fie cu accelerația la fund, pentru viitorul lui, pe care eu îl prevăd glorios.

Continue Reading

Oameni

Interviu cu Simone Tempestini, înainte de Raliul Brașovului

Published

on

Foto. Tess Rally Brașov

Raliul Brașovului își va desfășura ediția cu numărul 50, în perioada 26-27 martie 2021. Multiplul campion național, Simone Tempestini, a câștigat ultimele șase etape desfășurate aici și va concura în acest an pentru a-și extinde acest record. Organizatorii Tess Rally Brașov powered by Pro-X au stat de vorba cu Simone Tempestini despre raliul brașovean.

Cum a fost prima ta victorie la Brașov?

S-a întâmplat în 2015 și a însemnat nu doar prima mea victorie la Brașov ci și prima victorie din carieră în Campionatul Național de Raliuri. Cu un an înainte, mersesem bine la Arad și la Tulcea, unde aproape câștigasem, ajungând la 2 secunde în urma lui Francois Delecour. La acea vreme, pentru mine era un vis să ajung să câștig o etapă. Faptul că acest lucru s-a întâmplat la Brașov, acolo unde întotdeauna a fost un număr mare de fani, a făcut să fie și mai deosebit.

A urmat un șir de șase victorii consecutive, până anul trecut inclusiv. Cum a fost ultima victorie aici? Cât de diferită a fost față de prima?

De la prima victorie nu îmi amintesc prea multe, poate doar de o alegere mai curajoasă a anvelopelor pe Pârâul Rece. În schimb, de anul trecut pot să va zic mai multe. A fost al doilea meu raliu cu Skoda Fabia, după debutul de la Argeș. Anul trecut, a fost un raliu al Brașovului un pic diferit, în care nu s-au parcurs toate probele clasice, însă atmosfera a fost similară cu cea pe care am întâlnit-o în trecut acolo. Vremea nu a fost conform tradiției de la Brașov, deci ne-a fost mai ușor să facem alegerile potrivite.

Așa cum ai lăsat să se înțeleagă, Raliul Brașovului este cunoscut pentru vremea schimbătoare, de multe ori cu zăpadă sau ploaie, ce joacă un rol important în desfășurare. Ți-au fost vreodată planurile date peste cap din acest motiv?

Nu mi-au fost date peste cap, insă de mai multe ori am selectat cauciucurile crezând că fac o alegere bună și, de fapt, când mă apropiam de probă îmi dădeam seama fie că am făcut o alegere prea curajoasă saucă am fost pesimist iar condițiile erau un pic mai bune. Însă nu am pățit ca la Brașov să mi se dea de tot planurile peste cap, nu am avut cazuri în care să aleg complet greșit.

Cum preferi raliurile brașovene? Pe asfalt uscat, pe ploaie sau cele pe zăpadă?

La extreme. Fie pe uscat, cu aderență bună, fie în condiții cât mai grele, cu cât mai puțină aderența, adică pe zăpadă. Am avut noroc să parcurg câteva probe pe zăpadă, însă au fost prea puține. Și mi-ar plăcea să mai am ocazia să mă dau pe zăpadă pe probele de la Brașov. Nu prea îmi plac condițiile “semi”. Vreau că toată lumea să aibă cauciucurile potrivite, toți să știe dinainte care sunt condițiile.

Care dintre victoriile tale de la Brașov a fost cel mai greu de obținut?

Țin minte că într-un an m-am luptat destul de mult cu Giri și cu Bogdan. În prima zi terminasem la câteva secunde în spate, dar am reușit să revin și să câștig.

Care este proba specială care îți place cel mai mult aici?

Poiana, chiar dacă este proba preferată și a altora. Mă refer în special la Bogdan și la Giri, care mereu reușesc să meargă foarte tare pe ea. Chiar dacă nu am câștigat-o de foarte multe ori, asta este proba care îmi place cel mai mult.

Anul asta Poiana se parcurge atât pe zi cât și pe noapte. Din toate aceste combinații, zi, noapte, în urcare sau în coborâre, cum îți place cel mai mult această proba?

Pe zi ,la vale, dar încă nu am parcurs-o pe noapte. S-ar putea să îmi placă și noaptea. Dar cu siguranță, pe urcare nu îmi place la fel de mult ca și pe coborâre.

Cine crezi că va câștiga ediția 50 a raliului?

Asta este o întrebare grea, nu poți să zici niciodată dinainte cine va câștiga. La raliuri este extrem de greu să nimerești asta. Un lucru este sigur, aș vrea să câștig eu. Pentru asta venim la Brașov. Sper să fie o bătălie frumoasă!

SuperTu.ro transmite mult succes campionului național, Simone Tempestini!

Continue Reading

Artiști

O carte de vizită scrisă din pasiune! Interviu cu Dragoș Popa

Published

on

Photo: Arhivă

Președinte de festival la numai 16 ani. Producător și realizator de emisiuni radio-tv la 19 ani. Fondator al unui centru cultural, cam tot pe atunci. A studiat jurnalism în cadrul Școlii de Televiziune „Tudor Vornicu” din București. A urmat cursuri la Facultatea de Pedagogie din Brașov, iar la Târgoviște și-a conturat studiile muzicale în cadrul Facultății de Științe și Arte, susținând lucrarea de disertație sub coordonarea celebrei soprane Felicia Filip. Descoperim mai multe despre tânărul artist-jurnalist Dragoș Popa, în cadrul interviului acordat.

Povestește-ne câte ceva despre tine!

Această întrebare o percep ca fiind una dintre cele mai complicate. Mi se pare atât de complexă, căci într-un fel, răspunsul corect ar trebui să fie un fel de rezumat al existenței mele. Important este că m-am născut artist și sunt înconjurat de domenii în care pot fi creativ. Am debutat în calitate de solist, iar mai apoi ca mentor vocal. Între timp, am devenit și jurnalist radio-tv. La scurt timp, am adus încă o îmbunătățire calității vieții mele, îndrăgostindu-mă de sport și descoperind pasiunea pentru călătorit. În paralel cu aceste activități de bază am încercat să dezvolt tot felul de proiecte socio-culturale și nu în ultimul rând, am studiat în permanență.

Ce proiecte ai desfășurat până în prezent?

Așa cum îți povesteam anterior, majoritatea proiectelor pe care le-am desfășurat sunt în domeniul socio-cultural, educativ și de promovare pentru tinerele talente. Să fiu mai precis, printre cele mai importante proiecte aș enumera emisiunile mele, materialele jurnalistice și totuși, cred că pe primul loc aș clasa Centrul Cultural Artist pentru Artă, pe care l-am fondat și pe care îl conduc încă din anul 2010 și care funcționează ca Școală de Arte, fiind totodată un motor de proiecte culturale. Cred că ar fi oportun să amintesc aici zecile de festivaluri naționale și internaționale în care am fost implicat, acțiuni caritabile, schimburi de experiențe internaționale, compoziții muzicale, campanii de promovare a talentelor. Sunt foarte multe și toate au povești unice și pline de emoție.

De la muzică a pornit dorința de a transmite emoția, atât cea creată de tine, cât și a celorlalți, prin intermediul diferitelor evenimente culturale? Spune-ne cum ți-au venit ideile atâtor evenimente interesante.

Este drept că multe idei îmi aparțin, însă nu toate au pornit numai de la mine. Am o echipă, mică, dar puternică. O echipă cu care mă mândresc și alături de care mut, adică mutăm munții din loc. Nu suntem perfecți, dar ne străduim. Oricum ar fi, aceste idei de proiecte prind contur pentru a stârni bucurie, iar ideile vin pur și simplu când mintea este limpede și sufletul curat.

Ce te impresionează cel mai mult atunci cât ești pe teren și trebuie să realizezi un interviu, să faci o știre sau când mergi pentru documentarea unui articol?

Cele mai impresionante sunt poveștile. Poveștile de viață ale oamenilor. Sunt foarte empatic și trăiesc fiecare poveste pe care o aud. De fapt, fie că este o informație nouă, adică o știre, un subiect oarecare sau o poveste de viață, eu simt totul ca și cum aș fi personajul principal. Cândva am crezut că acest sentiment de empatie poate fi un minus, dar nu este așa. Oamenii empatici sunt oameni buni, iar bunătatea este ceva rar. Apropo, probabil ai observat că gestul de căscat este contagios. Dacă eu casc și tu mă priveti este posibil să caști și tu. Însă, numai oamenii care empatizează pot reacționa incontrolabil la căscatul altora. Este un mod prin care poți testa ce simte o persoană față de ține, dar aici este mai mult de discutat și nu vreau să deviez prea mult de la subiect.

Cum ai ajuns creator oficial pentru TikTok?

Aș putea spune că acea izolare de câteva luni datorată pandemiei a avut un impact asupra noului meu rol de creator TikTok. Nu am avut asta în plan, însă am fost invitat de către TikTok România să fac parte din echipa lor de creatori oficiali și am acceptat.

Cui se adresează ceea ce tu creezi?

Domeniul care mi s-a propus a fost cel informativ-educativ și am considerat că mi se potrivește. De altfel și la Radio România Brașov Fm, relizez o rubrică asemănătoare, numită “Curiozități Universale”. Materialele pe care le produc pe TikTok se adresează audienței generale, cel puțin din punctul meu de vedere. Sunt subiecte diverse din toate domeniile.

Ce te motivează să continui să creezi content?

n artist se hrănește și din aprecierea din partea publicului. Pe TikTok am avut parte de astfel de apreciere din partea celor care mă urmăresc. Sunt peste 100.000 de oameni care îmi urmăresc materialele și asta mă face să mă simt responsabil și să continui. Îmi place că am parte și de foarte multă interacțiune cu abonații mei.

Cum crezi tu că pot influența aceste platforme online elevii?

Aceste platforme au părți pozitive, dar și negative. Fiecare este liber să decidă cum dorește să își consume timpul liber. Spre exemplu, dacă vei petrece mai mult timp pe TikTok, platforma are o inteligență artificială care depistează domeniul tău de interes și îți va livra conținut potrivit. Dacă vrei muzică, primești muzică, dacă vrei să înveți, îți livrează conținut educativ, dacă vrei prostie, primești materiale pe măsură.

Pe viitor, ce îți propui? Vei îmbina în continuare creația, muzica și jurnalismul? Sau una singură? Sau ceva nou?

Deja m-am specializat în aceste domenii. Am studiat pedagogie, muzică, jurnalism, și probabil că deja fac parte din mine și mă caracterizează. Sunt deschis la orice este nou, însă momentan nu am planuri de a mă reprofila.

Cu toate acestea, timp pentru tine mai ai? Ce îți place să faci în timpul liber?

Nu prea am timp de mine și spun asta cu capul plecat. Promit că îmi voi face mai mult timp pentru mine și pentru cei aproapiați care merită mai multă atenție din partea mea. În schimb, în timpul liber fac foarte mult sport și călătoresc.

Câteva gânduri pe final de interviu?

Călăuzit de ideea că cei ce aduc soarele în viața altora, vor trăi și ei în lumina, dar și datorită sentimentului de prețuire pe care îl simt pentru oameni, transmit doar gânduri bune tuturor.

Mulțumesc pentru interviu și pentru această frumoasă colaborare!

Continue Reading

Trending