Connect with us

Artiști

Ozana Barabancea: „Un pic de OZANA miroase in aer!” (INTERVIU)

Published

on

La 4 ani, dirija corul grădiniței. La 15 ani a vândut bijuteriile moștenite de la mama sa pentru a-și plăti primele lecții de canto, luate cu profesorul Iulian Baiașu. O altă mare personalitate a muzicii românești, i-a marcat destinul, acesta a fost dirijorul corului Operei Naționale din București, maestrul Stelian Olariu.

Odată cu trecerea anilor s-a transformat într-un muzician respectat. De peste 30 de ani este artist liric al Operei Naționale din București. Și-a format propria orchestră pe care o dirijează cu pasiune și măiestrie, Orchestra Lumini Sonore. Este interpretă de jazz, personalitate TV și membră a juriului în cadrul celebrei emisiuni „Te cunosc de undeva” – Antena 1.

De-a lungul timpului a avut turnee în Italia, Germania, Grecia, Thailanda, Japonia, Slovenia etc. A cântat în fața împărătesei Japoniei (1999), prințului Iordaniei (2006) și prințesei Thailandei (2003), a primit premii și distincții. A făcut parte din distribuția Musicalului Chicago, precum și a filmului „Supraviețuitorul” în regia lui Sergiu Nicolaescu, dar a avut parte și de alte roluri în filme.

Cea mai mare realizare din toate timpurile sunt copiii ei, Gloria și Andrew, pe care i-a inspirat, iar astăzi fac pași spre extraordinara lume a muzicii.

Dragă Ozana, sunt multe persoane care au calitați artistice, dar nu reușesc să le aducă în atenția publicului, probabil că nu știu să le valorifice. Cum v-ați descoperit calitățile vocale și când ați hotărât să le șlefuiți?

Primul meu contact cu muzica a fost la vârsta de 4 ani când am dirijat corul gradiniței. Am cântat de mică, dorind să imit Dive celebre pe care le tot  vedeam la TV pe vremea aceea. Una dintre ele cu care am reușit să petrec ani buni în Operă a fost soprana Silvia Voinea. O adoram!

Ce îmi puteți spune despre stilul dumneavoastră de viață? Cine este Ozana ca femeie în viața de zi cu zi?

Sunt un om ocupat, dar fericit că pot și fac ceea ceea ce îmi place, că nu mă îneacă rutina, că pot gusta din multe și frumoase forme ale  artei, că am o disponibilitate, o chemare și o determinare pentru muzică, actorie, interpretare, și mai ales, acum în  ultimul timp, arta dirijorală. Am doi copii superbi pe care îi îndrum pe aceeași cale a muzicii, am oameni buni în jurul meu care mă protejează, mă iubesc, îi iubesc la  rândul meu și ne respectăm opiniile, ceea ce conteaza foarte mult. E loc pentru oricine, părerea mea. Dacă presa consideră interesant să promoveze pseudovalori, se datorează faptului că publicul tolerează și nu ia măsuri în consecință. De aceea apar tot felul de “personaje circare” la tot pasul, pentru că și bufonii au avut rolul lor în istorie. Important e să știm să discernem și să nu ne creem astfel de modele!

Am învățat de la mentorii mei din domeniul artistic, faptul că aspectul și vestimentația unui artist indiferent de domeniu, sunt elemente cheie pentru imagine. Faptul că vă atrage extravaganța, asta putem observa cu toții. Însă, atunci când nu sunteți pe scenă, ce ținute preferați?

Prefer ținutele clasice, dar accesorizate vizibil, pentru că eu sunt o persoană care lasă urme și la propriu și la figurat și îmi asum această mărturisire. Un pic de OZANA miroase în aer.

Cu toții avem o pasiune ascunsă. Vă mărturisesc că ador să fac prăjituri, în special torturi, deși ornatul îmi cam dă bătaie de cap. Despre pasiunea dumneavoastră ascunsă ce îmi povestiți?

Nu am nimic ascuns, ci  “lucrez” cu pasiunea la vedere! Ador călătoriile, locurile noi din care mă încarc, ador cristalele și  geodele pe care le încarc cu energie și lumină, ador să cânt, să dirijez,  să joc în piese de  teatru, să mă exprim artistic, să trăiesc și să mă bucur și să mulțumesc prietenului nostru comun, EL, PENTRU TOATE  lucrurile frumoase din viața mea!

Să facem un exercițiu de imaginație. Multe fructe arată delicios la exterior, dar la interior sunt … mai puțin sănătoase, mi-aș permite să spun, stricate. Pornind de la aceasta idee, vreau să știu cum vă alegeți prietenii, persoanele cu care colaborați și cei în care considerați că vă puteți pune speranța la nevoie?

Greu de răspuns! Prietenele mele sunt meseria, copiii și familia mea. Restul sunt persoane trecătoare pe  care le respect, cu care colaborez, mai socializam (sincer, foarte  rar!) și cam atât! Am un statut și o notorietate care m-au  învățat să mă feresc să dau loc la interpretări. Cred că respectul e mai important de la o anumită vârstă.

Având în vedere exemplul meu de mai sus, cel cu fructele, s-a întâplat să întâlniți astfel de oameni, mai puțin „sanatoși”?

Desigur, însă i-am iertat! Știu să mă apăr și să îmi iau ce îmi este de folos din viață!

Tinerii din ziua de azi care sunt pasionați de sport, își aleg ca model un sportiv cu un istoric de invidiat. Revin la carieră și îmi doresc să aflu care este sau care a fost idolul pe care l-ați apreciat încă din copilarie?

Nu am avut idoli. Am și acum în memorie oameni speciali și generoși, oameni cu geniu, dar știm cu toții că genialii nu sunt perfecți, oameni cărora le-am iertat micile greșeli prin comparație cu geniul lor. Oamenii pe care i-am savurat, i-am respectat și le-am iertat micile scăpări. Geniul lor le permitea să greșească!

Anul 2011 este de domeniul trecutului, însă trecutul este semnificativ. Cum a fost acel an în privința realizarilor personale și profesionale?

Cel mai frumos și minunat an din viața mea, când am împletit utilul cu plăcutul și cu spornicia, anul în care mi-am găsit echilibrul pe toate planurile, anul în care am învățat să iert și să iubesc! Am avut o grămadă de  apariții și noi proiecte teatrale, am redeschis poarta spre specializarea dirjorală, m-am bucurat de respectul și admirația multor oameni importanți.

Vă propuneți să împliniți în 2012, ceva ce nu s-a putut în 2011?

Să iubesc și să fiu iubită!

Predați lecții de canto și cred că orice dascăl este un simbol pentru societate. Un profesor, indiferent de domeniul în care activează trebuie să fie foarte atent cu elevii săi, deoarece aceștia vor ține cont de ceea ce învață și vor urma întocmai, majoritatea sfaturile. Cât de greu este să lucrezi cu copiii și tinerii?

E greu,  e frumos, e provocator, e interesant și responsabilizator, dar acum eu mă axez pe pregătirea mea  dirijorală și am lasat-o mai moale cu lecțiile de canto! Nu mai am timp! Eu investesc emoțional, intelectual și financiar în lecții de dirijat!

Sunt curios și îmi doresc să aflu, care este motivul pentru care v-ați alege ca profesor de canto dacă ați fi elev?

Am simțul umorului, răbdarea necesară și zâmbesc în permanență!

Până data următoare, vă mulțumesc pentru disponibilitatea de care ați dat dovadă pentru a contura acest interviu. Vă doresc să aveți parte de tot binele din lume și mult succes în continuare, în ideea de a-i inspira și pe alții să prospere!

Artiști

Actorul Radu Mateucă: Artiștii sunt cei care colorează cu imaginația și creativitatea lor (INTERVIU)

Published

on

Radu Gabriel Mateucă este actorul care a impresionat România, în cadrul emisiunii “Românii au Talent”, difuzată de ProTV. A combinat actoria cu cântatul la pian, cucerind juriul format din cele patru personalități. A studiat Arta actorului și de asemenea, a finalizat cu succes un program de Master în același domeniu. Este un artist căruia îi place să învețe lucruri noi de oricare factură. Se consideră un om liber care trăiește din abundență și își dorește o lume mai bună. Radu Gabriel Mateucă este un om care își ajută aproapele și îi tratează pe ceilalți așa cum i-ar plăcea lui să fie tratat. Este un om care pur și simplu vrea să se bucure de viață. Spune despre el că nu este doar artist, ci un “om inovator”.

Care este povestea ta și a talentului tău?

Am început să studiez pianul de la vârsta de 6 ani, după ce am văzut un episod foarte drag mie. Un episod din Tom & Jerry (“The Cat Concerto”), în care Tom cânta la pian Rapsodia Ungară No. 2 de Franz Liszt. Acel episod pentru mine a reprezentat ceva uluitor, ceva absolut extraordinar și ieșit din comun. Când am văzut cum cânta Tom la pian, mi-am spus că vreau și eu să cant la pian. I-am spus bunicului meu, iar apoi, el a fost cel care m-a dus la Școala de Muzică și m-a înscris la cel mai bun profesor. Școala Nr. 1 “Iosif Sava”, prof. Viorica Nistoroiu, căreia îi sunt și acum recunoscător pentru faptul că m-a îndrumat atât de frumos și mi-a insuflat această pasiune pentru pian pe care o mai am și probabil o voi avea până la sfârșitul vieții. Este ceva cu care m-am născut.

Actorul a povestit că a fost sceptic în privința participării la emisiunea Românii au Talent. Teamă de eșec era imensă. Tot el povestește că acesta a fost motivul principal pentru care a participat în competiție. A vrut să-și învingă această mare temere. O temere de un foarte probabil penibil în fațaunei țări întregi. Acest eșec a fost de fapt un succes, spre fericirea sa. Radu Gabriel Mateucă spune că odată depășită această frică, a simțit că a crescut foarte mult în ochii săi. Mărturisește că i s-au elimiant anumite blocaje și frici, recomandând participarea la emisiune și altora în situații similare. În tot acest timp, artistul a fost suținut de familie și prieteni, carora le mulțumește.

Cum poți descrie experiența trăită la “Românii au Talent”?

Inediată! Foarte interesantă. Mi s-a părut că trăiesc un basm, o poveste. Fiind atât de sperios și temător, iar în mintea mea făcându-mi o grămadă de scenarii eram foarte speriat de experiența asta în sine. Până la urmă am început să văd cu alți ochi. Ceva de genul, totul sau nimic! Niciodată realitatea de zi cu zi nu este că cea virtuală. Pur și simplu știam ce aveam de făcut, am fost sigur pe mine, mi-am făcut numărul pentru că totuși am o displină de la actorie, în așa fel încât să-mi pregătesc numărul dinainte. Știam exact ce aveam de făcut. Știam toate punctele prin care trebuia să trec. Nu m-aș fi așteptat să primesc pentru de DA, deoarece nu știam cum o să fie primit numărul. Mi s-a părut într-un fel, un număr foarte excentric și un pic neortodox. Sincer spun că nu aveam așteptări de la acest număr. Așteptam să primesc și păreri negative, dar se pare că a avut un impact foarte bun și foarte puternic. Mă bucură asta pentru că până la urmă am vrut cu acest număr să mă duc mai mult în zona emoțională în care să prezint o poveste.

Cum și în ce mod te-a influențat experiența trăită la emisiunea de talente?

Pozitiv! Absolut pozitiv. Toate comentariile au fost pozitive. Eu însumi m-am bucurat de acel moment. Sunt om destul de critic și perfecționist, dar pur și simplu m-am oprit pentru un moment, uitându-mă la mine, fără să mă judec și mi-am dat seama că până la urmă, tot perfecționismul ăsta al meu nu a fost degeaba. M-a ajutat să-mi creez un număr bun, un număr în care să cred ulterior. La început nu prea credeam. Mi se părea ciudat și nu știam cum o să fie interceptat de oameni. Până la urmă, revăzându-mi momentul, mi-am dat seama că toate lucrurile frumoase stau în simplitatea și sinceritea de a transmite niște emoții frumoase oamenilor.

L-am întrebat pe Radu Gabriel Mateucă cu ce se deosebește față de alți colegi din domeniul său artistic.

Mă deosebesc în primul rând că îmi place să cred, vreau, lucrez și îmi voi dedica toată viața să fiu bun. Să fiu sincer. Să nu fiu egocentrist. Să nu cred că meseria asta este o meserie în care trebuie să faci compromisuri. Mă deosebesc față de alți colegi care și-au pierdut speranța și s-au înrăit, prin faptul că și eu mi-am pierdut speranța, dar am vrut să mi-o redobândesc. Am vrut enorm să mi-o redobândesc. Mi se părea inuman și anormal în timpul facultății când nu știam că devenisem înrăit. Mi se părea normal să fiu așa. Este așa de autodistructiv când ești înrăit șicrezi în alții în loc să crezi în ține. Așa că pot să mă deosebesc prin bunătate și prin sinceritate, dar și prin faptul că îmi doresc o lume mai bună. Poate că sunt mulți care și-o doresc, dar din păcate mulți își pierd speranța și se pierd pe parcurs.

Artistul simte că experința de la “Românii au Talent” este una dintre cele mai frumoase realizări ale sale. O mare realizare pentru el este și faptul că predă pian și că-i place să învețe oamenii și să le ofere cunoştinţe. O altă mare realizare este legată de admiterea pentru studii superioare. A fost admis din prima, la o facultate pretențioasă atât la Licență, cât și la Master. Crede că majoritatea împlinirilor sunt în viața de zi cu zi. Pentru Radu Gabriel Mateuca, bunătatea sa este cea mai mare realizare. Se bucură și pentru faptul că a hotărât să-și fie prieten. Spune că s-a decis să-și fie cel mai bun prieten și să-și urmeze visele până la capătul vieții.

Ce îți propui în continuare pe plan profesional?

Nu-mi propun nimic! Îmi doresc doar să fiu fericit, să fac ce-mi place șisă fiu liber. Fie că interpretez un monolog, o poezie, fie că studiez o melodie sau că dau lecții de pian, fie că învăț japoneză sau fac dublaje pentru desene și așa mai departe. Îmi propun doar să fiu fericit cu ceea ce fac și să fac ceea ce-mi place.

Ce mesaj ai vrea să transmiți cititorilor noștri, dar și oamenilor în general?

Da! Doresc să îi îndemn pe oameni să fie buni și să fim oameni unii cu alții. Atâtea necazuri se întâmplă în ultima vreme. Vorbesc despre războie, bârfe, invidii, gelozii, mizerii, competitivitate, fiecare să fie mai bun decât celălalt, egocentrism. Noi nu avem nevoie de toate aceste porcării. Nu avem nevoie de seriale care ne transmit mesaje de violență, crime sau jafuri. Avem nevoie de bunătate. Faceți ce vă place. Cereți-vă drepturile financiare, emoționale și sociale și fiți fericiți cu ceea ce faceți. Dacă fiecare face ce-i place și ajunge să fie fericit cu ceea ce-i place și să câștige din ceea ce-i place, putem construi o societate foarte frumoasă.

Ai ceva pe suflet despre care ți-ar plăcea să vorbești?

Aș vrea să vorbesc puțin despre facultate și despre neplăcerile create de această facultate, în speranța că sunt mulți care gândesc și simt că mine. Am intrat în facultate cu un entuziasm teribil. Am dat de actorie în clasa a IX-a când am intrat la liceu în trupa de teatru și mi-a plăcut enorm. Repetițiile erau foarte relaxate, destinse, fiecare avea libertate de exprimare, fiecare avea creativitatea lui, eram prieteni unii cu alții, făceam piese, nu eram stresați. Nu aveam o încrâncenare, nu aveam o competivitate și nici bârfe. Am crezut din toată inima că atunci când voi intra în această meserie voi da de oameni frumoși cu mintea lucidă și senină. N-am crezut că voi da de oameni care să vrea totul doar pentru ei. Să vrea să fie doar ei primii. N-am crezut că voi da de oameni cu atâtea probleme emoționale nerezolvate. N-am crezut că voi da de profesori atât de reci, atât de lipsiți de autoritate și vulnerabili în fața unor cete de sălbatici, căci nu pot să-i numesc altfel pe colegii mei. Actoria este în continuare pentru mine o pasiune, dar mi-a fost cumva umbrită. Mi-a fost murdărită de anumiți oamenii cu care am avut neplăcerea și până la urmă plăcerea, într-un fel. Din păcate este o lume nesusținută. Toți oamenii cred că să fii actor e așa … boem. Meseria de actor este foarte grea. Lucrezi cu sufletul tău, cu emoțiile tale. Aici toată lumea are pretenții. Nu există compasiune, nu există empatie. Nu există oameni cărora să le pese cu adevărat de ce simți tu. Nu este o meserie frumoasă din punctul ăsta de vedere, dar totuși nu aș vrea să cred asta pentru că meseria în sine este foarte frumoasă. Numai că așa cum au perceput-o oamenii este total eronat. Nu este o meserie în care noi suntem susținuți financiar. Artiștii independenți sunt muritori de foame. N-au bani! Sunt învrăjbiți, înrăiți precum niște fiare înfometate. Instituțiile sunt foarte stricte și autoritare. Nu le pasă cu adevărat de ce simți tu și este foarte aiurea. Artiștii sunt niște oameni care au rostul și misiunea de a face lucrurile frumoase și de a transmite frumusețe oamenilor. Dacă nu este bunătate și oamenie în meseria asta, atunci unde? În meseria asta de artist ar trebui să fie cea mai mare bunătate, înțelegere și libertate. Artiștii ar trebui să fie susținuți financiar și plătiți foarte bine. Până la urmă ei sunt cei care colorează cu imaginația și creativitatea lor, toate perioadele urâte prin care trecem. Unde am ajunge noi oamenii dacă nu ar exista artă? Ce facem noi în perioada asta a pandemiei? Nu ascultăm muzică, nu ne uităm la filme, la piese de teatru, nu citim? Toate țin de artă, de frumos, de sănătatea mentală. Un om, adică un artist care pune accent pe sănătatea mentală prin artă și într-un fel este meseria lui să vindece oamenii, ar trebui să fie la fel de bine plătit precum un doctor. Artiștii și doctorii ar trebui să fie printre cei mai bine plătiți oameni din lume. Ei sunt vindecătorii. Artiștii se ocupă de vindecarea psihică și emoțională și dau speranță și sunt aici să facă lumea mai bună, iar doctorii, la fel, pe domeniul lor.

Iți mulțumesc pentru acest interviu de excepție și îmi doresc să ne reauzim de fiecare dată, la fel, înconjurați de pozitivitate și gânduri frumoase! Sper și eu ca toți artiștii independenți să aibă parte de mai multă înțelegere și susținere.

Mulțumesc frumos, Dragoș Popa. Îți mulțumesc pentru oportunitatea de a acorda acest interviu. A fost o mare plăcere!

Radu Gabriel Mateucă poate fi găsit pe pagina sa de Facebook.

Acesta este un transcript după interviul orginal în format audio.

Continue Reading

Artiști

Adrian Simion aka TRAFA – Băiatul care respiră prin poezie (INTERVIU)

Published

on

Adrian Simion (Trafa) este artistul care a impresionat întreaga țară prin viața pe care a transpus-o unei poezii proprii, interpretată în cadrul sezonului aniversar, al emisiunii Românii au Talent, difuzată de postul național ProTV. Artistul a reușit să obțină patru de DA din partea juriului format din cele 4 personalități. A studiat la Facultatea de Construcții și Instalații din Iași, fiind de meserie inginer constructor, dar acest aspect nu l-a împiedicat să atingă succesul în domeniul artistic.

N-am știut niciodată să dansez, să joc sau să iubesc, însă pe toate le-am încercat! Așa am învățat că cea mai grea meserie din lume este iubirea de oameni, înseamnă să simți, să crezi și să speri. Nu am regretat niciodată pentru că nu am avut timp, și în schimb mi-a fost și îmi este frică de tot ce-am iubit și mi-a fost drag în viață asta. Cu toată dragostea pe care o pot oferi unui om…Trafa

Trafa

Imaginează-ți că ești în fața tuturor românilor și ai la dispoziție un minut pentru a dezvălui cine ești tu. Cum ai contura propria prezentare? Who are you?

Nu a fost alegerea mea să mă nasc în România, să fiu băiat și creștin ortodox, dar a fost alegerea mea să iubesc Teatrul și în general să fiu interesat de lucrurile artistice. Am încercat până în momentul de față Ingineria, Frizeria, Actoria, Regia, Dansul, Scrisul, Psihologia, câteva cursuri de formare profesională cum ar fi “Cameraman Foto-Reporter” sau “Asistență Socială”. Îmi place să călătoresc, să cunosc oameni, îmi place să dansez, să cant și de ce nu, să încerc lucruri noi pe latura artistică.

Consider că sunt un om sensibil, un om destul de “complicat” dacă nu ai răbdare cu mine să mă cunoști sau să mă asculți, sunt ușor haotic, energic și îmi place să aduc zâmbetul pe buzele celor din jurul meu.

Care este povestea ta și a talentului tău?

Povestea mea este una simplă. Nu difer cu nimic față de ceilalți, ținând cont că am trecut și trec prin toate stările și momentele firești prin care, un om, la un moment dat trece. În schimb povestea talentului meu, a fost una pur întâmplătoare. Am mers într-o zi la Casă de Cultură a Studenților din Iași (pentru câteva informații), eram anul trei de Facultate și mi-a sărit în ochi un afiș pe care scria “Preselecție Teatrul Studențesc Ludic”. Seara, în aceeași zi, m-am dus, am participat la preselecții, lucru care a fost o bucurie enormă pentru mine, deoarece se cerea poezie și așa am intrat eu în această lume a actorilor amatori, cum se spune. Recunosc că am vrut să renunț la un moment dat pentru că aveam niște emoții incomensurabile când urcăm pe scenă.

Cum ai ajuns la “Românii au talent”? Cine sunt susținătorii tăi?

Am ajuns la Românii au talent, fiind “împins de la spate” de către un prieten, care … recunosc, a avut mai multă încredere în mine decât aveam eu la vremea respectivă și … așa am avut încă odată ocazia, să fac ceea ce-mi place cel mai mult.

Cum poți descrie experiența trăită la emisiunea “Românii au Talent”?

În primul rând trebuie să menționez că am întâlnit o organizare în interiorul staffului “Românii au talent” și oameni cum rar îți este dat să întâlnești. Iar după apariția de la Românii au Talent au urmat atât de multe telefoane și mesaje încât pur și simplu îmi dau putere sa merg mai departe pe acest drum.

Cum a influențat pozitiv/negativ experiența de la Românii au Talent?

Pur și simplu pozitiv. Faptul că am primit mesaje și telefoane de la oameni pe care nu-i văzusem și nu auzisem niciodată despre ei, chiar am trăit acea stare din poezie și anume “Frumosul pentru a se naște are nevoie de oameni…”

Cu ce te deosebești față de alți colegi din domeniul tău artistic?

Nu m-am gândit niciodată la acest lucru … posibil faptul că nu fac niciodată lucrurile forțat, doar dacă simt. Indiferent despre ce activitate ar fi vorba.

Care sunt cele mai frumoase realizări ale tale până în prezent?

Cele mai frumoase realizări sunt cele de care s-au bucurat și alții în jurul meu, cu mine și pentru mine. Cum ar fi spectacolele, Festivalurile de Teatru, Aparițiila TV, etc.

Ce îți propui în continuare pe plan profesional?

Îmi propun să merg în continuare cu spectacolele în care joc, care sunt deja montate, să le termin pe cele la care am început să lucrez împreună cu ai mei colegi și să am norocul sau ocazia să întâlnesc cât mai multe proiecte de acest gen.

Dacă îți dorești să dezvolți și un alt subiect care nu a fost atins de întrebările anterioare, te rog să o faci aici …

Singurul lucru pe care mai vreau să îl ating este dezamăgirea mea, dat fiind că am cunoscut foarte mulți oameni talentați, din toate domeniile posibile și imposibile care, din păcate stau în umbră. Uneori fiind din cauza lor, alteori … NU.

Dorești să transmiți un mesaj cititorilor noștri sau în general, oamenilor?

Mulțumesc frumos celor care mă fac să zâmbesc și celor care îmi dau motive să urc pe scenă în continuare.

Adrian, îți mulțumesc și eu pentru timpul acordat.

Continue Reading

Artiști

Diana Pap: „Muzica reprezintă un limbaj de exprimare a sinelui” (INTERVIU)

Published

on

Soprana Diana Pap s-a nascut pe data de 7 ianuarie 1972 in Timisoara. A fost solista a Operei Nationale, iar in prezent isi continua drumul in muzica. Pentru Diana, muzica reprezinta un limbaj de exprimare a sinelui, un limbaj care se apropie mult mai mult de sufletul omului, deoarece Diana spune ca acest limbaj foloseste vibratiile sonore capabile sa provoace diferite reactii in sufletul ascultatorilor.

Ce reprezinta muzica pentru dumneavoastra?

Muzica pentru mine reprezinta un limbaj de exprimare a sinelui, un limbaj care se apropie mult de sufletul omului, deoarece foloseste vibratiile sonore capabile sa provoace in sufletul ascultatorilor reactii de confort, de disconfort sau de rezonanta. Chiar daca aceasta descriere nu este prea poetica, pot sa spun ca am ajuns la aceasta explicatie cvasi stiintifica in urma unor cautari destul de indelungate. S-ar putea scrie carti despre acest subiect, dar hai sa nu ” distrugem corola de minuni a lumii”!

De cand v-ati dat seama de calitatile dumneavoastra vocale? Acest fapt se datoreaza unei anumite persoane?

Pot spune ca nu am avut un moment anume in care sa-mi fi dat seama de calitatile mele “vocale”. Mai degraba mi-am dat seama de calitatile mele interpretative iar vocea imi parea doar un instrument perfectionabil. Eu studiam pianul la liceul de muzica din Timisoara si pot sa spun ca nu eram un talent deosebit. Astfel, in preajma examenului din clasa a VIII-a, mi s-a sugerat ca nu ar fi rau sa incerc sa dau examen la canto. Dar cum canto se studia la seral, parintii mei nu au fost deacord cu acest lucru. Poate era o rusine sa faci liceul la seral! Astfel parintii m-au indemnat spre un liceu tehnic si mi-au spus asa: “Invata matematica si fizica, intai sa devii om si daca vei dori sa faci muzica in viata, atunci cu siguranta vei face!” Au avut dreptate!

Care este motivul sau cine v-a ambitionat sa urmati calea muzicii?

Cand am fost copil, am facut parte din corul de copii din opera “Carmen”. Aveam impresia ca ma aflu intr-un basm, fuste lungi, machiaje, peruci, parfum…toate acestea pot convinge usor o fetita de 10 ani! Mi-a ramas in suflet acea experienta si cand in sfarsit, dupa revolutia din 1989 mitul intelectualului-inginer s-a spulberat inclusiv in conceptia mamei mele, am hotarat sa imi incerc norocul la conservator. Stiam ca nu sunt pregatita dar dorinta era atat de mare incat eram determinata sa fac orice sacrificiu.

Obisnuiati sa participati la festivaluri si concursuri de profil?

Cand am fost copil am cantat muzica folk, ma acompaniam singura la chitara si compuneam melodii impreuna cu sora mea pe versuri de poeti romani cunoscuti. Inpreuna cu Carmen, sora mea, am mers la diferite concursuri regionale de muzica folk.

Care sunt satisfactiile unei artiste ca dumneavoastră?

Satisfactiile unei artiste ca mine sunt foarte mari, dar nu se limiteaza numai la momentele artistice din viata mea. Pot spune ca am cunoscut oameni extraordinari, artisti care erau “rupti din barba lui Dumnezeu”, care si-au pus amprenta definitiv pe viata si caracterul meu. Vreau sa mentionez aici si satisfactiile extraordinare pe care le am ca pedagog, imi place extraordinar de mult sa imi pun amprenta pe vocea elevilor mei, sa ii incurajez, sa le explic ca nimic nu este o tragedie- am trecut si eu prin ce trec ei si am supravietuit. Se creeaza o comunicare fantastica intre elev si pedagog, ceva atat de sincer si devotat, un sentiment pe care nu il poti reconstitui in cadrul familiei sau al cercului de prieteni.

Care a fost cel mai important pas pe care l-ati facut in muzica?

Cel mai important pas pe care l-am facut in muzica a fost momentul in care “am facut cunostinta” cu vocea mea. Stiu ca suna ciudat dar vocea mea are o intindere foarte mare si din aceatsa cauza, la inceput, am studiat ca mezzosoprana. Apoi glasul s-a dezvoltat si a prins mai mult volum spre sunetele supraacute pe care le-am descoperit destul de tarziu. Astfel, in urma unor auditii, doua persoane avizate mi-au sugerat sa iau repertoriu de soprana de coloratura. Nu imi placea acest repertoriu dar in momentul in care am descoperit o facilitate extraordinara in a jongla cu aceste sunete care pentru alte cantarete sunt foarte dificile, pot sa spun ca mi-am descoperit fagasul normal si natural pe care trebuie sa merg.

Ce transmiteti celor care doresc sa isi creeze o cariera asemanatoare cu cea pe care o aveti?

Doresc sa le transmit mult succes si sa nu lase pe nimeni sa le ia bucuria si dorinta de a canta!

Daca ati mai fi elev, care ar fi motivul pentru are v-ati alege ca profesor de canto?

Eu, probabil, am copiat stilul de predare al profesoarei mele de canto din facultate, doamna Mihaela Grama Stefan. Sunt un pedagog foarte relaxat si flexibil, si am hotarat sa merg in ritmul elevului fara sa-l fortez intro directie sau alta. Eu cred ca trebuie sa ne dam voie sa gresim, sa luam in considerare ca exista zile bune si zile mai putin bune. Sa ne iubim pe noi insine si sa privim orele de canto ca o terapie, momentele in care emitem sunetele sa fie speciale si placute fara un gand anume. Cred ca reusesc sa insuflu mult curaj si echilibru elevilor mei si deci, iata motivele pentru care eu as alege o profesoara de canto ca si mine.

Continue Reading

Trending