Connect with us

Oameni

Evelina Chișcă (Asistent social): Trebuie să fii propriul autor al vieții tale și să ai posibilitatea de a scrie o nouă pagină în fiecare zi

Published

on

Foto. Arhiva personală

Evelina Nicoleta Chișcă este asistent social, fiind absolventă a Universității Transilvania din Brașov, Facultatea de Sociologie și Comunicare, cu specializare Asistență Socială, iar în prezent urmează cursurile unui program de masterat, perfecționându-se în Asistență și Dezvoltare Comunitară. La numai 23 de ani, Evelina Chișcă desfășoară o activitate complexă și variată în cadrul Centrului de Bătrâni „Casa Daniel” din Moieciu de Jos (Brașov). Cu ușurință ar putea spune „acasă” acestui loc, deoarece este spațiul în care Evelina își petrece majoritatea timpului, reușind să aducă zâmbete pe chipul multor persoane vârstnice care și-au găsit liniștea acolo. Întrebată care consideră că este esența vieții, Evelina ne-a răspuns: „Trebuie să fii propriul autor al vieții tale și să ai posibilitatea de a scrie o nouă pagină în fiecare zi”.

Asistența socială promovează dezvoltarea socială a oamenilor și autodeterminarea acestora. Justiția socială, drepturile omului și respectul pentru diversitate sunt bazele activității sociale. Aceasta îi încurajează pe oameni să își modeleze activ viața și prin acest serviciu se asigură respectarea drepturilor celor în nevoie. Asistența socială este un amestec de educație socială și de asistență socială. Asta înseamnă că asistența socială oferă oamenilor ajutor în situații dificile de viață și îi încurajează să facă față provocărilor din viața lor.

În continuare, vă invităm să citiți interviul complet cu Evelina Nicoleta Chișcă:

Cum ai defini munca de asistent social?

Din punctul meu de vedere, profesia de asitent social presupune în primul rând abilitatea de a empatiza cu oamenii care se află în situații limită. Un asistent social trebuie să aibă o personalitate puternică, un psihic sănătos, sensibilitate sufletească și implicare. Cea mai mare satisfacție este atunci când un caz este rezolvat, iar fericirea beneficiarului se vede pe chipul acestuia.

Advertisement

Ce faci mai exact în meseria aceasta?

Aceast domeniu al asistenței sociale include o paletă largă de servicii. În funcție de nivelul de dezvoltare și gradul de discernământ al beneficiarului, îi aduc acestuia la cunoștință drepturile și obligatiile, ca membru al echipei pluridisciplinare întocmesc toate documentele necesare pentru dosarul fiecărui beneficiar, efectuez anchete sociale ori de câte ori este cazul, discut cu aparținătorii despre situația beneficiarilor, evaluez   periodic   (conform   legislatiei   în   vigoare)   sau   ori   de   câte   ori   este   cazul situația beneficiarului, fac activități de petrecere a timpului liber cu beneficiarii, consiliere și terapie ocupațională, iar în calitate de responsabil de caz întocmesc dosarul fiecarui beneficiar și colaborez permanent cu membrii echipei.

Ai întâlnit dificultăți în ceea ce privește comunicarea cu beneficiarii?

Există unele dificultăți în comunicare și colaborare, cel puțin la început, când beneficiarii nu te cunosc și își impun anumite bariere, dar este important să le oferi acestora încredere. Întotdeauna prioritatea mea a fost depășirea acestor bariere și stabilirea unei relații de ”prietenie”. Cu cât te implici mai mult, cu atât primești mai mult!

Foto. Evelina Nicoleta Chișcă

Asistenta socială (95% din posturi sunt ocupate de femei) ascultă, consiliază și sprijină persoanele care se confruntă cu dificultăți. Scopul asistentului social este de a oferi ajutor personalizat pe baza dificultăților întâmpinate de cei vizați. Prin urmare, beneficiarii sunt diverși: șomeri, persoane dependente, copii, femei aflate în dificultate, persoane vârstnice ș.a.m.d. Trebuie să creeze o relație de încredere și să ofere sprijin social și ajutor psihologic, păstrând în același timp o distanță în fața dificultăților lor.

Te-ai lăsat influențată vreodată de experiența de viață privată în ceea ce privește abordarea unui caz?

Advertisement

Pot spune că întodeauna am știut să gestionez viața privată și cea profesională, iar acest lucru este foarte important în prevenirea burnout-ului (n.r. afecțiune complexă asociată cu epuizarea mentală, fizică și emoțională care apare ca urmare a stresului excesiv acumulat pe termen lung), deoarece în viața privată joci un anumit rol, iar în viața profesională altul. Într-adevăr cu toții suntem oameni, dar cel mai bine este să te detașezi de experiențele personale pentru a putea fi cât se poate de obiectiv.

Ce consideri că îi lipsește sistemului?

Cadrul legislativ, formal, instituțional de intervenție există. Dar, în același timp există și practici nefaste la nivel rural, unde sunt angajate persoane care nu sunt asistenți sociali, ci persoane cu atribuții în asistență socială ce provin din rândul persoanelor cu influență la nivel local, în detrimentul absolvenților de asistență socială ce dețin nu doar calitățile umane despre care discutam, ci și competențele și pregătirea de specialitate pentru a acționa prompt și eficient, profesionist în rezolvarea cazurilor sociale.

Ce calități trebuie să aibă cel care lucrează sau și-ar dori să lucreze în domeniul asistenței sociale?

Ați atins esențialul. Un asistent social pe lângă pregătirea universitară, pe lângă competențele și cunoștințele temeinice deține calități ce-l apropie de ființa umană, pune în valoarea empatia și omenia în relațiile interumane. Aduce zâmbetul și speranța pe chipurile beneficiarilor, atinge de multe ori inima omului motivându-l să-și găsească resursele interioare pentru a depăși dificultățile, pentru a se reinventa, pentru a privi cu încredere spre viitor.

Advertisement

Evelina, felicitări pentru această activitate deosebită și mulțumim pentru participarea la seria noastră de interviuri!

Oameni

Marius Nicoli, coordonator al lotului naţional de Informatică: Bucuria copiilor mă face să merg mai departe

Published

on

Foto: (c) Marius Nicoli / Arhiva personală

Profesorul Marius Nicoli, de la Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti” din Craiova, unul dintre coordonatorii lotului naţional de Informatică al României, a dus tricolorul românesc în aproape toate colţurile lumii, alături de elevii săi cu care a obţinut zeci de medalii la olimpiadele internaţionale. În continuare, vă prezentăm un material realizat de agenția națională de presă Agerpres.

“Sunt originar din comuna Maglavit, Dolj. Părinţii au fost cadre didactice. Iar după ce am terminat facultatea, neexistând atunci multe firme de soft, mama a zis ceva de genul ‘până când îţi găseşti o firmă de soft la care să lucrezi, nu vrei să dai concurs în învăţământ?’ Şi am dat concurs în 1999 şi am lucrat un an la Şcoala 2 ‘Traian’ din Craiova (n.r. – o şcoală gimnazială de elită din centrul municipiului). Un an mai târziu am mers la concurs la Colegiul Naţional ‘Fraţii Buzeşti’, şcoală cu tradiţie în Oltenia şi nu numai, pentru că la vremea respectivă şcolile reprezentative puteau să-şi organizeze singure concurs. Deci sunt aici, prin concurs, din toamna anului 2000”, îşi începe Marius Nicoli povestea.

Ca orice om entuziast şi profesor dedicat, din primul an de activitate s-a ataşat foarte mult de copiii de la Şcoala nr. 2, pe care îi plimbase prin internet cafe-urile din oraş pentru a le uşura învăţarea materiei, arătându-le şi utilitatea acesteia, motiv pentru care, un an mai târziu, când a plecat la “Buzeşti”, mulţi dintre elevii săi l-au urmat. De altfel, în primul an la “Buzeşti” a făcut foarte multă pregătire suplimentară cu copiii şi a avut un elev care s-a calificat la Olimpiada naţională, un rezultat foarte important pentru el, iar de atunci a continuat să lucreze cu copiii de la mai multe clase şi în fiecare an a avut elevi calificaţi.

“Încă de la începutul carierei, am fost atras de lucrul cu elevii talentaţi la Informatică, antrenându-mă împreună cu ei şi încercând să devenim din ce în ce mai buni. A fost iniţial greu, ca orice început, însă participările noastre la olimpiade s-au încheiat mereu cu rezultate care ne-au dat încredere că este bine ceea ce facem şi care ne-au motivat pentru viitor. În anul 2001 am avut primul elev calificat la etapa naţională, în 2003 prima menţiune la etapa naţională, în 2005, doamna inspectoare de la Dolj m-a trimis pentru prima dată însoţitor al elevilor din Dolj la etapa naţională, ceea ce pentru mine a însemnat foarte mult. Ceea ce este interesant că acolo erau însoţitori precum Adrian Panaite de la Botoşani, Szabo Zoltan de la Mureş, domnul Gălăţan de la Bistriţa, Adi Pintea de la Cluj, din ce îmi aduc aminte. Deci cei care acum suntem în grupul care a coordonat olimpiadele în aceşti ani. Am fost o generaţie care a făcut toţi paşii”, îşi aminteşte profesorul Nicoli.

În 2009, când avea mai multă experienţă şi se simţea la alt nivel, a fost din nou însoţitor al unui grup de copii foarte buni, şi atunci, la Galaţi, a avut primul elev – Alex Cazacu – care a obţinut premiu la etapa naţională. “Şi ce a fost cel mai important pentru mine că profesorii de acolo m-au invitat la pregătirea lotului naţional. A fost o scenă la masa festivă pe un vaporaş la Galaţi şi m-am bucurat. Nici nu ştiam bine ce înseamnă, pentru că eu îmi doream să am un copil care să intre în lot, dar nici nu mă gândeam să mă duc. Şi de atunci am rămas la lot şi în fiecare am am mers în câte două tabere”, spune profesorul de Informatică.

Advertisement

În 2010, a avut primul elev calificat în lotul naţional de Informatică, în 2011 a avut premiul I la clasa a IX-a, premiul I la clasa a XII-a, premiul II la clasa a X-a, la Naţională, după care au fost mai mulţi copii care s-au calificat în lot. În acest timp s-au strâns 161 de calificări la etapa naţională, 148 de distincţii la etapa naţională, 25 de calificări în lotul naţional, 18 medalii la competiţii internaţionale din calendarul Ministerului Educaţiei. Şi pentru că elevii săi au atras atenţia prin rezultate, au fost invitaţi ca oraş (Craiova) la diverse competiţii internaţionale, unde copiii pe care i-a îndrumat au obţinut alte 32 de medalii.

Din anul 2009 este profesor-antrenor la lotul României. De atunci s-au strâns 23 de tabele de lot în care şi-a pus cunoştinţele, timpul şi pasiunea în slujba elevilor care reprezintă România. În 11 rânduri a fost nominalizat să conducă echipa naţională peste hotare şi în multe alte rânduri a condus echipa Craiovei. A desfăşurat activitate ştiinţifică în cadrul unor comisii internaţionale ca preşedinte sau membru, la Olimpiada Balcanică pentru Juniori sau la Olimpiada Internaţională de Informatică pe Echipe. Începând cu anul 2018 este coordonator al lotului naţional de juniori, iar începerea pandemiei l-a găsit în această poziţie.

“Situaţia că Ministerul Educaţiei nu poate susţine desfăşurarea olimpiadelor pe perioada pandemiei a făcut ca întreaga comunitate să se mobilizeze. Prima încercare a fost aceea de a trimite echipa naţională de seniori la Olimpiada Internaţională din anul 2020 cu scopul apărării palmaresului construit cu trudă, în timp, de multe generaţii de profesori şi olimpici. Am organizat o selecţie de lot la care, după modelul folosit şi la alte discipline, am invitat toţi elevii care mai fuseseră anterior membri ai lotului naţional. S-au putut forma astfel echipe naţionale care ne-au reprezentat cu cinste. De exemplu, la Olimpiada Internaţională organizată de Singapore, România obţine 4 medalii, una fiind de aur. Întrucât perspectiva revenirii la normalitate pentru anul 2021 nu exista, comunitatea a trebuit să se organizeze. În octombrie 2020 am fost ales coordonator al loturilor naţionale şi primul lucru a fost să dăm un semn bun copiilor români pentru ca ei să îşi continue pregătirea la Informatică. Am lansat şi coordonat programul naţional de pregătire InfoPro care s-a desfăşurat prin 4 runde lunare de concurs de antrenament, cu câte 4 niveluri valorice. Membrii comunităţii au participat din plin prin propuneri de probleme şi editoriale cu descrieri ale soluţiilor, ţinând astfel treaz interesul elevilor pentru Informatică. În paralel s-a testat şi o platformă de concurs care ulterior a fost folosită la olimpiada din 2021”, descrie profesorul Nicoli activitatea din pandemie.

Odată cu derularea InfoPro s-au făcut demersurile realizării unei societăţi ştiinţifice care să organizeze comunitatea şi din punct de vedere formal, apărând astfel SEPI: Societatea pentru Excelenţă şi Performanţă în Informatică.

“Acest lucru a creat multă emulaţie în comunitate şi s-a decis organizarea olimpiadei cu toate fazele ei. Titulatura a fost de OSEPI (Olimpiada Societăţii pentru Excelenţă şi Performanţă în Informatică), fiind în poziţia de coordonator al acestui proiect. Aproape 4.000 de elevi din toată ţara au participat la diversele etape ale selecţiei, începând cu sesiunea de antrenament, apoi etapele judeţeană, naţională şi cea de selecţie a echipelor reprezentative. Tinerii care ne-au reprezentat la competiţiile internaţionale au venit cu o bogată salbă de medalii, repetându-se şi performanţa de la Olimpiada Internaţională: 4 medalii, dintre care una de aur. Chiar dacă a fost un an foarte încărcat, am dat curs solicitării Comitetului Internaţional al Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori (EJOI) şi am acceptat să fim gazdă a ediţiei din 2021. Am fost preşedinte al acestei competiţii şi ne-am bucurat să putem contribui şi noi, românii, la motivarea copiilor din alte 29 de ţări, în perioada dificilă provocată de pandemie. În anul 2022 SEPI şi Ministerul Educaţiei au semnat un protocol de colaborare şi olimpiada s-a desfăşurat în parteneriat”, mai spune Marius Nicoli.

Advertisement

A fost şi team leader al echipei naţionale de seniori la Olimpiada Internaţională de Informatică din Indonezia, unde toţi elevii au obţinut medalii, inclusiv una de aur, iar cu rezultatul din acest an România a urcat pe locul 2 în clasamentul ‘all time’ al Olimpiadei Internaţionale, socotind după numărul de medalii.

Pe lângă pregătirea pentru olimpiade, profesorul spune că a lucrat mereu diferenţiat la clasă, încercând să se adreseze fiecăruia după nevoile şi posibilităţile lui, foştii săi elevi urmând facultăţi de prestigiu din România şi întreaga lume şi mulţi dintre ei, olimpici sau nu, lucrează la cele mai prestigioase companii de pretutindeni.

“Alexandru Luchianov, dublul nostru medaliat cu aur la IOI, a spus la revenirea din Indonezia, în cadrul unui interviu, următoarele: ‘Aşa cum o medalie are două părţi, la fel şi rezultatul meu este reprezentat pe de o parte de munca pe care am depus-o şi pe de altă parte de strădania profesorilor noştri’. Pentru mine astfel de lucruri sunt cele din care îmi iau energia pentru a merge mai departe”, arată Nicoli.

Întrebat cum vede starea sistemului de educaţie din România şi statutul dascălului, Marius Nicoli spune fără echivoc că profesorii au nevoie să fie mult mai relaxaţi şi respectaţi de elevii lor.

“Poate fi un şablon, dar o spun cu toată tăria: ar trebui create condiţii mai bune pentru profesori. Chestiunile astea cu schimbarea statutului profesorului în societate, reforma în educaţie sunt chestiuni care sună aşa abstract, le tot auzim pe la televiziuni şi care nu mai spun practic nimic, au fost golite de conţinut, au devenit un zgomot plictisitor de fundal, pentru că au fost duse în derizoriu. Se spun de prea mult timp lucrurile acestea şi nu cred că s-a schimbat ceva. Adică profesorii au nevoie să fie mult mai relaxaţi ca profesori la şcoală, să fie mai puţini elevi în clasă, pentru a li se putea acorda o mai mare atenţie, dar să aibă şi mai mulţi bani. Se mai spune că poate nu mai sunt toţi profesorii bine pregătiţi. Poate să fie adevărat şi lucrul acesta, dar poate să fie consecinţa felului în care au fost stimulaţi profesorii. Dar şi aşa există foarte mulţi profesori bine pregătiţi, ataşaţi de copii, iar copiii trebuie să respecte profesorii la şcoală şi ştim că lucrul acesta poate nu se întâmplă aşa”, este de părere Marius Nicoli.

An de an, Marius Nicoli participă la întâlnirea fiilor satului de la Maglavit organizată de primarul Marius Mureşan de Ziua comunei, sărbătorită de Naşterea Maicii Domnului, iar anul acesta a primit titlul de Cetăţean de onoare, despre care spune că reprezintă unul dintre cele mai importante momente pe plan personal.

Advertisement

“Sunt legat de Maglavit, de oamenii de aici, de toţi înaintaşii mei de aici, chiar dacă unii dintre ei nu mai sunt. Toţi care au fost sunt toţi acolo. În acel moment m-am gândit la toţi, pentru că aşa cum i-am cunoscut eu au fost oameni muncitori, iar acest titlu a fost poate o împlinire a lor, a tuturor”, a încheiat profesorul Nicoli.

Un material realizat de agenția națională de presă Agerpres. Citește continuarea aici.

AGERPRES/(A – autor: Maria Mitrică, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Advertisement
Continue Reading

Oameni

Dorica Dan – “pionier” în lupta cu bolile rare din România

Published

on

Foto: (c) Alex Micsik / AGERPRES FOTO

Pornind de la o problemă personală – o fiică ce are sindrom Prader Willi -, Dorica Dan este cea care, în ultimii 20 de ani, a fost un adevărat “pionier” în domeniul bolilor rare la nivel naţional, înfiinţând Alianţa Naţională pentru Boli Rare şi un centru pilot pentru aceste maladii, model la nivel european şi având totodată o contribuţie decisivă la includerea bolilor rare în Strategia naţională de sănătate. În continuare, vă prezentăm un material realizat de agenția națională de presă Agerpres.

Actualmente, Dorica Dan reprezintă pacienţii cu boli rare şi cancere rare din România, din calitatea de preşedinte al Asociaţiei Prader Willi din România, al Alianţei Naţionale pentru Boli Rare şi Asociaţiei Române de Cancere Rare şi membru în board-ul organizaţiei europene Eurordis, ce reuneşte peste 1.000 de organizaţii, alianţe şi federaţii europene de pacienţi cu boli rare.

”Eu am terminat Facultate de psihologie, dar n-am practicat niciodată. Am făcut-o mai degrabă pentru a mă dezvolta şi a înţelege mai bine cu ce se confruntă fiica mea şi acest lucru m-a ajutat în activitatea pe care o fac în Alianţa de Boli Rare. Am doi copii – Oana, care are 37 de ani, şi un băiat de 29 de ani. Am început să mă implic în domeniul bolilor rare pentru că fiica noastră, Oana, are sindrom Prader Willi. A fost diagnosticată târziu, când avea 18 ani şi de aceea ne-am dorit ca nimeni să nu se mai confrunte cu astfel de probleme. Era înainte de 1989 în România, nu aveam acces la informaţii şi credeam că Oana este singurul copil cu acest diagnostic din ţară. M-am întrebat mereu de ce organizaţia internaţională Prader Willi ezita să înfiinţăm o organizaţie şi ne-am dat seama că, de fapt, doreau să îi căutăm şi pe ceilalţi pacienţi din ţară. Şi aşa s-a şi întâmplat. Când am înfiinţat asociaţia, în 2003, am pornit de la ideea că s-ar putea să nu găsim uşor pacienţi cu Prader Willi şi am lăsat posibilitate înscrierii în asociaţie şi a pacienţilor cu alte boli rare, dar ne-am dat seama că, de fapt, bolile rare sunt foarte multe. Sunt între 6.000 şi 8.000 de astfel de afecţiuni diferite şi sunt foarte greu de diagnosticat. Practic, ne-am asumat o responsabilitate foarte mare, în care, în fiecare zi este ceva mai mult de făcut. Sunt foarte mulţi pacienţi încă nediagnosticaţi în România. Peste 90% dintre pacienţi nu sunt diagnosticaţi şi asta creează probleme grave de sănătate publică”, ne-a spus Dorica Dan.

Aceasta îşi aminteşte cum, în 2007, a iniţiat Alianţa Naţională pentru Boli Rare.

Advertisement

”Când am început cu Asociaţia Prader Willi, am căutat în sistemul de sănătate alte asociaţii care se ocupă de pacienţi cu boli rare şi am găsit doar asociaţiile de pacienţi cu hemofilie, talasemie şi fibroză chistică. Le-am adus împreună şi, în 2007, am iniţiat Alianţa Naţională pentru Boli Rare. Am văzut că Franţa avea un plan naţional de boli rare şi ne-am dorit să existe şi în România o strategie pe acest domeniu. În februarie 2008 am propus Ministerului Sănătăţii un parteneriat, cu ocazia Zilei Internaţionale a Bolilor Rare, pentru a avea un plan naţional pentru boli rare. Practic am fost a doua ţară din Europa care a propus acest lucru, doar că a durat destul de mult până acest plan a devenit parte componentă a Strategiei naţionale de sănătate. Acest lucru s-a întâmplat în 2014. Prin acest program, pacienţii cu boli rare primesc tratament gratuit”, a precizat aceasta.

Sunt 32 de centre de expertiză pentru boli rare acreditate în România, adaugă ea. ”Şi acest lucru este foarte bun, pentru că circa jumătate din aceste centre sunt integrate în reţelele europene de referinţă”, subliniază Dorica Dan.

”Stăm bine la capitolul servicii sociale specializate integrate, aşa cum este Centrul NoRo, un model la nivel european privind serviciile pentru pacienţii cu boli rare. Avem 32 de centre de expertiză pentru boli rare acreditate în România şi acest lucru este foarte bun, pentru că circa jumătate din aceste centre sunt integrate în reţelele europene de referinţă. Fiind acolo, pot oferi mai multe şanse pacienţilor cu boli rare din ţară, iar atunci când nu există soluţie pentru un anumit pacient, acesta poate beneficia de evaluare interdisciplinară şi multicentrică, în reţelele europene de referinţă. Astfel, specialişti din mai multe ţări pot să discute anumite cazuri care sunt dificil de diagnosticat sau îngrijit”, spune Dorica Dan.

Ceea ce lipseşte încă în România, remarcă ea, este Registrul naţional de boli rare, ”lucru pentru care luptăm de câţiva ani”.

”Ne dorim acest registru, iar el ar putea porni de la centrele de expertiză, care au deja registre cu pacienţii cu boli rare. Nu stăm foarte bine nici la capitolul screening neonatal. La noi se face screening doar pentru trei boli rare, iar acest lucru ne situează pe un loc ruşinos la nivel european. Astfel, din cauza unor diagnosticări târzii, pacienţii nu beneficiază de tratamentul de care au nevoie. Nu în ultimul rând, lipsesc şi nutriţioniştii formaţi pe domeniul bolilor rare şi avem o sarcină importantă să formăm nutriţionişti care să înţeleagă bolile rare. În România, atât în sistemul de sănătate cât şi în cel de protecţie socială folosim, pentru încadrarea în grad de dizabilitate, un sistem de codificare care face ca o bună parte dintre pacienţii cu boli rare să fie lăsaţi pe dinafară. Doar 500 de boli rare au cod de boală, iar restul, de peste 5.500 de boli rare, nu au un asemenea cod. E nevoie ca şi România să treacă la sistemul de codificare care să includă toate bolile rare. Altfel, pacienţii nu se vor regăsi niciodată în sistemul de sănătate şi nici în cel social, oricât de mult ne-am dori. Nu avem pacienţi diagnosticaţi, pentru că nu au cod de boală”, dezvăluie ea.

Aceasta recunoaşte că sunt şi momente dificile, în care ar renunţa, dar ceva o face să continue lupta, să meargă mai departe.

”Sunt momente în fiecare zi în care îţi vine să renunţi. Noi suntem implicaţi, ca familie, pentru că suntem afectaţi de aceste boli rare şi asta nu face lupta foarte uşoară şi nici măcar foarte dreaptă. Dar faptul că în Centrul NoRo, de când l-am deschis în 2011, am ocazia să văd, în fiecare zi, copii care se simt bine, familii care se simt bine şi consideră că serviciile pe care le facem îi ajută şi le îmbunătăţeşte calitatea vieţii, mă ajută să merg mai departe. Faptul că familia mea se implică şi este alături de mine, soţul meu este foarte implicat, toate acestea mă ajută să merg mai departe. Dar sunt şi momente foarte dificile. Asigurarea finanţării este una dintre probleme. Suntem un ONG, nu suntem o entitate publică, şi de multe ori faptul că depindem mereu de o finanţare nu ne lasă să ne concentrăm mai degrabă pe alte lucrări decât pe obţinerea de fonduri. Uneori suntem foarte ancoraţi în problema căutării finanţării şi asta ne face viaţa destul de dificilă”, afirmă Dorica Dan.

Advertisement

Un material realizat de agenția națională de presă Agerpres. Citește continuarea aici.

AGERPRES/(A – autor: Sebastian Olaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

Continue Reading

Oameni

Visul unui elev arădean de a construi roboţi a făcut România campioană mondială

Published

on

Foto: (c) Delta Force

România a fost prima ţară care a detronat SUA în istoria de trei decenii a Campionatului Mondial de Robotică FIRST, cu o echipă înfiinţată de un băiat din Arad, care avea 14 ani când şi-a pus în practică visul de a construi tehnologii ce pot schimba lumea în care trăim. Parcă nici juriului nu i-a venit să creadă că o altă echipă decât americană se află pe locul I la FIRST Tech Challenge World Championship 2022, aşa că iniţial a anunţat că titlul îi revine echipei din Arizona, însă s-a corectat imediat: “Pe locul I, Delta Force din Arad, România!”.  În continuare, vă prezentăm un material realizat de agenția națională de presă Agerpres.

În 2018, când a terminat clasa a VIII-a, Octavian Dragoş-Botoşan şi-a petrecut vacanţa de vară planificând înfiinţarea unei echipe de robotică pentru Liceul Naţional de Informatică din Arad, la care tocmai fusese admis. De mic era pasionat de calculatoare şi inovaţie, spune mama sa, Corina Botoşan, care alături de profesorul Florin Feher este mentor al echipei de robotică Delta Force.

“Octavian se juca pe telefon la un an şi jumătate, iar mai târziu construia roboţi din piese Lego. Curiozitatea şi îndemânarea îl făceau să demonteze orice jucărie pe care i-o dăruiam, pentru că voia să vadă cum era construită. La vârsta de cinci ani stăpânea deja calculatorul, iar mai târziu a devenit foarte pasionat de roboţi, aşa că l-am înscris la un cerc de robotică”, îşi aminteşte Corina Botoşan.

Imediat ce a început cursurile la liceu, Octavian şi-a adunat în jur alţi cinci elevi pasionaţi de robotică şi informatică şi a format echipa Delta Force.

“Numele vine de la simbolul Delta, folosit în matematică şi fizică, dar şi de la ideea trupelor americane speciale, care sugerează disciplină şi forţă. Am mers cu proiectul echipei de robotică la doamna director (Liceul Naţional de Informatică – n.r.) şi a fost încântată că o astfel de iniţiativă a venit din partea elevilor. Ne-a oferit sprijin imediat, am primit un laborator de Informatică în care să lucrăm după cursuri. Eram şase elevi în echipă, iar profesorul nostru de Educaţie Tehnologică, domnul Feher, a fost entuziasmat când i-am propus să ne fie mentor”, povesteşte Octavian.

Advertisement

Echipa a început să lucreze zilnic după cursuri, proiectând, programând şi testând roboţi. Adesea, pe copii îi prindea noaptea în Laboratorul de informatică, construind fiecare piesă de care aveau nevoie. La început, majoritatea pieselor erau cumpărate online, însă cu timpul au început să şi le realizeze singuri.

“Aveam voie în şcoală la orice oră, conducerea ne-a dat cartelele de acces şi chei, iar asta a fost un ajutor extraordinar. Fără laboratorul nostru nu am fi reuşit să avansăm în ritmul de care era nevoie pentru a participa la competiţii. Iniţial, comandam piese pe internet, dar apoi am început să ni le construim singuri cu ajutorul imprimantelor 3D şi cu echipamente pentru prelucrarea metalelor”, spune Octavian.

Profesorul Florin Feher afirmă că echipa a devenit a doua sa familie, dar i-a schimbat complet viziunea şi asupra profesiei sale.

“A fost o resetare profesională pentru mine, am renunţat la metodele clasice de predare. Odată ce am intrat în această echipă, am pus în valoare abilităţile practice ale fiecărui elev. Împreună am construit o familie, pentru că extraşcolar adunăm în fiecare sezon peste 1.000 de ore de muncă împreună. Aceşti copii lucrează mai mult decât un adult, după cursuri rămân în laborator pentru a gândi şi a realiza fiecare piesă necesară construirii unui robot”, precizează profesorul, mentor al Delta Force.

Primul robot construit de elevii arădeni ar putea fi folosit în explorarea planetei Marte.

“A fost tema primei competiţii la care am participat. Robotul avea două seturi de braţe şi sarcina de a colecta şi sorta minerale de pe suprafaţa planetei Marte. Am ajuns cu acest proiect pe locul 8 la campionatul naţional”, spune Octavian.

În România există aproximativ 200 de echipe de robotică ale elevilor care participă la concursuri, astfel că locul 8 la prima competiţie i-a încurajat pe cei de la Delta Force Arad să meargă mai departe.

“Asociaţia Naţie prin Educaţie este reprezentantul oficial FIRST pentru România şi se ocupă de organizarea campionatelor interne, prin intermediul cărora ajungem la competiţiile internaţionale. În cei patru ani de activitate, am câştigat în jur de 25 de premii, din care 8 internaţionale. Cel mai important este titlul de campioni mondiali, obţinut în luna aprilie la Houston, Texas, SUA”, menţionează Octavian, care atunci era căpitanul echipei. Din această toamnă, el a lăsat locul de căpitan unui coleg şi a ales să rămână mentor pentru Delta Force, pentru că a absolvit liceul, iar acum este student la Informatică la Universitatea Politehnica Timişoara.

“Mândria câştigării titlului mondial a fost cu atât mai mare cu cât România este prima ţară care a detronat Statele Unite ale Americii în istoria de 30 de ani a FIRST Tech Challenge World Championship. Chiar prezentatorii au anunţat iniţial că echipa câştigătoare este din Arizona, probabil pentru că în grabă au citit greşit şi fiind convinşi că este vorba de o echipă americană. S-au corectat imediat şi nu pot să vă exprim ce explozie de bucurie a fost la noi în echipă când i-am auzit spunând că pe primul loc se află Delta Force din Arad, România. În toţi aceşti ani, doar echipe americane au câştigat titlul mondial. Dacă ne gândim la ce nivel este robotica în SUA, dacă luăm în considerare la ce fonduri au acces tinerii de acolo, performanţa este şi mai mare pentru o echipă românească. Noi ne-am bazat pe banii de la părinţi şi pe sprijinul şcolii, iar sponsorizările importante au venit abia când am devenit campioni”, afirmă Octavian.

Membrii echipei care a adus trofeul mondial sunt: Octavian Dragoş-Botoşan – căpitan, Aida Pero, Robert Rus, Sebastian Măcean, Cătălin Georgescu, Briana Lucaci, Mihai Ozarchevici, Raul Floarea, Adrian Albotă, Radu Micle, Daria Feher; mentori: Corina Botoşan şi Florin-Mihai Feher.

“Când ne-am întors la hotel, pe ecrane erau proiectate clipurile cu festivitatea de premiere, ca un semn de apreciere faţă de echipa noastră. Ulterior, am mers să vizităm un muzeu al NASA, iar după ce am plătit biletele, am stat la coadă la intrare. Personalul a aflat cine suntem şi ne-a invitat în muzeu pe o altă uşă, pentru a nu aştepta la rând. Am fost trataţi cu respect peste tot unde am mers în SUA, iar mai apoi acasă în România”, dezvăluie Corina Botoşan.

Campionatul mondial a avut 160 de echipe concurente din toată lumea, iar tema primită de acestea a fost ecologia şi transportul eficient. Arădenii s-au prezentat cu un robot care ar putea ajuta la gestionarea mărfurilor în depozite.

“Este un robot omnidirecţional, care poate lucra în spaţii înguste, ceea ce îl face foarte eficient. Este dotat cu senzori care îi permit să lucreze complet autonom, fiind suficient ca o persoană să îi monitorizeze activitatea de la distanţă”, explică fostul căpitan al Delta Force.

Advertisement

Noul căpitan este Cătălin Georgescu, elev în clasa a XII-a, iar provocarea pe care o are în faţă este să apere titlul mondial.

“Ne aşteaptă o competiţie foarte grea în 2023. În plus, anul viitor vom mai participa la un concurs, care are ca temă energia, iar acum lucrăm intens să terminăm robotul. Dar dincolo de competiţii, ne propunem să construim roboţi care să ajute comunitatea. Personal, îmi doresc să lucrez la tehnologii care să servească în domeniul medicinei”, arată Cătălin.

Ziua Naţională a României îi prinde pe arădenii de la Delta Force în Laboratorul de informatică. Au ales să profite de zilele libere pentru a-şi pune la punct doi roboţi care vor intra în competiţii în 2023.

“Aceşti copii iubesc atât de mult ceea ce fac încât nu se mai gândesc la vacanţe şi sărbători. De 1 Decembrie ei pot fi găsiţi acolo unde se află mereu: în Laboratorul de informatică”, spune mama celui care a fondat Delta Force.

Pregătirile pentru cele două competiţii internaţionale sunt foarte costisitoare, admit membrii echipei. Ei estimează că vor avea nevoie de 100.000 de dolari.

Advertisement

“Din fericire, perspectivele noastre s-au schimbat foarte mult după ce am devenit campioni mondiali. Ni s-au deschis uşile oriunde am mers. Mai mult, o importantă companie din domeniul automotive din Arad ne-a căutat imediat după ce am obţinut titlul de la Houston şi ne sprijină foarte mult cu deplasările şi în tot ceea ce facem”, menţionează mentorul Corina Botoşan.

De la şase membri în 2018, Delta Force are acum aproape 50. Renumele echipei a făcut ca mulţi elevi pasionaţi de robotică să-şi dorească să lucreze alături de campionii mondiali de la Liceul Naţional de Informatică Arad, şcoală care acum amenajează un laborator nou, care să facă faţă cerinţelor unei echipe de la care aşteptările sunt tot mai mari.

Un material realizat de agenția națională de presă Agerpres. Citește continuarea aici.

AGERPRES/(AS – autor: Marian Buga, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

Advertisement
Continue Reading