Oameni
Cornel Pantelin (Kaiac): În ziua în care nu te-ai antrenat pentru a deveni cel mai bun, atunci ai ratat această ocazie
Published
4 years agoon
Cu toţii visăm să ajungem campioni. Însă, pentru a avea reuşite în orice domeniu, mai ales în cel sportiv, este nevoie de foarte multă muncă, perseverenţă, voinţă de neclintit, dar şi de calităţi fizice incontestabile. Cornel Pantelin este un exemplu de reuşită. L-am provocat, aşadar, nu la sala de forţă … ci la câteva întrebări prin care să putem descoperi stilul de viaţă al unui mare campion.
- Multiplu campion naţional la culturism şi fitness categoria Men’s Physique (2017-2019)
- Vicecampion balcanic la culturism şi fitness categoria Men’s Physique (2018)
- Locul 3 Cupa Mondială de culturism şi fitness (2018)
- Locul 1 Pronutrition Grandprix (2019)

– Spune-ne câte ceva despre tine. Ce visai să ajungi când erai copil?
Sunt din Bucureşti, am 25 de ani şi sunt component al lotului naţional de culturism şi fitness. În copilărie, în prima fază, îmi doream să ajung medic veterinar, deoarece îmi plac foarte mult animalele. Mai apoi, m-am reorientat şi voiam să ajung fotbalist. Sport pe care l-am şi practicat de performanţă în copilărie, iar acum – doar din pasiune.
– De unde pasiunea pentru fitness şi culturism?
Pasiunea pentru culturism cred că tot în copilărie a pornit. Pe vremea când eram la grădiniţă, unchiul meu practica culturismul. Stând în aceeeasi casă, îl vedeam cum făcea exerciţii, avea un corp foarte masiv şi definit. Îmi plăcea mult! Încercam şi eu să îl imit şi mi-am spus că aşa aş vrea să arăt şi eu când voi fi mare, dar nu m-am gândit niciodată că voi face performanţă în acest domeniu.
– Ce calităţi native ai pentru a face sport? Ce alte calităţi ai adăugat la acestea pentru a obţine aceste performanţe remarcabile din palmaresul tău (titluri naţionale, europene şi mondiale)?
Cred că principalele mele calităţi sunt adaptabilitatea la efort, faptul că acumulez uşor masă musculară şi am o structură osoasă care mă avantajează (talia mică şi clavicula lată). La acestea, se adaugă ambiţia şi munca pe care am depus-o de-a lungul timpului pentru a obţine ce mi-am dorit. Cred însă că îmi lipsesc rotunjimea muşchilor şi simetria lor. Sunt două aspecte care contează foarte mult în acest sport.

– Care este diferenţa dintre fitness şi culturism? Prin ce se deosebesc ele de alte sporturi, gen haltere, ridicarea greutăţii etc.?
Fitness-ul este un termen folosit pentru a acoperi o arie largă de activități fizice care cuprind antrenarea musculaturii, strechingul și exercițiile cardio, ce au ca scop menținerea organismului cât mai sănătos și tonifiat. Acesta este practicat în mare parte de oamenii obişnuiţi, care pun accent pe o stare fizică cât mai bună din toate punctele de vedere. Spre deosebire de fitness, culturismul pune accent doar pe dezvoltarea masei musculare şi definire (ridicarea greutăţilor mult mai mari, diete, antrenamente dure şi foarte multă disciplină). Aceste sporturi se deosebesc de restul deoarece pot fi practicate cam în orice loc, mai ales fitness-ul. Orice om apt de a face sport poate face câteva exerciţii de fitness cu propria greutate sau cu diferite acesorii. Pentru a practica un sport precum halterele, ai nevoie de foarte multă tehnică şi experienţă. În plus, prin fitness şi culturism, antrenăm toate grupele de muşchi şi nu ne axăm doar pe o anumită zonă. Până la urmă, acesta este scopul acestui sport. Să antrenăm toate grupele musculare şi să avem un aspect cât mai plăcut şi o stare de sănătate cât mai bună.

– Care este legătura între masa musculară impresionantă şi forţa musculară?
Bună întrebare. De cele mai multe ori, acestea două nu sunt direct proporţionale. Nu este obligatoriu ca un om care are mai mulţi muşchi să deţină şi o forţă mult mai mare. Aceste două aspecte ţin foarte mult de tipul de antrenament. Adică un om care va face antrenamente de hipertrofie (creştere în masă musculară) şi are muşchii foarte dezvoltaţi este puţin probabil să fie mai puternic decât un om care face antrenamente de forţă. De aceea, dacă ai o masă musculară impresionantă exista concursuri de culturism, iar cei care deţin o forţă impresionantă merg la concursuri de tip „Strongest man“ sau de powerlifting.
– Ce calităţi trebuie să aibă un sportiv de performanţă ca să poată practica fitness-ul şi culturismul?
În primul rând, contează zestrea genetică. Aşa cum spuneam, în acest sport sunt avantajaţi cei care au forma muşchilor foarte rotundă, articulaţii subţiri, simetrie şi proporţii cât mai bune. Iar apoi intervin calităţile interioare. Adică sportivul trebuie să aibă un psihic foarte puternic şi să fie foarte ambiţios pentru a face faţă dietei şi pregătirii precompetiţionale.
– De câţi ani te antrenezi? Câte ore pe zi, câte zile pe săptămână?
Sport am început să fac încă de mic. Într-un cadru organizat, am început cu fotbalul, pe la vârsta de 12 ani. Apoi, la 14 ani, am început să practic kaiacul, iar de la 18 ani – culturismul. Pentru culturism mă antrenez de la vârsta de 18 ani (asta înseamnă că mă antrenez de 7 ani în domeniul ăsta). În perioada în care nu mă pregătesc pentru vreo competiţie, mă antrenez maximum 2 ore pe zi, 5 antrenamente pe săptămână. În perioada precompetiţională, fac 2 antrenamente pe zi, unul de forţă şi unul cardio, iar în total ajung undeva la 3 ore, 6 zile pe săptămână.


– Ce trebuie să conţină un meniu zilnic pentru tine, în mod obligatoriu? Există anumite restricţii înainte de competiţii?
În primul rând, un meniu zilnic pentru mine trebuie să conţină o anumită cantitate de macronutrienţi (proteine, carbohidraţi, grăsimi). Asta variază în funcţie de perioada în care mă aflu. De exemplu, dacă sunt într-o perioadă în care vreau să acumulez masă musculară, atunci măresc numărul de carbohidraţi şi mai scad proteinele. Atunci când vreau să slăbesc şi să mă definesc pentru un concurs, trebuie să scad numărul de carbohidraţi şi să măresc numărul de proteine. Desigur că există restricţii înainte de competiţii. În perioada competiţională, am un meniu prestabilit, pe care îl ajustez în funcţie de cum evoluez până îmi ating obiectivul. Mâncarea se cântăreşte pentru a putea monitoriza şi astfel, atunci când e nevoie, ajustăm numărul de macronutrienţi sau de kilocalorii.
– Ce mănânci de Sărbători? Ce răsfăţuri culinare îţi poţi permite?
Sincer, nu sunt un fan al mâncărurilor specifice de Sărbători, dar am o slăbiciune pentru prăjiturile făcute în casă şi cozonac. Prefer dulciurile în locul mâncărurilor grele. De obicei, de Sărbătorile de iarnă, am o perioadă mai relaxantă, de aproximativ 2 săptămâni, în care îmi fac toate poftele, dar nu fac excese.
– Ai ritualuri şi superstiţii înainte de competiţii?
De obicei, nu am ritualuri. Am o singură superstiţie – care este legată chiar de numărul 13. Cred că acest număr îmi poartă noroc! Chiar la ultima participare la campionatul naţional, am avut numărul 13… şi a fost cu noroc, reuşind să câştig titlul de campion naţional pentru al treilea an la rând.
– Ce sacrificii ai făcut şi faci pentru a te menţine în formă?
Cred că sacrificiul cel mai mare este dieta. Partea cu antrenamentele o fac din plăcere, însă cel mai mare sacrificiu este dieta. Şi mai ales în perioada precompetiţională, atunci când dieta este foarte strictă şi destul de săracă în carbohidraţi.
– Care sunt suplimentele nutritive necesare unui sportiv de fitness şi culturism? Le poate lua oricine pentru a-şi îmbunătăţi performanţele fizice (la sală sau în viaţa de zi cu zi)?
După părerea mea, pentru un sportiv de fitness şi culturism, suplimentele de bază ar fi o pudră proteică, creatina, multivitaminele şi omega 3. Orice om obişnuit care se antrenează le poate folosi.
– Este adevărat că pentru a dobândi mase musculare impresionante trebuie să îţi administrezi anumite substanţe chimice (steroizi/anabolizante)?
Aşa este. Fiecare corp are o limită genetică pe care nu o poate depăşi. Atunci, sportivii din culturism apelează la aceste substanţe şi astfel reuşesc să aibă o masă musculară impresionantă pe care în mod natural nu o poţi obţine. Dar aici vorbim de cel mai înalt nivel. Deşi foarte mulţi sportivi le folosesc fără să concureze sau măcar să se informeze despre ce e vorba. Eu am ales să nu folosesc deoarece cred că am o moştenire genetică destul de bună, iar la nivelul la care am concurat până acum m-am descurcat destul de bine şi aşa. Dacă în viitor voi ajunge la un nivel şi mai înalt şi simt că nu pot ţine pasul fără aceste substanţei, poate de-abia atunci o să mă gândesc şi la această soluţie.
– Ce efecte adverse pot avea în timp?
Sincer, nu sunt foarte informat despre subiectul ăsta, deoarece nu am folosit şi nu m-a interesat ramura asta. Dar unul dintre principalele efecte negative este inhibarea propriei producţii de testosteron şi astfel apar problemele cu libidoul. De asemenea, pot apărea diferite afecţiuni ale ficatului sau ale altor organe.

– Eşti personal trainer la Bodyshape Transformation Centre, unde ajuţi numeroase persoane să atingă greutatea optimă şi condiţia fizică mult visată. Ce reguli crezi că ar trebui să respecte cineva (care nu este sportiv de performanţă) pentru a reuşi? Care crezi că sunt atuurile tale ca trainer în reuşita celor care vin la Bodyshape Transformation Centre?
Cred că cea mai importantă regulă este legată de abordarea unui stil de viaţă sănătos. De fapt, noi îi învăţăm pe oameni cum să îşi aleagă mâncarea, ce este mai benefic pentru organism şi ce nu. Nu le oferim o dietă pe care să o respecte pe o perioadă de timp, iar apoi să clacheze. La fel ca în orice domeniu din lumea asta, şi în alimentaţie trebuie să existe un echilibru. Dacă în proporţie de 80% au o alimentaţie sănătoasă şi corectă, atunci clar vor avea şi rezultate. Cred că atuurile mele în acest domeniu sunt plăcerea cu care lucrez şi dedicarea. Astea mă ajută să ajung mai uşor la sufletele oamenilor şi, astfel, reuşesc să îi motivez mult mai uşor.
– Care crezi că este secretul menţinerii unui corp tonifiat şi în formă cât mai mult de-a lungul vieţii? Care sunt cei mai mari inamici?
Cred că secretul este să ai un stil de viaţă sănătos şi echilibrat din care să nu lipsească sportul. Cel mai mare inamic pentru un sportiv de performanţă cred că este uzura (uzura articulaţiilor în cazul culturiştilor, majoritatea au probleme cu umerii sau coloana). Sunt de părere că sportul este sănătos atât cât îl faci de plăcere şi la nivel amator. Atunci când alegi să faci un sport de performanţă, desigur că este sănătos, dar atunci apar şi anumite riscuri sau dezavantaje.
– Există sportivi pe care îi admiri în mod deosebit şi îi consideri modele de urmat?
Îmi place foarte mult să urmăresc modele de fitness cunoscute – cum sunt Andrei Deiu, Lazăr Angelov, Sergi Constance şi alţii – şi mi-ar plăcea ca, într-o zi, să ajung şi eu la nivelul lor.
– În final, te rugăm să ne dezvălui ce te motivează pe tine când simţi că nu mai poţi: o melodie, un gând, un slogan motivaţional.
Un citat care mă motivează pe mine şi îmi place foarte mult este acesta: „În ziua în care nu te-ai antrenat pentru a deveni cel mai bun, atunci ai ratat această ocazie“. Şi, spunându-mi asta, îmi vine în cap imaginea adversarilor mei care se antrenează pentru a câştiga şi atunci sunt nevoit să dau tot ce pot pentru a fi şi mai bun decât ei.

Material preluat din revista Practica Farmaceutică, Vol. 12, Nr. 3, An 2019, pp. 116-119. Permisiune prealuare material / 15.07.2021. Mulțumiri, Editura Amaltea.
You may like
Oameni
Interviu cu Elena Moisa. Un lider cultural dedicat dezvoltării tinerei generații prin artă
Published
8 months agoon
March 7, 2025
Elena Moisa este omul care își dedică energia și creativitatea promovării culturii și artei în rândul tinerei generații. De-a lungul anilor, a avut bucuria să inițieze proiecte menite să inspire și să sprijine tânăra generație, să realizeze proiecte educative și să organizeze spectacole și festivaluri naționale de muzică, oferind tinerelor talente șansa de a se exprima și de a străluci pe scenă. Crede cu tărie că arta și cultura sunt piloni esențiali ai unei societăți sănătoase și se dedic neîncetat acestui ideal. Pentru Elena Moisa, fiecare proiect nu este doar un eveniment, ci un pas către formarea unei comunități mai unite și mai creative. Susține cu toată convingerea că tinerii au nevoie de platforme prin care să-și facă vocea auzită, iar misiunea sa, spune ea, este să le ofere aceste oportunități și să aducă mai aproape arta de oameni.
În acest interviu, Elena Moisa, jurist și președinte fondator al Asociației Culturale Art Respect din Brașov, ne împărtășește viziunea sa asupra importanței artei și culturii în dezvoltarea tinerei generații și ne vorbește despre proiectele care aduc împreună tinerii talentați și comunitatea locală.

Când suntem mici, deseori suntem întrebați „Ce vrei să te faci când ai să fii mare?”. Tu la ce visai atunci? Cum a fost copilăria ta?
Copilăria mea a fost plină de muzică. Vorbim de anii ’80-’90, când în casa noastră se ascultau discuri de vinil cu o diversitate de stiluri, de la muzică populară la rock’n’roll. A fost o adevărată școală a sunetelor, în care mi-am dezvoltat auzul muzical și am început să îndrăgesc arta.
Ca orice copil, am avut visuri mărețe – mă vedeam fie învățătoare, fie pe o scenă, într-un univers al artei și muzicii. Totuși, provenind dintr-o familie modestă, cu multe lipsuri și fără posibilități, viața m-a condus către o carieră juridică, spre o profesie care părea mai sigură. Cu toate acestea, destinul a avut grijă să mă readucă, peste ani, aproape de scenă – nu în fața ei, ci în spatele cortinei, unde am descoperit bucuria de a crea și coordona evenimente culturale pentru alții. Acele visuri din copilărie au devenit, în timp, fundamentul proiectelor mele actuale, prin care încerc să ofer altor tineri ocazia să viseze și să își transforme dorințele în realitate.
Să facem un exercițiu: Cum este Elena-omul? Cum este Elena-managerul cultural? Cum este Elena-omul de radio?
Iată o propunere:
Elena – omul: Sunt un om deschis, empatic și plin de energie. Pun preț pe relațiile autentice și iubesc să fiu înconjurată de oameni care mă inspiră. Încerc mereu să văd partea frumoasă a vieții și să dau sens fiecărei experiențe, fie ea bună sau provocatoare. De fapt, eu mă consider un om bun, deoarece nu am putut să fiu răzbunătoare și nu am răspuns cu rău la rău niciodată, deși am avut multe ocazii când aș fi putut cu ușurință să fac acest lucru, în plus am făcut tot ce mi-a stat în putință să ajut pe cel care mi-a cerut ajutorul oricât de greu a fost pentru mine.
Elena – managerul cultural: Ca manager cultural, sunt organizată, creativă, exigentă și perseverentă, dar în același timp deschisă la noi provocări și inovație. Îmi place să văd cum o idee prinde contur și devine o realitate care aduce bucurie și valoare în comunitate. Consider că rolul meu este să ghidez echipele spre realizarea unor proiecte care nu doar că aduc valoare culturală, dar creează și legături între oameni. Îmi place să lucrez în echipă, iar succesul fiecărui proiect înseamnă pentru mine un pas mai aproape de a contribui la dezvoltarea unei comunități mai unite. Evident că fiind o susținătoare a tinerelor talente, mă implic activ pentru ca fiecare proiect să aibă un impact pozitiv asupra lor.
Elena – omul de radio: În rolul de redactor la Radio ProDiaspora, îmi place să fiu vocea care aduce informație, inspirație și muzică ascultătorilor. Comunicarea este o parte esențială din cine sunt, iar radioul îmi oferă ocazia de a fi mereu conectată cu oamenii, indiferent de distanțe. La radio sunt un fel de purtător de cuvânt al comunității noastre. Îmi place să fiu aproape de ascultători, să le ofer informație relevantă și să creez o atmosferă caldă, prin care oamenii se simt conectați. Radioul este pentru mine o oportunitate de a transmite mesaje importante și de a crea punți între culturi.

Cum îți descrii traseul profesional?
Traseul meu profesional a fost unul plin de învățăminte, de obstacole, dar și de schimbări care m-au adus mai aproape de adevăratele mele pasiuni. Deși am început prin a urma o carieră juridică, având în vedere contextul în care am crescut, am simțit mereu că sunt atrasă de lumea culturală și de artă.
Cred cu tărie că arta și cultura sunt fundamentale pentru dezvoltarea armonioasă a unui om. Am simțit mereu nevoia de a crea oportunități pentru tânăra generație, de a descoperi și susține talente. Un moment definitoriu a fost atunci când am realizat talentul artistic al fiului meu Darius și am început să-l îndrum. Aceasta m-a motivat să dezvolt proiecte culturale care să ofere copiilor și tinerilor o rampă de lansare iar acest lucru m-a adus în fața provocării de a crea o platformă în acest sens, așa a luat ființă Asociația Culturală Art Respect. Eu și Darius lucrăm în echipă la toate proiectele, suntem o echipă!
De asemenea, am găsit un alt canal de exprimare la Radio ProDiaspora, unde îmi pot împărtăși ideile și pasiunea pentru cultură cu o audiență largă. Traseul meu a fost unul de adaptare, dar și de afirmare a valorilor și pasiunilor care mă definesc.
Acum, fiecare pas pe care îl fac este legat de visul meu de a aduce mai aproape arta de comunitate și de a oferi tinerilor șansa de a se exprima.


Care sunt acele proiecte notabile care îți conturează palmaresul profesional?
Printre proiectele notabile care mi-au conturat palmaresul profesional se află organizarea festivalurilor de muzică pentru tineret, prin Asociația Culturală Art Respect. Aceste festivaluri au fost și sunt pentru mine un adevărat parcurs de învățare și o oportunitate de a crea platforme pentru tinerii talentați din toată țara dar și din străinătate, oferindu-le vizibilitate și un loc unde să își exprime pasiunea pentru muzică. De asemenea, proiectele educaționale pentru tineret, prin care am dorit să stimulez creativitatea și să dezvolt un spirit de comunitate, au avut un impact important în rândul adolescenților și tinerilor din Brașov și din țară, spre ex.: ateliere de pregătire intense, masterclassuri. La Radio ProDiaspora, am avut ocazia de a colabora cu oameni minunați și de a contribui la difuzarea unor teme culturale și educative, care aduc valoare comunității noastre din diaspora, realizând propria emisiune de radio “Art Respect”. Radioul este o altă mare pasiune a mea. Îmi oferă ocazia de a aduce arta și cultura mai aproape de oameni, de a promova artiști talentați și de a transmite mesaje motivaționale. Este o experiență minunată, care mă îmbogățește sufletește. Aceste proiecte sunt parte din drumul meu profesional și mă definesc ca om.
Proiecte mari cu impact asupra comunității inițiate, coordonate și realizate de ELENA MOISA:
- Gala Premiilor ART RESPECT
- Festivalul Național de Interpretare Vocală și Instrumentală „ARF”
- Festivalul Național de Muzică „Brașov Live Fest”
- Masterclass „Muzica-Vibrație Univesrală”
- Masterclass „Emoția-Definiția Artistului?”
- Sute de spectacole „Din dragoste de cântec”
- Numeroase ateliere de pregătire de muzică, actorie, coregrafie și media.
Ce anume te inspiră și te motivează în proiectele tale?
Mă inspiră puterea creației și dorința de a aduce un impact real în viețile oamenilor. Ceea ce mă motivează cel mai mult în proiectele mele este faptul că pot contribui la dezvoltarea tinerelor talente și pot oferi oportunități celor care, poate, nu ar avea altfel șansa să fie văzuți și auziți. De asemenea, sunt mereu inspirată de comunitatea culturală, de energia și pasiunea cu care oamenii se implică în proiecte comune. Ceea ce mă împinge înainte este convingerea că fiecare proiect este o oportunitate de a adăuga valoare, de a schimba mentalități și de a inspira o generație întreagă să creadă în puterea artei de a transforma.

Dacă ar fi să alegi între activitățile pe care le întreprinzi în domeniile alese, cu ce ai rămâne?
Dacă ar fi să aleg, aș rămâne cu organizarea și susținerea proiectelor culturale, în special a festivalurilor de muzică. Aici am posibilitatea să lucrez direct cu tinerii talentați, să le ofer o platformă de exprimare și să creez evenimente care aduc bucurie și valoare întregii comunități. Deși activitatea de redactor la Radio ProDiaspora este foarte importantă pentru mine și îmi oferă un alt tip de conexiune cu oamenii, prin proiectele culturale simt că am impact direct și că pot contribui mai mult la dezvoltarea unui viitor artistic pentru tinerii din România.
Chiar dacă profesia de jurist mă hrănește fizic, nu aș putea trăi fără un dram de artă care mă hrănește spiritual, mă împlinește ca om. Aș căuta întotdeauna căi să ajung într-un fel sau altul la scenă.
Viața este formată din alegeri. Care este cea mai bună alegere pe care ai făcut-o până acum? Există și un gând care nu îți dă pace?
Cea mai bună alegere pe care am făcut-o până acum a fost să îmi urmez calea în domeniul cultural, să îmi dau seama că împlinirea nu vine dintr-o carieră convențională, ci din a face ceea ce simt cu adevărat că trebuie. Alegerile de a mă dedica tinerelor talente și de a contribui la dezvoltarea comunității prin artă și educație sunt cele care m-au marcat cel mai mult. În ceea ce privește gândul care nu îmi dă pace, mereu am o dorință de a face mai mult, de a adresa cât mai multe nevoi și de a sprijini cât mai mulți tineri. Poate că, uneori, mă întreb dacă am făcut destul și dacă am reușit să ating toate obiectivele pe care mi le-am propus. Dar acest gând, de a dori mereu să fiu mai bună și să dau mai mult, mă face să merg mai departe.

După ce principii și valori te ghidezi în viață?
În viață mă ghidez după câteva principii esențiale care pentru mine sunt fundamentale. Primul este „Nimic fără Dumnezeu și Totul cu iubire”. Apoi este Respectul – pentru oameni, pentru idei și pentru munca depusă de fiecare în parte. Un alt principiu esențial este autenticitatea – consider că este esențial să fii mereu tu însuți, să îți urmezi propriile valori și să acționezi în acord cu ele. De asemenea, pun un mare accent pe colaborare și solidaritate. Îmi doresc să construiesc relații bazate pe încredere și sprijin reciproc, să ajut și să învăț din experiențele celor din jur. Curajul de a face față provocărilor, de a înfrunta incertitudinea și de a nu renunța niciodată la visurile mele sunt și ele valori care mă definesc. În plus, am o mare respect față de educație și dezvoltarea continuă, iar fiecare pas pe care îl fac este un pas spre autodepășire. Cred cu tărie că în orice relație sau colaborare trebuie să existe un respect autentic. De asemenea, consider că integritatea este cheia pentru orice succes pe termen lung. Fii sincer cu tine și cu cei din jur, iar succesul va urma. O altă valoare importantă pentru mine este empatia – să înțelegem și să fim alături de ceilalți, să punem în primul rând nevoile celor din jur și să fim deschiși să îi sprijinim. Și, nu în ultimul rând, curajul de a urma ceea ce simți și de a-ți trăi viața conform propriilor principii, chiar dacă uneori drumul nu este ușor.

Pe lângă munca frumoasă care te împlinește, ce te face fericită?
Pe lângă munca mea, care îmi aduce împlinire, mă face fericită să trăiesc momentele simple dar pline de sens cu familia mea: orele îndelungi când stau la povești cu fiul meu, o plimbare în natură, un apus de soare sau o seară petrecută alături de cei dragi pur și simplu. Faptul că pot să mă conectez cu oamenii din jurul meu și să împărtășesc momente de bucurie sau de sprijin mă face să mă simt împlinită. De asemenea, îmi aduc o mare satisfacție lucrurile care mă provoacă să învăț și să mă dezvolt constant, dar și să văd cum copiii cresc, mai ales cei care au trecut pe la proiectele noastre, cum învață și își urmează visurile. Mă face fericită să simt că evoluez, că descopăr noi perspective și că am grijă de mine, atât fizic, cât și emoțional. Aceste momente de echilibru și pace interioară sunt esențiale pentru a putea oferi și mai mult celor din jur.
Ce sfaturi ai pentru tinerii aflați la început de drum?
Iată câteva sfaturi pentru tinerii aflați la început de drum:
- Ascultă și învață de la cei din jur – Nu există un singur mod de a reuși. Învață din experiențele altora și fii deschis la sfaturi, chiar și atunci când nu te aștepți la ele.
- Rămâi curios și deschis la noi oportunități – Lumea este plină de posibilități și nu știi niciodată unde te poate duce un drum pe care nu l-ai luat în considerare. Explorează, testează și nu te teme de schimbare.
- Fii răbdător și nu te grăbi – Succesul nu vine peste noapte. Este un proces care necesită timp și muncă. Așează-ți pașii cu răbdare și încredere.
- Construiește relații autentice – O rețea de suport este esențială. Colaborările sincere și sprijinul reciproc pot aduce mult mai multe beneficii decât orice altceva.
- Dă tot ce ai mai bun, chiar și atunci când pare greu – Momentele de dificultate sunt cele care te formează și îți testează determinarea. Nu te lăsa descurajat de obstacolele întâlnite, ci folosește-le ca pe un motor pentru a merge mai departe.
- Nu îți fie frică să visezi mare – Nu te limita la ceea ce este ușor sau accesibil. Visează și Fii încrezător în tine – Ai încredere în abilitățile tale, chiar și atunci când drumul pare dificil. Nu lăsa îndoielile să te oprească din a-ți urma visurile.
- Găsește-ți scopul și fii dedicat – Când ai un scop clar, este mult mai ușor să rămâi concentrat. Alege o direcție care te pasionează și pune-ți toată energia pentru a ajunge acolo.

Cui îi ești recunoscătoare pentru prezentul tău?
Lui Dumnezeu, în primul rând, pentru că mi-a oferit oportunitatea de a trăi fiecare moment al vieții cu un scop și cu o direcție clară și pentru că mi-a ghidat pașii și mi-a oferit puterea de a depăși obstacolele care nu au fost puține și nici ușoare. Îi sunt recunoscătoare Bunului Dumnezeu pentru că m-a ajutat și mi-a adus oamenii potriviți la locul potrivit, exact atunci când am avut nevoie. Apoi familiei mele pentru întreg suportul și înțelegerea, soțului meu și băiatului meu Darius, ei sunt cei care au fost lângă mine pas cu pas. De asemenea, sunt recunoscătoare și tuturor celor care au avut încredere în mine și care m-au susținut de-a lungul drumului meu, dar și celor care au trecut prin viața mea și m-au învățat lecții valoroase. Fiecare întâlnire, fiecare experiență m-a ajutat să mă dezvolt și să fiu ce sunt astăzi. Recunoștința mea este profundă pentru fiecare persoană care m-a sprijinit și care m-a inspirat să continui să fiu eu însămi. Fiecare persoană din viața mea a avut un rol esențial în formarea mea ca om și ca profesionist, iar pentru acest lucru le voi fi mereu recunoscătoare. Le mulțumesc și celor care m-au rănit pentru că oricât a durut, m-au înverșunat să fac mai multe și mai bine.
Iți mulțumesc, Doamne pentru TOT și te rog să-mi îngădui a mai face lucruri spre bucuria oamenilor și a sufletului meu! AMIN!!!
Oameni
Maria Ivanov – de la asistentă în sala de nașteri, la coordonarea SMURD Prahova: Fără adrenalină n-aș fi eu
Published
8 months agoon
March 5, 2025
Maria este o femeie mai degrabă micuță de statură, căreia dragostea pentru oameni i-a condus pașii către o carieră profesională unde emoțiile trebuie ținute în frâu și care a făcut-o martora celor mai importante momente din viață: nașterea și moartea, notează Agerpres.
Maria Ivanov este de 15 ani coordonatorul SMURD Prahova. De mică și-a dorit să își ajute semenii. Așa a ajuns să facă școala de asistenți medicali la Fundeni.
‘Fiecare ne pregătim în viață să facem câte ceva și să facem bine. Eu m-am pregătit să ajut oameni. Mi-am început pregătirea pentru a deveni asistent medical la Fundeni, în București. Între timp, mi-am întemeiat o familie și soarta m-a adus în Prahova, unde a trebuit să îmi exercit profesia, astfel că mi-am început cariera la o grădiniță cu program prelungit în postul de asistent medical. Conjunctura a făcut ca o colegă asistent să iasă la pensie, iar eu să-i ocup locul. Așa am fost mutată în interes de serviciu la maternitate, la secția nou născuți a spitalului din Mizil’, a precizat, pentru Agerpres, Maria Ivanov.
Aici a văzut cum începe viața, ce cocktail de emoții îți oferă un asemenea moment. ‘Am fost nevoită să fac niște lucruri frumoase pe care credeam că nu o să le fac niciodată. Am văzut cum începe o viață, ce sacrificii, ce bucurii, ce cocktail de sentimente și emoții îți poate produce, fapt care m-a determinat să mă pregătesc continuu, să iubesc viața și mai mult’, explică ea.
Citește continuarea articolului aici.
Oameni
Un coregraf din R. Moldova a fondat cea mai mare școală de dansuri populare din diaspora, reunindu-i pe românii și basarabenii din Italia
Published
9 months agoon
February 19, 2025
Iurie Răileanu (34 de ani) a plecat din R. Moldova în 2007, alăturându-se mamei sale, care era stabilită în Italia. După mai mulți ani dedicați dansului, a lansat la Torino grupul „Vatra”, punând astfel bazele celei mai mari școli de dansuri populare românești din diaspora, potrivit europalibera.org.
Iurie a dansat în ansamblul „Izvoraș” din satul său natal, Cubolta din raionul Sângerei, de la vârsta de 9 ani până la 17 ani, când a plecat în Italia. Ajuns aici, a început curând să meargă la cursuri de italiană, oferite gratuit de o biserică. S-a înscris și la cursuri de hip-hop și breakdance, iar în timpul liber căuta să descopere orașul Torino. Ieșea dimineața din casă și revenea abia seara, obișnuință pe care a păstrat-o până azi.
În anii care au urmat, a făcut voluntariat și a schimbat mai multe joburi – de la grădinar, consultant imobiliar, îngrijitor pentru un bătrân până la muncă în construcții. Dragostea pentru dansuri a rămas, însă, constantă.

În toamna anului 2011, Iurie a ținut prima lecție pentru ceea ce avea să devină grupul „Vatra”. Câteva luni mai târziu, la început de 2012, grupul a crescut de la trei persoane la cinci-șase perechi, care făceau periodic repetiții. A înțeles atunci că va trebui să investească tot mai mult timp în această activitate. A început să predea tot mai des, ca să acumuleze experiență.
Trei ani mai târziu, a închiriat un spațiu mai mare, iar odată cu sala încăpătoare, unde puteau face repetiții sau cursuri, au apărut și problemele financiare. Asta, însă, nu l-a oprit pe Iurie din drumul său.
Citește continuarea articolului aici.
Tinerii ingineri români ai echipei 2SPACE lansează o rachetă din SUA
Start la înscrieri pentru cea mai spectaculoasă cursă de ciclism din România: L’Étape Romania by Tour de France 2025
