Oameni
Ana Negoiță este Anapedia – fata cu părul roșu care te invită să explorezi lumea. Interviu!
Are în palmares 4 continente, 46 de țări vizitate, peste 450.000 de mii de kilometri parcurși și sute de mii de fotografii capturate prin toată lumea. Ana Negoiță este Anapedia, fata cu părul roșu care și-a îndeplinit visul de a explora lumea, iar acum îi ajută și pe ceilalți. A muncit enorm, iar în prezent, Anapedia este printre din cei mai cunoscuți bloggeri de călătorie din România.
Încă din copilarie, Ana Negoiță a fost pasionată de lectură. Povestește că se cufunda în fotoliu și imaginația începea să țeasă pe firul roșu al romanelor pe care le citea. Vedea lumea prin descrierea marilor scriitori, dar parcă totuși o privea altfel, exact așa cum și-o imagina. Visa că este acolo! Timpul a trecut, iar Ana a crescut. Și-a luat inima în dinți, a renunțat la clasicul serviciu de 8 ore și a decis să aleagă turismul ca „normă întreagă”.
Calatoriile nu sunt doar un mijloc de relaxare. Acestea ajută să te deconectezi de rutina zilnică, să devii mai inteligent, sa înțelegi mai bine alte culturi ale lumii, dar și să descoperi preparate incredibile. Explorând lumea, vei cunoaște oameni noi și îți vei umple cufărul cu amintiri pentru tot restul vieții.
În continuare, vă invităm să lecturați un interviu acordat publicației SuperTu.ro.
Cine este Ana Negoiță – omul, dar Anapedia – călătorul? Cum ai contura propria prezentare?
Ana Negoiță – omul și Anapedia – călătorul, nu le pot separa … tocmai pentru că Ana Negoiță omul nu ar exista fără călătorii, iar Anapedia nu ar exista fără omul care șimte, explorează și cunoște. Hai să le descoperim pe parcurs.
Ai în palmares 4 continente, 46 de țări vizitate, peste 450.000 de mii de kilometri parcurși și sute de mii de fotografii capturate prin toată lumea. Care este povestea Anei și de când a răsărit această pasiune pentru explorare?
Povestea Anei este una din cărți. De mică, mi-a plăcut tare mult să citesc. Mă cufundam în fotoliu și imaginația mea începea să țeasă pe firul roșu al romanelor pe care le citeam. Așa că vedeam lumea prin descrierea marilor scriitori, dar cu ochii mei. Îmi imaginam că sunt în acele locuri. În Pompeii, în Roma Antică, în Paris, în Viena … În tot acest timp o întrebare era în mintea mea: Oare cum ar fi să ajung în acele locuri? Și cum Universul lucreză, peste câțiva ani am ajuns si eu să calc în acele locuri. Să simt, să văd să mă bucur de ele.
2008 a fost momentul în care am ajuns în magnificul oraș Pompeii. Cu ochii minții știam fiecare colțișor și fiecare străduță … dar acolo, pe străzile late, cu pavele mari, cu imaginea Vezuviului în față, totul a fost diferit. Acela a fost momentul în care am spus: Vreau să cunosc lumea! Eu prin ochii mei.
PS: surprinzător Jules Verne nu m-a prins.
Apoi, încet-încet am învățat să călătoresc ieftin. Și cum sharing is caring, am început să îmi conving prietenii să vină cu mine. Să călătorim, să experimentăm, să cunoaștem! Iar …. în câțiva ani s-a născut în mine Anapedia fără să știu, dar despre asta povestim imediat.
Ești precum artiștii. Ai un nume de scenă, doar că tu nu cânți, ci explorezi … și ești “Anapedia”, fata cu părul roșu. Cum s-a conturat acest brand?
Anapedia s-a conturat fără să vreau sau să știu. Pur și simplu a crescut în mine. Am răspândit virusul călătoritului tuturor prietenilor mei. Văzând cum sunt și ce și cum fac lucrurile, mulți dintre ei m-au sfătuit să “fac ceva în sensul acesta”. Dar, eu, copil crescut în vremea comunismului, nu prea știam cum să renunț la tot ce știu și îmi este confortabil și să mă apuc de ceva complet nou.
Viața m-a lăsat să fac ce vreau până la un anumit moment: 2019, când am avut un accident stupid la muncă (am căzut pe ultima treaptă) și am stat imobilizată la pat 1 lună. O prietenă m-a sunat să vadă cum mă simt și mi-a adus aminte de “proiectul de care se roagă toată lumea să îl încep”. Instant, i-am închis telefonul, dar nu am dormit toată noaptea. A doua zi de dimineață la ora 10 bătusem palma cu un prieten să îmi facă site-ul.
Am început să scriu. Să aștern pe hârtie locurile și oamenii pe care le-am văzut și i-am cunoscut în această lume și cel mai important sentimentele pe care le-au trezit în mine. Totul venea natural și nu mă puteam opri din scris, căci, mă duceam din nou, acolo în acele momente extraordinare pe care le-am furat vieții și pe care le voi duce cu mine, căci sunt darul meu cel mai de preț.
Bulgărele de zăpadă s-a rostogolit. Nu știu când și cum, dar azi, după 2 ani și jumătate, în care am muncit enorm pentru visul meu, Anapedia este printre din cei mai cunoscuți travel bloggeri din România.
În viața de zi cu zi, omul se plimbă cu mașina sau cu autobuzul. Anapedia se plimbă de multe ori cu balonul cu aer cald sau călare pe cămilă. Cum simți aceste experiențe inedite? Care este senzația pe care o trăiești?
Senzația este de copil care descoperă lumea. Pentru mine lumea este un imens parc de distracții, iar eu sunt acel copil entuziasmat care descoperă și se distrează (cel mai important lucru). În acele momente când trăiesc la cote maxime, am sufletul plin de bucurie și de recunoștință. Sunt cel mai bogat om din lume, pentru că am amintiri, pentru că am prieteni pe toate continentele, iar râsul este cea mai bună terapie a mea.
Nu întâmplător nișele mele de travel sunt “off the beaten path” și “destinații inedite”. Căci, cea mai mare satisfacție a mea este să văd cum oamenii care merg cu mine în călătorii își depășesc limitele și trăiesc experiențe sau ajung în locuri la care nici nu îndrăzneau să viseze vreodată. Văd lumea din altă perspectivă, pentru că ajung să ia contact cu alte civilizații, schimbă mentalități și devin mai permisivi. Glumesc mereu cu prietenii mei spunând că nu sunt un om de canapea.
“Fă ce îți place și nu vei simți că muncești o zi din viața ta!” – cam așa sună o veche zicală, fiind idealul multor oameni, dar nu este atât de simplu pe cât pare. Și asta din motiv că nu toate pasiunile sunt bine plătite. Tu ți-ai luat inima în dinți, ai renunțat la serviciul de 8 ore, și iată că ai ales turismul – ca normă întreagă. Te simți împlinită acum? Ai momente de regret, frică de viitor sau alte senzații care parcă te-ar întoarce înapoi la un job clasic?
A fost tare greu să iau această decizie, căci neșiguranța, grija zilei de mâine este o povară grea pe umerii tuturor … și ai mei desigur. Dar și de data aceasta viața m-a împins. După o lună de burnout, am revenit la muncă și în acel moment am realizat că locul meu nu este acolo. Am luat o foaie de hârtie și mi-am scris demisia. Atunci m-am dedicat 100% Anapedia.
Da, recunosc! Îmi este frică de ce va fi mâine sau în decembrie, de război, de pandemie …. dar vreau să fac acum ce îmi place, pentru că am șansa să fac lucrurile diferit și cel mai important, să conteze pentru cei care vin cu mine. Vorba filmului … Tomorrow is another day … vom vedea! Azi sunt fericită și împlinită că fac ceea ce îmi place. Sunt un om care și-a găsit misiunea în viață, iar acesta este premiul cel mai frumos pe care l-am primit de la viață.
Ai dezvoltat pagina web anapedia-travel.ro. Ce găsim acolo?
Experiențele și locurile dragi sufletului meu. În paginile blogului, mă veți găsi pe mine, bineînțeles, fără râsul colorat. O veți găsi pe fata cu părul roșu care dă skip la clasicele articole despre călătorii. și se pune pe sine și experiențele ei în lume. Veți găsi o prienenă care vă povestește în limbaj neaoș ardelenesc despre Asia sau Africa. Veți găsi locuri puțin cunoscute și oameni valoroși, experiențe și sentimente și bineînțele îndemnul: SE POATE!!
Anapedia este despre a călători altfel – despre a explora, a-ți depăși limitele, a gusta (a mânca și a bea), a simți, a mirosi, nu este despre cât costă sau care este gradul de confort, este despre ce simt și ce amintiri creez.
Rețele de social media joacă un rol important indiferent de domeniul de activitate și tot mai mulți tineri caută rețeta succesului pentru Instagram, Facebook sau alte platforme populare. Ce îi sfătuiști? Cum pot progresa în mediul online?
Un singur sfat pot să dau: multă, enorm de multă muncă și autenticitate. Da, rețetele sunt bune, dar prea mult am trăit după rețete și tipare. Fiți altfel, diferiți. Lumea vrea autenticitate. Fiți voi cu ce aveți al vostru și lumea o să observe și o să vă iubească. Nu fugiți după cifre sau creșteri mărețe. Aduceți aproape de voi omenii valoroși, cei care au aceleași valori ca și voi, aceleași principii. Căci acesta este câștigul adevărat și în social media și în viață.
Te provoc să punem puțină sare și piper peste interviu! Vreau să ne povestești o întâmplare/ peripeție pe care n-o poți uita și pe care nu îți doresti să o mai trăiești din nou!
Auch, aici m-ai pus în dificultate . . . pentru că, acum uitându-mă în spate, realizez că toate aceste experiențe m-au format! Și da, le-aș repeta pe toate tocmai pentru că am învățat cum să mă descurc și ce să fac. Mi-am descoperit limitele. Dar dacă ar fi să aleg, aș spune:
Tailanda – 2015 – ferry de la Patong către Ko Lipe – ceea ce trebuia să fie o călătorie banală a fost experiența care, la propriu, m-a făcut să văd moartea cu ochii, chiar în mijlocul mării. Un ferry, cât de cât ok la prima vedere ne aștepta în port să ne ducă pe mica insula Ko Lipe. Ne îmbarcăm relaxați și veseli – oameni în concediu, deh … și pornim agale să ieșim din port. Când ajungem în larg începe vântul și … surprizele. Tot fumul care era scos de motorul vasului intra în încăperea în care eram noi. Și ca, vorba ta, să mai punem sare și piper, vasul avea tangaj din cauza vântului și apa se scurgea pe vas pe la cablajurile electrice!!! Pasagerii s-au alertat și au atacat echipajul. Căpitanul s-a închis în cabină! Haosul și panica domnea peste tot …. Eu nu mă gândeam decât că sunt prea tânără să mor sau cum o să mor … Înecată sau mâncată de vreun pește. Nu era un tablou prea fericit, așa că m-am rugat să ajung cu bine în primul port. 2 ore a durat calvarul, dar știu că m-am răzbunat când am ajuns în port. Împreună cu alți pasageri, am chemat poliția, armata și autoritățile portuare. Am convins pasagerii să nu se urce pe vas. Rezultat final: vasul a fost confiscat de armata tailandeză și după o zi infernală am ajuns în paradis – Ko Lipe – cea mai frumoasă insulă din Tailanda.
Care sunt tendinţele de călătorie pentru sezonul de vară? Dar pentru cel de iarnă?
Tendințele nu s-au schimbat foarte mult. Au rămas în top aceleași destinații clasice. Însă oamenii s-au schimbat, după acești ani grei, plini de restricții și de frică, vor să călătorească. Pentru vară tot Grecia, Spania și Italia. Totuși, este de menționat, că în ultimii ani Iordania a ajuns în topul preferințelor românilor. Este una dintre cele mai frumoase și mai ofertante țări arabe. Pentru iarnă, turiștii își doresc foare mult ski și/sau destinații calde, exotice.
Cum este mai bine să plecăm la drum: pe cont propriu sau cu o agenție de turism?
Cum simțim. Eu sunt promotorul amândurora. Clar pe cont propriu dacă vrem să fim aventuroși și știm exact că nu vrem să depindem de nimeni și de nimic și știm cum să ne alegem destinația. Musai cu agenție, dacă vrem să nu avem nicio grijă în concediu.
Dar, în ambele cazuri, sfatul meu este să faceți un research aprofundat înainte de a pleca într-o destinație. Pentru că indiferent dacă mergeți pe cont propriu sau cu agenție unele locuri sunt frumoase doar în poze, în spate este sărăcie, mizerie, lipsă de confort sau diferențe culturale. Indicat este să fiți conștienți de ele și să decideți dacă vi se potrivesc.
Ce sfat le poți da turiștilor români pentru alegerea destinației potrivite?
În primul rând, să se gândească la ei și la personalitatea lor. La care le este zona de confort și la cât de dispuși sunt să o părăsească. Și cel mai important, cum spuneam mai sus, să facă un research temeinic despre destinație. Cel mai rău lucru pentru un turist este să aibă așteptări bazate pe cele mai frumoase poze pe care prietenul Google le întoarce la prima căutare, care să fie spulberate la primul contact cu locul respectiv. Lăsați așteptările deoparte și … lăsați-vă surprinși.
Și pentru că locuiești în Brașov, la final de interviu, te rog să ne spui ce obiectiv nu trebuie ratat dacă vizităm orașul de la poalele Tâmpei?
Cu permisiunea ta, aș recomanda o experiență, nu un obiectiv, ca să fiu 100% Anapedia. Despre obiective, muzee, biserici sau străzi … s-au scris mii de pagini, dar despre o cafea în Piața Sfatului cu ochii la Tâmpa și la Piața Sfatului, cu zeci, mii de oameni în jurul tău care vorbesc limbi diferite nu cred că s-a scris prea mult. Știu că Piața Sfatului este o destinație banală (a se citi comună sau iconică), dar văzută și trăită altfel e diferită.
Eu sunt în condediu la mine acasă. Căci lucru meu favorit este să merg în Piața Sfatului, singură, să îmi iau o cafea și să stau să admir și să comtemplu orașul, oamenii, istoria … iar la final să mă întorc la mine – Ana Negoiță omul care a creat Anapedia Călătorul.
Mulțumim pentru participarea la seria noastră de interviuri!
Îți dorești să călătorești? Anapedia te poate ajuta! O găsești pe Facebook AICI sau pe Instagram AICI.
Pagina web: www.anapedia-travel.ro
Costel Pătrăşcan, unul dintre cei mai buni caricaturişti ai momentului şi, totodată, cel mai viralizat desenator satiric din România, deţine peste 100 de premii naţionale şi peste 40 de premii internaţionale.
Licenţiat în Sociologie, Pătrăşcan a moştenit simţul umorului şi talentul de a desena de la tatăl său. A debutat în presă în primele zile de după Revoluţie cu o caricatură despre evenimentele din decembrie ’89, publicată într-un ziar local din Brăila. Au urmat apoi alte mii de caricaturi publicate, începând cu anul 1990, atât în ziare locale, cât şi centrale, precum Academia Caţavencu, Plai cu boi, Aspirina săracului, Adevărul, Evenimentul zilei, România literară.
Este fondatorul Salonului Internaţional de Caricatură de la Brăila, eveniment de care s-a ocupat timp de 15 ani.
Defineşte umorul grafic ca fiind “un limbaj internaţional, prin care poţi transmite mesaje generoase într-un mod inteligent”. “Umorul îi pune în dificultate pe mulţi, fiindcă determină interlocutorul să răspundă în acelaşi fel: inteligent”, spune graficianul.
În caricaturile pe care le realizează, Pătrăşcan abordează în general teme politice şi consideră că “politicienii, atunci când privesc o caricatură, îşi dau testul capacităţii de înţelegere”.
“De cele mai multe ori, pică acest test. Reacţia unui politician la o caricatură ne arată de ce este cu adevărat el în stare, care-i sunt limitele. Referitor la politicienii de astăzi, trebuie să admit că înnoirea clasei politice, pe care cred că toţi ne-am dorit-o, nu s-a făcut, că un politician mai tânăr nu înseamnă mai bun, că partidele nu au puterea de a se reforma, iar oferta electorală este foarte săracă”, este de părere Pătrăşcan.
Citește continuarea materialului pe Agerpres, aici.
Cadru universitar, licenţiat în biologie şi teologie, cu masterate în filosofie şi psihanaliză, Alexandru Stermin este un explorator al vremurilor moderne, ce a făcut înconjurul lumii pentru a-i vedea frumuseţile naturale, iar în ultimii ani încearcă să facă “înconjurul” omului, pentru a explora relaţia filosofică pe care acesta o are cu natura.
Pasiunea lui Sandu, aşa cum îi spun apropiaţii, pentru natură s-a născut şi a crescut pe dealurile din jurul satului natal, pe care l-a străbătut cu bucuria şi curiozitatea copilăriei.
“Eu am avut norocul să cresc la ţară, în Viştea de Sus, un sătuc de lângă Munţii Făgăraş, şi am venit pe lume într-o perioadă în care se schimba ceva fundamental. Bunicii mei făcuseră toată viaţa lor agricultură, dar părinţii mei au început să lucreze într-o fabrică dintr-un oraş de lângă şi când plecau la serviciu, erau la serviciu, când veneau de la serviciu, doar se schimbau şi plecau pe câmp. Erau tot timpul plecaţi, tot timpul aveau ceva de făcut şi eu eram de capul meu, pe dealuri, cu animalele. Cumva, am crescut în natură, în sălbăticie”, rememorează acesta anii copilăriei.
A urmat, în mod firesc, Facultatea de Biologie din Cluj-Napoca, oraş în care s-a simţit, la început, dezrădăcinat şi pierdut într-o metropolă ce nu avea nicio legătură cu localitatea în care s-a născut.
“Imaginează-ţi că eu, dintr-un sat de 200 de persoane, am venit în Cluj. Eu, când eram acasă, ştiam cine sunt, pentru că satul îmi spunea cine sunt şi ce fac şi participam la viaţa asta, a comunităţii. Mă duceam la biserică, eram integrat acolo şi credeam că acela e felul de a fi. Când am ajuns aici, în Cluj, mi-am dat seama că există o groază de feluri de a fi, că deja comunitatea nu mai spune cine eşti şi eu nu mai ştiam cine sunt”, afirmă Sandu.
S-a regăsit, în cele din urmă, în filosofie, după ce studiile teologice absolvite în paralel cu biologia l-au dezamăgit, în mod paradoxal, pentru că aveau răspuns la toate întrebările.
Citește continuarea materialului pe Agerpres, aici.
Oameni
Regizorul Vladimir Anton: Sala de repetiţii e un spaţiu pe care eu îl definesc ca fiind “acasă”
Caricaturistul Costel Pătrăşcan – deţinător a numeroase premii naţionale şi internaţionale
Alexandru Stermin – un explorator modern al sufletului şi naturii
