Connect with us

Diverse

Fonduri europene de peste 100 milioane euro pentru participarea activă a femeilor în economie, din 2024

Published

on

Foto. newhavenbiz.com

În România, gradul de ocupare al femeilor pe piața muncii este de aproape 54%, arată datele INS din 2023. Disparitatea de gen rămâne, deci, înrădăcinată, la nivel de țară. Autoritățile anunță că în curând vor fi lansate programe de coeziune socială cu fonduri europene de peste 100 milioane euro. În acest context, Asociația Solidaritate și Egalitate a creat o campanie de informare publică, prin care femeile sunt încurajate să iasă în față, să vorbească public despre realizările lor și să devină parte dintr-o expoziție uriașă intitulată #wearehalf.

„În România, peste 40% dintre femei nu sunt angajate, conform INS. Dacă ele ar participa activ în economie, dacă ar fi încurajate să lucreze, cu toții am avea o societate mai solidă, iar fenomenele de violență ar scădea drastic. Aceasta este provocarea și ne dorim să convingem cât mai mulți bărbați în funcții de decizie că nu este doar o problemă cu care ne confruntăm noi femeile, ci mai degrabă o problemă cu care afectează întreaga societate. Campania #WeareHalf a început cu o expoziție eveniment, care a circulat prin mai multe orașe, cu portrete de femei cu reușite remarcabile în ciuda inechității. Ne dorim să o extindem în toată țara, printr-o caravană, pentru ca mesajele și instrumentele, pe care le punem la dispoziție, să ajungă la cât mai multe femei”, a declarat Mihaela Raluca Tudor, fondatoare a Asociației Solidaritate și Egalitate și CEO Tudor Communications.

Asociația Solidaritate și Egalitate a lansat oficial campania „Nominalizează o Femeie Extraordinară”, din cadrul mișcării sociale #WeAreHalf, la sediul Ambasadei Suediei, cu susținerea Excelenței Sale Therese Hydén, ambasadoarea Suediei în România.

Therese Hydén, ambasadoarea Suediei în România: „Ne bucurăm să găzduim astăzi această campanie și câteva dintre portretele unor femei extraordinare care se remarcă în diverse domenii de activitate. Un lucru minunat care s-a întâmplat în acest an a fost câștigarea premiului Nobel pentru Științe Economice de către o profesoară de la Universitatea Harvard. Claudia Goldin a realizat un studiu despre inegalitățile de gen existente pe piața muncii. Acum mai trebuie doar să punem în practică obiectivele de egalitate de gen, dar pentru asta suntem azi aici. Să ne susținem reciproc pentru a le transforma în realitate.”

Fonduri europene pentru egalitatea de gen

România și-a propus un cadru strategic coerent și cuprinzător în domeniul egalității de șanse și al violenței în familie. Acesta a fost aprobat la nivel de Guvern, în decembrie 2022, și în baza sa, Comisia Europeană a decis să acorde fonduri substanțiale pentru promovarea implicării femeilor în societate.

Teodora Elena Preoteasa, secretar de stat în cadrul Ministerului pentru Investiții și Proiecte Europene: „România a decis să aloce fonduri pentru dezvoltarea femeilor prin intermediul unor programe de coeziune socială. Aceste politici conțin măsuri dedicate pentru creșterea participării femeilor pe piața muncii, prin promovarea egalității de șanse și a respectării echilibrului dintre viața profesională și viața privată. Femeile sunt susținute să se angajeze, să își crească copiii, în paralel, sunt sprijinite să se reintegreze pe piața muncii și chiar să pornească sau să își accelereze afacerile. Bugetul total alocat se ridică la peste 100 milioane euro din fonduri europene”.

Elena Gaspar Ion este președinta Asociației Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB), singura femeie din România cu o poziție de conducere din domeniu. Activitatea ei are în vedere protecția mediului, respectiv colectarea deșeurilor de tip baterii.
Din septembrie 2023, SNRB a devenit membru în board-ul EUCOBAT (Asociația Europeană a Sistemelor Naționale de Colectare a Bateriilor), iar Elena este singura femeie care face parte din acest consiliu director și prima din Europa Centrală și de Est – „Într-un domeniu care este ocupat majoritar de bărbați, o femeie trebuie să fie de două ori mai bună ca să poată să-și afirme punctul de vedere. Iubesc ceea ce fac în domeniul industriei durabile și cred că o natură protejată și echilibrată este legată de protecția drepturilor femeilor. La urma urmei, Mama Natură este și ea femeie!”.

„Chiar dacă nu am ajuns la anvergura țărilor după al căror nivel de calitate a vieții tânjim, știu că aceasta e direcția corectă. Pentru că asta fac de mai bine de 25 de ani și văd transformarea. Aspirăm la atitudinea, educația și prosperitatea țărilor exemplu, dar uităm să corelăm aceste realități cu reprezentarea femeilor în parlament și în instituțiile decizionale. Egalitatea de gen este un exercițiu civic pe care trebuie să îl practicăm cât mai des ca să ajungă să ne intre în reflex. Copiii noștri deja au antrenament, iar asta ne confirmă că e direcția corectă. Asta presupune responsabilitate, conștiință personală și vigilență. Multă vigilență”, spune și Daniela Palade Teodorescu, jurnalistă, membră fondatoare Asociația Solidaritate și Egalitate, coordonatoarea publicației online FeminismForReal.com.

La eveniment au participat reprezentanți ai instituțiilor de stat, ONG-urilor și Asociațiilor care promovează egalitatea de gen și drepturile femeilor, persoane publice și jurnaliști.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Evenimente

Festivalul Național de Interpretare „Glasul Valahiei” 2026 și-a desemnat câștigătorii

Published

on

Foto. Centrul Cultural Artist pentru Artă

Ediția 2026 a Festivalului Național de Interpretare Glasul Valahiei s-a încheiat weekendul trecut, într-o atmosferă deosebită, reunind peste 300 de tineri artiști talentați din întreaga țară, care au demonstrat excelență artistică, pasiune și dedicare pe scena Amfiteatrului George Enescu din cadrul Liceului de Arte Bălașa Doamna din Târgoviște.

Juriul festivalului, format din profesioniști de marcă ai domeniului muzical, a avut dificila misiune de a evalua prestațiile concurenților, nivelul competiției fiind unul ridicat în toate secțiunile. Din juriu au făcut parte personalități remarcabile, în frunte cu președintele juriului, Felicia Filip, alături de interpreți consacrați precum Aurelian Temișan, Analia Selis, Alexandra Ungureanu sau Grigore Gherman.

În urma deliberărilor, trofeele festivalului au fost acordate astfel: Trofeul Secțiunii Pop Românesc a revenit lui Iris Vlad (9 ani, Galați), cu media 9,90; Trofeul Secțiunii Pop Internațional a fost câștigat de DUO T&S (Grupuri, Galați), cu media 9,92; Trofeul Secțiunii Muzică Populară a fost obținut de Robert Ivan (15 ani, Brăila), cu media 9,96; iar Marele Trofeu „Glasul Valahiei” 2026 a fost adjudecat de Ana Maria Denisa Gheorghe (16 ani, București), cu punctajul maxim.

Festivalul „Glasul Valahiei” a fost organizat de Centrul Cultural „Artist pentru Artă”, în parteneriat cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Arhiepiscopia Târgoviștei.

Advertisement

Continue Reading

Evenimente

Maestrul Cristian Măcelaru va coordona Masterclass-urile Concursului Enescu 2026

Published

on

Foto © Petrica Tănase

După impactul remarcabil al ediției anterioare, care a redefinit rolul Concursului Internațional George Enescu ca platformă activă de formare artistică, maestrul Cristian Măcelaru revine în 2026 în ipostaza de mentor, coordonând din nou masterclass-urile de dirijat și interpretare instrumentală.

Masterclass-urile de dirijat desfășurate la Sala Radio vor putea fi urmărite gratuit, oferind publicului acces direct la întâlnirea dintre maestrul Măcelaru, tinerii dirijori selecționați și Orchestra Română de Tineret.
Organizate în perioada 24–28 august 2026, la București, aceste ateliere devin un spațiu de întâlnire între excelență, experiență și vocație, continuând misiunea Concursului Enescu de a sprijini dezvoltarea tinerelor talente într-un cadru profesionist, conectat la marile scene ale lumii. Ediția a XX-a marchează însă un pas decisiv înainte: pentru prima dată, programul este extins cu un masterclass de compoziție, susținut de membri ai juriului internațional de specialitate.

Masterclass-ul de dirijat va avea loc la Sala Radio și se deschide către publicul larg, care are acces gratuit în calitate de observator. Astfel, oricine este interesat poate descoperi din interior procesele de creație, repetiție și perfecționare artistică, într-un cadru profesionist conectat la marile scene ale lumii. Inițiate în 2024 de Cristian Măcelaru, masterclass-urile au fost concepute ca o extensie firească a spiritului enescian, acela al artistului complet: interpret, creator, pedagog. Revenirea maestrului Măcelaru în această formulă confirmă succesul ediției precedente și consolidează o direcție strategică: transformarea Concursului Enescu într-un veritabil ecosistem de formare artistică, accesibil nu doar profesioniștilor, ci și publicului larg.

Aceste masterclass-uri se remarcă în mod special ca veritabile ateliere de leadership. Dincolo de tehnica muzicală, ele oferă lecții aplicate despre comunicare, viziune și capacitatea de a coordona echipe complexe – abilități esențiale nu doar în muzică, ci în orice domeniu. Experiența poate deveni o sursă de inspirație valoroasă mai ales pentru cei care conduc echipe sau aspiră la roluri de leadership.

Advertisement

Cristina Uruc, manager ARTEXIM, organizator al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu.
Masterclass-urile acoperă trei direcții majore: dirijat, interpretare instrumentală și, în premieră, compoziție, și reunesc tineri muzicieni din întreaga lume, selectați în urma unui proces riguros. Participanții vor lucra direct cu maestrul Cristian Măcelaru și cu artiști de prim rang, având acces la sesiuni practice, feedback personalizat, repetiții cu orchestră și contexte reale de performanță.

În cadrul masterclass-ului de dirijat, doar șase participanți vor fi selectați pentru a lucra activ cu orchestra, iar trei dintre ei vor avea ocazia de a dirija în fața publicului, în concertul final de la Ateneul Român, programat pe 28 august 2026, alături de Orchestra Română de Tineret. Experiența este completată de sesiuni de mentorat, întâlniri informale cu maestrul și ateliere dedicate comunicării și wellbeing-ului artistic, susținute de Angelica Postu.

Masterclass-ul de interpretare instrumentală oferă tinerilor muzicieni oportunitatea de a lucra direct cu Cristian Măcelaru într-un format intensiv, concentrat pe rafinarea expresiei și a identității artistice, în timp ce noul masterclass de compoziție deschide o dimensiune esențială a creației contemporane. Trei tineri compozitori vor fi selectați pentru a-și dezvolta lucrările sub îndrumarea unor personalități marcante ale muzicii contemporane, acestea urmând să fie interpretate live, în prezența publicului, în cadrul unui pre-concert la Ateneul Român.

Înscrierile sunt deschise la nivel internațional, fără restricții de rezidență. Pentru masterclass-ul de dirijat, candidații trebuie să fie născuți după 1 august 1991, iar pentru cele de interpretare instrumentală și compoziție, după 1 august 2001. Termenul-limită pentru înscrieri este 30 iunie 2026.

Participarea este structurată în două categorii – activă și pasivă, oferind acces atât celor selectați pentru lucru direct cu mentorii, cât și celor care doresc să observe și să aprofundeze procesele artistice din interior. În plus, organizatorii oferă un număr limitat de burse, pentru a facilita accesul tinerilor artiști cu potențial, indiferent de resursele financiare.

Advertisement

Desfășurate la Ateneul Român, Sala Radio și Universitatea Națională de Muzică București, masterclass-urile devin, astfel, unul dintre cele mai valoroase programe educaționale din Europa Centrală și de Est dedicate muzicii clasice, consolidând rolul Bucureștiului ca hub cultural internațional.

Prin această inițiativă, Concursul Internațional George Enescu își reafirmă nu doar prestigiul, ci și responsabilitatea de a construi viitorul muzicii clasice, investind direct în generațiile care vor defini scena de mâine.

Despre Concursul Internațional George Enescu

Organizat pentru prima dată în 1958, în același timp cu Festivalul Internațional George Enescu, Concursul Internațional George Enescu este una dintre cele mai importante platforme internaționale de lansare pentru viitorii muzicieni de marcă ai lumii. De asemenea, Concursul Internațional George Enescu promovează compozițiile marelui muzician român în rândul noii generații de artiști din toată lumea, fiind astfel o completare firească a Festivalului Internațional George Enescu, cel mai important eveniment cultural internațional organizat de România.

Începând cu 2014, Concursul Internațional George Enescu a devenit un eveniment distinct de Festival și este organizat la fiecare doi ani (alternativ față de anii în care se organizează Festivalul Enescu).
De la prima ediție, din 1958, și până astăzi, Concursul Enescu a lansat numeroși artiști care au devenit nume de referință pe scenele internaționale și au păstrat o legătură constantă cu muzica lui George Enescu și cu România: pianiștii Elisabeth Leonskaja, Ming-Qiang Li, Josu de Solaun, mezzosoprana Agnes Baltsa, violoncelistul Zlatomir Fung, violoniștii Erzhan Kulibaev și Nemanja Radulović.

Advertisement

Soliști remarcabili, precum pianiștii Radu Lupu, Valentin Gheorghiu și Dan Grigore, violonista Silvia Marcovici, care a cântat sub bagheta celor mai cunoscuți dirijori ai lumii (Zubin Mehta, Claudio Abbado, Riccardo Muti etc.), soprana Ileana Cotrubaș, mezzosoprana Viorica Cortez, compozitorul Dan Dediu, precum și cei mai apreciați muzicieni români din mai tânăra generație – Alexandru Tomescu, Vlad Stănculeasa, Remus Azoiței, Anna Țifu, Stefan Tarara, Valentin Răduțiu, Valentin Șerban, Maria Marica – sunt doar câțiva dintre cei mai proeminenți muzicieni români la nivel internațional care au debutat ca laureați ai Concursului Internațional George Enescu.

Modelul de funcționare al Concursului Internațional George Enescu este inspirat de viața artistului al cărui nume îl poartă: susține și promovează tinerele talente din muzica clasică, urmând exemplul marelui compozitor, care, de-a lungul vieții, a sprijinit constant tinerii muzicieni. George Enescu a făcut donații substanțiale pentru a finanța burse destinate acestora, iar în 1912 a susținut un turneu în România, reușind să strângă peste o mie de lire sterline pentru a înființa și acorda un premiu național de compoziție. În același timp, Concursul Internațional George Enescu contribuie activ la promovarea creației enesciene, prin includerea constantă a sonatelor și suitelor sale în repertoriul de concurs.

Ediția aniversară a XX-a confirmă poziția Concursului Internațional George Enescu în elita competițiilor muzicale mondiale și reafirmă rolul său esențial în descoperirea și formarea viitoarelor personalități ale scenei internaționale.

Advertisement
Continue Reading

Performanță

Sabrerul Matei Radu, medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale de cadeți de la Rio

Published

on

Sportivul român Matei Radu a câștigat medalia de bronz în proba individuală de sabie, joi, la Campionatele Mondiale de scrimă pentru cadeți de la Rio de Janeiro (Brazilia).

Radu a intrat direct în turul secund, cu o victorie în fața maghiarului Patrik Radacsi, cu 15-11, în turul al treilea s-a impus cu 15-6 în fața polonezului Jan Pikur, în optimi a trecut de mexicanul Nathan Munguia cu 15-10, în sferturi a câștigat duelul cu britanicul William Buxton cu 15-9, dar a fost învins în semifinale, cu 15-4, de georgianul Ghiorghi Urușadze, astfel că a obținut medalia de bronz.

Medalia de aur a fost cucerită de americanul Aiden Tse, victorios cu 15-10 în finala cu Urușadze. O altă medalie de bronz a revenit suedezului Kenneth Kong.

Mihnea Velicu s-a clasat pe locul 19, iar Vlad Crica pe 44.

Advertisement

În proba individuală de sabie a cadetelor, Sofia Corlătescu a ocupat locul 49, Amelie Pescaru s-a clasat pe 59, iar Sabina Hogaș pe 61.

România participă cu 27 de sportivi la Campionatele Mondiale de cadeți și juniori de la Rio.

Continue Reading