Connect with us

Evenimente

15 iulie este ultima zi de înscriere la Murals of Youth, festivalul de artă murală dedicat liceenilor

Published

on

Între 30 august și 1 septembrie va avea loc, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, a doua ediție a Murals of Youth, festivalul de artă murală dedicat liceenilor. Tinerii care vor să participe la concurs trebuie să trimită schițe, portofolii și detalii de înregistrare până în data de 15 iulie 2024, pe adresa de email a Comunității 156, organizatorul evenimentului. După această dată, va avea loc selecția elevilor, efectuată de un juriu format din patru artiști, iar în luna iulie vor fi anunțați participanții la concurs. Singura condiție pentru concurenți este să fie elevi de liceu (clasele IX-XII).

“Succesul pe care l-a avut evenimentul anul trecut ne-a surprins într-un mod extrem de plăcut, astfel încât această a doua ediție a venit ca o continuare firească. De data aceasta, însă, evenimentul este unul de anvergură internațională. Vom avea și o mulțime de surprize pentru participanți și suntem convinși că tinerii care vor participa vor descoperi multe oportunități de afirmare”, a declarat prof. Sergiu Georgian Mazerschi, organizatorul festivalului.

“Am participat la Murals of Youth anul trecut din curiozitate și pot spune că a fost una dintre cele mai incredibile experiențe din viața mea. A fost o adevărată onoare să-mi văd lucrarea expusă în Piața Unirii și să fiu parte dintr-o comunitate globală de tineri artiști. Am învățat foarte multe despre arta murală, am cunoscut oameni talentați și pasionați, și am câștigat o vizibilitate extraordinară pentru munca mea. Sper ca toți tinerii pasionați de arta murală să se înscrie la concurs. Nu doar că veți avea ocazia să vă expuneți lucrările, dar veți trăi și o experiență de neuitat, iar câștigător nu este cel care ia premiul în bani, câștigător ești deja din momentul în care te-ai înscris la acest concurs”, a declarat Elian Orban,  participant al ediției din 2023.

Premii în bani pentru câștigători

Concursul “Murals of Youth” se adresează liceenilor pasionați de arta murală, care vor avea, astfel, oportunitatea de a-și demonstra creativitatea și abilitățile artistice. Pe lângă vizibilitatea extraordinară pe care o vor câștiga prin intermediul operelor lor expuse în Piața Unirii, câștigătorii vor fi recompensați cu premii în bani: 300 de euro pentru locul întâi, 200 de euro pentru locul al doilea și 100 de euro pentru locul al treilea. 

”Murals of Youth este mai mult decât un simplu concurs de artă. Este o celebrare a creativității și a talentului tinerilor din întreaga lume. Piața Unirii din Cluj-Napoca devine o pânză imensă pe care acești artiști își pot exprima viziunea și ideile, aducând mai multă culoare orașului nostru. Sunt profund impresionat de pasiunea și originalitatea pe care le-am văzut anul trecut și abia aștept să descopăr creațiile din acest an. Îi încurajez pe toți elevii de liceu care au o pasiune pentru arta murală să se înscrie și să profite de această oportunitate unică de a-și prezenta talentul într-un cadru internațional”, a declarat prof. Sergiu Georgian Mazerschi, organizatorul festivalului.

Advertisement

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Evenimente

270.000 de euro pentru susținerea tinerilor artiști, în urma Concertului Regal Caritabil de la Ateneul Român

Published

on

Fundația Regală Margareta a României a anunțat strângerea a 270.000 de euro din sponsorizări și donații, în urma celei de-a XVII-a ediții a Concertului Regal Caritabil, desfășurat duminică, 25 octombrie 2026, la Ateneul Român. Fondurile vor fi investite în susținerea unei noi generații de artiști români.

Suma va sprijini dezvoltarea artistică a tinerilor prin programul național „Tinere Talente”, destinat muzicienilor și artiștilor vizuali proveniți din familii cu venituri modeste.

Pe scena Ateneului Român au evoluat baritonul Mihai Damian, soprana Georgiana Dumitru, Orchestra Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, și Corul de Cameră „Preludiu – Voicu Enăchescu”.

Programul muzical a cuprins lucrări semnate de compozitori precum George Enescu, Giuseppe Verdi, Wolfgang Amadeus Mozart, Giacomo Puccini și Georges Bizet.

Fondurile obținute vor contribui la acordarea de burse, mentorat și oportunități de promovare pentru tinerii artiști, oferindu-le sprijin pentru continuarea studiilor și dezvoltarea unei cariere în domeniul artistic.

Advertisement

Concertul Regal Caritabil este organizat anual de Fundația Regală Margareta a României, fiind dedicat susținerii talentului artistic și promovării noilor generații de muzicieni și artiști vizuali.

Continue Reading

Evenimente

Delegația României a ajuns la Viena pentru Eurovision 2026. Alexandra Căpitănescu intră în competiție cu piesa „Choke Me”

Published

on

Delegația României la Eurovision Song Contest 2026 a ajuns la Viena, orașul-gazdă al competiției din acest an. Semifinalele și finala vor avea loc în perioada 12–16 mai, iar România va concura în cea de-a doua semifinală, programată pe 14 mai.

Reprezentanta țării noastre, Alexandra Căpitănescu, va urca pe scena Eurovision alături de Bogdan Stoican, Luca Șofron, Matei Cohal și Thomas Cîrcotă, cu piesa „Choke Me”, câștigătoare a finalei Selecției Naționale din 4 martie 2026.

Înainte de plecarea spre Austria, artista a susținut o conferință de presă la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” și s-a întâlnit cu fanii veniți să susțină delegația.

„Momentul mult aşteptat a sosit. După luni intense de pregătire pentru semifinala din 14 mai, suntem gata să reprezentăm cu mândrie România la Eurovision Song Contest 2026”, a declarat Alexandra Căpitănescu.

Advertisement

Artista a transmis că piesa „Choke Me” este „mai mult decât o piesă”, descriind-o drept un moment de eliberare și energie comună. Ea i-a îndemnat pe români să susțină echipa în semifinala din 14 mai, prin SMS sau vot online, folosind codul „03”.

Delegația României este coordonată de Smaranda Vornicu, șefa delegației pentru Eurovision Song Contest 2026, alături de Iuliana Marciuc, responsabil de proiect. Echipa include componenta artistică, tehnică, de producție și de promovare.

Smaranda Vornicu a declarat că România intră în etapa decisivă a proiectului cu un concept artistic complex, care pune în valoare mesajul piesei și vocea Alexandrei. La rândul său, Iuliana Marciuc a amintit parcursul Selecției Naționale și a transmis că echipa pleacă la Viena cu obiectivul de a cuceri publicul și juriile internaționale.

Alexandra Căpitănescu este câștigătoarea Selecției Naționale Eurovision 2026 și a devenit cunoscută publicului larg după ce a câștigat „Vocea României”, în 2023. Artista este absolventă a Facultății de Fizică și urmează un master în fizică medicală.

Eurovision Song Contest 2026 se desfășoară sub sloganul „United by Music”. La ediția din acest an participă 35 de țări, iar România revine în competiție alături de Bulgaria și Republica Moldova.

Advertisement

Semifinalele și finala vor fi transmise în direct de Televiziunea Română, pe TVR 1, în zilele de 12, 14 și 16 mai, de la ora 22:00.

Continue Reading

Evenimente

Festivalul Național de Interpretare „Glasul Valahiei” 2026 și-a desemnat câștigătorii

Published

on

Foto. Centrul Cultural Artist pentru Artă

Ediția 2026 a Festivalului Național de Interpretare „Glasul Valahiei” s-a încheiat weekendul trecut, într-o atmosferă deosebită, reunind peste 300 de tineri artiști talentați din întreaga țară, care au demonstrat excelență artistică, pasiune și dedicare pe scena Amfiteatrului „George Enescu” din cadrul Liceului de Arte Bălașa Doamna din Târgoviște.

Juriul festivalului, format din profesioniști de marcă ai domeniului muzical, a avut dificila misiune de a evalua prestațiile concurenților, nivelul competiției fiind unul ridicat în toate secțiunile. Din juriu au făcut parte personalități remarcabile, în frunte cu președintele juriului, Felicia Filip, alături de interpreți consacrați precum Aurelian Temișan, Analia Selis, Alexandra Ungureanu sau Grigore Gherman.

În urma deliberărilor, trofeele festivalului au fost acordate astfel: Trofeul Secțiunii Pop Românesc a revenit lui Iris Vlad (9 ani, Galați), cu media 9,90; Trofeul Secțiunii Pop Internațional a fost câștigat de DUO T&S (Grupuri, Galați), cu media 9,92; Trofeul Secțiunii Muzică Populară a fost obținut de Robert Ivan (15 ani, Brăila), cu media 9,96; iar Marele Trofeu „Glasul Valahiei” 2026 a fost adjudecat de Ana Maria Denisa Gheorghe (16 ani, București), cu punctajul maxim.

Festivalul „Glasul Valahiei” a fost organizat de Centrul Cultural „Artist pentru Artă”, în parteneriat cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Arhiepiscopia Târgoviștei.

Advertisement

Continue Reading