Connect with us

Evenimente

Trupa Daoud din Franța, marea câștigătoare a Jazz in the Park Competition 2024

Published

on

Trupa Daoud din Franța este marea câștigătoare a celei de-a șaptea ediții a Jazz in the Park Competition, organizată în 5-7 iulie, în Parcul Central din Cluj-Napoca. Considerată ”copilul problemă al jazzului francez”, aceasta a adus o nouă energie și forță pe scena jazzului. Inspirați din hip-hop, house italian și jazz modern, membrii trupei au reușit să creeze o muzică plină de groove, iar la Cluj au făcut senzație. Trupa a primit un premiu de 5.000 euro și un contract la festivalul Jazz in the Park din acest an, așa că vor putea fi ascultați din nou, în 30 august-1 septembrie 2024, în Parcul Etnografic din Cluj-Napoca.

Locul doi a fost ocupat de Lyder Røed Quintet  din Norvegia, care au câștigat 3.000 euro, iar locul trei de cu un premiu de 1.000 euro, de MAGRO  din Germania. Premiul pentru cea mai bună formație din românească a mers către Nonconformist Anthology,  iar cel pentru cea mai valoroasă compoziție către: Jazz Family Trio “ShekBand” (Ucraina).

Anul acesta, și fanii au votat, iar premiul publicului a mers către: Zouratie Kone Trio din Belgia, o trupă centrată pe personalitatea lui Zouratié Koné, liderul grupului, maestru percuționist, cântăreț-compozitor și fabricant de instrumente muzicale. Zouratié și ansamblul său au oferit o fuziune unică dintre groove-ul african și armonia jazzului și un vibe unic în Parcul Central din Cluj-Napoca.

Mențiuni speciale acordate anul acesta:

  • Brice Ndjana, basistul Zuratie Kone Trio;
  • Pianista Shekband, Anna Shekera;
  • Raffael Auer Tobar – Abel Marton band;
  • Alexandru Ciocan, clarinet – Nonconformist Anthology;
  • Mențiune specială a juriului: David Luca Quartet.

Câștigătorii fost anunțați duminică, la ora 21.00, pe scena principală a concursului. Finaliștii au fost notați după calitatea interpretării, coeziunea trupei, interacțiunea cu publicul, respectarea timpilor alocați și originalitatea muzicii. Juriul a fost format: vocalista și compozitoarea Elena Mîndru, jurnalistul de radio Bogdan Roșca-Zăsmencu, liderul și pianistul formației JazzyBIT, Teodor Pop și stage managerul Jazz in the Park, Horea Marc.

În total, 11 formații de jazz au ajuns în finala concursului internațional de jazz organizat la Cluj, dintr-un număr record de formații înscrise: 246 de trupe din 39 de țări. Trupele au avut șansa nu doar de a performa în fața unui juriu, ci și de interacționa cu un public numeros și de a experienta atmosfera de festival.

Advertisement

Elena Mîndru, membru juriu Jazz in the Park Competition: ”O competiție matură și intensă anul acesta. Un line-up foarte variat, lucru ce a făcut dificilă jurizarea, dar s-a cristalizat în final o idee unanimă despre câștigători. Eu aș da și un premiu publicului clujean care e superb! Au ASCULTAT! Și cu siguranță au descoperit voci noi, precum și noi cei din juriu. A fost atât de plăcut să văd atâția oameni cu copii dansând și ascultând muzică live în parc. Atmosfera asta faină și creativă a transformat Parcul Mare într-un Wonderland, parcă nici nu eram în centrul Clujului. Sunt tare mândră de Jazz in the Park Competition 2024.”

Peste 67.000 de participanți la Jazz in the Park Competition 2024

Pe lângă concertele susținute de finaliști, Jazz in the Park Competition a adus pe scena mare a festivalului invitați speciali care au făcut serile de jazz cu totul speciale: Elena Mîndru, o voce unică în lumea jazzului românesc, Roberto Fonseca, celebrul pianist și compozitor cubanez care a transformat parcul în Buena Vista Social Club și trupa Klawo, câștigătorii Jazz in the Park Competition 2023 care au revenit cu drag la Cluj, după un an de la unul dintre cele mai importante momente ale carierei lor. Pe lângă aceștia, pe scena invitaților speciali au mai cântat: Corto.Alto, 7th SENSE și Răzvan Florescu Quartet.

Alin Vaida, fondator Jazz in the Park Competition: ”Acum 7 ani când am pornit acest concurs, el era o scenă mică din festivalul nostru. Nu mi-aș fi imaginat că într-un timp atât de scurt, nivelul artiștilor și al evenimentului va crește atât de mult. Competiția noastră este un festival în adevăratul sens al cuvântului, cu zeci de mii de participanți și aduce aminte de ce făceam în parcul central prin 2019. Mulțumesc publicului că ne susține și alege să facă parte din comunitatea noastră, mulțumesc sponsorilor care ne susțin, echipei din spatele întregului proiect și promit că nu va mai trece mult timp până acest eveniment va fi unul de referință în Europa.”

Pe lângă concerte, în Parcul Central din Cluj-Napoca au fost amenajate mai multe zone interactive și de relaxare, între care: lecții de muzică și jam sessions, ateliere de pizza, lecții de dans african, circle dance, ateliere de ritm și tobe africane, tiroliană, panou de cățărare, târg de viniluri, play area și multe jocuri pentru copii, LEGO Corner, spațiul creatorilor IARMAROC.COM și ateliere pentru copii. Nu a lipsit ”line-up-ul gastronomic” delicios și unul al vinurilor, precum și mai multe zone special amenajate pentru servirea lor.

Intrarea la eveniment a fost gratuită, însă participanții au putut să susțină Fondul Jazz in the Park cu clasicul bilet neobligatoriu în valoare de 30 de lei. Fondurile strânse vor merge către susținerea unui proiect cu totul special: deschiderea primul club de jazz din oraș.

Advertisement

Jazz in the Park Competition a revenit în 2023 după câțiva ani de pauză, ca un eveniment matur care își propune să descopere trupe talentate de jazz din toată lumea și să le facă cunoscute. Cea de-a șaptea Jazz in the Park Competition a avut loc în perioada 5-7 iulie, în Parcul Central din Cluj-Napoca.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Evenimente

270.000 de euro pentru susținerea tinerilor artiști, în urma Concertului Regal Caritabil de la Ateneul Român

Published

on

Fundația Regală Margareta a României a anunțat strângerea a 270.000 de euro din sponsorizări și donații, în urma celei de-a XVII-a ediții a Concertului Regal Caritabil, desfășurat duminică, 25 octombrie 2026, la Ateneul Român. Fondurile vor fi investite în susținerea unei noi generații de artiști români.

Suma va sprijini dezvoltarea artistică a tinerilor prin programul național „Tinere Talente”, destinat muzicienilor și artiștilor vizuali proveniți din familii cu venituri modeste.

Pe scena Ateneului Român au evoluat baritonul Mihai Damian, soprana Georgiana Dumitru, Orchestra Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, și Corul de Cameră „Preludiu – Voicu Enăchescu”.

Programul muzical a cuprins lucrări semnate de compozitori precum George Enescu, Giuseppe Verdi, Wolfgang Amadeus Mozart, Giacomo Puccini și Georges Bizet.

Fondurile obținute vor contribui la acordarea de burse, mentorat și oportunități de promovare pentru tinerii artiști, oferindu-le sprijin pentru continuarea studiilor și dezvoltarea unei cariere în domeniul artistic.

Advertisement

Concertul Regal Caritabil este organizat anual de Fundația Regală Margareta a României, fiind dedicat susținerii talentului artistic și promovării noilor generații de muzicieni și artiști vizuali.

Continue Reading

Evenimente

Delegația României a ajuns la Viena pentru Eurovision 2026. Alexandra Căpitănescu intră în competiție cu piesa „Choke Me”

Published

on

Delegația României la Eurovision Song Contest 2026 a ajuns la Viena, orașul-gazdă al competiției din acest an. Semifinalele și finala vor avea loc în perioada 12–16 mai, iar România va concura în cea de-a doua semifinală, programată pe 14 mai.

Reprezentanta țării noastre, Alexandra Căpitănescu, va urca pe scena Eurovision alături de Bogdan Stoican, Luca Șofron, Matei Cohal și Thomas Cîrcotă, cu piesa „Choke Me”, câștigătoare a finalei Selecției Naționale din 4 martie 2026.

Înainte de plecarea spre Austria, artista a susținut o conferință de presă la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” și s-a întâlnit cu fanii veniți să susțină delegația.

„Momentul mult aşteptat a sosit. După luni intense de pregătire pentru semifinala din 14 mai, suntem gata să reprezentăm cu mândrie România la Eurovision Song Contest 2026”, a declarat Alexandra Căpitănescu.

Advertisement

Artista a transmis că piesa „Choke Me” este „mai mult decât o piesă”, descriind-o drept un moment de eliberare și energie comună. Ea i-a îndemnat pe români să susțină echipa în semifinala din 14 mai, prin SMS sau vot online, folosind codul „03”.

Delegația României este coordonată de Smaranda Vornicu, șefa delegației pentru Eurovision Song Contest 2026, alături de Iuliana Marciuc, responsabil de proiect. Echipa include componenta artistică, tehnică, de producție și de promovare.

Smaranda Vornicu a declarat că România intră în etapa decisivă a proiectului cu un concept artistic complex, care pune în valoare mesajul piesei și vocea Alexandrei. La rândul său, Iuliana Marciuc a amintit parcursul Selecției Naționale și a transmis că echipa pleacă la Viena cu obiectivul de a cuceri publicul și juriile internaționale.

Alexandra Căpitănescu este câștigătoarea Selecției Naționale Eurovision 2026 și a devenit cunoscută publicului larg după ce a câștigat „Vocea României”, în 2023. Artista este absolventă a Facultății de Fizică și urmează un master în fizică medicală.

Eurovision Song Contest 2026 se desfășoară sub sloganul „United by Music”. La ediția din acest an participă 35 de țări, iar România revine în competiție alături de Bulgaria și Republica Moldova.

Advertisement

Semifinalele și finala vor fi transmise în direct de Televiziunea Română, pe TVR 1, în zilele de 12, 14 și 16 mai, de la ora 22:00.

Continue Reading

Evenimente

Festivalul Național de Interpretare „Glasul Valahiei” 2026 și-a desemnat câștigătorii

Published

on

Foto. Centrul Cultural Artist pentru Artă

Ediția 2026 a Festivalului Național de Interpretare „Glasul Valahiei” s-a încheiat weekendul trecut, într-o atmosferă deosebită, reunind peste 300 de tineri artiști talentați din întreaga țară, care au demonstrat excelență artistică, pasiune și dedicare pe scena Amfiteatrului „George Enescu” din cadrul Liceului de Arte Bălașa Doamna din Târgoviște.

Juriul festivalului, format din profesioniști de marcă ai domeniului muzical, a avut dificila misiune de a evalua prestațiile concurenților, nivelul competiției fiind unul ridicat în toate secțiunile. Din juriu au făcut parte personalități remarcabile, în frunte cu președintele juriului, Felicia Filip, alături de interpreți consacrați precum Aurelian Temișan, Analia Selis, Alexandra Ungureanu sau Grigore Gherman.

În urma deliberărilor, trofeele festivalului au fost acordate astfel: Trofeul Secțiunii Pop Românesc a revenit lui Iris Vlad (9 ani, Galați), cu media 9,90; Trofeul Secțiunii Pop Internațional a fost câștigat de DUO T&S (Grupuri, Galați), cu media 9,92; Trofeul Secțiunii Muzică Populară a fost obținut de Robert Ivan (15 ani, Brăila), cu media 9,96; iar Marele Trofeu „Glasul Valahiei” 2026 a fost adjudecat de Ana Maria Denisa Gheorghe (16 ani, București), cu punctajul maxim.

Festivalul „Glasul Valahiei” a fost organizat de Centrul Cultural „Artist pentru Artă”, în parteneriat cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Arhiepiscopia Târgoviștei.

Advertisement

Continue Reading