Rețeaua Jane, o poveste curajoasă despre drepturile femeilor, inspirată din realitățile Americii de la finalul anilor ’60, deschide cea de-a 21-a ediție TIFF, cu o proiecție de Gală organizată vineri, pe 17 iunie, de la ora 20:45, în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Până pe 26 iunie, câteva dintre cele mai așteptate filme ale anului – comedii savuroase, titluri multi-premiate și povești inspirate din fapte reale, vor rula în aer liber, seară de seară, pe ecranul gigantic din Piața Unirii Open Air. Ultima seară este rezervată filmului Competiția Oficială/ Official Competition, regizat de Mariano Cohn și Gastón Duprat, cu Penélope Cruz și Antonio Banderas în rolurile principale.
Biletele pentru Deschiderea Oficială TIFF 2022 și pentru primele filme din Piața Unirii Open Air au fost puse în vânzare pe tiff.eventbook.ro
Nominalizată în 2016 la Oscar pentru scenariul filmului Carol(r. Todd Haynes), Phyllis Nagy a debutat în regie la ediția din acest an a Festivalului de la Sundance cu Rețeaua Jane/ Call Jane. Filmul, cu Elizabeth Banks în rolul principal, spune povestea unei femei care duce o viață liniștită alături de soțul și fiica ei într-o suburbie americană. Totul până când o sarcină nedorită riscă să îi pună în pericol sănătatea. Este anul 1968, iar în Chicago avorturile sunt încă ilegale. Încercarea ei de a găsi o cale de ieşire din această situaţie imposibilă o va face să descopere The Janes, o organizaţie clandestină formată exclusiv din femei, care îi va schimba viața pentru totdeauna. Filmul se va vedea la TIFF în premieră în România și va fi ulterior distribuit de Transilvania Film.
Distins recent cu șapte premii César, printre care și Cel mai bun film, Iluzii pierdute/ Illusions perdues, noua producție semnată de regizorul francez Xavier Giannoli, adaptează flamboaiant capodopera lui Balzac, găsind în ea neașteptate rapeluri la contemporaneitate. Ascensiunea și decăderea tânărului poet Lucien de Rubempré, interpretat magnetic de Benjamin Voisin (protagonistul din Vara lui ’85 al lui Francois Ozon), e redată în ritm de carusel, cu extraordinară atenție la detaliile de epocă și o distribuție fenomenală, în care figurează și regizorul Xavier Dolan.
Advertisement
Iluzii pierdute/ Illusions perdues
În premieră națională se va vedea în Piața Unirii Open Air Metronom, debutul regizorului Alexandru Belc, inclus în Selecția Oficială de la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard. Filmul evocă România anilor ’70 și mecanismele de represiune ale Securității printr-o poveste de iubire între doi adolescenți, marcată de trădare, libertate și iertare. Vlad Ivanov și Mihai Călin completează o distribuție de tineri actori, în care excelează, în rolul principal, Mara Bugarin, sora actriței Ioana Bugarin.
Legendarul actor Gérard Depardieu revine pe marele ecran în Maigret, cel mai nou film al multi-premiatului regizor Patrice Leconte. Spectatorii vor avea ocazia să-l urmărească într-un rol care-i vine mănușă, cel al comisarului Maigret, personaj iconic creat de romancierul Georges Simenon, care anchetează cazul misterios al unei crime care a îngrozit Parisul. Tot din Franța ajunge la TIFF Stejarul/ La chene (r. Laurent Charbonnier, Michel Seydoux), o bijuterie cinematografică inclusă în programul ediției special pentru iubitorii documentarelor despre natură. Filmul prezentat în premieră la Berlinală urmărește, de-a lungul celor patru anotimpuri, traiul în comun al tuturor animalelor, păsărilor și insectelor care și-au găsit adăpost în jurul unui stejar.
Căpitanul Volkonogov a scăpat/ Captain Volkonogov Escaped (r. Nataşa Merkulova, Alexei Ciupov) a făcut furori în Competiția Oficială a Festivalului de la Veneția, cu povestea unui agent din URSS-ul anilor ‘30, care decide să evadeze din sistemul represiv din care face parte, ajungând în scurt timp să fie vânat chiar de colegii săi. Tot pentru amatorii de suspans, TIFF aduce în Piața Unirii Open Air și Fuga din Mogadishu/ Escape From Mogadishu (r. Ryoo Seung-wan), un thriller politic bazat pe întâmplări reale din vremea războiului civil din Somalia care a forțat personalul Ambasadelor Coreei de Nord și de Sud să facă o alianță temporară pentru a scăpa de violențele protestatarilor.
Căpitanul Volkonogov a scăpat/ Captain Volkonogov Escaped (r. Nataşa Merkulova, Alexei Ciupov)
Fanii filmelor de groază vor savura Cut!/ Coupez! aka Final Cut, prezentat anul acesta în deschiderea oficială a Festivalului de la Cannes. Acțiunea comediei franceze în regia lui Michel Hazanavicius (premiat cu Oscar pentru The Artist) se petrece pe platourile de filmare ale unui horror low-budget, unde turnajul este întrerupt de o invazie zombie adevărată. În faţa camerei, totul decurge natural, dar în spatele ei, echipa încearcă cu disperare să-și salveze munca și viața.
După ce i-a cucerit pe fanii festivalului la una dintre primele ediții TIFF cu irezistibila comedie Aislados, regizorul spaniol David Marqués și actorul Eric Frances revin la Cluj cu savurosul Clubul șomerilor/ The Unemployment Club, despre un grup de prieteni care nu ratează nicio dimineață la bar, acolo unde-și petrec timpul criticând cu poftă orice și pe oricine, în timp ce savurează câteva halbe de bere. Cei patru au un lucru în comun: sunt toţi şomeri. Toţi, cu excepţia unuia…
În ultima zi de festival, cinefilii sunt invitați să urmărească în aer liber, în inima orașului, Competiția oficială/ Official Competition, aplaudat la festivalurile de la Veneția și San Sebastián. Cea mai recentă producție a duo-ului regizoral argentinian Mariano Cohn și Gastón Duprat le va oferi spectatorilor șansa de a-i revedea pe marele ecran pe Antonio Banderas, Penélope Cruz și Oscar Martínez, într-o comedie sofisticată și obraznică despre cinema, orgolii artistice și jocuri de putere.
Fundația Regală Margareta a României a anunțat strângerea a 270.000 de euro din sponsorizări și donații, în urma celei de-a XVII-a ediții a Concertului Regal Caritabil, desfășurat duminică, 25 octombrie 2026, la Ateneul Român. Fondurile vor fi investite în susținerea unei noi generații de artiști români.
Suma va sprijini dezvoltarea artistică a tinerilor prin programul național „Tinere Talente”, destinat muzicienilor și artiștilor vizuali proveniți din familii cu venituri modeste.
Pe scena Ateneului Român au evoluat baritonul Mihai Damian, soprana Georgiana Dumitru, Orchestra Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, și Corul de Cameră „Preludiu – Voicu Enăchescu”.
Programul muzical a cuprins lucrări semnate de compozitori precum George Enescu, Giuseppe Verdi, Wolfgang Amadeus Mozart, Giacomo Puccini și Georges Bizet.
Fondurile obținute vor contribui la acordarea de burse, mentorat și oportunități de promovare pentru tinerii artiști, oferindu-le sprijin pentru continuarea studiilor și dezvoltarea unei cariere în domeniul artistic.
Advertisement
Concertul Regal Caritabil este organizat anual de Fundația Regală Margareta a României, fiind dedicat susținerii talentului artistic și promovării noilor generații de muzicieni și artiști vizuali.
Delegația României la Eurovision Song Contest 2026 a ajuns la Viena, orașul-gazdă al competiției din acest an. Semifinalele și finala vor avea loc în perioada 12–16 mai, iar România va concura în cea de-a doua semifinală, programată pe 14 mai.
Reprezentanta țării noastre, Alexandra Căpitănescu, va urca pe scena Eurovision alături de Bogdan Stoican, Luca Șofron, Matei Cohal și Thomas Cîrcotă, cu piesa „Choke Me”, câștigătoare a finalei Selecției Naționale din 4 martie 2026.
Înainte de plecarea spre Austria, artista a susținut o conferință de presă la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” și s-a întâlnit cu fanii veniți să susțină delegația.
„Momentul mult aşteptat a sosit. După luni intense de pregătire pentru semifinala din 14 mai, suntem gata să reprezentăm cu mândrie România la Eurovision Song Contest 2026”, a declarat Alexandra Căpitănescu.
Advertisement
Artista a transmis că piesa „Choke Me” este „mai mult decât o piesă”, descriind-o drept un moment de eliberare și energie comună. Ea i-a îndemnat pe români să susțină echipa în semifinala din 14 mai, prin SMS sau vot online, folosind codul „03”.
Delegația României este coordonată de Smaranda Vornicu, șefa delegației pentru Eurovision Song Contest 2026, alături de Iuliana Marciuc, responsabil de proiect. Echipa include componenta artistică, tehnică, de producție și de promovare.
Smaranda Vornicu a declarat că România intră în etapa decisivă a proiectului cu un concept artistic complex, care pune în valoare mesajul piesei și vocea Alexandrei. La rândul său, Iuliana Marciuc a amintit parcursul Selecției Naționale și a transmis că echipa pleacă la Viena cu obiectivul de a cuceri publicul și juriile internaționale.
Alexandra Căpitănescu este câștigătoarea Selecției Naționale Eurovision 2026 și a devenit cunoscută publicului larg după ce a câștigat „Vocea României”, în 2023. Artista este absolventă a Facultății de Fizică și urmează un master în fizică medicală.
Eurovision Song Contest 2026 se desfășoară sub sloganul „United by Music”. La ediția din acest an participă 35 de țări, iar România revine în competiție alături de Bulgaria și Republica Moldova.
Advertisement
Semifinalele și finala vor fi transmise în direct de Televiziunea Română, pe TVR 1, în zilele de 12, 14 și 16 mai, de la ora 22:00.
Ediția 2026 a Festivalului Național de Interpretare „Glasul Valahiei” s-a încheiat weekendul trecut, într-o atmosferă deosebită, reunind peste 300 de tineri artiști talentați din întreaga țară, care au demonstrat excelență artistică, pasiune și dedicare pe scena Amfiteatrului „George Enescu” din cadrul Liceului de Arte Bălașa Doamna din Târgoviște.
Juriul festivalului, format din profesioniști de marcă ai domeniului muzical, a avut dificila misiune de a evalua prestațiile concurenților, nivelul competiției fiind unul ridicat în toate secțiunile. Din juriu au făcut parte personalități remarcabile, în frunte cu președintele juriului, Felicia Filip, alături de interpreți consacrați precum Aurelian Temișan, Analia Selis, Alexandra Ungureanu sau Grigore Gherman.
În urma deliberărilor, trofeele festivalului au fost acordate astfel: Trofeul Secțiunii Pop Românesc a revenit lui Iris Vlad (9 ani, Galați), cu media 9,90; Trofeul Secțiunii Pop Internațional a fost câștigat de DUO T&S (Grupuri, Galați), cu media 9,92; Trofeul Secțiunii Muzică Populară a fost obținut de Robert Ivan (15 ani, Brăila), cu media 9,96; iar Marele Trofeu „Glasul Valahiei” 2026 a fost adjudecat de Ana Maria Denisa Gheorghe (16 ani, București), cu punctajul maxim.
Festivalul „Glasul Valahiei” a fost organizat de Centrul Cultural „Artist pentru Artă”, în parteneriat cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Arhiepiscopia Târgoviștei.
Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii presupune ca esti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Cookie settingsAccept!
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.