Connect with us

Evenimente

Elitele românești din toate domeniile vor urca pe scena Galei Premiilor VALORI CONTEMPORANE de la București

Published

on

Gala Premiilor VALORI CONTEMPORANE, ediție specială sub egida Premiilor Radar de Media și sub patronajul Ministerului Culturii, ceremonie care este dedicată personalităților și proiectelor marcante de la începutul secolului XXI, va avea loc pe 11 iulie 2024 la Sala Luceafărul din centrul Capitalei. Pentru prima dată în istoria țării, se vor celebra meritocrația, valorile autentice, creativitatea, abnegația, spiritul elitist românesc, măiestria și talentul unora dintre cele mai importante personalități, care au scris istorie în domeniul lor de activitate și care, incontestabil, au devenit deja parte a memoriei naționale.         

Despre evenimentele de premiere organizate de Myosotis Media Group sub egida Radar de Media, acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, a notat că „au intrat deja într-o tradiție a culturii românești”și că„preluarea proiectului de Myosotis Media Group, condus de domnul Claudiu Dumitrache, a oferit ceremoniei o sevă nouă”. Renumitul istoric a apreciat că Premiile VALORI CONTEMPORANE se referă la „recunoașterea individualității culturale și a valorii personalităților din mediul intelectual, cultural și artistic românesc”, reprezentând „o adevărată ceremonie care aduce bucurii în sufletele multor români”. „De aceea – a mai transmis academicianul – sunt încântat și îi mulțumesc domnului Claudiu Dumitrache pentru dialog, pentru amabila invitație și pentru alegerile extraordinare pe care grupul le-a făcut. Și îl felicit, cum îi felicit pe toți premiații de acum și pe cei din trecut! Să ne urăm la cât mai multe ceremonii de acest fel, prin muzică, poezie și artă – în general”.

Conform președintelui comisiei premiilor – artistului Claudiu Dumitrache, în urma voturilor exprimate în trei ședințe de Comisia de Atestare a Calității, Performanței și Excelenței a Premiilor Myosotis, comisie prezidată onorific de soprana Felicia Filip, s-au stabilit următoarele personalități laureate, care au adus, în ultimii 20 de ani, contribuții majore culturii, teatrului, filmului, muzicii, științei, educației, sportului, spiritualității, carității și renumelui României în lume, în general:

  • Preafericitul Părinte Daniel, Arhiepiscopul Bucureștilor, Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, Locțiitorul Tronului Cezareei Capadociei și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române – prin Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, secretarul Sfântului Sinod
  • Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române
  • Acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române
  • Acad. Leon Dănăilă
  • Dumitru Prunariu
  • Nadia Comăneci
  • Emil Boroghină
  • Mihai Cimpoi
  • Gheorghe Zamfir
  • Excelența Sa, Iuliana Gorea-Costin, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar
  • Mihnea Cosmin Costoiu, Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București
  • George Becali
  • Dan Negru
  • Florin Piersic
  • Carmen Tănase
  • Magda Catone
  • Pr. Constantin Necula
  • Pr. Nicolae Dima
  • Doina Dabija
  • Claudia Motea
  • George Grigoriu
  • Daniela Șontică
  • Adrian Artene
  • Irena Boclincă
  • Iulia Ghercă
  • Radu Gabriel Dobrescu
  • Răzvan Predica
  • Dima Trofim
  • Cătălin Botezatu
  • Ovidiu Lipan Țăndărică
  • Maria Ivanov
  • Dida Drăgan
  • Cristofor Aldea-Teodorovici
  • Nicolae Mocanu, director TVR Moldova
  • Elvira Gheorghiță
  • Răzvan Vișan
  • Laurențiu Paicu
  • Valentina Vesler
  • Ada Vertan
  • Eva Pavel
  • Răzvan Cosmin Pană
  • Marius Gălan
  • Nicolae Furdui Iancu
  • Eugen Doga
  • Andra Măruță
  • Mioara Velicu
  • Andreea Popa
  • Vlad Ciurea
  • Velentin Grigore
  • Gelu Colceag
  • Lia Bugnar
  • Marius Manole

Producătoarea Raluca Mihaela Găină a precizat că, în cadrul ceremoniei vor fi premiate și alte proiecte importante marca Radio România 3Net – Florian Pittiș, Asociaţia Dăruieşte Viaţă, TVR, Trinitas TV, BASILICA, AGERPRES, Columna TV, Școala Atlas și Metropola TV, dar și afaceri precum Emax Real Estate Dubai, Crama Ceptura, Cannoleria, ProfiHairShop etc.  Producătoarea a mai transmis faptul că, anumitor laureați, care nu vor putea urca pe scenă pe 11 iulie, le vor fi conferite distincțiile în cadrul unei ceremonii din luna noiembrie. Însă a doua ediție oficială a Premiilor VALORI CONTEMPORANE, pentru personalitățile marcante ale secolului XXI, va avea loc peste mult timp.

Foto. Acad. Ioan-Aurel Pop

În cadrul evenimentului se va lansa și publicația The Bucharest Times (parte a trustului Myosotis Media Group), după modelul cunoscutului cotidian american The New York Times, fondat în 1851 la New York. Acad. Ioan-Aurel Pop a transmis că „publicația are toate șansele să cucerească un segment important al populației, întrucât lumea s-a săturat de artificial, de contrafaceri, de idoli și are nevoie de modele de viață, precum cele de odinioară, care au făcut România și societatea universală, încărcate de bine, de adevăr și de iubire”. Președintele Academiei Române a mai afirmat că „publicația este elaborată de grupul media Myosotis, al lui Claudiu Dumitrache, ceea ce reprezintă o marcă a seriozității și vine cu asigurarea că promisiunile pot și trebuie să fie ținute”.

Totodată, Crama Ceptura va lansa brand-ul de vin MOTIV, cu îndemnul de a găsi astfel un motiv de bucurie în fiecare zi. Vor avea loc momente artistice supriză, dar și recitaluri susținute de către Iana Novac, Andrei Chelba și Alexandru Staicu – unii dintre cei mai apreciați muzicieni din ultimii ani, tineri, cu performanțe recunoscute în cele mai importante festivaluri și concursuri de muzică din România și nu numai.

Gala Premiilor VALORI CONTEMPORANE va fi prezentată de către Claudiu Dumitrache (amfitrionul evenimentului), Maria Coman (jurnalistă și cântăreață de muzică ușoară și bizantină), Rareș Prisacariu (câștigător al concursului Românii au Talent, sezonul 13) și Raluca Grigoriță (realizator radio și DJ), cu transmisii live online pe Radio România 3Net – Florian Pittiș, Columna TV și Ripostapenet.ro. Telespectatorii vor putea, de asemenea, să urmărească întregul eveniment la finalul lunii iulie, pe postul TV Cinemaraton, într-o producție semnată Ada Vertan.   

Advertisement

Din Comisia de Atestare a Calității, Performanței și Excelenței a Premiilor Myosotis fac parte: Felicia Filip (preşedinte de onoare), Claudiu Dumitrache (preşedinte), Raluca Mihaela Găină, George Coandă, Sorin Stanciu, Doina Dabija, Teodora Marin, Alesea Brînzilă, Andrei Drăgulinescu şi Dorin Huntai (secretar).

Conform Myosotis Media Group, sponsorii și partenerii proiectului sunt:

Ministerul Culturii, Sala Luceafărul, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, CineMaraton & Ada Vertan, Crama Ceptura, MARIUS GĂLAN, Continental Hotels, Agenția Națională de Presă AGERPRES, OceanFish, Aqua Carpatica, Carlsberg, Granini, Clinicile Affidea România, Oriflame, Emax Real Estate Dubai, ProfiHairShop, Cannoleria, GMR Media, JN Boutique Hotel, Asociația Română pentru Protecție Privată, Actualitatea Muzicală, trustul Gândul, Radar de Media, AZnews.ro, ziarul Ultima Oră, Daily Magazine, Balkon Resto Garden, Euro Education Federation, Rotary, Radio România 3Net – Florian Pittiș, OnRecord, Podcast cu Alejandra by Alexandra Putanu, Hashtag Production, Columna TV, Ripostapenet.ro, revista TIMPUL, Regal Literar, Bălășoiu-Roșu-Pană – Cabinet de Avocatură, Radu Groza Media Agency, Astra Dell Arte, Fundația Action Art, NoaDent, Agenția de cArte, Laurențiu Paicu Interior Design, Colegiul Ecologic „Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu” Pitești, CelebriTime Magazine, Lofty by Flori Cucu, Andra Tică Make Up Artist, Perfect Security, The Bucharest Times, Eventim.ro, Centrul Cultural „Artist pentru Artă”, Florev.art, Florin Oreviceanu, Alex Cosma etc.

Bilete în rețeaua Eventim, din 6 iulie (banii vor fi redirecționați în scop caritabil).

Advertisement
Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Evenimente

Delegația României a ajuns la Viena pentru Eurovision 2026. Alexandra Căpitănescu intră în competiție cu piesa „Choke Me”

Published

on

Delegația României la Eurovision Song Contest 2026 a ajuns la Viena, orașul-gazdă al competiției din acest an. Semifinalele și finala vor avea loc în perioada 12–16 mai, iar România va concura în cea de-a doua semifinală, programată pe 14 mai.

Reprezentanta țării noastre, Alexandra Căpitănescu, va urca pe scena Eurovision alături de Bogdan Stoican, Luca Șofron, Matei Cohal și Thomas Cîrcotă, cu piesa „Choke Me”, câștigătoare a finalei Selecției Naționale din 4 martie 2026.

Înainte de plecarea spre Austria, artista a susținut o conferință de presă la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” și s-a întâlnit cu fanii veniți să susțină delegația.

„Momentul mult aşteptat a sosit. După luni intense de pregătire pentru semifinala din 14 mai, suntem gata să reprezentăm cu mândrie România la Eurovision Song Contest 2026”, a declarat Alexandra Căpitănescu.

Advertisement

Artista a transmis că piesa „Choke Me” este „mai mult decât o piesă”, descriind-o drept un moment de eliberare și energie comună. Ea i-a îndemnat pe români să susțină echipa în semifinala din 14 mai, prin SMS sau vot online, folosind codul „03”.

Delegația României este coordonată de Smaranda Vornicu, șefa delegației pentru Eurovision Song Contest 2026, alături de Iuliana Marciuc, responsabil de proiect. Echipa include componenta artistică, tehnică, de producție și de promovare.

Smaranda Vornicu a declarat că România intră în etapa decisivă a proiectului cu un concept artistic complex, care pune în valoare mesajul piesei și vocea Alexandrei. La rândul său, Iuliana Marciuc a amintit parcursul Selecției Naționale și a transmis că echipa pleacă la Viena cu obiectivul de a cuceri publicul și juriile internaționale.

Alexandra Căpitănescu este câștigătoarea Selecției Naționale Eurovision 2026 și a devenit cunoscută publicului larg după ce a câștigat „Vocea României”, în 2023. Artista este absolventă a Facultății de Fizică și urmează un master în fizică medicală.

Eurovision Song Contest 2026 se desfășoară sub sloganul „United by Music”. La ediția din acest an participă 35 de țări, iar România revine în competiție alături de Bulgaria și Republica Moldova.

Advertisement

Semifinalele și finala vor fi transmise în direct de Televiziunea Română, pe TVR 1, în zilele de 12, 14 și 16 mai, de la ora 22:00.

Continue Reading

Evenimente

Festivalul Național de Interpretare „Glasul Valahiei” 2026 și-a desemnat câștigătorii

Published

on

Foto. Centrul Cultural Artist pentru Artă

Ediția 2026 a Festivalului Național de Interpretare Glasul Valahiei s-a încheiat weekendul trecut, într-o atmosferă deosebită, reunind peste 300 de tineri artiști talentați din întreaga țară, care au demonstrat excelență artistică, pasiune și dedicare pe scena Amfiteatrului George Enescu din cadrul Liceului de Arte Bălașa Doamna din Târgoviște.

Juriul festivalului, format din profesioniști de marcă ai domeniului muzical, a avut dificila misiune de a evalua prestațiile concurenților, nivelul competiției fiind unul ridicat în toate secțiunile. Din juriu au făcut parte personalități remarcabile, în frunte cu președintele juriului, Felicia Filip, alături de interpreți consacrați precum Aurelian Temișan, Analia Selis, Alexandra Ungureanu sau Grigore Gherman.

În urma deliberărilor, trofeele festivalului au fost acordate astfel: Trofeul Secțiunii Pop Românesc a revenit lui Iris Vlad (9 ani, Galați), cu media 9,90; Trofeul Secțiunii Pop Internațional a fost câștigat de DUO T&S (Grupuri, Galați), cu media 9,92; Trofeul Secțiunii Muzică Populară a fost obținut de Robert Ivan (15 ani, Brăila), cu media 9,96; iar Marele Trofeu „Glasul Valahiei” 2026 a fost adjudecat de Ana Maria Denisa Gheorghe (16 ani, București), cu punctajul maxim.

Festivalul „Glasul Valahiei” a fost organizat de Centrul Cultural „Artist pentru Artă”, în parteneriat cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Arhiepiscopia Târgoviștei.

Advertisement

Continue Reading

Evenimente

Maestrul Cristian Măcelaru va coordona Masterclass-urile Concursului Enescu 2026

Published

on

Foto © Petrica Tănase

După impactul remarcabil al ediției anterioare, care a redefinit rolul Concursului Internațional George Enescu ca platformă activă de formare artistică, maestrul Cristian Măcelaru revine în 2026 în ipostaza de mentor, coordonând din nou masterclass-urile de dirijat și interpretare instrumentală.

Masterclass-urile de dirijat desfășurate la Sala Radio vor putea fi urmărite gratuit, oferind publicului acces direct la întâlnirea dintre maestrul Măcelaru, tinerii dirijori selecționați și Orchestra Română de Tineret.
Organizate în perioada 24–28 august 2026, la București, aceste ateliere devin un spațiu de întâlnire între excelență, experiență și vocație, continuând misiunea Concursului Enescu de a sprijini dezvoltarea tinerelor talente într-un cadru profesionist, conectat la marile scene ale lumii. Ediția a XX-a marchează însă un pas decisiv înainte: pentru prima dată, programul este extins cu un masterclass de compoziție, susținut de membri ai juriului internațional de specialitate.

Masterclass-ul de dirijat va avea loc la Sala Radio și se deschide către publicul larg, care are acces gratuit în calitate de observator. Astfel, oricine este interesat poate descoperi din interior procesele de creație, repetiție și perfecționare artistică, într-un cadru profesionist conectat la marile scene ale lumii. Inițiate în 2024 de Cristian Măcelaru, masterclass-urile au fost concepute ca o extensie firească a spiritului enescian, acela al artistului complet: interpret, creator, pedagog. Revenirea maestrului Măcelaru în această formulă confirmă succesul ediției precedente și consolidează o direcție strategică: transformarea Concursului Enescu într-un veritabil ecosistem de formare artistică, accesibil nu doar profesioniștilor, ci și publicului larg.

Aceste masterclass-uri se remarcă în mod special ca veritabile ateliere de leadership. Dincolo de tehnica muzicală, ele oferă lecții aplicate despre comunicare, viziune și capacitatea de a coordona echipe complexe – abilități esențiale nu doar în muzică, ci în orice domeniu. Experiența poate deveni o sursă de inspirație valoroasă mai ales pentru cei care conduc echipe sau aspiră la roluri de leadership.

Advertisement

Cristina Uruc, manager ARTEXIM, organizator al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu.
Masterclass-urile acoperă trei direcții majore: dirijat, interpretare instrumentală și, în premieră, compoziție, și reunesc tineri muzicieni din întreaga lume, selectați în urma unui proces riguros. Participanții vor lucra direct cu maestrul Cristian Măcelaru și cu artiști de prim rang, având acces la sesiuni practice, feedback personalizat, repetiții cu orchestră și contexte reale de performanță.

În cadrul masterclass-ului de dirijat, doar șase participanți vor fi selectați pentru a lucra activ cu orchestra, iar trei dintre ei vor avea ocazia de a dirija în fața publicului, în concertul final de la Ateneul Român, programat pe 28 august 2026, alături de Orchestra Română de Tineret. Experiența este completată de sesiuni de mentorat, întâlniri informale cu maestrul și ateliere dedicate comunicării și wellbeing-ului artistic, susținute de Angelica Postu.

Masterclass-ul de interpretare instrumentală oferă tinerilor muzicieni oportunitatea de a lucra direct cu Cristian Măcelaru într-un format intensiv, concentrat pe rafinarea expresiei și a identității artistice, în timp ce noul masterclass de compoziție deschide o dimensiune esențială a creației contemporane. Trei tineri compozitori vor fi selectați pentru a-și dezvolta lucrările sub îndrumarea unor personalități marcante ale muzicii contemporane, acestea urmând să fie interpretate live, în prezența publicului, în cadrul unui pre-concert la Ateneul Român.

Înscrierile sunt deschise la nivel internațional, fără restricții de rezidență. Pentru masterclass-ul de dirijat, candidații trebuie să fie născuți după 1 august 1991, iar pentru cele de interpretare instrumentală și compoziție, după 1 august 2001. Termenul-limită pentru înscrieri este 30 iunie 2026.

Participarea este structurată în două categorii – activă și pasivă, oferind acces atât celor selectați pentru lucru direct cu mentorii, cât și celor care doresc să observe și să aprofundeze procesele artistice din interior. În plus, organizatorii oferă un număr limitat de burse, pentru a facilita accesul tinerilor artiști cu potențial, indiferent de resursele financiare.

Advertisement

Desfășurate la Ateneul Român, Sala Radio și Universitatea Națională de Muzică București, masterclass-urile devin, astfel, unul dintre cele mai valoroase programe educaționale din Europa Centrală și de Est dedicate muzicii clasice, consolidând rolul Bucureștiului ca hub cultural internațional.

Prin această inițiativă, Concursul Internațional George Enescu își reafirmă nu doar prestigiul, ci și responsabilitatea de a construi viitorul muzicii clasice, investind direct în generațiile care vor defini scena de mâine.

Despre Concursul Internațional George Enescu

Organizat pentru prima dată în 1958, în același timp cu Festivalul Internațional George Enescu, Concursul Internațional George Enescu este una dintre cele mai importante platforme internaționale de lansare pentru viitorii muzicieni de marcă ai lumii. De asemenea, Concursul Internațional George Enescu promovează compozițiile marelui muzician român în rândul noii generații de artiști din toată lumea, fiind astfel o completare firească a Festivalului Internațional George Enescu, cel mai important eveniment cultural internațional organizat de România.

Începând cu 2014, Concursul Internațional George Enescu a devenit un eveniment distinct de Festival și este organizat la fiecare doi ani (alternativ față de anii în care se organizează Festivalul Enescu).
De la prima ediție, din 1958, și până astăzi, Concursul Enescu a lansat numeroși artiști care au devenit nume de referință pe scenele internaționale și au păstrat o legătură constantă cu muzica lui George Enescu și cu România: pianiștii Elisabeth Leonskaja, Ming-Qiang Li, Josu de Solaun, mezzosoprana Agnes Baltsa, violoncelistul Zlatomir Fung, violoniștii Erzhan Kulibaev și Nemanja Radulović.

Advertisement

Soliști remarcabili, precum pianiștii Radu Lupu, Valentin Gheorghiu și Dan Grigore, violonista Silvia Marcovici, care a cântat sub bagheta celor mai cunoscuți dirijori ai lumii (Zubin Mehta, Claudio Abbado, Riccardo Muti etc.), soprana Ileana Cotrubaș, mezzosoprana Viorica Cortez, compozitorul Dan Dediu, precum și cei mai apreciați muzicieni români din mai tânăra generație – Alexandru Tomescu, Vlad Stănculeasa, Remus Azoiței, Anna Țifu, Stefan Tarara, Valentin Răduțiu, Valentin Șerban, Maria Marica – sunt doar câțiva dintre cei mai proeminenți muzicieni români la nivel internațional care au debutat ca laureați ai Concursului Internațional George Enescu.

Modelul de funcționare al Concursului Internațional George Enescu este inspirat de viața artistului al cărui nume îl poartă: susține și promovează tinerele talente din muzica clasică, urmând exemplul marelui compozitor, care, de-a lungul vieții, a sprijinit constant tinerii muzicieni. George Enescu a făcut donații substanțiale pentru a finanța burse destinate acestora, iar în 1912 a susținut un turneu în România, reușind să strângă peste o mie de lire sterline pentru a înființa și acorda un premiu național de compoziție. În același timp, Concursul Internațional George Enescu contribuie activ la promovarea creației enesciene, prin includerea constantă a sonatelor și suitelor sale în repertoriul de concurs.

Ediția aniversară a XX-a confirmă poziția Concursului Internațional George Enescu în elita competițiilor muzicale mondiale și reafirmă rolul său esențial în descoperirea și formarea viitoarelor personalități ale scenei internaționale.

Advertisement
Continue Reading