Connect with us

Evenimente

Burse de creație în valoare de 7000 euro oferite la Classix in Art

Published

on

Organizatorii Classix Festival, Asociația Industrii Creative și Showberry, alături de partenerul principal, Kaufland România, anunță lansarea programului de burse Classix in Art. 7 burse a câte 1000 euro sunt oferite tinerilor artiști pentru realizarea proiectelor în domeniile: Arte vizuale, Muzică, Artele spectacolului, Artă digitală și new media, Intervenție culturală.

Într-o eră a schimbării constante, urcușurile și coborâșurile vieții ne oferă o altă înfățișare de fiecare dată. Societatea evoluează, artiștii se reinventează, oamenii se adaptează. Ne schimbăm – uneori în bine, alteori nu. Arta ne însoțește în tot acest periplu al metamorfozei interioare cât și din jurul nostru. Evoluția capătă noi semnificații în funcție de experiențele vieților noastre. Classix in Art 2023 e gata să scoată la iveală progresul creator, puterea noastră de apreciere și curajul emoțional pe care nu l-am fi bănuit până acum.

Apelul Classix in Art se află deja la a treia ediție, iar până în acest moment 8 proiecte au beneficiat de finanțare pe parcursul 2021 – 2022.

Domeniile vizate de prezentul apel sunt: Arte vizuale (pictură, sculptură, fotografie, instalații, ceramică, colaj, artă textilă, arhitectură și design) – 2 burse; Muzică (interpretare, compoziție) – 2 burse; Artele spectacolului (coregrafie, performance, dramaturgie – accesibilizarea artelor către grupurile vulnerabile) – 1 bursă; Artă digitală și new media (generarea de conținut multimedia, grafică, video, animație, video art) – 1 bursă; Intervenție culturală (proiecte de activare participativă, intervenții în spațiul public, inițiative de regenerare urbană, animație stradală, artă comunitară) – 1 bursă.

Advertisement

Vor fi acordate 7 burse x 1000 eur brut, iar în cadrul apelului se pot înscrie tineri artiști, liber profesioniști, artiști independenți, studenți, persoane fără un venit stabil și rezidenți în România. 

Înscrierile se pot face online, pe website-ul classixfestival.ro, iar tematica acestui apel este: „metamorfoza”. La finalul celor trei luni de rezidență creativă, artiștii selectați vor prezenta câte un proiect relevant pentru sfera lor de interes și a practicii lor artistice. Se vizează proiectele care au un impact în comunitate și care pot contribui la revitalizarea vieții culturale.

Calendarul apelului de proiecte artistice:

Lansare apel: 3 mai 2023

Deadline înscrieri: 21 mai 2023

Advertisement

Anunț bursieri: 31 mai 2023
Finalizare proiecte: septembrie 2023

Prezentare proiecte: noiembrie 2023

Bursierii selectați în realizarea proiectelor propuse vor preda în luna septembrie proiectele finalizate. Modalitatea de calcul a bursei și a plăților se regăsește în regulamentul prezentului apel. Lucrările vor fi promovate în mediul online pe paginile festivalului și în cadrul unor evenimente cu prezență fizică organizate de Asociația Industrii Creative. 

Cea de-a patra ediție a festivalului Classix a avut loc în perioada 26 februarie – 4 martie 2023 la Iași, iar cele 7 zile de festival au avut parte de 4500 de participanți la concerte, peste 70.000 de vizualizări ale transmisiunilor live și 130 de artiști invitați din 18 țări. Programul a inclus 8 concerte, 2 flashmob-uri în Iași și Chișinău, 1 maraton de scurtmetraje, un tur ghidat, 2 expoziții, 5 dezbateri, un vernisaj, un workshop creativ și 68 de sesiuni de masterclass. Cea de-a cincea ediție Classix Festival, care va avea loc în perioada 18 – 25 februarie 2024 la Iași.

Advertisement

Evenimente

Care va fi punctul culminant de la concertul lui Connect-R de pe 9 iunie de la Arenele Romane!

Published

on

“Ziua lui Ștefan” o să fie memorabilă! 70.000 de euro costă întreaga desfășurare de forțe pentru concert iar invitații sunt unul și unul! Artistul va scrie din nou istorie în 2023, de ziua lui!

Ce-a de-a patra ediție a conceptului „Ziua lui Ștefan” va avea loc pe data de 9 Iunie 2023, Connect-R pregătind un show de neuitat, alături de prietenii din muzică și fanii care vor fi alături de el într-o zi atât de specială.

Pe scena de la Arenele Romane vor răsuna hituri nemuritoare precum „Vara Nu Dorm”, „Dă-te-n Dragostea Mea”, „Tren De Noapte”, „Burning Love”, dar și piese care au fost lansate recent și anume “Lasă-mă să te..”, „Rita”, „Iasomnie” și „Acasă”. Alături de Connect-R vor urca pe scenă nume mari din muzica românească și vor crea un spectacol unic și senzațional!

“Vom avea foarte mulți invitați, am pregătit lumini, scenografie, facem repetiții. Iar momentul din 2019 care a fost momentul cel mai spectaculos din show, acolo când a apărut Florin Salam, anul acesta vom reedita, dar nu cu Florin Salam ci cu un invitat surpriză!”, ne-a mărturisit Connect-R care este unul dintre cei mai ocupați artiști de la noi în momentul de față fiind extrem de solicitat la concerte, dar și foarte nerăbdător să își întâlnească publicul la “Ziua lui Ștefan”.

Advertisement

De alfel, Connect-R își lansează și cartea “Din livada cu nuci”, sâmbătă, 27 mai, de la ora 17.00, la scena Arca, în cadrul Bookfest 2023 de la Romexpo.

Organizatorii show-ului de la Arenele Romane, Marius Chină si Hood Famous ne asigură că pe data de 9 iunie vom avea parte de cel mai tare show al lui Connect-R, ale cărui investiții nu sunt deloc de neglijat.

“La scenă va fi o producție care costă 70.000 de euro. Ne pregătim intens pentru evenimentul “Ziua lui Ștefan” de pe 9 Iunie de la Arenele Romane. Noi sperăm că în maxim o săptămână evenimentul o să fie sold out”, ne-a declarat și managerul lui Connect-R, Marius Chină.

Advertisement
Continue Reading

Evenimente

Kamara și Andrei Ștefănescu, pe scena WeLoveMusic Festival, la 19 ani de la lansarea trupei Alb Negru

Published

on

Încă o surpriză pe scena WeLoveMusic Festival de la Platoul Feteni, Râmnicu Vâlcea, la WeLoveMusic Festival. După ce anul trecut au sărbătorit majoratul, anul acesta Kamara și Andrei Ștefănescu își serbează cei 19 ani de trupă Alb Negru în mijlocul festivalului.

Line-up-ul festivalului de la Râmnicu Vâlcea este unul de zile mari! Organizatorii anunță artiști noi aproape în fiecare zi! Printre artiștii care vor face spectacol vor fi legendarii Thomas Anders, Fayde, East 17, Fun Factory, La Bouche, Snap!, Mr. President, Milli Vanilli, Nick NND, MC Dylma & DJ Pappa M., Cappella, Akcent, Pepe, Holograf, Johny Româno, Alb Negru, plus mulți alții care vor cânta hiturile celebre și pentru asta trebuie să va luați bilete – aici.

Trebuie să știți că este ultima săptămâna dinainte de scumpirea prețurilor la abonamente, pe 1 iunie. Prețul se va schimbă de la Abonament acces general 200 + Taxe la 250 + Taxe și Abonament Golden Circle de la 290 + taxe la 360 + taxe.

Ce spune Kamara despre showul lor?

Advertisement

După ce anul trecut au împlinit 18 ani de trupa, adică majoratul, iată că anul acesta Kamara și Andrei Ștefănescu și-au propus să sărbătorească. ”Anul acesta vom împlini 19 ani de la debut, anul trecut am făcut majoratul. Alb Negru va veni în premieră la WeLoveMusic Festival. 19 ani de Alb Negru, o echipă mișto, care rezistă peste ani, probabil singură trupă din zona pop dance care are 19 ani de activitate neîntreruptă. Efectiv, probabil suntem cea mai longevivă trupă care nu a pus niciodată stop activității, tot timpul a cântat, tot timpul am lansat piese. Suntem bine și mulțumim lui Dumnezeu că luăm parte la acest festival care aduce artiști de afară și din România laolaltă. O inițiativă foarte tare, din punctul meu de vedere, care a ajuns la a adoua ediție și ne bucurăm să fim printre cei care vor încânta publicul între 19 și 20 august în platoul Feteni de la Râmnicu Vâlcea!, a povestit Kamara.

Când s-a născut trupa Alb Negru?

Alb Negru este o trupă românească de muzică pop formată din Kamara Ghedi și Ștefănescu Andrei. Cei doi “Alb Negru” și-au realizat debutul în 2004 la Festivalului de la Mamaia, unde au revenit doi ani mai târziu cu piesă Hello (Muza mea), câștigând Premiul de Excelentă Artistică “Mădălin Voicu”. În 2007 alături de Todomondo, ei câștiga finală națională Eurovision și reprezintă România la Helsinki, unde se clasează pe locul 13 din 41 de țări. De-a lungul vremii ei au colaborat cu artiști de renume ai României precum: Andra, Nico, Paula Seling, Horia Brenciu, Vlad Crețu, Andreea Bănică.

Advertisement
Continue Reading

Evenimente

Thomas Anders aduce “You’re My Heart, You’re My Soul’” pe scena We Love Music Festival!

Published

on

Line-up-ul festivalului de la Râmnicu Vâlcea este unul de zile mari! Organizatorii anunță artiști noi aproape în fiecare zi! Thomas Anders takes the stage We Love Music Festival! Cele mai ascultate melodii Modern Talking se vor auzi pe Platoul Feteni de la Râmnicu Vâlcea. Artiștii care vor urca pe scenă la cea de-a două ediție a festivalului continuă să fie anunțați!

“You’re My Heart, You’re My Soul’”, “Cheri, Cheri Lady”, “Brother Louie”, vor răsună printre fanii muzicii anilor ’80. Și o să vă placă la nebunie nostalgia momentului!

Totodată au mai fost anunțați DJ Dark & Mentol care vor electriza la propriu atmosfera de la Râmnicu Vâlcea cu multă muzică bună, mixată exact cum trebuie!

Vara aceasta, pe Platoul Fețeni din Râmnicu Vâlcea, mai precis la cea de-a doua ediție WeLove Music Festival vor susține recitaluri talentatul Johny Romano, dar și super trupa DJ Project, alături de fermecătoarea Ioana Ignat. Mulți artiști îndrăgiți și mari vor urca pe scenă în perioada 18-20 august 2023.

Advertisement

Line-up-ul festivalului se îmbogățeste pe zi ce trece cu nume mari, iar fanii nu ezită să își întâlnească artiștii preferați la We Love Music Festival.

Vă reamintim la cea de-a doua ediție We Love Music Festival vor face spectacol legendarii Fayde, East 17, Fun Factory, La Bouche, Snap!, Mr. President, Milli Vanilli, Nick NND, MC Dylma & DJ Pappa M., Cappella, Akcent, Pepe și Holograf, care vor cânta hiturile celebre.

Prima ediție a acestui festival a adus la un loc un public de 20.000 de participanți, care au reușit să își găsească ritmul preferat, la cele două scene din incinta acestuia. Muzica a răsunat non-stop în cele 4 zile memorabile, atmosfera din timpul a peste 30 de show-uri live fiind fabuloasă! Nume precum Ricchi E Poveri, ATB, Ronan Keating, Outlandish, Blue, Jay Sean, Connect-R, DJ Project au făcut un show de zile mari, iar publicul a fost în delir!

Biletele pentru cea de-a doua ediție We Love Music Festival se pot achiziționa de pe: https://www.magazindebilete.ro/bilete/we-love-music-festival-2023

Advertisement
Continue Reading