Weekend foarte bun pentru piloții brașoveni Andrei Gîrtofan și Dan Gîrtofan la Raliul Bucovinei. Cei doi componenți ai ProRally Team Brașov, secondați de Doru Vraja, respectiv Andrei Toderaș, au terminat etapa a 4-a a CNRB 2022 pe locurile 2, respectiv 3 la general.
Pentru Andrei Gîrtofan a fost al patrulea podium din tot atâtea etape în 2022, lucru ce îl aduce în postura de mare favorit la titlul de campion național pe asfalt (mai este doar o etapă de parcurs, Raliul Clujului). „Prima zi a fost una ok, deși nu au mers toate cum mi-aș fi dorit. Începând de la shakedown, unde nu am reușit să-mi intru în ritm după pauza de trei săptămâni de la ultima cursă. De obicei, la shakedown îmi regăsesc acel «mojo», care mă face să intru în atmosfera de raliu. Astfel că, am început cu emoții cursa. Proba de vineri mi s-a părut mai mult una de coastă, decât una de raliu, în care am încercat să punctăm cât mai mult ca și timp, dar și ca ritm de competiție. Am avut ceva probleme cu alegerea anvelopelor, mai ales pentru că vremea a fost schimbătoare, dar mă bucur că am reușit și eu și Doru să avem un ritm cât de cât ok, iar la finalul zilei să bifăm și o victorie pe superspecială. Ziua a doua a fost mai bună, deși, din nou, anvelopele ne-au dat ceva de furcă. Am ales să adoptăm un ritm rapid, care să ne țină în plasa lui Sebi Barbu. Pe penultima specială, pentru că distanța era deja prea mare pentru a-l ajunge pe Sebi, am hotărât să menajăm anvelopele pentru Power Stage și să încercăm să câștigăm acea probă pentru a acumula puncte în plus în clasament. Am mers tare pe Power Stage, dar am pierdut locul 1 pe probă pentru doar 1 secundă, ceea ce a fost un pic frustrant. Mă bucur însă că am terminat încă o dată pe podium, că am avut un «duel» foarte frumos cu tata, că l-am văzut din nou pe probe, la volanul Fabiei sale de concurs”, a declarat Andrei Gîrtofan.
Tânărul pilot brașovean a mai adăugat: „Este foarte fain acest sentiment pe care-l avem acum eu și Doru, acela de a fi la un pas de titlul național la asfalt. Dar nu l-am obținut încă. Sigur, ne este suficientă o clasare în primele 5 locuri la ultima etapă de asfalt, cea de la Cluj din octombrie, pentru a ieși campioni, însă vom merge să obținem maximum de acolo. Până atunci, avem trei runde de macadam, unde vom avea mult de muncit pentru a face rezultate importante”.
Giri, direct în istorie cu podiumul 100
Dacă pentru Andrei, evoluția de la Bucovina îl aduce aproape de un tilul important, pentru Dan Gîrtofan, etapa din nordul țării i-a adus o bornă foarte frumoasă în carieră, unică în motorsportul de la noi: podiumul cu numărul 100. „Un weekend bun pentru mine, pentru Andrei, dar și pentru cele două echipaje ProRally Team Brașov. O primă zi bună, deși proba Pojorâta este una potrivită mai mult pentru coastă. Pentru mine a fost un avantaj pentru că am avut timp să-i arăt tânărului meu copilot, Andrei Toderaș, câteva secrete legate de dictare și de notițe de traseu. Target-ul la acest raliu pentru mine a fost acesta, de a forma o echipă cu Andrei Toderaș și de «a-l crește» cum se spune. Pot spune că s-a descurcat foarte bine, are talent. Nu am luat în calcul prima zi că am mai fost și învinși pe probe de alți concurenți. Ziua a doua a fost mai bună, una în care ne-am propus să rămânem în plasa celor din față și să terminâm cât mai sus. Soarta ne-a ajutat să terminăm pe locul 3, iar eu să obțin al 100-lea podium din carieră. Sigur, ar fi fost frumos să fie o victorie, dar mă bucur mult pentru această reușită importantă. Legat de faptul că Andrei a terminat în fața mea, așa și trebuie de acum încolo. La cum îl știu și la ce poate, trebuie să fie tot timpul înaintea mea. Și probabil așa va fi când vom participa amândoi la un raliu”.
Sportivul român Matei Radu a câștigat medalia de bronz în proba individuală de sabie, joi, la Campionatele Mondiale de scrimă pentru cadeți de la Rio de Janeiro (Brazilia).
Radu a intrat direct în turul secund, cu o victorie în fața maghiarului Patrik Radacsi, cu 15-11, în turul al treilea s-a impus cu 15-6 în fața polonezului Jan Pikur, în optimi a trecut de mexicanul Nathan Munguia cu 15-10, în sferturi a câștigat duelul cu britanicul William Buxton cu 15-9, dar a fost învins în semifinale, cu 15-4, de georgianul Ghiorghi Urușadze, astfel că a obținut medalia de bronz.
Medalia de aur a fost cucerită de americanul Aiden Tse, victorios cu 15-10 în finala cu Urușadze. O altă medalie de bronz a revenit suedezului Kenneth Kong.
Mihnea Velicu s-a clasat pe locul 19, iar Vlad Crica pe 44.
Advertisement
În proba individuală de sabie a cadetelor, Sofia Corlătescu a ocupat locul 49, Amelie Pescaru s-a clasat pe 59, iar Sabina Hogaș pe 61.
România participă cu 27 de sportivi la Campionatele Mondiale de cadeți și juniori de la Rio.
România a obținut o nouă performanță importantă în dansul sportiv internațional, după ce perechea Berbece Patrick& Andreea Sturzinschi a câștigat medalia de aur la prestigiosul WDSF DanceSport Festival de la Blackpool, în proba Youth Standard.
Cei doi sportivi au impresionat prin eleganță, sincron și expresivitate, reușind să se impună într-o competiție puternică, la startul căreia s-au aflat 39 de perechi din întreaga lume.
Rezultatul confirmă nivelul ridicat al dansului sportiv românesc și munca susținută depusă de tinerii sportivi pentru a ajunge în elita mondială.
România a avut o prezență consistentă la această competiție, alte perechi reușind clasări notabile:
Advertisement
Radu Raul Gabriel – Usvat Ioana: locul 6
Sabin Alexandru-Marian – Yelyzaveta Kirichenko: locul 7
Adnaghy-Danilov Sasa – Cocic Roberta-Andreea: locul 12
Dragota Eric-Mihai – Dragota Ingrid Maria: locul 21
Madaras Aluas Luca – Gombos Hannah: locul 24
Budeanu Antonov Andrei – Andris Ariana Maria: locul 30
Performanța de la Blackpool reconfirmă potențialul noii generații de dansatori români și poziționarea României în topul competițiilor internaționale de profil.
Echipa masculină de sabie a României a obținut medalia de argint la Cupa Mondială desfășurată la Budapesta, în cadrul Memorialului Gerevich–Kovacs–Karpati, una dintre cele mai importante competiții din circuitul internațional.
Tricolorii, în formula Vlad Covaliu, George Dragomir, Radu Nițu și Răzvan Ursachi, au avut un parcurs solid până în finală, într-o competiție care a reunit 23 de echipe din întreaga lume.
România a trecut pe rând de Polonia (45-27), Spania (45-29) și Statele Unite ale Americii (45-34), calificându-se în ultimul act al competiției.
În finală, sportivii români au întâlnit Franța, într-un duel puternic, în urma căruia au obținut medalia de argint, confirmând forma bună a echipei la nivel internațional.
Advertisement
Rezultatul reprezintă o performanță importantă pentru scrima românească și consolidează poziția României în elita sabiei mondiale.
BUDAPEST 27-29 March 2026 / Sabre Men’s World Cup Photo by Zsolt Nekifor
Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii presupune ca esti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Cookie settingsAccept!
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.