Connect with us

Evenimente

Celebrul artist LIL PUMP aduce „Gucci Gang” în România! Senzația TRAP va încinge scenă de la ParkLake, pe 3 august

Published

on

Celebrul artist LIL PUMP vine, pentru prima oară în Europa de Est, în România! Se întâmplă pe 3 august, la ParkLake. Accesul la concert se face de la ora 18.00, iar biletele pentru eveniment se pot cumpără din rețeaua iabilet.ro.

Senzația TRAP a.k.a LIL PUMP vine în ROMÂNIA!

Lil Pump, unul dintre cei mai importanți rapperi din lume, vine pentru prima oară în Europa de EST la ParkLake – București! Vino să ai cea mai tare experiență trap din acest an ascultând piesele: “Gucci Gang”, “I love it”, “Esskeetit”, “Arms Around You” sau “Be like Me”! La acest eveniment vor mai urcă pe scenă: Azteca, Rava, Moza Kaliza, Bad and Boujee, Tzigoiners, Serotone și mulți alții!

Vei trăi cea mai tare experiență a anului 2022 lângă cel mai tare rapper care a fost vreodată în România!

Advertisement

Piesele interpretate în cadrul acestui eveniment pot conține limbaj licențios.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica, IQ BOX și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo și Edenred, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.

“LIL PUMP este pentru prima oară în Europa de Est! Este unul dintre cei mai mari artiști de Trap la nivel mondial, are piese de succes, unele dintre ele care depășesc miliarde de vizualizări. Va fi un super concert la ParkLake, pe data de 3 august! A fost foarte greu să îl aducem aici, în București, pentru că sunt niște pași care trebuie urmăți! Noi l-am adus pe SMOKE PURPP acum o lună de zile, pe 10 Iunie, la Arenele Romane. În urma acestui concert îl aducem și pe LIL PUMP, după care vor urma alte surprize! Negocierile au durat 2 luni și jumătate pentru acest artist, au fost niște negocieri foarte grele pentru că noi reperezentăm exclusiv pe România și Europa de Est: SMOKE PURPP, LIL PUMP și POST MALONE. Sunt mai mulți artiști români care cântă în deschiderea concertului LIL PUMP, organizat pe data de 3 August de la ParkLake, printre ei îi enumerăm pe Rava și pe Azteca”, a declarat Marius Chină, organizator de spectacole și head manager la Sprint Music, printre altele și impresarul și managerul unor artiști de top de la noi precum Connect-R.

Cine este LIL PUMP

LIL PUMP are 17,7 milioane de abonați pe canalul său de Youtube. A colaborat cu Kanye West pentru piesa I Love It feat. Adele Givens, care are peste 7 milioane de vizualizări pe Youtube. Videoclipul îl puteți urmări aici:

Advertisement

LIL PUMP are mai multe colaborări de top cu artiști de calibru, printre care Taylor Swift și Maluma: XXXTENTACION & Lil Pump – Arms Around You feat. Maluma & Swae Lee [Official Music Video]

Lil Pump a crescut în popularitate în 2017, după ce a lansat single-ul său „Gucci Gang” din albumul său de debut Lil Pump, care a atins numărul trei pe Billboard HoT 100 din SUA și este certificat triplu platină de Asociația pentru industria de înregistrare din America. De atunci a lansat și alte piese, printre care „I Love It” (cu Kanye West), „Esskeetit”, „Drug Adicts”, „Dover Butterfly”, „Racks on Racks” și „Be Like Me” (cu Lil Wayne). Și-a lansat albumul de studio de debut, Lil Pump, în octombrie 2017. Piesa sa „Welcome to the Party” a fost prezentată în coloana sonoră pentru Deadpool 2. El a lansat cel de-al doilea album de studio Harverd Dropout pe 22 februarie 2019.

Numele adevărat al lui LIL PUMP este Gazzy Garcia. El s-a născut pe 17 august 2000, la Miami, Florida.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Evenimente

270.000 de euro pentru susținerea tinerilor artiști, în urma Concertului Regal Caritabil de la Ateneul Român

Published

on

Fundația Regală Margareta a României a anunțat strângerea a 270.000 de euro din sponsorizări și donații, în urma celei de-a XVII-a ediții a Concertului Regal Caritabil, desfășurat duminică, 25 octombrie 2026, la Ateneul Român. Fondurile vor fi investite în susținerea unei noi generații de artiști români.

Suma va sprijini dezvoltarea artistică a tinerilor prin programul național „Tinere Talente”, destinat muzicienilor și artiștilor vizuali proveniți din familii cu venituri modeste.

Pe scena Ateneului Român au evoluat baritonul Mihai Damian, soprana Georgiana Dumitru, Orchestra Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, și Corul de Cameră „Preludiu – Voicu Enăchescu”.

Programul muzical a cuprins lucrări semnate de compozitori precum George Enescu, Giuseppe Verdi, Wolfgang Amadeus Mozart, Giacomo Puccini și Georges Bizet.

Fondurile obținute vor contribui la acordarea de burse, mentorat și oportunități de promovare pentru tinerii artiști, oferindu-le sprijin pentru continuarea studiilor și dezvoltarea unei cariere în domeniul artistic.

Advertisement

Concertul Regal Caritabil este organizat anual de Fundația Regală Margareta a României, fiind dedicat susținerii talentului artistic și promovării noilor generații de muzicieni și artiști vizuali.

Continue Reading

Evenimente

Delegația României a ajuns la Viena pentru Eurovision 2026. Alexandra Căpitănescu intră în competiție cu piesa „Choke Me”

Published

on

Delegația României la Eurovision Song Contest 2026 a ajuns la Viena, orașul-gazdă al competiției din acest an. Semifinalele și finala vor avea loc în perioada 12–16 mai, iar România va concura în cea de-a doua semifinală, programată pe 14 mai.

Reprezentanta țării noastre, Alexandra Căpitănescu, va urca pe scena Eurovision alături de Bogdan Stoican, Luca Șofron, Matei Cohal și Thomas Cîrcotă, cu piesa „Choke Me”, câștigătoare a finalei Selecției Naționale din 4 martie 2026.

Înainte de plecarea spre Austria, artista a susținut o conferință de presă la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” și s-a întâlnit cu fanii veniți să susțină delegația.

„Momentul mult aşteptat a sosit. După luni intense de pregătire pentru semifinala din 14 mai, suntem gata să reprezentăm cu mândrie România la Eurovision Song Contest 2026”, a declarat Alexandra Căpitănescu.

Advertisement

Artista a transmis că piesa „Choke Me” este „mai mult decât o piesă”, descriind-o drept un moment de eliberare și energie comună. Ea i-a îndemnat pe români să susțină echipa în semifinala din 14 mai, prin SMS sau vot online, folosind codul „03”.

Delegația României este coordonată de Smaranda Vornicu, șefa delegației pentru Eurovision Song Contest 2026, alături de Iuliana Marciuc, responsabil de proiect. Echipa include componenta artistică, tehnică, de producție și de promovare.

Smaranda Vornicu a declarat că România intră în etapa decisivă a proiectului cu un concept artistic complex, care pune în valoare mesajul piesei și vocea Alexandrei. La rândul său, Iuliana Marciuc a amintit parcursul Selecției Naționale și a transmis că echipa pleacă la Viena cu obiectivul de a cuceri publicul și juriile internaționale.

Alexandra Căpitănescu este câștigătoarea Selecției Naționale Eurovision 2026 și a devenit cunoscută publicului larg după ce a câștigat „Vocea României”, în 2023. Artista este absolventă a Facultății de Fizică și urmează un master în fizică medicală.

Eurovision Song Contest 2026 se desfășoară sub sloganul „United by Music”. La ediția din acest an participă 35 de țări, iar România revine în competiție alături de Bulgaria și Republica Moldova.

Advertisement

Semifinalele și finala vor fi transmise în direct de Televiziunea Română, pe TVR 1, în zilele de 12, 14 și 16 mai, de la ora 22:00.

Continue Reading

Evenimente

Festivalul Național de Interpretare „Glasul Valahiei” 2026 și-a desemnat câștigătorii

Published

on

Foto. Centrul Cultural Artist pentru Artă

Ediția 2026 a Festivalului Național de Interpretare „Glasul Valahiei” s-a încheiat weekendul trecut, într-o atmosferă deosebită, reunind peste 300 de tineri artiști talentați din întreaga țară, care au demonstrat excelență artistică, pasiune și dedicare pe scena Amfiteatrului „George Enescu” din cadrul Liceului de Arte Bălașa Doamna din Târgoviște.

Juriul festivalului, format din profesioniști de marcă ai domeniului muzical, a avut dificila misiune de a evalua prestațiile concurenților, nivelul competiției fiind unul ridicat în toate secțiunile. Din juriu au făcut parte personalități remarcabile, în frunte cu președintele juriului, Felicia Filip, alături de interpreți consacrați precum Aurelian Temișan, Analia Selis, Alexandra Ungureanu sau Grigore Gherman.

În urma deliberărilor, trofeele festivalului au fost acordate astfel: Trofeul Secțiunii Pop Românesc a revenit lui Iris Vlad (9 ani, Galați), cu media 9,90; Trofeul Secțiunii Pop Internațional a fost câștigat de DUO T&S (Grupuri, Galați), cu media 9,92; Trofeul Secțiunii Muzică Populară a fost obținut de Robert Ivan (15 ani, Brăila), cu media 9,96; iar Marele Trofeu „Glasul Valahiei” 2026 a fost adjudecat de Ana Maria Denisa Gheorghe (16 ani, București), cu punctajul maxim.

Festivalul „Glasul Valahiei” a fost organizat de Centrul Cultural „Artist pentru Artă”, în parteneriat cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Arhiepiscopia Târgoviștei.

Advertisement

Continue Reading