Connect with us

Diverse

Zoe Alpinista, primul câine cu legitimaţie de montaniard, a cucerit 37 de vârfuri montane

Published

on

Foto: (c) Daniel Cheşa / Arhiva personală

Căţeluşa Zoe Alpinista, primul câine cu legitimaţie de montaniard, aparţinând unui pasionat de drumeţii din judeţul Mureş, Daniel Cheşa, a reuşit în acest an să cucerească al 37-lea vârf montan, alături de stăpânul ei, fiind deja o prezenţă binecunoscută printre pasionaţii de drumeţii şi căţărări.

“Zoe Alpinista a fost peste tot cu mine în drumeţii, are 37 de vârfuri cucerite la activ. E prima căţeluşă care are legitimaţie de montaniard, fiind legitimată la Clubul Altitudine din Zărneşti. Pe munte, de multe ori, o recunosc diferiţi montaniarzi şi vor să facă poze cu ea, iar Zoe se aşază de parcă ar fi fotomodel. Are 9 ani, fizic nu are probleme, dar are început de cataractă şi trebuie să avem grijă. E destul de friguroasă, însă are diferite geci adaptate la anotimp, geci de ploaie, are geci de ger, bocăncei de drumeţie, nişte bocanci speciali pentru urcat pe zăpadă cu crampoane. Mai ales dacă e frig de -10° Celsius simte la lăbuţe şi vrea în braţe”, a declarat omul de afaceri Daniel Cheşa, în vârstă de 55 de ani.

Pasionatul de drumeţii şi escaladări ne spune că un câine ideal pentru drumeţii este de talie medie, aşa cum e şi Zoe Alpinista, care este din rasa caniche, fiindcă dacă este prea mic sau prea mare, pot apărea o serie de provocări dificile.

“Un câine pentru drumeţii trebuie să fie rasă de talie mijlocie. Dacă e prea mic se pierde prin iarbă, prin tufişuri, dacă e prea mare, iarăşi îţi creează probleme. Mai ales câinii gen ciobănesc German care aleargă după vânat. De exemplu, dacă escaladăm cu funia, o pot pune în rucsac. Ea are doar 7 kilograme şi poate fi transportată uşor. În plus, nu este un câine gălăgios, latră doar dacă simte pericol”, ne-a relatat Daniel Cheşa.

Advertisement

Faptul că Zoe Alpinista are o pasiune deosebită pentru drumeţii nu este întâmplător, întrucât stăpânul ei este atras de experienţele extreme, în special de escaladarea munţilor şi călătoriile de explorare.

Citește continuarea materialului pe Agerpres, aici.

Evenimente

Ziua Națională sărbătorită inedit: Concert al Fanfarei Chindia Brass, chiar într-o benzinărie din România

Published

on

Foto. Facebook @ Dragoș Popa

Ziua Națională a României a fost sărbătorită într-un mod inedit în județul Prahova, unde fanfara Chindia Brass din Târgoviște a susținut un concert live într-o benzinărie. Evenimentul a fost organizat de compania ETU Oil&Gas, surprinzând plăcut clienții și trecătorii care s-au bucurat de muzica festivă chiar în timp ce alimentau mașinile.

Momentul a fost apreciat și de artistul Dragoș Popa, care a publicat pe pagina sa oficială un mesaj de felicitare: „Concert live într-o benzinărie este ceva despre care nu auzi foarte des, dar iată că se întâmplă, astăzi, cu ocazia Zilei Naționale a României. Felicitări, ETU Oil&Gas! Bravo, Fanfara ‘Chindia Brass’ Târgoviște! La mulți ani!”

Inițiativa a fost primită cu entuziasm, oferind o atmosferă de sărbătoare și un exemplu original de celebrare a spiritului românesc.

Advertisement

Continue Reading

Evenimente

Bătălie pentru scenă la Festivalul Lira! Sold-out cu două săptămâni înainte de termen, pentru al patrulea an consecutiv

Published

on

Festivalul Național Lira, evenimentul dedicat tinerelor talente muzicale, își deschide porțile în perioada 21-23 noiembrie 2024, la ATP Tech Center. Ediția cu numărul XII a confirmat încă o dată poziția de referință a festivalului în peisajul cultural românesc. Devenit deja o tradiție pentru județul Maramureș, festivalul aduce împreună sute de tineri artiști din toate colțurile țării, oferindu-le o platformă pentru a-și exprima creativitatea.

Și în acest an, organizatorii au fost nevoiți să închidă înscrierile cu două săptămâni înainte de termen, datorită numărului impresionant de solicitări, pentru al patrulea an consecutiv. Peste 350 de tineri pasionați de muzică s-au înscris în concurs, dovedind încă o dată că scena Festivalului Lira este una dintre cele mai căutate de soliștii vocali din România.

Un juriu de excepție, format din nume sonore ale scenei muzicale românești, precum Ozana Barabancea, Nicola, Ioan Man, Florian Mătăsaru și „The Show Man” Banto Dos Santos (Brazilia), va avea misiunea de a evalua prestațiile concurenților și de a desemna câștigătorii.

„Suntem extrem de încântați de succesul continuu al Festivalului Lira. Faptul că, an de an, numărul participanților crește este o dovadă clară a faptului că am reușit să creăm un eveniment care să inspire și care să îi ajute pe tinerii talentați să își formeze experiența scenică. Ne bucurăm să putem oferi o platformă unde aceștia să își pună în valoare talentul și să își facă auzită vocea”, a declarat Dragoș Popa, Directorul General al Festivalului Lira.

Advertisement

Festivalul Național Lira este mai mult decât un concurs. Este o sărbătoare a muzicii, o oportunitate pentru tineri de a se întâlni, de a împărtăși pasiunea pentru muzică și de a crea legături durabile. Scopul proiectului este de a promova arta vocală și de a susține tinerii interpreți în dezvoltarea lor artistică.

Evenimentul a fost inițiat în anul 2013 și este organizat sub egida Centrului Cultural Artist pentru Artă, împreună cu Ring Arte Media și ATP Group, în calitate de partener principal.

Parteneri: ATP Tech Center, Hotel Magus și Dino Parc Râșnov. Parteneri media: Radio KissFM, Gazeta de Maramureș Graiul Maramureșului, actualMM.ro, directMM.ro, infoMM.ro și eMM.ro.

Advertisement
Continue Reading

Performanță

Echipa României s-a clasat pe locul 8 la Campionatul European de Securitate Cibernetică din Italia

Published

on

Foto. Facebook @ Ministerul Educației

România s-a clasat pe locul 8 la ediţia de anul acesta a Campionatului European de Securitate Cibernetică, desfăşurată în perioada 8 – 11 octombrie la Torino, în Italia, în competiţie intrând 37 de echipe, transmite Agerpres.

”Ediţia de anul acesta a European Cyber Security Challenge – ECSC 2024 (Campionatul European de Securitate Cibernetică 2024), desfăşurată în perioada 8-11 octombrie în Italia, la Torino, a adus României o clasare pe locul 8 din 37 de echipe participante la competiţie, formate din cei mai talentaţi tineri în domeniul securităţii cibernetice din Europa”, se arată pe pagina de Facebook a Ministerului Educaţiei.

Elevii care au reprezentat România în cadrul ECSC sunt: Alexandru-Darius Ghica – Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” din Bucureşti; Vlad-Ionuţ Seba – Colegiul Naţional “Tudor Vianu” din Bucureşti; Denis-Cristian Văşcuţă – Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” din Bucureşti; Vlad-Ştefan Mateciuc – Liceul Teoretic “Callatis” din Mangalia; Robert-Alexandru Antal – Complexul Educaţional “Laude Reut” din Bucureşti.

Elevii au fost îndrumaţi de George-Marius Şinca – lector univ. dr. la Universitatea “Emanuel” din Oradea, coordonator principal, şi de Ancuţa-Dumitriţa Doce – manager superior securitate cibernetică, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică din Bucureşti, coordonator adjunct.

Advertisement

Pentru a reprezenta România la campionatul european, candidaţii pasionaţi de cyber trebuie să participe iniţial la Campionatul Naţional de Securitate Cibernetică – RoCSC sau, începând de anul acesta, la Olimpiada de Securitate Cibernetică, competiţii organizate de Serviciul Român de Informaţii (prin intermediul Centrului Naţional Cyberint), Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), Asociaţia Naţională pentru Securitatea Sistemelor Informatice (ANSSI) şi Ministerul Educaţiei, împreună cu parteneri privaţi.

Tinerii interesaţi de dezvoltarea abilităţilor tehnice de profil se pot pregăti pentru Campionatul Naţional de Securitate Cibernetică sau pentru Olimpiada de Securitate Cibernetică pe platforma educaţională online CyberEdu, un spaţiu digital de antrenament în care se regăsesc majoritatea exerciţiilor propuse în ediţiile anterioare ale ROCSC şi ECSC, precum şi alte exerciţii construite pentru competiţii de securitate cibernetică internaţionale, arată Ministerul Educaţiei. 

Sursa, Agerpres

Advertisement
Continue Reading