Connect with us

Evenimente

Ziua lui Ștefan – Al 4-lea concert Aniversar

Published

on

Connect-R ne-a câștigat inimile încă de la primele piese lansate și ni le-a păstrat până în ziua de azi, oferindu-ne hit după hit! Artistul își va petrece aniversarea a 41 de ani, așa cum ne-a obișnuit, la un super concert, de data aceasta, susținut la Arenele Romane.

Ce-a de-a patra ediție a conceptului „Ziua lui Ștefan” va avea loc pe data de 9 iunie 2023, Connect-R pregătind un show de neuitat, alături de prietenii din muzică și fanii care vor fi alături de el într-o zi atât de specială.

Vor răsuna hituri nemuritoare precum „Vara Nu Dorm”, „Dă-te-n Dragostea Mea”, „Tren De Noapte”, „Burning Love”, dar și piese care au fost lansate recent și anume „Rita”, „Iasomnie” și „Acasă”. Alături de Connect-R vor urca pe scenă nume mari din muzica Românească și vor crea un spectacol unic și senzațional!

Colegii din breasla muzicală care vor urca pe scenă alături de Connect-R vor fi anunțați pe parcurs, iar biletele vor fi puse în vânzare vineri, 23 Decembrie, pentru toți fanii care își doresc să îi fie alături artistului de ziua sa de naștere sărbătorită printr-un concert grandios și fără precedent.

Advertisement

Aceste prețuri ale biletelor sunt valabile doar până pe data de 15 ianuarie 2023 și locurile sunt limitate! Bilete, AICI.

Evenimente

Ziua Națională sărbătorită inedit: Concert al Fanfarei Chindia Brass, chiar într-o benzinărie din România

Published

on

Foto. Facebook @ Dragoș Popa

Ziua Națională a României a fost sărbătorită într-un mod inedit în județul Prahova, unde fanfara Chindia Brass din Târgoviște a susținut un concert live într-o benzinărie. Evenimentul a fost organizat de compania ETU Oil&Gas, surprinzând plăcut clienții și trecătorii care s-au bucurat de muzica festivă chiar în timp ce alimentau mașinile.

Momentul a fost apreciat și de artistul Dragoș Popa, care a publicat pe pagina sa oficială un mesaj de felicitare: „Concert live într-o benzinărie este ceva despre care nu auzi foarte des, dar iată că se întâmplă, astăzi, cu ocazia Zilei Naționale a României. Felicitări, ETU Oil&Gas! Bravo, Fanfara ‘Chindia Brass’ Târgoviște! La mulți ani!”

Inițiativa a fost primită cu entuziasm, oferind o atmosferă de sărbătoare și un exemplu original de celebrare a spiritului românesc.

Advertisement

Continue Reading

Evenimente

Bătălie pentru scenă la Festivalul Lira! Sold-out cu două săptămâni înainte de termen, pentru al patrulea an consecutiv

Published

on

Festivalul Național Lira, evenimentul dedicat tinerelor talente muzicale, își deschide porțile în perioada 21-23 noiembrie 2024, la ATP Tech Center. Ediția cu numărul XII a confirmat încă o dată poziția de referință a festivalului în peisajul cultural românesc. Devenit deja o tradiție pentru județul Maramureș, festivalul aduce împreună sute de tineri artiști din toate colțurile țării, oferindu-le o platformă pentru a-și exprima creativitatea.

Și în acest an, organizatorii au fost nevoiți să închidă înscrierile cu două săptămâni înainte de termen, datorită numărului impresionant de solicitări, pentru al patrulea an consecutiv. Peste 350 de tineri pasionați de muzică s-au înscris în concurs, dovedind încă o dată că scena Festivalului Lira este una dintre cele mai căutate de soliștii vocali din România.

Un juriu de excepție, format din nume sonore ale scenei muzicale românești, precum Ozana Barabancea, Nicola, Ioan Man, Florian Mătăsaru și „The Show Man” Banto Dos Santos (Brazilia), va avea misiunea de a evalua prestațiile concurenților și de a desemna câștigătorii.

„Suntem extrem de încântați de succesul continuu al Festivalului Lira. Faptul că, an de an, numărul participanților crește este o dovadă clară a faptului că am reușit să creăm un eveniment care să inspire și care să îi ajute pe tinerii talentați să își formeze experiența scenică. Ne bucurăm să putem oferi o platformă unde aceștia să își pună în valoare talentul și să își facă auzită vocea”, a declarat Dragoș Popa, Directorul General al Festivalului Lira.

Advertisement

Festivalul Național Lira este mai mult decât un concurs. Este o sărbătoare a muzicii, o oportunitate pentru tineri de a se întâlni, de a împărtăși pasiunea pentru muzică și de a crea legături durabile. Scopul proiectului este de a promova arta vocală și de a susține tinerii interpreți în dezvoltarea lor artistică.

Evenimentul a fost inițiat în anul 2013 și este organizat sub egida Centrului Cultural Artist pentru Artă, împreună cu Ring Arte Media și ATP Group, în calitate de partener principal.

Parteneri: ATP Tech Center, Hotel Magus și Dino Parc Râșnov. Parteneri media: Radio KissFM, Gazeta de Maramureș Graiul Maramureșului, actualMM.ro, directMM.ro, infoMM.ro și eMM.ro.

Advertisement
Continue Reading

Evenimente

Prima expoziție dedicată lui Monet din România, exclusiv la MINA Cluj

Published

on

“Monet: The Immersive Show”, primul spectacol de artă imersivă dedicat marelui artist Claude Monet organizat vreodată în România, va fi lansat în exclusivitate la Cluj-Napoca de MINA – Museum of Immersive New Art. Acest eveniment va marca inaugurarea oficială a MINA Cluj, cel mai mare spațiu dedicat artei digitale și experiențelor imersive din Europa, pe 1 noiembrie. Prezentat de Banca Transilvania, spectacolul va oferi publicului o oportunitate unică de a explora operele celebrului pictor impresionist prin intermediul tehnologiei, într-o manieră captivantă.

Show-ul oferă o incursiune senzorială în capodoperele lui Claude Monet, în care peste 160 de lucrări ale renumitului pictor impresionist sunt aduse la viață într-un mediu imersiv, oferind publicului o experiență artistică inovatoare și deosebită. Vizitatorii vor fi înconjurați de proiecții supradimensionate, care desfășoară lucrările lui Monet pe toți pereții spațiului, dezvăluind detalii fascinante ale fiecărei tușe și culori. Pe parcursul spectacolului, tranzițiile fluide din picturile sale în medii 3D recreează peisajele reale care l-au inspirat pe Monet, oferind o perspectivă nouă și profundă asupra modului în care artistul a văzut lumea.

„Suntem încântați să aducem această experiență imersivă la Cluj-Napoca. Lucrările lui Monet sunt recunoscute la nivel mondial pentru frumusețea și impactul lor în revoluționarea artei moderne. Prin tehnologie, am reușit să aducem la viață esența impresionismului și să oferim publicului nostru o nouă perspectivă asupra geniului său artistic”, au declarat co-fondatorii MINA.

Produs de echipa MINA Studios, spectacolul impresionează prin redarea fidelă și vibrantă a operelor lui Monet, împărțite în 11 capitole tematice care urmăresc evoluția artistică și viața pictorului. Printre temele abordate se numără: „Societatea Anonimă a Pictorilor, Sculptorilor și Gravorilor”, „Impresie, Răsărit de soare”, „Influențele Japoneze”, „En Plein Air”, „Serialism”,

Advertisement

„Războiul Franco-Prusac”, „Cataracta”, „Spectrul ultraviolet”, „Bateau-atelier”, „Grădina din Giverny”, „Camille Monet (née Doncieux)” și, desigur, celebrele „Nymphéas” (Nuferii).

„Monet: The Immersive Show” oferă o ocazie inedită de a pătrunde în lumea celebrului pictor francez, combinând arta cu tehnologia de ultimă oră. Proiecțiile deosebite și coloana sonoră atent aleasă creează o atmosferă imersivă, invitând publicul să experimenteze universul creativ al lui Monet într-un mod interactiv și emoționant.

Claude Monet – Geniul artistic care a transformat modul în care vedem lumea

Claude Monet este considerat unul dintre fondatorii mișcării impresioniste, cunoscut pentru tehnica sa unică de redare a luminii și peisajelor naturale. Printre cele mai faimoase opere ale sale se numără seria „Nuferii” și „Impresie, Răsărit de soare”, lucrări care au redefinit arta modernă. Arta sa se concentrează pe impresii vizuale, tehnica sa inovatoare punând bazele impresionismului și influențând generații întregi de artiști.

Bilete și program

„Monet: The Immersive Show” va putea fi vizitat din 1 noiembrie, până în 1 mai 2025. Biletele sunt disponibile online pe site-ul www.minamuseum.com/minacluj/ și la locație, pe strada Oraștiei 10. Publicul din Cluj-Napoca și din regiune va avea ocazia de a explora lucrările lui Monet într-o manieră inovatoare, prin intermediul tehnologiei care oferă o nouă dimensiune artei clasice.

Advertisement

Prețurile biletelor sunt: 50 lei – bilet adult și 40 lei – bilet copil și oferă acces în spațiul imersiv, în care vor putea fi urmărite trei spectacole diferite. Copiii sub 3 ani au acces gratuit. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducere de 20% pentru biletele achiziționate la fața locului, în baza unui act doveditor. Pentru grupuri școlare formate din minimum 20 de copii, prețul biletelor va fi de 30 de lei, iar pentru programare este necesară transmiterea unei solicitări prin e-mail, la adresa: kids@minamuseum.com.

Cei interesați sunt încurajați să își rezerve locul din timp.

MINA Cluj, program de vizitare:

  • Miercuri – Vineri: 12:00 – 21:00;
  • Sâmbătă – Duminică: 10:00 – 21:00;
  • Luni și Marți: închis.

MINA Cluj – cel mai mare centru de artă imersivă din Europa

MINA Cluj, noul spațiu imersiv din Cluj-Napoca, situat pe strada Orăștie nr. 10 este pregătit să devină un important pol cultural în Europa, oferind nu doar spectacole imersive, ci și instalații new media art și un spațiu educativ pentru copii, MINA Kids, destinat stimulării creativității prin tehnologie.

Despre MINA – Museum of Immersive New Art

MINA, Museum of Immersive New Art, este un concept inovator care combină arta și tehnologia pentru a crea experiențe captivante și interactive. Cu locații în București și Cluj-Napoca, MINA aduce publicului spectacole imersive și educative pentru toate vârstele, explorând frontierele artei și tehnologiei. În 2024, MINA Cluj devine cel mai mare centru de artă digitală din Europa, continuând să promoveze inovația și să ofere publicului experiențe senzoriale unice.

Parteneri principali: Banca Transilvania, Kaufland Romania;

Advertisement

Parteneri secundari: Epson, Schweppes;

Spațiu realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca și al Consiliului Local Cluj-Napoca.

Mai multe detalii despre „Monet: The Immersive Show”, alături de bilete, pe minacluj.

Advertisement
Continue Reading