Connect with us

Artiști

O carte de vizită scrisă din pasiune! Interviu cu Dragoș Popa

Published

on

Photo: Arhivă

Președinte de festival la numai 16 ani. Producător și realizator de emisiuni radio-tv la 19 ani. Fondator al unui centru cultural, cam tot pe atunci. A studiat jurnalism în cadrul Școlii de Televiziune „Tudor Vornicu” din București. A urmat cursuri la Facultatea de Pedagogie din Brașov, iar la Târgoviște și-a conturat studiile muzicale în cadrul Facultății de Științe și Arte, susținând lucrarea de disertație sub coordonarea celebrei soprane Felicia Filip. Descoperim mai multe despre tânărul artist-jurnalist Dragoș Popa, în cadrul interviului acordat.

Povestește-ne câte ceva despre tine!

Această întrebare o percep ca fiind una dintre cele mai complicate. Mi se pare atât de complexă, căci într-un fel, răspunsul corect ar trebui să fie un fel de rezumat al existenței mele. Important este că m-am născut artist și sunt înconjurat de domenii în care pot fi creativ. Am debutat în calitate de solist, iar mai apoi ca mentor vocal. Între timp, am devenit și jurnalist radio-tv. La scurt timp, am adus încă o îmbunătățire calității vieții mele, îndrăgostindu-mă de sport și descoperind pasiunea pentru călătorit. În paralel cu aceste activități de bază am încercat să dezvolt tot felul de proiecte socio-culturale și nu în ultimul rând, am studiat în permanență.

Ce proiecte ai desfășurat până în prezent?

Așa cum îți povesteam anterior, majoritatea proiectelor pe care le-am desfășurat sunt în domeniul socio-cultural, educativ și de promovare pentru tinerele talente. Să fiu mai precis, printre cele mai importante proiecte aș enumera emisiunile mele, materialele jurnalistice și totuși, cred că pe primul loc aș clasa Centrul Cultural Artist pentru Artă, pe care l-am fondat și pe care îl conduc încă din anul 2010 și care funcționează ca Școală de Arte, fiind totodată un motor de proiecte culturale. Cred că ar fi oportun să amintesc aici zecile de festivaluri naționale și internaționale în care am fost implicat, acțiuni caritabile, schimburi de experiențe internaționale, compoziții muzicale, campanii de promovare a talentelor. Sunt foarte multe și toate au povești unice și pline de emoție.

Advertisement

De la muzică a pornit dorința de a transmite emoția, atât cea creată de tine, cât și a celorlalți, prin intermediul diferitelor evenimente culturale? Spune-ne cum ți-au venit ideile atâtor evenimente interesante.

Este drept că multe idei îmi aparțin, însă nu toate au pornit numai de la mine. Am o echipă, mică, dar puternică. O echipă cu care mă mândresc și alături de care mut, adică mutăm munții din loc. Nu suntem perfecți, dar ne străduim. Oricum ar fi, aceste idei de proiecte prind contur pentru a stârni bucurie, iar ideile vin pur și simplu când mintea este limpede și sufletul curat.

Ce te impresionează cel mai mult atunci cât ești pe teren și trebuie să realizezi un interviu, să faci o știre sau când mergi pentru documentarea unui articol?

Cele mai impresionante sunt poveștile. Poveștile de viață ale oamenilor. Sunt foarte empatic și trăiesc fiecare poveste pe care o aud. De fapt, fie că este o informație nouă, adică o știre, un subiect oarecare sau o poveste de viață, eu simt totul ca și cum aș fi personajul principal. Cândva am crezut că acest sentiment de empatie poate fi un minus, dar nu este așa. Oamenii empatici sunt oameni buni, iar bunătatea este ceva rar. Apropo, probabil ai observat că gestul de căscat este contagios. Dacă eu casc și tu mă privești este posibil să caști și tu. Însă, numai oamenii care empatizează pot reacționa incontrolabil la căscatul altora. Este un mod prin care poți testa ce simte o persoană față de tine, dar aici este mai mult de discutat și nu vreau să deviez prea mult de la subiect.

Cum ai ajuns creator oficial pentru TikTok?

Aș putea spune că acea izolare de câteva luni datorată pandemiei a avut un impact asupra noului meu rol de creator TikTok. Nu am avut asta în plan, însă am fost invitat de către TikTok România să fac parte din echipa lor de creatori oficiali și am acceptat.

Advertisement

Cui se adresează ceea ce tu creezi?

Domeniul care mi s-a propus a fost cel informativ-educativ și am considerat că mi se potrivește. De altfel și la Radio România Brașov Fm, relizez o rubrică asemănătoare, numită “Curiozități Universale”. Materialele pe care le produc pe TikTok se adresează audienței generale, cel puțin din punctul meu de vedere. Sunt subiecte diverse din toate domeniile.

Ce te motivează să continui să creezi content?

Un artist se hrănește și din aprecierea din partea publicului. Pe TikTok am avut parte de astfel de apreciere din partea celor care mă urmăresc. Sunt peste 100.000 de oameni care îmi urmăresc materialele și asta mă face să mă simt responsabil și să continui. Îmi place că am parte și de foarte multă interacțiune cu abonații mei.

Cum crezi tu că pot influența aceste platforme online elevii?

Aceste platforme au părți pozitive, dar și negative. Fiecare este liber să decidă cum dorește să își consume timpul liber. Spre exemplu, dacă vei petrece mai mult timp pe TikTok, platforma are o inteligență artificială care depistează domeniul tău de interes și îți va livra conținut potrivit. Dacă vrei muzică, primești muzică, dacă vrei să înveți, îți livrează conținut educativ, dacă vrei prostie, primești materiale pe măsură.

Advertisement

Pe viitor, ce îți propui? Vei îmbina în continuare creația, muzica și jurnalismul? Sau una singură? Sau ceva nou?

Deja m-am specializat în aceste domenii. Am studiat pedagogie, muzică, jurnalism, și probabil că deja fac parte din mine și mă caracterizează. Sunt deschis la orice este nou, însă momentan nu am planuri de a mă reprofila.

Cu toate acestea, timp pentru tine mai ai? Ce îți place să faci în timpul liber?

Nu prea am timp de mine și spun asta cu capul plecat. Promit că îmi voi face mai mult timp pentru mine și pentru cei aproapiați care merită mai multă atenție din partea mea. În schimb, în timpul liber fac foarte mult sport și călătoresc.

Câteva gânduri pe final de interviu?

Advertisement

Călăuzit de ideea că cei ce aduc soarele în viața altora, vor trăi și ei în lumina, dar și datorită sentimentului de prețuire pe care îl simt pentru oameni, transmit doar gânduri bune tuturor.

Mulțumesc pentru interviu și pentru această frumoasă colaborare!

Artiști

Mihai Trăistariu: „O să cânt „Tornero”, până la adânci bătrâneţi, cât mai ţine glasul”

Published

on

Fost membru al trupei  „Valahia” ,  acesta a schimbat sistemul de măsurare a timpului în: „perioada Tornero” şi „momentul Valahiei”. Anul 2006 – pentru o secundă întreaga Europă este marcată de una dintre cele mai bune voci pe care România a dat-o Eurovisionului. Nu a fost doar o secundă, au fost ani de succes incontestabil, ani în care inimile românilor şi nu numai, fredonau pentru acea secundă, refrenul Mia per sempre tu sarai”. 

Îşi dedică viaţa pasiunii sale şi este un spirit mânat de dragostea pentru muzică şi oameni, cărora le-a oferit în dar cel mai de preţ atú al său, vocea. Însă, un alt atú  este sufletul pe care îl pune în piese şi nu se teme să-l arate: „Iubesc copiii şi preţuiesc talentul şi valorile, poate aceasta este definiţia mea”.  Un om sensibil, extrem de asumat care spune adevărul indiferent de poziţia lui publică. Mulţi îl cunosc timid, alţii excentric, însă îl putem descrie ca fiind simplu: unic.

Fără dar şi poate, este vorba de Mihai Trăistariu, artist de renume internațional. Detaliile profesionale le ştim, a făcut istorie pentru România cu piesa „ Tornero” la Eurovision în 2006,  iar lumea cunoaşte foarte bine piesele precum „Banii şi fetele”, „ La mare la soare” ale trupei „Valahia” , însă foarte puţini ajung să îl cunoască pe Mihai- vorbăreţ, glumeţ şi extrem de comunicativ. În cele ce urmează, nu doar că îl vom cunoaşte pe Mihai Trăistariu, ci vom afla că a fost olimpic la matematică, este pasionat de science-fiction şi este competitiv. Despre cât de grea devine faima, ce a urmat după succesul din 2006 , despre Academia sa de Arte pe care o conduce încă din 2014 , despre noul rol de businessman (n.r. om de afaceri) şi multe alte detalii într-un interviu acordat pentru revista SuperTu.ro

Din interior spre exterior, cum se definește Mihai?

Eu mă consider un om simplu care a reuşut prin forţe proprii, chinuit la început, cu o copilărie săracă: 4 fraţi şi 2 părinţi săraci. Deşi, mama a fost medic, tata pictor, nu aveau venituri mici, dar să hrăneşti 6 persoane era dificil. Purtam mereu hainele fraţilor mai mari, dar nu m-am supărat şi nu am suferit cât eram copil, credeam că aşa e la toată lumea.  Fără bani mulţi, dar am avut o perioadă fericită.  Am învăţat bine la şcoală, am fost premiant, olimpic. Am fost un băiat ambiţios, cu aspiraţii înalte, a avut ţeluri mari de mic copil. Mă consider un om bogat sufleteşte, un om foarte bun, iubesc animalele. Deţin o asociaţie numită „Paradisul animalelor”, am  400 de câini şi 33 de pisici de care mă ocup. Am şi o Academie de Artă în Constanţa ( include muzică, dans, teatru, pictură). Iubesc copiii şi preţuiesc talentul şi valorile, poate aceasta este definiţia mea. Mai nou sunt şi un mic businessman, mai exact din pandemie când m-a forţat destinul să mă descurc fără concerte şi atunci am schimbat un teren pe care îl aveam la malul mării în primăvara anului 2020, pentru şapte apartamente. La momentul de faţă am şi turişti, concerte şi Academia de Arte.

Advertisement

Cum era atmosfera de la studio înainte de marile transformări ale valorilor lumii actuale? Momentul „Valahia” și colaborările cu Costi Ioniță. Ai păstrat legăturile cu membrii trupei?

În studio mereu am fost prieteni, acestea creează prietenii de lungă durată. După înregistrarea în studio rămâi marcat profund, în sensul că te îndragosteşti de vocea ta auzind-o pe bandă, aşa am păţit eu,  am vrut să o mai aud şi am lansat 14 albume , 150 de melodii pe albume şi încă vreo 300 înregistrate cu cover-uri. La mine nu a fost nevoie să se prelucreze vocea prea mult, dar mi-a plăcut mereu să îmi aud vocea. Într-un studio mereu mi-a plăcut să îmi etalez vocea pe care am prelucrat-o dintotdeauna: liceu, facultate, am luat premii pentru cea mai bună voce. Încerc să nu îmi las piesele cântate banal, fiind catalogat una dintre cele mai bune voce din ţară, trebuie mereu să arăt şi să dovedesc asta. La piesele banale eu am  facut nişte lovituri de glotă, care nu există în mod normal pentru muzica uşoară, facilă, totuşi, eu le-am folosit ca să fiu în continuare o voce bună pe orice gen de piesă. 

Momentul „Valahia” a fost superb, a fost debutul meu, chiar dacă am spart trupa pentru că am vrut o carieră solo şi pentru că într-adevăr, trupele pe vremea aceea se destrămau.  Dacă mă gândesc acum, motivele erau puerile, „ care să stea în moijloc, care se îmbracă într-un fel, care să mai multe interviuri”, deci, orgolii de moment.  Acum aş râde dacă aş avea discuţii de genul acesta , dar atunci gândeam altfel.  Am păstrat legătura cu ambii colegi,  Dorin e marinar, Costi Ioniţă are cariera lui, dar am colaborat chiar şi anul trecut la un colind, ne înţelegem foarte bine.

Îți este dor de cum se trăia muzica pe vremea trupei „Valahia”? Ce este diferit acum de atunci, oamenii simt altfel muzica, se distrează altfel?

Pe vremea trupei „Valahia”, muzica nu era diferită , fanii erau diferiţi. În anii 2000 nu exista internet, nu erau facebook, youtube  şi atunci ţineam legătura cu fanii prin scrisori, aveam un fanclub, eu mă ocupam de el, la un moment dat acesta era susţinut de 24.000 de fani  şi primeam scrisori de la ei cu inimioare, tot felul de desene si „te iubesc”. Clar că a fost o perioadă excepţională, chiar te simţeai iubit, aici se văd diferenţele. Acum este totul  pe internet, fanii s-au mutat pe internet, ne mai întâlnim la concerte unde îmi spun că mi-au scris, iar eu îi recunosc după poza de profil, totul s-a mutat în online.  Muzica a rămas la fel, oamenii simt la fel. Nu ştiu dacă se distrează altfel, au apărut festivalurile Neversea, Untold  care pe vremea „Valahiei” nu erau.  În rest, poate totul este la fel.

Advertisement

“ Pot să declar cu sau fără modestie că Eurovisionul m-a dus în vârf, […]  uneori refuzam concerte”, ai povestit într-un interviu.  Momentul „Tornero” și succesul răsunător de la Eurovision. Povestește-ne cum s-a simțit acest succes și care este cea mai frumoasă amintire din acea perioada.   

Obs.: Cred ca „Tornero” este o melodie care nu se va stinge niciodată din inimile oamenilor, la petreceri se cântă în cor “ la mia vita ti daro” .

Este adevărat, Eurovisionul mi-a schimbat viaţa pentru că începusem cu Valahia în 1999, am luat de atunci premii precum „ cea mai bună voce a anului, trupă a anului”. Am avut succes încă de pe atunci, dar am desfiinţat trupa în 2004 şi am suferit un an, până mi-am pregătit cariera solo, nu am mai câştigat bani şi m-am speriat cu gândul că o să mă sting.  În 2005, am reintrat în topuri cu piesa „ Cât de frumoasă eşti”, piesa a stat 6 luni în topurile radio. În anul următor 2006, a venit „Tornero”, o plesneală  pe care nici acum nu o înţeleg, o consider un miracol, o magie pentru că deşi, nu este o capodoperă, este o piesă ritmată, densă şi foarte dansantă. Uite, piesa a mers perfect pentru Eurovision!  Mi-a schimbat viaţa pentru că s-a difuzat internaţional  în 33 de ţări în cluburi, radio, am avut concerte internaţionale. Din acele momente totul s-a schimbat, am fost foarte iubit şi am ocupat un loc în inimile oamenilor ca fiind eu, Mihai Trăistariu ci nu Mihai de la Vlahia, aşa mă strigau după ce am spart trupa. Zâmbeşte.

Mi-am punctat numele  şi am devenit vedetă solo.  „Tornero” mi-a schimbat viaţa  şi mă urmăreşte la fiecare concert, nu e concert să nu închei cu această piesă. O să cânt Tornero, până la adânci bătrâneţi, cât mai ţine glasul.

“succesul nu ține o viață, uneori te îmbeți cu apă rece” ai spus la un moment dat. Nicolae Iorga spunea ca sunt unele înfrângeri care ne înalță, care eșecuri te-au făcut să fii omul de azi?

Nu poţi să fii în vârf mereu , credeam că voi fi în topuri mereu, dar nu ai cum.  Vin alte generaţii, vor la radio şi se zbat din răsputeri, generaţia din urmă rămânând chiar în urmă.  Poate nu am mai fost difuzat ca pe vremea „Tornero” sau trupei  „Valahia”. Lumea nu m-a uitat, mă recunoaşte pe stradă şi vor sa facem poze, însă nu mai aui succesul de altădată.  Să rămâi în vărf o viaţă e destul de complicat, nu este posibil. Am trei piese în pregătiri şi sper ca măcar una din ele să intre în topuri.

Advertisement

“Scandalul vinde mai bine decât un hit” ai declarat. Ce părere ai despre TV și reclama negativă? Ai repeta experiența “te cunosc de undeva”  sau orice alta emisiune?

Primul impact cu scandalul l-am avut cu Maria Ciobanu care declara ca i-am furat „ciocârlia”. Eu luasem drepturile de autor cu casa de discuri pentru această piesă de la familia Mariei Lătăreţu, nepoata ei, Ioana Lătăreţu ne-a dat în scris că putem cânta această piesă.  Dar, a fost un scandal, însă eu am luat-o ca pe ocazie în care îmi pot promova albumul fiind chemat la emisiuni să vorbesc despre această situaţie. Acest album a luat Discul de Aur, s-a vândut atât de bine pentru că a fost o reclamă foarte bună, pe mine nu m-a deranjat că se supărase doamna Maria Ciobanu.  Mondenul prinde, nu neapărat scandalul. Despre experienţa „Te cunosc de undeva” aş vrea să o repet, foarte grea, eu sunt competitiv de fel, am luat locul al II-lea.

În ce fel de lume și-ar dori Mihai să trăiască?

Mi-as dori să trăiesc pe altă planetă , îmi place domeniul sciene-fiction, eu am făcut matematică, fizică. Cred în viitorul robiţilor, eu am zis că ma criogenez ca să pot prinde viitorul acesta , am declarat multe lucruri. Îmi place tot ce ţine de viitor, de ştiinţă şi o astfel de lume aş vrea în viitor, plină de tehnologie. Poate vom putea să călătorim în timp în viitor. Cine ştie! Eu văd o lume a roboţilor.  Suntem aproape de viitor!

Academiei de Arte i-ai pus bazele în 2014. De ce ai simți să împărtășești informațiile muzicale cu copiii?

Advertisement

Am deschis  Academia de Arte împins puţin de la spate, nu prea aveam răbdare şi impulsul de a preda canto.  Sunt 8 ani de când am deschis-o şi totul merge foarte bine, mulţi elevi care au avut succes la X factor, Vocea României, Next Star, sute de concursuri . Îmi place mult să lucrez cu ei, mi-am dat seama că am răbdare. Am predat 5 ani, acum am profesori care predau.  La acest moment  sunt director de şcoală, îi promovez, le fac concerte pentru a simţi eficienţa cursurilor. Sper ca aceasta academie să ducă tinerii pe cele mai înalte culmi.

Când devine faima un inamic?

Faima are două tăişuri, fie ai favoruri fie este un inamic. Faima nu-ţi lasă loc de viaţă personală, mereu eşti urmărit la orice pas, nu ai libertate. Uneori te poţi gândi că eşti iubit din interes, apar mereu întrebări.  Faima devine inamicul vieţii personale, în rest toate sunt bune.

Dacă ai putea să alegi o superputere care ar fi aceea și de ce?

Cum am zis, sunt fan science-fiction, filmele cu tineri şi superputeri. Le-aş vrea pe toate dacă aş fi invizibil, aş alege lucruri care m-ar ajuta în ţelurile mele.  Mi-ar plăcea să am puterea de a fi nemuritor, mi-ar plăcea la nebunie.

Ce planuri de viitor ai?

Advertisement

În afara că mă ocup de turism, animăluţe şi  viaţa personală. Aş vrea să îmi construiesc o casă, m-am săturat de blocuri şi aş vrea  să-mi fac o afacere mare , probabil în Piatra-Neamţ unde m-am născut, că este mai linişte, probabil o pensiune sau un hotel unde să pot face lucruri aşa cum vreau eu: să îmi pun panouri solare şi tot felul de lucruri. Fără să depind de guvern, de stat şi de crize.

Continue Reading

Artiști

Oana Moșneagu: „Eu am fost cel mai mare susținător al meu pe parcursul anilor”

Published

on

Ioana Alexandra Moşneagu, Oana, aşa cum o cunoaştem, atât pe scenă cât şi în viaţa privată este un cumul de calităţi, pasionată de film, aceasta pare că îşi trăieşte visul cu ochii deschişi pe platourile de filmare.

 Deşi, TV-UL i-a dat doar roluri antagoniste, Oana Moşneagu este de o candoare excerbată.  Extrem de comunicativă, frumoasă şi talentată, Oana a oferit un interviu despre copilăria ei la Purcăreni, despre părinţi, bunici, despre faimă şi despre cine a susţinut-o în drumul teatrului şi filmului.

Oana a jucat în două dintre producţiile Ruxandrei ION, „Fructul Oprit” şi „Adela”, interpretări care i-au adus admiraţia şi simpatia publicului. Potrivit CV-ului  neoficial, Ioana Mosneagu a participat la cea de-a a XII-a editie a finalei mondiale Miss Tourism International 2008. În 2007 Oana Moşneagu fost laureata a Festivalul “Valea Prahovei” InfoFashion Platinum Agency (Sinaia), dar şi la spectacolul concurs Beauty of the World România (Piatra-Neamţ), unde a câstigat Premiul Presei si titlul “Queen of the Europe for one Day”.

Makeup: @isthatanastasiamusic | Hairstyling: @roxanacatanaa | Foto și editare: @leea.ro

Cum este Oana în liniștea sa?

Oana nu are foarte multă liniște, chiar și când are, gășește un stimul care să nu o lase în liniște prea mult. Pot să fiu liniștită, totuși, și să mă uit la un film tolănită pe canapea sau să răsfoiesc o carte, dar sunt rare momentele în care sunt liniștită cu adevărat. Și ele se întâmplă când sunt departe de orasș, agitație, social media, locuri aglomerate, într-un vârf de munte sau într-o colț de pădure cel mai probabil.

Advertisement

Copilărie și adolescență. Unde ai crescut, cum au fost aceste 2 etape și ce ai luat din acele locuri și porți cu tine prin viață?

Am crescut în Purcăreni până la 6 ani, cu bunica, apoi la Mioveni, cu părinții și fratele meu. Am avut o copilărie idilică, așa cum nu mulți copii mai au în ziua de azi. Hoinărit prin pădure, mers la furat de prune, scăldat în râu, mers cu vaca, plivitul în grădină, serile de vară când “vânam licurici”, cele de toamnă cu poala plină de mere și covrigi adunate la Focul lui Sumendru, atâtea amintiri, balsam pentru suflet, în jurul bunicii, a unchiului meu și în cârdășie cu verișorii mei. Adolescența nu a fost o perioadă la fel de plină de bucurie, eram destul de complexată și cu aspirații destul de mari. Nu m-aș întoarce la adolescență, dar mi-aș revizita copilăria în orice secundă, cu toate astea, în adolescență am câștogat prietenii pe viață.

Întâlnirea cu teatrul. Mai apoi, amintirile de la UNATC

Întâlnirea cu teatrul s-a întâmplat târziu, foarte târziu, aproape odată cu intrarea la UNATC. Nu eram consumatoare de teatru și nici nu aveam în jurul meu oameni care să fie. Nici nu am dat la Facultatea de Teatru pentru teatru, eu film îmi doream să ajung să fac. Nevoia de teatru s-a născut treptat, pofta a venit mâncând.

UNATC-ul a fost una din cele nai frumoase perioade din viața mea, cu toate greutățile și provocările pe care mi le-a pus în față. A fost cea mai frumoasă perioadă pentru că a fost pasul către ce mi-am dorit cu atâta ardoare să fac, actorie, și pentru că, deși aveam 25 de ani când am devenit studentă UNATC, eram mai liberă ca la 19 pentru că în sfârșit eram pe drumul pe care îmi doream să fiu.

Despre primul spectacol mare.

Advertisement

Încă nu am apucat să fiu prezentă în teatru pe cât mi-aș fi dorit, nu am avut încă un proiect care ar fi putut să fie încadrat în categoria de “mare” dacă raportăm criteriul de clasificare la expunere sau dimensiunea sălii în care s-a jucat. Dar am avut două spectacole “mari”, au fost mari pentru mine prin prisma oamenilor cu care am lucrat și al lucrurilor pe care le-am învățat. Și mi-e dor de ele, primul este “Poveste din patria noastră”, spectacol de master coordonat de Emi Pîrvu, și al doilea este “Și n-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, text și regie Sever Andrei.

Cum te simți pe platourile de filmare? Ce ai alege între teatru si film?

Film am ales de când eram copil, film al ales când am ales să dau la UNATC, film aș alege dacă aș avea de ales între cele două. Dar nu aș vrea să fiu nevoită să aleg, m-aș bucura să pot să învăț și să evoluez pe ambele planuri.

Foto: @denisssandrone | Edit: @sherbssss | Machiaj: @corinahera | Păr: @honey.concept | Ținută: @manuriclothing | Styling: @mohamedmagda1

Cum fac oamenii față faimei, devine o povară pusă peste libertatea lor?

Nu știu de oameni în general, eu simt că mi-am pierdut din libertatea pe care o aveam înainte de serial, adică nu mai poți să fii tu cu tine când ești la cumpărături sau într-un loc aglomerat, dar mă și bucură să văd că oamenii apreciază munca noastră și faptul că ne recunosc e o confirmare a succesului serialului și asta e cel mai important pentru mine, ca munca mea să ajungă la oameni.

Povestea serialului” Adela”, “ Fructul Oprit”. Cum ai ajuns la aceste două seriale?

Advertisement

Am fost sunată de către un director de casting, respectiv Domnica Cârciumaru pentru “Fructul oprit” și Oana Bucur în cazul proiectului “Adela” și am fost la casting, cam așa se întâmplă. Pentru “Adela” a durat 4 zile castingul și a fost unul greu și lung, am fost zeci de actrițe la probe, dar și bucuria rezultatului a fost pe măsură.

Din partea căror persoane ai avut cea mai mare susținere?

Eu am fost cel mai mare susținător al meu pe parcursul anilor, prietenii mei, dar mi s-au alăturat ușor, ușor și părinții mei, care la început nu au fost foarte încântați de decizia de a renunța la siguranța unui job într-o corporație în favoarea incertitudinii unei meserii liber profesioniste din zona artistică.

Ce îți place cel mai mult la această meserie?

Momentele în care după ce aud “stop”, știu că am reușit chiar și pentru câteva momente să fiu altcineva, într-o situație care nu face parte din viața mea. Iubesc la meseria asta faptul că te predispune tot timpul la nou, la viu și te obligă să te ancorezi în prezent.

Advertisement

Cum s-a schimbat viața ta în momentul în care proiectul “ Adela” s-a derulat pe TV?

Păi trecerea a fost de la o actriță proaspăt absolventă UNATC la o actriță în rol de antagonistă într-un serial difuzat în prime time pe un post național, pe care lumea o oprește pe stradă pentru o fotografie sau care e strigată pe numele ei, nu pe al personajului, în piață sau în supermarket. Deci schimbarea a fost una majoră.

Crezi în destin?

Cred că nimic nu e întâmplător, nici un casting pe care nu l-am luat, nici unul cu rezultat fericit, nici o întâlnire cu un om sau o experiență pe care ți-e dat să o trăiești. Cred că scopul nostru e să învățăm constant să ne construim atât uman, cât și profesional. Și nu cred că sunt oameni cărora le e dat să aibă o viață fericită și altora una nefericită, cred că e vorba de alegeri, și când se întâmplă lucruri pe care nu le putem controla, dar care ne afectează, cred că e important să ne întrebăm “de ce?” și să conștientizăm ce avem de reparat sau îmbunătățit la noi.

Ce ne poţi spune despre ultimul sezon?

Advertisement

A început deja, eu eram absolut disperată să înceapă, o să fie un sezon diferit ca raport între cele două surori, situațiile cu care se confruntă sunt din ce în ce mai abrupte și alegerile pe care le au de făcut sunt din ce în ce mai riscante. O să fie un sezon dinamic, care o să țină telespectatorii cu sufletul la gură și care o să aibă un final neașteptat, cel puțin pentru personajul meu.

Redacția SuperTU.ro îi mulțumește Oanei pentru interviul acordat!

Continue Reading

Artiști

Răzvan KREM Alexe: „Uite, s-au întâmplat şi lucruri la care nu visai”

Published

on

Foto Credit: Daniel Radu

Răzvan Alexe este o persoană pasionată de artă: face muzică rap, joacă teatru, în filme  şi în scurtmetraje. Show a la Krem sau Adi din serialul „Adela” face faţă cu brio acestor provocări în care exprimarea artistică îl cheamă la orice pas. Răzvan a fost câştigător al „Battle Off Da Dome”  în 2008,  a primit premiul pentru cel mai bun actor la I.D. Fest Bacău în 2006,  finalist „Românii au talent” 2012 şi a jucat în filme precum: Mihai Eminescu – Straight outta Ipotești (scurt-metraj), regia Sector 7, 2019, Iubitul din liceu – Un prinț și jumătate, regia Ana Lungu, 2018, Sorin – Treaba lor (scurtmetraj), regia Vlad Ghinea, 2017, Răzvan – LOVE (scurtmetraj), regia Franz Galo, 2016, Fane – Exit (scurtmetraj), regia Hadrian Gavriluțiu, 2011. [1]

Originar din Bacău, povestea sa începe în locul în care s-au născut  toţi pasionaţii de rap: în cartier. Însoţită bineînţeles de împrumutatul casetelor şi rimele compuse pe beat-uri. Extrem de natural, glumeţ şi cât se poate de onest, Răzvan a povestit despre adolescenţa petrecută la Bacău, despre oamenii care l-au influenţat în decursul vieţii, despre suişuri şi coborâşuri „E ciudat să te vezi într-un moment destul de sus, expus ca după să îţi dai seama că aici se trage linie până la următorul moment”. Show a la KREM a pornit în călătoria Super.Tu, oferindu-ne un interviu şi lăsându-ne să-l descoperim şi să aflăm că omul din spatele celui care urcă pe scenă, cântă şi apare pe sticlă, este o adevărată artă prin asumare, curaj şi energie.

Între teatru, TV şi muzică, cine este Răzvan când nu este în lumina reflectoarelor?

Răzvan când nu e în lumina reflectoarelor e un om destul de simplu, cu tot felul de calităţi, defecte, întrebări care-l macină, cu căutări interioare şi nu numai. Ca să zic aşa, Răzvan când nu e în lumina reflectoarelor caută să fie înapoi pe scenă cât mai mult. Fiecare om are o doză de  fi special în felul lui. Capăt superputeri atunci când sunt pe scenă, fie teatru, fie muzică, de TV sau film.

Advertisement

Adolescenţa de la Bacău şi pasiunea pentru actorie. Ce oameni te-au infleunţat să mergi pe drumul pe care mergi astăzi?

Au fost mulţi oameni atât în zona de muzică şi rap, cât şi din actorie. În liceu, am înfiinţat o trupă de rap „Epitaph” şi am intrat într-o trupă de teatru „ACT”, cumva cu ambele fie aveam concerte locale, fie organizam concerte cu oamenii din aceeaşi zonă. Participam la festivaluri de teatru unde întâlneam actori sau studenţi la actorie care ţineau workshop-uri cu noi tinerii, întâlnind foarte mulţi oameni din domeniu îmi dădeam seama un pic mai bine ce înseamnă meseria asta. Printre primele nume care îmi vin în minte ale oamenilor cu care am lucrat şi care mi-au rămas întipărite în minte ca fiind repere: Horia Suru, Alina Mihai, Florin Cobzaru. Pe partea de muzică: Roby (Dilimanjaro) şi Omu Gnom. Nu aş vrea să omit pe cineva, au fost foarte mulţi şi sigur involuntar m-au format. Cecilia Moldovan, profesoara mea de engleză din generală a văzut că sunt puţin energic şi cu dorinţa de a face oamenii să se simtă bine și mă distribuia în toate spectacolele, o persoană extrem de dragă mie, de curând am lucrat împreună la un proiect actoricesc şi a fost emoţionant să lucrez cu doamna profesoară, să revin să joc ca actor profesionist şi a fost o confirmare a tot ceea ce a făcut pentru mine, un fel de: „Da, aţi avut dreptate!”

Trupa „Epitaph” a fost înființată după o întâlnire în curtea liceului, fiind în clasa a IX a cu colegul meu de trupă Cristi Fînaru (Japonezu’) a fost o chimie prin prisma a tot ce ascultam, îmbrăcam haine largi, ne împrumutam casete şi tot aşa. După o lună, cântam la balul bobocilor şi eram noua trupă locală.

Anii studenţiei. Ce a însemnat pentru tine timpul petrecut la UNATC?  Cum te-au macar marile figuri din actorie?

Domnul Florin Zamfirescu a fost profesorul de an al generaţiei mele, 2008-2011. Cred că am avut noroc de o generaţie extraordinar de talentată şi cu o dorinţă mare de a reuşi. Au fost nişte ani în care profesorii au fost acolo trup şi suflet pentru noi. Îi am aproape de sufletul meu, au pus acele baze corespunzătoare pentru un actor profesionist. Eu ştiu că sunt norocos pentru că am trecut prin nişte perioade în care eram agitat poate nu îmi convenea sistemul sau altceva, a trecut nişte timp, a fost nevoie să mă dau cu capul de pereţi că să înţeleg. Eu eram mai rebel, dar profesorii mă înţelegeau şi au avut mare răbdare cu mine. Au fost nişte ani frumoşi care s-au coagulat prin învăţat, am petrecut foarte mult timp furând meserie, fie prin sesiuni de lectură, fie prin petrecerile din cămin unde eram toţi colegii și cântam, făceam freestyle, era multă exprimare artistică.

Advertisement

Am mai făcut eu cântece de genul „UNATC” în care satirizam una şi alta, este amuzant că încă se ascultă piesa pe la petreceri şi prin facultate, mai primesc filmări cu cei care o cântă. O doamnă profesoară cu care m-am întâlnit de curând mi-a povestit că pentru  proba de canto la admitere, cineva a avenit cu piesa „UNATC”.

Mihnea Irimia (din spectacolul “Arta la domiciliu”, regia Dragoș Huluba, la Teatrul de Comedie)

OBS.: Cred că a fost un moment important când ai scos piesa, într-un fel aratai lumii cum este din interior spre exterior. Aratai ceva, oricum şi atunci se vedea că eşti talentat şi îţi place să faci chestia asta, dacă uneori ne va revoltăm, nu înseamnă că nu ne place, ci doar că suntem rebeli şi avem o voce care trebuie auzită.

Sigur că da, dacă nu ne place şi nu ne pasă, poate nu ne revoltăm. Piesa a venit într-un moment în care am simţit să spun nişte lucruri, am înregistrat-o şi încă dăinuie în timp. Încă iubesc facultatea aia şi a fost o perioadă extraordinară pentru evoluţia mea umană şi artistică.

A existat un moment în care vocea ta a fost marcată de o dublă prezenţă, în serialul „Adela” pe Antena 1 şi în piesa de teatru „Nepotul meu Veniamin”. Cum s-a simţit această împlinire?

Cu siguranţă a fost o împlinire. Propunerile pentru teatru şi serial au venit pe fondul pandemic, însă pentru mine s-au aşezat cumva astrele. Mi-am şi făcut norocul, am tras mult timp şi poate Universul a zis „să culegem roadele”. Serialul „Adela” este primul serial de o aşa mare anvergură, la care particip. Este o onoare să joc în „Nepotul meu Veniamin” cu doamna Maia Morgenstern, doamna Emilia Popescu, mi se pare că este visul oricărui actor. Este al doilea spectacol în care joc, după “Arta la domiciliu”, în calitate de actor angajat la Teatrul de Comedie. Indiferent de piedici şi de momentele în care sunt mai tăcut, încerc să mă detaşez şi să spun: „uite, s-au întâmplat şi lucruri la care nu visai”. E important să simţi că ai o apartenență undeva.  În serial la fel, sunt bucuros de întâlnirile cu toţi actorii mari, aici referindu-mă şi la tinerii mei colegi, nu e vorba doar de nume consacrate, ci şi despre colegii mai tineri care sunt extraordinari de talentaţi care mă motivează să devin mai bun. Experimentez mult ce înseamnă actoria de film, pe acest tărâm.

Oana Monica Nae (din spectacolul “Nepotul meu, Veniamin”, regia Vlad Massaci, la Teatrul de Comedie)

Cum crezi că ar trebui să fie făcută muzica rap, de fapt? Ai menţionat într-un interviu: „ fără licenţă poetică şi accente puse diferit atât pe cuvinte, cât şi pe ceea ce vor să transmită. De unde crezi că vine discrepanţa între ceea ce a fost şi este?

Hmm, probabil a fost tot un moment, dar nu e doar în rap, ci în muzica universală românească. E o chestie personală şi de gust, dacă vrei să spunem aşa. Sunt destul de tranşant cu nişte lucruri. Fiecare e liber să folosească orice tip de licenţă poetică vrea şi să îşi facă muzica în felul în care îşi doreşte. Când am ajuns în Bucureşti, am participat la un campionat foarte mare de battle, pe care l-am câştigat, unde de asemenea eram foarte tranşant. A trecut timpul şi am realizat că fiecare îşi face treaba cum vrea.

Advertisement

Căror dezamăgiri le eşti astăzi recunoscător?

Au fost momente când nu îmi mergea bine nici pe plan profesional, nici personal. Poate nu reuşeam să mă angajez, rămâneam printre ultimii şi nu reuşeam să iau castinguri. Au fost fel de fel de momente când pur şi simplu nu se legau lucruri şi le-am luat ca pe eşecuri. Pe plan muzical, la fel, vreo 2 ani după „Românii au talent”, mergeam la case de discuri, încercam să gasesc soluţii să duc totul la alt nivel. Au fost nişte ani în care încercam să îmi caut sensul. Îmi reveneam şi lucrurile prindeau contur. E ciudat să te vezi într-un moment destul de sus, expus ca după să îţi dai seama că aici se trage linie până la următorul moment. Deci, ca să îţi răspund la întrebare le sunt recunoscător dezamăgirilor din anii de după ce am scos cu Smokey albumul „Aici sau la pachet”. Aveam nevoie să fiu pe scenă, să cânt, iar acea perioadă fost o întâlnire cu deznădejdea. Însă, m-a făcut să gândesc la rece, la nişte lucruri. Ca să îţi răspund mai pe larg, în 2015 mi-am scris disertaţia, am terminat şi mi-am luat diploma.  Când m-am întors în Bacău am primit un rol într-un spectacol de la Teatrul Bacovia. Anca Sigartău era manager pe vremea aceea şi am dat un casting. Ceva s-a legat.  În vara aceea m-am pregătit şi pentru Gala HOP care este o rampă de lansare pentru tinerii creatori din România. Am întâlnit regizori, în speţă Iris Spiridon cu care am lucrat câteva spectacole. A avut încredere în mine şi m-a distribuit în alte proiecte. Până nu am conştientizat eu ce era de făcut, nu aş fi putut să mă ridic.  Oftează: „WOW, CE ÎNTOARECERE ÎN TIMP!”

Nu o sa te intreb cum ţi se potriveşte personajul Adi, pentru că oricărui personaj i-ai fi dat viaţă într-un mod excepţional. Cum este viaţa din culise şi cum ai ajuns să joci aici?

Pai când s-a dat anunţul pentru un nou serial TV, eu clar voiam să încerc experienţa de film. La început, s-a dat casting doar pentru personajele principale, care erau oricum foarte puţine la perioada aceea. La ultima întâlnire cu echipa, nu ştiau sigur dacă mă potrivesc 100% cu personajul. Însă, peste câteva zile am dat probă pentru Adi, surpriza a fost că în aceste zile îmi doream să am un personaj în care să pot să scot tot la iveală din mine. Să arăt tot Bacăul din mine, într-un fel. Când am primit textul, mi-au surâs toate astrele. Mi-am dorit mult acest personaj şi ne-am potrivit foarte bine. De cele mai multe ori m-am întors în trecut, la Bacău, la spatele blocului, la golăneală. Mă simt norocos cu acest personaj. Ne-am coagulat foarte bine, precum o mică familie, sunt deja 2 ani de când lucrăm. Echipa artistică, echipa tehnică, toti ştiu ce au de făcut.

Gabriela Arsenie (de la filmări, serialul “Adela)

Relaţia cu Smokey şi ce amintiri vă leagă?

Wow.. aş scrie o carte despre experienţele cu Smokey. Ne-am cunoscut prin Omu Gnom când voiam amândoi să facem un concert în Bucureşti şi el ne-a îndrumat să-l facem împreună. După „Românii au talent”, am început colaborarea cu Daniel Lupu, impresarul nostru de la vremea aceea. În 2012, am început concerte pe vară, apoi am luat balurile de boboci, plecam în turnee, aşa cum ne place să le numim. De curând am scos al doilea album, „ Stare de Alertă”. Smokey încă e acolo ca şi prieten, coleg..ne leagă multe amintiri plăcute şi neplăcute.

Advertisement

La un moment dat, pentru un concert dintr-un club din Alba Iulia, patronul nu a fost de acord sa ne plătească onorariul fix, ci sa fim plătiți din bilete. Am făcut cum a vrut. Acolo, fiind şi în ultima zi de BAC, au venit 300 şi ceva de oameni. Încasările au fost cu mult peste onorariul pe care îl doream. Ne-am dat seama că e bine.

Ce poveste are în spate albumul „Stare de Alerta” şi ce principii îţi poartă?

A pornit ca o idee de material scurt. Subsemnatu (care este și producătorul materialului) ne-a sfătuit să mai conturăm un album. Însă, pandemia a schimbat puţin datele problemei. Am înregistrat ori fiecare la el acasă, ori prin diferite alte studiouri, pentru a putea termina albumul, iar pe măsură ce lucram, am hotărât să ducem totul într-o zonă mai serioasă. Ca principii, noi am vorbit despre tot ce ne reprezintă și despre contextul social al vremurilor. Albumul se deschide cu noţiunea de citi şi de a fi informat, sa nu fi cu ochelari de cal şi să vezi doar o părere. Albumul loveşte cu piese mai dure sau mai serioase, după care migrează într-o zonă mai relaxată, să fie câte puțin din toate. Evidenţiază felul în care am crescut ca artişti.

Advertisement
Continue Reading