Connect with us

Lansări

Mario Joy lansează Time! Piesa este inspirată din viața artistului

Published

on

Mario Joy, artist cunoscut atât în țară cât și la nivel internațional, datorită super hitului California și nu numai, vine cu un nou single, Time. Piesa este compusă de el și este inspirată de lupta sa cu o boală care l-a făcut să își cântărească prioritățile din viață și să își transpună trăirile și gândurile în muzică. Este o piesă dance, care ne îndeamnă să apreciem fiecare zi și să alocăm mai mult timp lucrurilor care contează cu adevărat în viață.

„Time are o însemnătate specială pentru mine, pentru că am compus și scris versurile piesei în perioada în care, după nenumărate analize, am aflat că am diabet. Asta se întâmpla în luna noiembrie a anului trecut. Am lucrat mai bine de o lună de zile la ea. Prin versurile piesei îi cer timpului mai mult timp. Îi cer să rămână pe loc, să nu mai fugă atât de repede. Să rămân tânăr, sănătos și plin de viață. Toți avem nevoie de iubire și din când în când, de o pauză de la viața asta cotidiană agitată. Este important să ne facem timp pentru noi și sufletul nostru. Lupta mea cu diabetul m-a inspirat să mă gândesc la lucrurile acestea, m-a făcut să realizez cât de important este să avem grijă de noi și am decis să transpun toate aceste gânduri și sentimente în muzică. Acum sunt aproape vindecat, urmează să fac ultimele analize, dar nu a fost o perioadă ușoară. Am ținut dietă, am mâncat sănătos, am făcut mișcare, m-am odihnit și iată că m-am pus pe picioare. Sper ca piesa aceasta să inspire oamenii, să îi facă să aloce mai mult timp lucrurilor care contează cel mai mult în viață: sănătatea, familia și prietenii!” spune Mario Joy

Mario Joy a făcut senzație în industria muzicală în 2016, când a devenit recunoscut la nivel mondial datorită hitului „California”. Au urmat alte piese de succes, precum „Gold Digger”, „Tocalame” sau „Can’t get you “, iar piesele sale cumulează mai mult de 300 milioane de vizualizări pe YouTube. „California” a fost în fruntea topurilor muzicale din Europa și s-a poziționat pe locul 73 în topul Shazam World, cu peste 2.6 milioane shazams.

Artistul are în palmares o sumedenie de premii, precum Best Uprising International Artist la Golden Panther Awards 2019 din New York sau En Moda Magazine Awards 2018 și 2019 din Cipru.

Advertisement

La nivel local, artistul a colaborat de-a lungul timpului cu nume precum Jukebox, Lavinia, Nick Kamarera, Anda Adam, Dorian Popa, Otilia Bilionera, Puya și mulți alții.

Lansări

Prima imunoterapie cu administrare subcutanata disponibilă acum pacienților cu cancer din România

Published

on

Pacienţii care suferă de cancer au acum acces la prima imunoterapie oncologică cu administrare subcutanată disponibilă pe piaţa din România. Această imunoterapie este aprobată în România pentru tratamentul mai multor tipuri de cancer precum: cancerul pulmonar cu celule mici (SCLC), cancerul pulmonar altul decât cel cu celule mici (NSCLC), cancerul de ficat (HCC), cancerul de vezică urinară (CU) şi cancerul de sân triplu negativ (TNBC), fie sub formă de monoterapie, fie în combinaţie cu alte tratamente. Soluţia terapeutică este dezvoltată de către compania Roche şi este disponibilă pacienţilor în regim compensat integral, atât sub forma de administrare intravenoasă cât şi cu administrare subcutanată.

Imunoterapia oncologică acționează prin întărirea sistemul imunitar, care poate astfel lupta mai eficient împotriva cancerului. Medicamentele biologice împotriva cancerului, precum imunoterapia oncologică, sunt administrate de regulă prin perfuzie intravenoasă la spital. Acest proces poate dura de la 30 de minute la câteva ore, în funcție de cât de bine este tolerat medicamentul și dacă sunt necesare mai multe medicamente (de exemplu, un regim de tratament combinat). În cazul administrării subcutanate, medicamentul este injectat sub piele în aproximativ 7 minute, de către o asistentă sau un medic, într-un cabinet, clinică sau centru de terapie. Astfel, substanţele active pătrund în ţesutul adipos subcutanat şi sunt absorbite rapid în fluxul sanguin.

Această inovaţie a modului de administrare a medicamentelor poate reduce presiunea asupra centrelor de perfuzie, permițând tratarea unui număr mai mare de pacienți și reducerea costurilor totale per pacient. De asemenea, administrarea subcutanată se poate face în cadrul unei clinici de îngrijire primară mai aproape de domiciliul pacienților, eliminând nevoia deplasării către centrele mari de tratament. Compania Roche are în portofoliul său patru tratamente împotriva cancerului cu administrare subcutanată, toate fiind acum disponibile pacienților din România.

”Modul de administrare subcutanat al medicamentelor oncologice reprezintă o inovație binevenită care complementează foarte bine metoda clasică de administrare intravenoasă. Pentru pacienții cu vene afectate din experiența anterioară a chimioterapiei, tratamentul subcutanat poate oferi o cale de administrare mai confortabilă. Pe de altă parte, administrarea subcutanată a medicației, oferă pacienților noștri mult mai multă libertate, aceștia petrecând mult mai puțin timp în unitatea spitalicească, și desigur, oferă personalului medical oportunitatea de a avea în îngrijire mult mai mulți pacienți în același interval de timp.  Fiecare pacient are o experiență de tratament diferită și este important să avem mai multe opțiuni la dispoziție pentru ca pacienții să poată face alegerea cea mai potrivită pentru ei cu privire la modul și locația unde să-și primească tratamentul”, a declarat Dr. Amedeia Niţă, medic primar oncologie medicală, Spitalul Municipal Ploieşti.

Advertisement

Opțiunile diferite de administrare a tratamentului ar putea ajuta la reducerea impactului tratamentului pentru cancer asupra vieții de zi cu zi a pacienților și a aparținătorilor. Această imunoterapie cu administrare subcutanată este aprobată pentru utilizare în peste 45 de țări de pe glob. 

Continue Reading

Lansări

Turism accesibil pentru toți: Lansarea „Ghidului de bune practici – Incluziune prin turism adaptat”

Published

on

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) anunță lansarea „Ghidului de bune practici – Incluziune prin turism adaptat”, realizat de asociația Caiac SMile. Ghidul oferă informații generale, recomandări și exemple de bune practici operatorilor economici din domeniul turismului, ajutându-i să își transforme structurile de primire în spații accesibile și confortabile pentru toți turiștii, inclusiv pentru persoanele cu diferite tipuri de dizabilități.

„Cred cu tărie că turismul trebuie să fie accesibil tuturor. În România, există peste 900.000 de persoane cu nevoi speciale, în timp ce, la nivel european, 80 de milioane de turiști solicită servicii de turism adaptat. Ghidul oferă, astfel, operatorilor din industria turismului, o serie de recomandări concrete pentru a-și accesibiliza structurile și serviciile, astfel încât experiența oaspeților să fie îmbunătățită”, a declarat ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea.

„Ghidul de bune practici – Incluziune prin turism adaptat” poate fi descărcat de AICI (click&download).

Ghidul oferă recomandări pentru accesibilizarea structurilor de cazare, adaptate pentru diverse tipuri de dizabilități, cum ar fi cele locomotorii, deficiențele de vedere, auz sau cele mentale. Pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, spre exemplu, este indicată amenajarea unor parcări speciale cât mai aproape de intrare. În sprijinul turiștilor cu deficiențe de vedere, ghidul propune marcarea butoanelor liftului și a numerelor camerelor cu cifre în relief. Pentru cei cu deficiențe de auz, se recomandă corelarea soneriei ușii cu un semnal luminos intermitent.

Advertisement

„Unul dintre momentele care mi-au arătat clar importanța acestor inițiative a avut loc iarna trecută, la Cheile Grădiștei, unde am avut ocazia să schiez alături de persoane cu dizabilități, care au experimentat pentru prima dată bucuria senzației de a aluneca pe zăpadă. În această vară, îmi doresc să mă reîntâlnesc cu prietenii de la Caiac SMile pe plajele de pe litoralul românesc, care pot fi transformate, de asemenea, în destinații incluzive”, a mai adăugat ministrul Ștefan-Radu Oprea.

„Ghidul de bune practici – Incluziune prin turism adaptat” conține și recomandări de comunicare. Documentul este disponibil și pe site-ul web al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului – www.turism.gov.ro, la secțiunea dedicată autorizărilor structurilor de primire turistice.

Continue Reading

Lansări

Moonlight Breakfast lansează single-ul „Dancing (Like Nobody’s Watching)”

Published

on

Moonlight Breakfast lansează o piesă nouă, caldă, senzuală și proaspătă, pe care să dansăm și anunță, cu această ocazie, lansarea celui de-al patrulea album al lor.

De asemenea, dezvăluie un nou capitol electrizant în călătoria lor muzicală cu un anunț incitant: Christie, jumătate din duo-ul dinamic, pășește pentru prima dată în lumea producției muzicale.

“Am scris întotdeauna versurile și melodia, iar Baz a făcut întotdeauna tot ce puteți auzi în piesele noastre. El m-a încurajat constant să încerc producția muzicală și sunt fericită să spun că în sfârșit l-am ascultat. Suntem foarte încântați să împărtășim acest următor album cu voi, pentru că este pur și simplu atât de autentic pentru noi!”, Christie, solistă Moonlight Breakfast. 

„Dancing (Like Nobody’s Watching)” e o piesă relaxată, dar energică. Ritmul infecțios și versurile eliberatoare nu te vor lăsa să stai locului. Va fi aproape imposibil să nu te ridici și să dansezi. Acest cântec transformă orice cameră într-un ring de dans privat, fără loc pentru inhibiții, doar tu și muzica.

Advertisement

“Am vrut să compunem o piesa care să te facă să intri în ritm, ceva care să te ajute să fii în momentul prezent, știi?! Ceva care să te facă să începi să dansezi până și în bucătărie în timp ce speli vasele”, Moonlight Breakfast, despre „Dancing (Like Nobody’s Watching)”.

Moonlight Breakfast e un duo românesc, stabilit în Austria din 2013. Cântă un mix sofisticat de dream pop, cosmic disco, electro și dance. Au ajuns în top 100 pop pe iTunes și Amazon în Statele Unite, în topurile Shazam US Charts și US College Radio Charts, în top 50 single pop – Amazon în SUA. Au fost incluși în playlist-uri precum „Best Of The Week”, „Future Hits” și „Global Shazam Discovery Top 50” pe Apple Music.

Muzica lor are o calitate cinematografică și o anumită atracție universală, după cum se poate observa cu ușurință din numeroasele colaborări pe care le-au avut de-a lungul anilor, fie că este vorba de fashion, advertising sau film.

Au căutat în mod constant să creeze experiențe captivante și memorabile pentru publicul lor. Fie că a fost vorba de mapping 3D, în 2011, holograme, în 2013 sau proiecții pe ecran transparent, spectacolul lor este o experiență atât vizuală, cât și audio.

Advertisement
Continue Reading