Connect with us

Published

on

Mr. Olympia este un concurs internațional de culturism organizat anual de către Federația Internațională a Culturiștilor (IFBB). Câștigarea titlului este considerat cel mai important rezultat în domeniul culturismului profesionist.

Concursul a fost creat de Joe Weider pentru a oferi campionilor mondiali și continentali ai diferitelor federații de culturism din anii ’60 ocazia cuceririi unui nou titlu.

Primul concurs Mr. Olympia a avut loc la New York în 18 septembrie 1965. Ediția din 2006 s-a desfășurat pe 30 septembrie la Las Vegas. Campionul din 1965, Larry Scott, a primit ca premiu o coroană și suma de 1000 dolari. Campionul din 2009, americanul Jay Cutler, a primit alături de statueta Sandow și medalie, un cec de 200 000 dolari. Începând din anul 1980, există și o competiție paralelă pentru femei, Ms. Olympia. De asemenea, din 1995 se organizează și o variantă fitness, Ms. Fitness Olympia, iar din 2003 și un concurs de frumusețe Ms. Figure Olympia.

Advertisement

Evenimente

Oportunitate de a străluci pe scenă. Tinerii artiști se pot înscrie la Festivalul Național de Interpretare „Glasul Valahiei” 2025

Published

on

Ești pasionat de muzică și visezi să te faci remarcat? Acum ai șansa să te înscrii la cea de-a cincea ediție a Festivalului Național de Interpretare „Glasul Valahiei”, care va avea loc între 25 și 27 aprilie 2025, la Amfiteatrul „George Enescu” din Târgoviște! Acest festival-concurs prestigios include două secțiuni: Muzică populară (25 aprilie) și Muzică ușoară (26 și 27 aprilie), oferind o platformă excelentă pentru tinerii talentați care doresc să strălucească pe scenă.

Felicia Filip, soprana renumită și directorul general al Operei Comice pentru Copii, va prezida juriul, alături de nume sonore precum Cristian Mihăilescu (regizor de operă), Ozana Barabancea (muzician și vedetă TV), Iuliana Marciuc (jurnalist și producător TV la Televiziunea Română), Daiana Berbec și mulți alți artiști iubiți, printre care Izabela Simion, Claudiu Dumitrache, Nicoleta Vasile și Cristina Dan.

Cu o echipă artistică de top, coordonată de Andrei Coman (director artistic) și Dragoș Popa (director general), festivalul promite să aducă în prim-plan noi talente și să ofere un spectacol memorabil, prezentat cu eleganță de Bianca Buca, redactor la Radio România Brașov.

Înscrierile sunt deschise până pe 10 aprilie 2025! Dacă vrei să participi, nu rata ocazia de a te înscrie accesând www.glasulvalahiei.ro sau contactând organizatorii la glasulvalahiei@gmail.com și la numărul de telefon 0763.719.843.

Advertisement

Acesta este momentul tău să îți demonstrezi talentul și să fii evaluat de un juriu de elită din industria muzicală românească. Nu uita, intrarea este liberă pentru spectatori, așa că adu-ți prietenii și familia să te susțină într-o atmosferă plină de muzică și energie!

Evenimentul este organizat de Centrul Cultural „Artist pentru Artă” din Brașov, în parteneriat cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, și Arhiepiscopia Târgoviștei.

Continue Reading

Evenimente

Nominalizările la Premiile Gopo 2025

Published

on

Alice ON & OFF (r. Isabela Tent), Anul nou care n-a fost (r. Bogdan Mureșanu), Moromeții 3 (r. Stere Gulea), Nasty (r. Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu), Săptămâna Mare (r. Andrei Cohn) și Trei kilometri până la capătul lumii (r. Emanuel Pârvu) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj. Astfel, două dintre filmele nominalizate la cea mai râvnită categorie sunt documentare.

Performanțele cineaștilor români pentru anul 2024 vor fi recompensate în cadrul celei de-a 19-a ediții a Galei Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

Anul Nou care n-a fost și Moromeții 3 conduc topul celor mai nominalizate filme, cu câte 13 nominalizări, urmate de Săptămâna Mare (12 nominalizări) și Trei kilometri până la capătul lumii (9 nominalizări).

La categoria Cea mai bună Regie sunt nominalizați Isabela Tent pentru documentarul Alice ON & OFFBogdan Mureșanu pentru Anul Nou care n-a fostStere Gulea pentru finalul trilogiei MoromețiiAndrei Cohn pentru filmul Săptămâna Mare și Emanuel Pârvu pentru Trei kilometri până la capătul lumii. 

Advertisement

Nominalizările pentru categoria Cea mai bună actriță într-un rol principal sunt Nicoleta Hâncu pentru rolul din Anul Nou care n-a fostOlga Török pentru rolul din Clara (r. Sabin Dorohoi), Rodica Lazăr pentru rolul din Ext. Mașină. Noapte (r. Andrei Crețulescu), Olimpia Melinte pentru rolul din Moromeții 3 și Nicoleta Lefter pentru rolul din Săptămâna Mare.

Cel mai bun actor într-un rol principal va fi decis între Adrian Văncică pentru rolul din Anul Nou care n-a fostYann Verburgh pentru rolul din Captura (r. Adrian Voicu), Emanuel Pârvu pentru rolul din Familiar (r. Călin Peter Netzer), Alex Călin pentru rolul din Moromeții 3 și Doru Bem pentru rolul din Săptămâna Mare.

Alice ON & OFF (r. Isabela Tent), Leo Records: Strictly For Our Friends (r. Ioana Grigore), Maia – Portret cu mâini (r. Alexandra Gulea), Moartea lui Iosif Zagor (r. Adi Dohotaru) și Opt Ilustrate din lumea ideală (r. Radu Jude și Christian Ferencz-Flatz) sunt titlurile nominalizate pentru categoria Cel mai bun film documentar. 

În curs pentru Cel mai bun film de debut intră Alice On & Off (r. Isabela Tent), Anul Nou care n-a fost (r. Bogdan Mureșanu), Captura (r. Adi Voicu), Clara (r. Sabin Dorohoi), și Horia (r. Ana Maria Comănescu).

Lista completă a nominalizărilor este disponibilă pe https://premiilegopo.ro/

Advertisement

Juriile care au stabilit nominalizările

Premiile Gopo au două jurii de preselecție, pentru categoria lungmetrajelor și pentru categoriile documentar și scurtmetraj. Juriul pentru lungmetraje a fost alcătuit, ca și până acum, din 11 profesioniști din domeniul cinematografic. Jurații de anul acesta au fost criticii de film Dana Duma și Ion Indolean, jurnalista Anca Vancu, regizorii Marian Crișan și Constantin Popescu, actrița Maria Popistașu, producătoarea de film Anamaria Antoci, directoarea de imagine Ana Drăghici, curatorul de film Bogdan Movileanu, consultantul cultural Corina Șuteu și scenaristul Florin Lăzărescu.

Din juriul de documentare și scurtmetraje au făcut parte 5 profesioniști din industrie: criticii de film Cezar Gheorghe și Andreea Chiper, regizorul Șerban Georgescu, producătoarea de film Velvet Moraru și selecționera de film Anca Păunescu.

42 de lungmetraje s-au regăsit pe lista propusă pentru nominalizările la categoria Cel mai bun film.

După anunţul nominalizărilor, peste 700 de profesionişti activi din toate domeniile industriei de film româneşti sunt invitaţi să voteze pentru desemnarea câştigătorilor trofeelor Gopo, prin intermediul unui mecanism de vot asigurat de  firma de audit şi consultanţă PWC România, cu care organizatorii Premiilor Gopo au demarat un parteneriat încă din 2011.

Advertisement
Continue Reading

Evenimente

”The Smart, the Bold, the Beautiful” – Gala Excelenței Feminine 2025

Published

on

Grupul de Presă MediaUno, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Institutul Național de Statistică și Asociația MediaUno organizează, pe data de 18 martie 2025, la București, Muzeul Național de Artă al României, Sufrageria Regală, de la ora 18.00, evenimentul cu titlul ”The Smart, the Bold, the Beautiful”, a III-a ediție a Galei Excelenței Feminine.

 Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, ne propunem să aducem un omagiu sensibilității, frumuseții și inteligenței feminine. Vom celebra feminitatea, inteligența și forța femeii în societate.

În cadrul Galei ”The Smart, the Bold, the Beautiful” vom premia doamne determinate și puternice care s-au remarcat de-a lungul timpului prin performanțe în profesie și în viața publică. Această ediție ne oferă prilejul să recunoaștem rolul femeii în societate, a necesității sprijinirii egalității de gen și a implicării femeii în viața comunității.

28 de femei de succes, prin poveștile lor personale, inspiră și modelează comportamente ale generațiilor care vin. Avem privilegiul să le prezentăm în firescul lor, în determinarea și puterea sacrificiului lor personal.

Advertisement

Proiectul ”Împreună protejăm România” a fost inițiat în anul 2020 de Grupul de Presă MediaUno și dezvoltat împreună cu Institutul Național de Statistică și Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, ajungând la 17 ediții de conferințe și 10 ediții de gală organízate și câteva publicații editate.

Detalii despre acest proiect se regăsesc pe https://impreuna-protejam-romania.ro/

Continue Reading