Foto. Facebook @ Centrul Cultural Artist pentru Artă
Cea de a VIII-a ediție a Festivalului Național „Lumini Sonore by Ozana Barabancea” se va desfășura în perioada 15-16 martie 2025, la Colegiul Național “Mihai Viteazul” din București. Tineri artiști din 19 de județe ale României își vor face auzit talentul muzical în cadrul festivalului-concurs, în atenția juriului și a publicului. Pe listă sunt tineri din Argeș, Bacău, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Neamț, Prahova, Sibiu, Teleorman și București.
Programul artistic va cuprinde piese din repertoriul național și internațional, reunind muzica pop universală cu folclorul românesc. Evenimentul are ca scop aportul la formarea tinerilor, dar și descoperirea și promovarea acestor soliști români, oferindu-le posibilitatea de a cânta live pe scenă și de a obține titluri, distincții și premii.
„Sunt foarte fericită că am ajuns la cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Lumini Sonore. Este o uniune a artiștilor talentați și ambițioși. Un prilej de a se remarca pe scena festivalului, o rampă de lansare pentru viitorii mari artiști ai țării. Este un “must have” pentru orice CV al unui viitor artist ce trece prin experiența copilăriei să participe măcar o dată la Festivalul Lumini Sonore. Mulțumesc pentru sprijin echipei mele, Dragoș Popa și Andrei Coman. Mulțumesc întregii noastre echipe, cu care facem cele mai frumoase evenimente culturale pentru copii, în toate colțurile țării”, a transmis Ozana Barabancea, fondatoarea Festivalului Lumini Sonore.
Foto. Ozana Barabancea
Juriul va fi prezidat de către însăși celebra artistă Ozana Barabancea, iar comisia juriul va fi completată de către Dragoș Popa, Alexandra Ungureanu și Nicola, în calitate de artiști, muzicieni și specialiști în domeniul artei spectacolui.
„Colegiul Național “Mihai Viteazul” din București are onoarea de a fi partener principal al Festivalului Lumini Sonore, un eveniment-sărbătoare al fuziunii dintre artă, tehnologie și educație. Pentru noi, această colaborare reprezintă nu doar o oportunitate de a găzdui un spectacol inedit de lumină și sunet, ci și un prilej de a inspira tinerii să exploreze creativitatea dincolo de granițele tradiționale ale învățării. Educația autentică înseamnă expunerea la experiențe care îmbină știința cu arta, raționalul cu sensibilul, iar Festivalul Lumini Sonore este un exemplu remarcabil în acest sens. În cadrul colegiului nostru, valorificăm excelența și inovația, iar acest festival oferă elevilor din toata țara șansa de a descoperi noi perspective asupra expresiei artistice și a tehnologiilor emergente. Suntem mândri să sprijinim această inițiativă și invităm toți iubitorii de frumos, muzică și spectacol vizual să ni se alăture în această călătorie artistică!”, a precizat Alexandru Croitoru, director adjunct al Colegiului Național “Mihai Viteazul” din București, unul dintre liceele de top din România.
Advertisement
Foto. Alexandru Croitoru
Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Artist pentru Artă, sub egida artistei Ozana Barabancea, în parteneriat cu Colegiul Național “Mihai Viteazul” din București.
Mai multe informații pot fi solicitate la adresa de e-mail centrulccv@gmail.com sau pe pagina web www.centrulculturalvirtual.ro.
Fundația Regală Margareta a României a anunțat strângerea a 270.000 de euro din sponsorizări și donații, în urma celei de-a XVII-a ediții a Concertului Regal Caritabil, desfășurat duminică, 25 octombrie 2026, la Ateneul Român. Fondurile vor fi investite în susținerea unei noi generații de artiști români.
Suma va sprijini dezvoltarea artistică a tinerilor prin programul național „Tinere Talente”, destinat muzicienilor și artiștilor vizuali proveniți din familii cu venituri modeste.
Pe scena Ateneului Român au evoluat baritonul Mihai Damian, soprana Georgiana Dumitru, Orchestra Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, și Corul de Cameră „Preludiu – Voicu Enăchescu”.
Programul muzical a cuprins lucrări semnate de compozitori precum George Enescu, Giuseppe Verdi, Wolfgang Amadeus Mozart, Giacomo Puccini și Georges Bizet.
Fondurile obținute vor contribui la acordarea de burse, mentorat și oportunități de promovare pentru tinerii artiști, oferindu-le sprijin pentru continuarea studiilor și dezvoltarea unei cariere în domeniul artistic.
Advertisement
Concertul Regal Caritabil este organizat anual de Fundația Regală Margareta a României, fiind dedicat susținerii talentului artistic și promovării noilor generații de muzicieni și artiști vizuali.
Delegația României la Eurovision Song Contest 2026 a ajuns la Viena, orașul-gazdă al competiției din acest an. Semifinalele și finala vor avea loc în perioada 12–16 mai, iar România va concura în cea de-a doua semifinală, programată pe 14 mai.
Reprezentanta țării noastre, Alexandra Căpitănescu, va urca pe scena Eurovision alături de Bogdan Stoican, Luca Șofron, Matei Cohal și Thomas Cîrcotă, cu piesa „Choke Me”, câștigătoare a finalei Selecției Naționale din 4 martie 2026.
Înainte de plecarea spre Austria, artista a susținut o conferință de presă la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” și s-a întâlnit cu fanii veniți să susțină delegația.
„Momentul mult aşteptat a sosit. După luni intense de pregătire pentru semifinala din 14 mai, suntem gata să reprezentăm cu mândrie România la Eurovision Song Contest 2026”, a declarat Alexandra Căpitănescu.
Advertisement
Artista a transmis că piesa „Choke Me” este „mai mult decât o piesă”, descriind-o drept un moment de eliberare și energie comună. Ea i-a îndemnat pe români să susțină echipa în semifinala din 14 mai, prin SMS sau vot online, folosind codul „03”.
Delegația României este coordonată de Smaranda Vornicu, șefa delegației pentru Eurovision Song Contest 2026, alături de Iuliana Marciuc, responsabil de proiect. Echipa include componenta artistică, tehnică, de producție și de promovare.
Smaranda Vornicu a declarat că România intră în etapa decisivă a proiectului cu un concept artistic complex, care pune în valoare mesajul piesei și vocea Alexandrei. La rândul său, Iuliana Marciuc a amintit parcursul Selecției Naționale și a transmis că echipa pleacă la Viena cu obiectivul de a cuceri publicul și juriile internaționale.
Alexandra Căpitănescu este câștigătoarea Selecției Naționale Eurovision 2026 și a devenit cunoscută publicului larg după ce a câștigat „Vocea României”, în 2023. Artista este absolventă a Facultății de Fizică și urmează un master în fizică medicală.
Eurovision Song Contest 2026 se desfășoară sub sloganul „United by Music”. La ediția din acest an participă 35 de țări, iar România revine în competiție alături de Bulgaria și Republica Moldova.
Advertisement
Semifinalele și finala vor fi transmise în direct de Televiziunea Română, pe TVR 1, în zilele de 12, 14 și 16 mai, de la ora 22:00.
Ediția 2026 a Festivalului Național de Interpretare „Glasul Valahiei” s-a încheiat weekendul trecut, într-o atmosferă deosebită, reunind peste 300 de tineri artiști talentați din întreaga țară, care au demonstrat excelență artistică, pasiune și dedicare pe scena Amfiteatrului „George Enescu” din cadrul Liceului de Arte Bălașa Doamna din Târgoviște.
Juriul festivalului, format din profesioniști de marcă ai domeniului muzical, a avut dificila misiune de a evalua prestațiile concurenților, nivelul competiției fiind unul ridicat în toate secțiunile. Din juriu au făcut parte personalități remarcabile, în frunte cu președintele juriului, Felicia Filip, alături de interpreți consacrați precum Aurelian Temișan, Analia Selis, Alexandra Ungureanu sau Grigore Gherman.
În urma deliberărilor, trofeele festivalului au fost acordate astfel: Trofeul Secțiunii Pop Românesc a revenit lui Iris Vlad (9 ani, Galați), cu media 9,90; Trofeul Secțiunii Pop Internațional a fost câștigat de DUO T&S (Grupuri, Galați), cu media 9,92; Trofeul Secțiunii Muzică Populară a fost obținut de Robert Ivan (15 ani, Brăila), cu media 9,96; iar Marele Trofeu „Glasul Valahiei” 2026 a fost adjudecat de Ana Maria Denisa Gheorghe (16 ani, București), cu punctajul maxim.
Festivalul „Glasul Valahiei” a fost organizat de Centrul Cultural „Artist pentru Artă”, în parteneriat cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Arhiepiscopia Târgoviștei.
Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii presupune ca esti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Cookie settingsAccept!
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.