Connect with us

Evenimente

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), din nou la Oradea, cu un program complex

Published

on

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), cel mai important eveniment cinematografic din România, va oferi cinefililor orădeni, în perioada 29 septembrie – 1 octombrie, un program bogat cu 30 de filme, noi sau clasice, trei seri de film în aer liber şi trei cine-concerte.

Potrivit programului celei de a şasea ediţii organizate la Oradea, afişat pe https://tiff.eventbook.ro/, la câteva dintre proiecţii vor fi prezenţi şi membri ai echipei artistice.

Maratonul cinematografic va avea loc în patru locaţii culturale din oraş, anume filmele se vor putea viziona la Teatrul de stat Regina Maria, la Filarmonica de stat şi în Sala Transilvania.

Cele trei cine-concerte vor avea loc în Sinagoga Sion (centru multicultual): “Ultima noapte” (acompaniament muzical live Wingman Jazz Trio), Aventurile prinţului Achmed (acompaniament muzical live Danaga) şi Manasse (acompaniament muzical live Volekh Quartet).

Advertisement

Atât filmele cât şi cine-concertele vor avea intrare pe bază de bilete.

Cele trei filme în aer liber vor putea fi vizionate gratuit în Piaţa Unirii, anume: “E pericoloso sporgersi”, “Visul” şi “Casablanca”.

TIFF Oradea va demara oficial vineri, 29 septembrie, la Teatrul de Stat cu proiecţia în avanpremieră naţională a filmului Crima este a mea/ Mon Crime (r. Francois Ozon).

Spectatorii prezenţi pentru prima dată la o Gală de deschidere vor fi întâmpinaţi pe muzica cvartetului orădean “Espressione”, care, inspirat de atmosfera filmului din deschidere, va face o introducere muzicală în Parisul Interbelic. Cvartetul “Espressione” a fost înfiinţat în anul 2014 de Costin Eva – vioara I, Szabo Eva – vioara a II-a, Anca Cristea – violă, Ichim Beata – violoncel şi abordează genuri muzicale variate: muzică clasică, cafe-concert, muzică de film şi jazz.

Printre avanpremierele deja confirmate se numără şi “Libertate”, noul film al regizorului Tudor Giurgiu inspirat din fapte reale petrecute în timpul Revoluţiei din 1989, câştigător al Premiului Confederaţiei Internaţionale a Cinematografelor de Artă (CICAE) la Festivalul de la Sarajevo şi câştigător al Premiului pentru Cel mai Popular Film Românesc din festival la TIFF 2023. Proiecţia va avea loc în prezenţa echipei filmului, fiind urmată de o sesiune de Q&A. Din distribuţia filmului fac parte: Iulian Postelnicu, Cătălin Herlo, Alex Calangiu, Dan Bordeianu şi Andi Vasluianu.

Advertisement

Cine-concertul Manasse este, de asemenea, unul dintre evenimentele confirmate la această ediţie. Potrivit comunicatului remis de organizatori, filmul, regizat de Jean Mihail, după piesa de teatru a lui Ronetti-Roman, are ca temă intoleranţa religioasă pe fundalul unei poveşti de dragoste între un român şi o evreică.

Se anunţă un weekend cu filme premiate la Oscar, iar printre titlurile confirmate în programul acestei ediţii se află drama “Tár” (r. Todd Field), despre cariera dirijoarei Lydia Tár, interpretată magistral de Cate Blanchett, rol pentru care a obţinut Premiul pentru Cea mai bună actriţă la Veneţia în 2022, la Premiile BAFTA în 2023 şi la Globurile de Aur.

Organizatorii au anunţat că din programul complex al acestei ediţii nu vor lipsi avanpremierele cinematografice autohtone. Câştigător al premiului pentru debut la TIFF.22 şi selecţionat la Sarajevo şi Rotterdam, “Tigru”, filmul de debut al regizorului Andrei Tănase, cu Paul Ipate, Alex Velea, Cătălina Moga şi Elvira Deatcu, se va vedea în avanpremieră.

Documentarul “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin”, în regia Carlei Teaha şi documentarul “Cazul inginerului Ursu” (r. Liviu Tofan, Şerban Georgescu) vor fi proiectate tot în avanpremieră, în ultimul weekend din septembrie.

În acest an, selecţia va cuprinde titluri remarcabile din cinematografia maghiară care au strălucit la marile festivaluri în ultimii ani, alături de filme din secţiunea EducaTIFF, care aduc poveşti potrivite pentru toată familia.

Programul complet al ediţiei şi biletele sunt disponibile pe https://tiff.eventbook.ro/. Preţul biletelor este, în general, de 15 sau 20 de lei.

Advertisement

Cea de-a şasea a ediţie TIFF Oradea este organizată de Asociaţia Film şi Cultură Urbană, în parteneriat cu Asociaţia Festivalul de Film Transilvania. Co-organizator: Primăria Municipiului Oradea, prin Visit Oradea – Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune. Evenimentul are loc cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, National Film Institute Hungary, Consiliului Judeţean Bihor şi Manifest pentru Oradea. 

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Evenimente

Eurovision Junior 2023 va avea loc astăzi la Nisa. România nu participă!

Published

on

Refrene captivante, evoluţii vocale incredibile, lumini intermitente, costume insolite şi steaguri care flutură în timpul afişării clasamentelor intermediare vor marca ediţia din acest an a concursului muzical Eurovision Junior, care va avea loc duminică după-amiază în oraşul francez Nisa, informează AFP, potrivit Agerpres.

În Palatul Nikaia, o mare sală de spectacole din Nisa, pregătirile se desfăşoară într-un ritm intens de aproape trei săptămâni pentru instalarea scenei şi pentru organizarea repetiţiilor, mai întâi cu ajutorul unor dubluri, apoi cu participarea tinerilor concurenţi.

Delegaţiile celor 16 ţări participante au sosit încă de duminica trecută, ocupând un întreg hotel. În jurul concurenţilor, care au vârste cuprinse între nouă şi 14 ani, se agită o mulţime de membri ai unor ansambluri de coruri şi dansatori, precum şi producători, antrenori vocali, ataşaţi de presă, fără a îi uita nici pe părinţii micilor artişti.

În marea sală de spectacole, încă goală, fiecare concurent a avut dreptul la două intervale de câte o jumătate de oră pentru a-şi interpreta cântecul înaintea marii repetiţii generale de sâmbătă după-amiază. Imaginile filmate în timpul acestei repetiţii vor fi transmise juriilor din fiecare ţară.

La fel ca în cazul seniorilor, celebrele „12 puncte” ale fiecărui juriu vor fi anunţate în timpul emisiunii de duminică după-amiază. Votul publicului, care va conta în procent de 50% în clasamentul final, a fost deja deschis pe internet.

O derogare majoră a fost acordată în raport cu regulile din concursul seniorilor: telespectatorii pot să voteze pentru concurentul din propria ţară.

Advertisement

România, care a participat pentru ultima oară la Eurovision Junior în 2009, nu este înscrisă nici la ediţia din acest an a concursului. Ţara noastră, cu şapte participări la activ, a obţinut cel mai bun rezultat al său în 2004, la Lillehammer, când s-a clasat pe locul al patrulea cu cântecul „Îţi mulţumesc”, interpretat de Noni Răzvan Ene.

Continue Reading

Evenimente

Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca se deschide în 24 noiembrie, pe ,,Planeta Crăciun” în Piața Unirii

Published

on

Vineri, 24 noiembrie 2023, la ora 19:00, va avea loc deschiderea oficială a Târgului de Crăciun ,,Planeta Crăciun”, primul târg de sărbători organizat de UNTOLD Universe în Cluj-Napoca și unul dintre cele mai așteptate din România. Târgul este organizat în Piața Unirii din Cluj-Napoca și va fi deschis în fiecare zi, în perioada 24 noiembrie – 31 decembrie 2023.

Inaugurarea Târgului de Crăciun din acest weekend va fi marcată de:

  • ceremonia oficială de deschidere și aprinderea luminițelor de Crăciun, alături de echipa UNTOLD Universe;
  • concerte susținute de Carla’s Dreams, EMAA, trupa de cover-uri Speak Floyd, Prințesa Karla & prietenii ei și Corul de Copii al Operei Maghiare;
  • activități interactive pentru copii pe timp de zi în fața bradului de Crăciun și în Căsuța lui Moș Crăciun.

PRINCIPALELE ATRACȚII PE ,,PLANETA CRĂCIUN” ÎN PERIOADA

24 NOIEMBRIE – 31 DECEMBRIE 2023

Începând cu 24 noiembrie 2023, în Piața Unirii, vor fi amplasate peste 75 de căsuțe iluminate și decorate specific sărbătorilor de iarnă, unde vor avea loc activități dedicate copiilor, tinerilor și familiilor, dar vor fi comercializate și cele mai delicioase produse de sezon ale producătorilor locali.

Advertisement

Astfel, vizitatorii pot găsi o varietate de produse: de la decorațiuni și cadouri magice de Crăciun la produse de meșteșugărit, de la costume populare tradiționale la blănuri călduroase și pline de stil.

Organizatorii îi vor aștepta pe cei care se vor aventura iarna aceasta alături de elfi pe ,,Planeta Crăciun” cu preparate pentru toate gusturile. De la turtă dulce la cozonaci tradiționali de casă, de la brânzeturi maturate la produse tradiționale din carne, preparatele gătite în târg vor fi pregătite special pentru fiecare. Printre preparatele tradiționale românești, vizitatorii vor fi întâmpinați și cu produse din bucătăria internațională precum: kurtos kalacs, burgeri, churros, cârnați vienezi și multe altele.

Cu ocazia organizării Târgului de Crăciun de către echipa UNTOLD Universe, în Piața Unirii va fi amplasată și o scenă unde vor avea loc concerte și spectacole în fiecare zi, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. În piață va fi prezentă și o roată panoramică, un carusel, căsuțe poștale pentru scrisori și Căsuța lui Moș Crăciun. La căsuță copiii se vor putea bucura alături de părinți de ateliere și jocuri interactive, în fiecare zi, în programul de funcționare al târgului.

PROGRAMUL DE PE ,,PLANETA CRĂCIUN” DIN ACEST WEEKEND

Târgul de Crăciun din Piața Unirii își va deschide porțile după cum urmează:

Vineri, 24 noiembrie, program 19:00 – 23:00

Advertisement
  • 19:00 – “Vocea Planetei Crăciun” – deschiderea târgului cu un concert susținut de Corul de Copii al Operei Maghiare
  • 19:15 – deschiderea oficială, aprinderea luminițelor
  • 19:30 – Carla’s Dreams

Sâmbătă, 25 noiembrie, program 10:00 – 23:00

  • 18:30 – Kids Sing Academy
  • 19:00 – EMAA
  • 20:00 – Speak Floyd

Duminică, 26 noiembrie, program 10:00 – 23:00

  • 18:00 – Povești la Gura Sobei – “Harap Alb” (în fața bradului de Crăciun)
  • 19:00 – Prințesa KARLA și prietenii ei

După weekend-ul de deschidere, în timpul săptămânii Târgul de Crăciun va fi deschis în fiecare zi. De luni până joi, programul de funcționare este de la 10:00 la 22:00, iar în weekend programul târgului se va prelungi de la 10:00 până la ora 23:00.

Pe toată perioada Târgului de Crăciun, programul de la scenă va începe în fiecare zi, de la ora 18:00.

Continue Reading

Evenimente

UNTOLD a fost desemnat “Best Foreign Festival” în Franța

Published

on

Festivalul UNTOLD a fost recompensat cu trofeul la categoria “Best Foreign Festival”, în cadrul Heavent Festival Awards, eveniment care a avut loc săptămâna trecută în Porte de Versailles. Mai multe detalii în articol.

A fost pentru prima dată în istoria acestui eveniment când a existat o categorie dedicată festivalurilor internaționale. Juriul a fost format din 12 membri, personalități din industria muzicală și reprezentanți din companiile multinaționale din Franța, iar festivalul UNTOLD a avut un vot unanim.

Pentru ediția din acest an au fost nominalizate evenimente care se află în topul celor mai mari 20 de festivaluri din lume, conform Top 100 Festivals, clasament realizat de DJ Mag: Awakenings, Exit, Defqon1 sau Misteryland.

Evenimentele internaționale nominalizate pentru prima dată în cadrul Heavent Awards au fost selectate după mai multe criterii: campaniile CSR, producție și logistică, impactul economic, inovație și creativitate, calitatea serviciilor oferite participanților și siguranța acestora, partenerii comerciali.

Advertisement

România se află pe harta marilor evenimente la nivel global datorită festivalului UNTOLD, care anul acesta a urcat pe locul 6 în topul celor mai mari 100 de festivaluri din lume. La nivel european, în fiecare an fanii sunt invitați să-și voteze festivalul favorit în cadrul European Festival Awards, iar festivalul UNTOLD este nominalizat la cea mai importantă categorie “Best Major Festival”.

Procedura de vot pentru European Festival Awards se încheie pe data de 30 noiembrie. Ceremonia de decernare a trofeelor va avea loc pe 17 ianuarie 2024.

Cel de-al nouălea capitol al poveștii UNTOLD va avea loc în perioada 8-11 august. Pe lângă cei mai mari DJ din lume, organizatorii spun că anul 2024 va aduce în lineup-ul festivalului artiști live în premieră pentru România, pe care fanii și-i doresc pe scena principală UNTOLD.

Advertisement
Continue Reading