Connect with us

Diverse

David Dobrincu și Cezar Ouatu au lansat un cover la piesa „Perfect Symphony”

Published

on

Zilele trecute s-a lansat la „Vorbește lumea” de la Pro TV un cover special între David Dobrincu și Cezar Ouatu, „Perfect Symphony”, interpretat în formulă inițială de Ed Sheeran și Andrea Bocelli.

În varianta românească a fost produsă de Alin Radu. Videoclipul acestei piesei s-a filmat chiar de ziua de naștere a micuțului David, care a împlinit recent 10 ani, la Nor Sky unde au lucrat timp de 3 ore împreună. Totul a decurs natural, iar între cei doi artiști a fost o chimie extraordinară.

În videoclip apare și o invitată specială, Alessia Maria Stoica (11 ani), o fetiță foarte frumoasă care este model și este foarte talentată la canto.

Cezar Ouatu a publicat un mesaj pe pagina lui de Facebook în care își anunță fanii de această nouă colaborare.

Am avut premieră clipului piesei „Perfect Symphony” într-o versiune, interpretare unică și nouă alături de carismaticul, talentatul și expresivul David Alexandru Dobrincu!!! S-a lansat și clipul oficial pe canalul meu de youtube. P.S. Scenariul și regia clipului oficial îmi aparțin”.

Solistul a mai precizat că fotografiile din timpul filmărilor au fost realizate de XMedia Studio.

Diverse

SAPIO, o nouă revistă de cultură și știință. Ce putem citi în primul număr?

Published

on

Foto. Revista Sapio

Primul număr al revistei SAPIO (Revista Tineretului Secolului XXI) apare în luna mai 2021 și se va distribui la cererea instituțiilor de învățământ sau de cultură din România și Republica Moldova. SAPIO apare sub egida Asociației Paradigme Educaționale și Euro Education Federation, funcționând prin programul EPALE al Comisiei Europene,  editată de Editura eParadigme.

Primul număr va cuprinde articole semnate de academicianul Ioan-Aurel Pop (Președintele Academiei Române), artistul Claudiu Dumitrache (Ambasador al Culturii EEF), filologul Nicolae Florentin Streche , academicianul Nicolae Dabija, filologul Maria Ivanov, profesorul Răzvan Vișan, poeții Adrian Artene, Constantin Stamate, Ștefan-Tudor Baciu și Radmila Popovici, Societatea Română de Radiestezie, The Monroe Institute România (Hemi-Sync), iar lista continuă.

Revista SAPIO s-a fondat la ințiativa tânărului artist Claudiu Dumitrache, având ca scop aportul la viziunea lucidă a tinerilor, din perspectiva societății digitale, științifice și culturale. Se va putea citi și online pe site-ul paradigme.euroeducation.ro .

 Numărul de exemplare se tipărește în funcție de fondurile obținute din donațiile către Asociația Paradigme Educaționale.

„Cine l-ar putea contrazice, de pildă, pe I. Kant: aprecierea frumuseții ține de gust? Dar cu acest gust nu se naște nimeni, ci se formează în timp, condiționat fiind de ceea ce consumăm de-a lungul timpului, în special din vremurile fragede ale existenței noastre, din copliărie. Prin urmare, copiii sunt posibilele victime ale unui gust artistic profund viciat de mediocritate.” – notează inițiatorul revistei, Claudiu Dumitrache.

Continue Reading

Evenimente

LIVE: Premiile Academiei Americane de Film | Premiile OSCAR – Aprilie 25, 2021

Premiile Academiei Americane de Film, cunoscute popular sub numele de Premiile Oscar, reprezintă un grup de 24 de premii decernate anual de către Academia Americană de Film (AMPAS) în domeniul filmului. Academia are sediul în Los Angeles, Statele Unite ale Americii.

Published

on

Foto. www.abc.com

Premiile Academiei Americane de Film, cunoscute popular sub numele de Premiile Oscar, reprezintă un grup de 24 de premii decernate anual de către Academia Americană de Film (AMPAS) în domeniul filmului. Academia are sediul în Los Angeles, Statele Unite ale Americii. Organizația avea în anul 2002 peste 6.000 de membri, toți profesioniști în diverse specialități ale cinematografiei, și anume producători, regizori, actori, directori și editori de imagine, sunetiști, precum și mulți alții.

Premiile, care constau din copii aurite ale aceleiași statuete, cunoscută informativ și ca Oscar, se acordă pentru 24 de categorii diferite, pentru varii merite artistice și tehnice din industria filmului, recunoscând excelența din anul anterior, așa cum a fost votat de membrii Academiei.

Numele oficial al premiului este Academy Award of Merit, deși denumirea sa populară este Oscar. Statueta, reprezentând un bărbat stilizat în poziție verticală, cu mâinile împreunate la nivelul pieptului, a fost realizată prima dată de sculptorul George Stanley după un desen a lui Cedric Gibbons, fiind prima dată prezentată în 1929 la un dejun privat oferit și găzduit de Douglas Fairbanks la Hollywood Roosevelt Hotel.

Prima ceremonie televizată a fost cea din 1953, iar în prezent este difuzată în mai mult de 200 de țări. Premiul Oscar este cea mai veche ceremonie de premii, cu echivalentele său, Emmy în televiziune, Tony în teatru și Grammy în muzică fiind modelate după acesta. Este considerat a fi cel mai prestigios premiu din cinematografie, urmat de Globul de Aur.

Lista completă a nominalizărilor la premiile Oscar 2021

Cel mai bun film: “The Father”, “Judas and the Black Messiah”, “Mank”, “Minari”, “Nomadland”, “Promising Young Woman”, “Sound of Metal”, “The Trial of the Chicago 7”

Cel mai bun regizor: Thomas Vinterberg (“Another Round”), David Fincher (“Mank”), Lee Isaac Chung (“Minari”), Chloé Zhao (“Nomadland”), Emerald Fennell (“Promising Young Woman”)

Cea mai bună actriţă: Viola Davis (“Ma Rainey’s Black Bottom”), Andra Day (“The United States v. Billie Holiday”), Vanessa Kirby (“Pieces of a Woman”), Frances McDormand (“Nomadland”), Carey Mulligan (“Promising Young Woman”)

Cel mai bun actor: Riz Ahmed (“Sound of Metal”), Chadwick Boseman (“Ma Rainey’s Black Bottom”), Anthony Hopkins (“The Father”), Gary Oldman (“Mank”), Steven Yeun (“Minari”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Maria Bakalova (”Borat Subsequent Moviefilm”), Glenn Close (”Hillbilly Elegy”), Olivia Colman (“The Father”), Amanda Seyfried (“Mank”), Youn Yuh-jung (“Minari”)

Cel mai bun actor în rol secundar: Sacha Baron Cohen (“The Trial of the Chicago 7”), Daniel Kaluuya (“Judas and the Black Messiah”), Leslie Odom Jr. (“One Night in Miami”), Paul Raci (“Sound of Metal”), Lakeith Stanfield (“Judas and the Black Messiah”)

Cel mai bun scenariu original: “Judas and the Black Messiah” – Will Berson, Shaka King, Keith Lucas, Kenneth Lucas, “Minari” – Lee Isaac Chung, “Promising Young Woman” – Emerald Fennell, “Sound of Metal” – Abraham Marder, Darius Marder, Derek Cianfrance, “The Trial of the Chicago 7” – Aaron Sorkin

Cel mai bun scenariu adaptat: “Borat Subsequent Moviefilm” – Peter Baynham, Sacha Baron Cohen, Jena Friedman, Anthony Hines, Lee Kern, Dan Mazer, Nina Pedrad, Erica Rivinoja, Dan Swimer; “The Father” – Christopher Hampton, Florian Zeller; “Nomadland” – Chloé Zhao, “One Night in Miami” – Kemp Powers; “The White Tiger” – Ramin Bahrani

Cel mai bun lungmetraj internaţional: “Another Round” (Danemarca), “Better Days” (Hong Kong), “colectiv” (România), “The Man Who Sold His Skin” (Tunisia), “Quo Vadis, Aida?”(Bosnia şi Herţegovina)

Cel mai bun lungmetraj de animaţie: “Onward” (Pixar), “Over the Moon” (Netflix), “Shaun the Sheep Movie: Farmageddon” (Netflix), “Soul” (Pixar), “Wolfwalkers” (Apple TV Plus/GKIDS)

Cel mai bun lungmetraj documentar: “colectiv”, “Crip Camp”, “The Mole Agent”, “My Octopus Teacher”, “Time”

Cea mai bună imagine: “Judas and the Black Messiah”, Sean Bobbitt; “Mank”, Erik Messerschmidt; “News of the World”, Dariusz Wolski; “Nomadland”, Joshua James Richards; “The Trial of the Chicago 7”, Phedon Papamichael

Cel mai bun montaj: “The Father”, Yorgos Lamprinos; “Nomadland”, Chloé Zhao; “Promising Young Woman”, Frédéric Thoraval; “Sound of Metal”, Mikkel E.G. Nielsen; “The Trial of the Chicago 7”, Alan Baumgarten

Cel mai bun sunet: Greyhound” – Odin Benitez, Jason King, Christian P. Minkler, Michael Minkler, Jeff Sawyer; “Mank” – Ren Klyce, Jeremy Molod, David Parker, Nathan Nance, Drew Kunin; “News of the World” – John Pritchett, Mike Prestwood Smith, William Miller, Oliver Tarney, Michael Fentum; “Soul” – Coya Elliott, Ren Klyce, David Parker, Vince Caro; “Sound of Metal” – Phillip Bladh, Nicolas Becker, Jaime Baksht, Michelle Couttolenc, Carlos Cortés, Carolina Santana

Cele mai bune efecte vizuale: “Love and Monsters”, “The Midnight Sky”, “Mulan”, “The One and Only Ivan”, “Tenet”

Machiaj şi coafură: “Emma”, “Hillbilly Elegy”, “Ma Rainey’s Black Bottom”, “Mank”, “Pinocchio”

Cele mai bune costume: “Emma”, “Mank”, “Ma Rainey’s Black Bottom”, “Mulan”, “Pinocchio”

Cântec original: “Fight for You” (“Judas and the Black Messiah”), “Hear My Voice” (“The Trial of the Chicago 7”), “Húsavík” (“Eurovision Song Contest”), “Io Si (Seen)” (“The Life Ahead”), “Speak Now” (“One Night in Miami”)

Cea mai bună coloană sonoră: “Da 5 Bloods” – Terence Blanchard, “Mank” – Trent Reznor & Atticus Ross, “Minari” – Emile Mosseri, “News of the World” – James Newton Howard, “Soul” – Trent Reznor, Atticus Ross, & Jon Batiste

Design de producţie:“The Father”, “Ma Rainey’s Black Bottom”, “Mank”, “News of the World”, “Tenet”

Cel mai bun scurtmetraj live-action: “Feeling Through”, “The Letter Room”, “The Present”, “Two Distant Strangers”, “White Eye”

Cel mai bun scurtmetraj de animaţie: “Burrow” (Disney Plus/Pixar), “Genius Loci” (Kazak Productions), “If Anything Happens I Love You” (Netflix), “Opera” (Beasts & Natives Alike), “Yes-People” (CAOZ hf. Hólamói)

Cel mai bun scurtmetraj documentar: “Colette”, “A Concerto Is a Conversation”, “Do Not Split”, “Hunger Ward”, “A Love Song for Latasha”.

Nominalizările pentru cele 24 de categorii de la premiile Oscar 2021 au fost anunţate prin intermediul unui streaming video de Priyanka Chopra şi Nick Jonas.

Cea de-a 93-a gală de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 25 aprilie la Los Angeles. Gala va fi transmisă în direct de postul american ABC şi va fi difuzată în peste 225 de ţări şi teritorii din întreaga lume.

Continue Reading

Evenimente

LIVE: Ceremonia Premiilor GRAMMY | Martie 14, 2021 – 3pm ET / 12pm PT

Premiile Grammy (Grammy Awards) sunt prezentate anual de către Academia Națională a Artelor și Științelor de Înregistrări (National Academy of Recording Arts and Sciences) a Statelor Unite ale Americii pentru realizări deosebite în domeniul înregistrărilor muzicale.

Published

on

Foto. www.cbs.com

Premiile Grammy (Grammy Awards) sunt prezentate anual de către Academia Națională a Artelor și Științelor de Înregistrări (National Academy of Recording Arts and Sciences) a Statelor Unite ale Americii pentru realizări deosebite în domeniul înregistrărilor muzicale.

Spectacolul decernării lor este unul din cele patru mari spectacole muzicale cu decernări de premii desfășurate anual în Statele Unite; celelalte fiind Premiile Muzicii Americane (American Music Awards), Premiile Muzicale Billboard (Billboard Music Awards) și Ceremonia inducțiilor în Rock and Roll Hall of Fame (Rock and Roll Hall of Fame Induction Ceremony).

Marii câștigători ai premiilor Grammy 2021

Albumul surpriză “Folklore”, înregistrat de Taylor Swift în perioada de lockdown, a primit premiul pentru cel mai bun album al anului iar prin victoria de duminică, artista în vârstă de 31 de ani devine prima femeie care a câştigat de trei ori premiul Grammy pentru cel mai bun album, egalând performanţele unor giganţi ai muzicii precum Stevie Wonder, Frank Sinatra sau Paul Simon. Artista mai câștigase acest premiu pentru ”Fearless” în 2010 și pentru ”1989” în 2016.

De asemenea, Billie Eilish a obținut premiul pentru înregistrarea anului cu piesa ”Everything I Wanted” iar cântecul anului a fost desemnat ”I Can`t Breathe”, interpretată de H.E.R., compusă ca reacţie la protestele Black Lives Matter care au cuprins Statele Unite vara trecută.

Solista britanică Dua Lipa a câştigat premiul la categoria cel mai bun album pop cu LP-ul dansant “Future Nostalgia”.

Solista hip-hop Megan Thee Stallion, 26 de ani, a primit premiul Grammy pentru cea mai bun nouă artistă şi a câştigat încă două premii (cea mai bună piesă rap şi cea mai bună interpretare rap) pentru single-ul “Savage”, în care cântă alături de Beyonce.

Prezentată de Trevor Noah, ceremonia Grammy din acest an s-a desfăşurat într-un format hibrid, ce a îmbinat reprezentaţiile live cu cele preînregistrate ale unor interpreţi precum Lipa, Taylor Swift, Post Malone, Cardi B, DaBaby, Black Pumas sau Mickey Guyton.

Ceremonia s-a desfăşurat atât în interior cât şi în aer liber, la Los Angeles, fără a beneficia însă de scena elaborată şi de efectele speciale ale galelor din anii anteriori.

Câştigătorii premiilor Grammy 2021 la principalele categorii

– Albumul anului: “Folklore” – Taylor Swift
– Înregistrarea anului: “Everything I Wanted” – Billie Eilish
– Piesa anului: “I Can’t Breathe” – compusă de Dernst Emile II, H.E.R. & Tiara Thomas, interpretare H.E.R.
– Cel mai bun nou artist: Megan Thee Stallion
– Cea mai bună interpretare pop duo/grup: “Rain On Me” – Lady Gaga şi Ariana Grande
– Cel mai bun album pop: “Future Nostalgia” – Dua Lipa
– Cea mai bună interpretare rock: “Shameika” – Fiona Apple
– Cea mai bună interpretare rap: “Savage” – Megan Thee Stallion featuring Beyoncé
– Cel mai bun albumm rock: “The New Abnormal” – The Strokes
– Cel mai bun album country: “Wildcard” – Miranda Lambert
– Cel mai bun album contemporan de muzică creştină: “Jesus is King” – Kanye West
– Cel mai bun videoclip: “Brown Skin Girl” – Beyonce, Blue Ivy, WizKid

Continue Reading

Trending