Prima expoziție imersivă din România dedicată lui Leonardo da Vinci ajunge la MINA Cluj! După recentul debut la București, „Da Vinci, The Immersive Show” poate fi experimentat, începând cu 15 martie, și la Cluj-Napoca, în cel mai mare spațiu imersiv din Europa inaugurat în toamna anului trecut. Conceput de echipa MINA Studios, spectacolul este o incursiune spectaculoasă în universul unuia dintre cei mai mari vizionari ai omenirii.
Leonardo da Vinci (1452–1519) a fost mai mult decât un artist – el este simbolul Renașterii, un inovator care a îmbinat arta, știința și tehnologia într-un mod revoluționar. De la capodopere precum „Mona Lisa” și „Cina cea de Taină”, la invenții, studii de anatomie și schițe inginerești, creațiile sale au modelat cultura și știința timp de secole.
Prin tehnologia de ultimă generație și cu o narațiune vizuală captivantă, „Da Vinci, The Immersive Show” propune o călătorie fascinantă în lumea celui care a redefinit limitele cunoașterii. Spectatorii vor descoperi multiplele dimensiuni ale creației sale, într-un format inovator care îmbină arta digitală, animația și sunetul, oferindu-le ocazia de a explora geniul lui Da Vinci într-un mod nemaiîntâlnit.
Cum prinde viață geniul lui Da Vinci: o experiență imersivă unică
Advertisement
Realizarea acestui spectacol a fost o provocare captivantă, având în vedere complexitatea operei și a personalității lui Da Vinci. Echipa MINA Studios a conceput o experiență imersivă care depășește lucrările sale iconice, pătrunzând în universul unui geniu preocupat de cunoaștere în toate formele sale.
”Leonardo Da Vinci nu a fost doar un artist, ci și un vizionar ale cărui idei și observații au depășit granițele timpului său. Spectacolul nostru reflectă această dimensiune, oferind publicului o experiență inspirată de curiozitatea, rigurozitatea și viziunea care i-au definit opera,” a declarat echipa MINA Studios.
Da Vinci dezvăluit: ce cuprinde spectacolul imersiv
Capitolul 1: Gândurile lui Da Vinci Prima secțiune a spectacolului imersiv invită publicul să pătrundă în mintea creativă și vizionară a lui Leonardo, explorând gândurile, ideile și cercetările sale, în mai multe subcapitole ce includ:
Artistul vizionar – Mona Lisa: publicul descoperă clarobscurul și subtilitățile tehnicii -sfumato- folosită de către Leonardo pentru a crea celebrul zâmbet enigmatic al Mona Lisei, și modul în care acestea reflectă înțelegerea emoțiilor umane;
Anatomistul – Omul Vitruvian: un capitol dedicat studiilor despre proporțiile umane, în care „Omul Vitruvian” devine simbolul relației dintre știință și artă;
Inginerul – Mașinile zburătoare: invențiile vizionare ale lui Leonardo sunt aduse la viață, ilustrând obsesia sa pentru mecanică și zbor, inspirată de observațiile asupra păsărilor.
Omul de știință – Studiul apei: un segment care explorează observațiile și schițele lui Da Vinci despre dinamica fluidelor, conectându-le cu modul în care apa este reprezentată în peisajele sale;
Moștenirea – Cina cea de Taină: punctul culminant al acestei secțiuni pune în lumină „Cina cea de Taină” ca o sinteză a lucrărilor sale, combinând artă, știință și perspectiva sa asupra umanității;
Capitolul 2: Orașul viitorului Inspirat de desenele sale, acest capitol imaginează un oraș al viitorului, unde invențiile și viziunile lui Da Vinci prind viață. O experiență care evidențiază preocuparea sa pentru inginerie, urbanism și inovație.
Capitolul 3: Atelierul lui Da Vinci Spectacolul se încheie cu o incursiune în atelierul său, locul unde ideile prindeau formă. Publicul va simți atmosfera spațiului său de creație, fiind martor la procesul din spatele unora dintre cele mai remarcabile invenții ale omenirii.
Detalii despre spectacol
„Da Vinci, The Immersive Show” ajunge la MINA Cluj pe 15 martie 2025. Spectacolul va putea fi explorat în cel mai nou și mare spațiu imersiv din Europa, situat pe Strada Orăștiei, nr. 10, Cluj-Napoca. MINA Cluj este deschis publicului de miercuri până duminică, între orele 12:00 și 21:00, cu excepția zilei de marți, când programul se încheie la ora 18:00. Biletele sunt disponibile online peminamuseum.iabilet.ro.
Despre MINA – Museum of Immersive New Art
Advertisement
MINA, Museum of Immersive New Art, este un concept inovator care combină arta și tehnologia pentru a crea experiențe captivante și interactive. Cu locații în București și Cluj-Napoca, MINA aduce publicului spectacole imersive și educative pentru toate vârstele, explorând frontierele artei și tehnologiei. În 2024, MINA a ajuns și în Cluj, astfel a devenit cel mai mare centru de artă digitală din Europa, continuând să promoveze inovația și să ofere publicului experiențe senzoriale unice.
Fundația Regală Margareta a României a anunțat strângerea a 270.000 de euro din sponsorizări și donații, în urma celei de-a XVII-a ediții a Concertului Regal Caritabil, desfășurat duminică, 25 octombrie 2026, la Ateneul Român. Fondurile vor fi investite în susținerea unei noi generații de artiști români.
Suma va sprijini dezvoltarea artistică a tinerilor prin programul național „Tinere Talente”, destinat muzicienilor și artiștilor vizuali proveniți din familii cu venituri modeste.
Pe scena Ateneului Român au evoluat baritonul Mihai Damian, soprana Georgiana Dumitru, Orchestra Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, și Corul de Cameră „Preludiu – Voicu Enăchescu”.
Programul muzical a cuprins lucrări semnate de compozitori precum George Enescu, Giuseppe Verdi, Wolfgang Amadeus Mozart, Giacomo Puccini și Georges Bizet.
Fondurile obținute vor contribui la acordarea de burse, mentorat și oportunități de promovare pentru tinerii artiști, oferindu-le sprijin pentru continuarea studiilor și dezvoltarea unei cariere în domeniul artistic.
Advertisement
Concertul Regal Caritabil este organizat anual de Fundația Regală Margareta a României, fiind dedicat susținerii talentului artistic și promovării noilor generații de muzicieni și artiști vizuali.
Delegația României la Eurovision Song Contest 2026 a ajuns la Viena, orașul-gazdă al competiției din acest an. Semifinalele și finala vor avea loc în perioada 12–16 mai, iar România va concura în cea de-a doua semifinală, programată pe 14 mai.
Reprezentanta țării noastre, Alexandra Căpitănescu, va urca pe scena Eurovision alături de Bogdan Stoican, Luca Șofron, Matei Cohal și Thomas Cîrcotă, cu piesa „Choke Me”, câștigătoare a finalei Selecției Naționale din 4 martie 2026.
Înainte de plecarea spre Austria, artista a susținut o conferință de presă la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” și s-a întâlnit cu fanii veniți să susțină delegația.
„Momentul mult aşteptat a sosit. După luni intense de pregătire pentru semifinala din 14 mai, suntem gata să reprezentăm cu mândrie România la Eurovision Song Contest 2026”, a declarat Alexandra Căpitănescu.
Advertisement
Artista a transmis că piesa „Choke Me” este „mai mult decât o piesă”, descriind-o drept un moment de eliberare și energie comună. Ea i-a îndemnat pe români să susțină echipa în semifinala din 14 mai, prin SMS sau vot online, folosind codul „03”.
Delegația României este coordonată de Smaranda Vornicu, șefa delegației pentru Eurovision Song Contest 2026, alături de Iuliana Marciuc, responsabil de proiect. Echipa include componenta artistică, tehnică, de producție și de promovare.
Smaranda Vornicu a declarat că România intră în etapa decisivă a proiectului cu un concept artistic complex, care pune în valoare mesajul piesei și vocea Alexandrei. La rândul său, Iuliana Marciuc a amintit parcursul Selecției Naționale și a transmis că echipa pleacă la Viena cu obiectivul de a cuceri publicul și juriile internaționale.
Alexandra Căpitănescu este câștigătoarea Selecției Naționale Eurovision 2026 și a devenit cunoscută publicului larg după ce a câștigat „Vocea României”, în 2023. Artista este absolventă a Facultății de Fizică și urmează un master în fizică medicală.
Eurovision Song Contest 2026 se desfășoară sub sloganul „United by Music”. La ediția din acest an participă 35 de țări, iar România revine în competiție alături de Bulgaria și Republica Moldova.
Advertisement
Semifinalele și finala vor fi transmise în direct de Televiziunea Română, pe TVR 1, în zilele de 12, 14 și 16 mai, de la ora 22:00.
Ediția 2026 a Festivalului Național de Interpretare „Glasul Valahiei” s-a încheiat weekendul trecut, într-o atmosferă deosebită, reunind peste 300 de tineri artiști talentați din întreaga țară, care au demonstrat excelență artistică, pasiune și dedicare pe scena Amfiteatrului „George Enescu” din cadrul Liceului de Arte Bălașa Doamna din Târgoviște.
Juriul festivalului, format din profesioniști de marcă ai domeniului muzical, a avut dificila misiune de a evalua prestațiile concurenților, nivelul competiției fiind unul ridicat în toate secțiunile. Din juriu au făcut parte personalități remarcabile, în frunte cu președintele juriului, Felicia Filip, alături de interpreți consacrați precum Aurelian Temișan, Analia Selis, Alexandra Ungureanu sau Grigore Gherman.
În urma deliberărilor, trofeele festivalului au fost acordate astfel: Trofeul Secțiunii Pop Românesc a revenit lui Iris Vlad (9 ani, Galați), cu media 9,90; Trofeul Secțiunii Pop Internațional a fost câștigat de DUO T&S (Grupuri, Galați), cu media 9,92; Trofeul Secțiunii Muzică Populară a fost obținut de Robert Ivan (15 ani, Brăila), cu media 9,96; iar Marele Trofeu „Glasul Valahiei” 2026 a fost adjudecat de Ana Maria Denisa Gheorghe (16 ani, București), cu punctajul maxim.
Festivalul „Glasul Valahiei” a fost organizat de Centrul Cultural „Artist pentru Artă”, în parteneriat cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Arhiepiscopia Târgoviștei.
Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii presupune ca esti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Cookie settingsAccept!
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.