Connect with us

Evenimente

Concurenții Eurovision din șapte țări, invitați la finala Selecției Naționale

Published

on

Cu șapte reprezentanţi din ţări diferite, finala Selecției Naționale va fi o adevărată avanpremieră a Eurovision Song Contest. Marea finală va fi pe 5 martie, în direct la TVR 1, TVRi, TVR Moldova, TVR+ şi pe canalul Youtube al TVR, de la ora 21.00.

Finala Selecției Naționale 2022 va fi o adevărată avanpremieră a Eurovision Song Contest. Pe scena de la Bucureşti vor urca reprezentanţi din nu mai puţin de şapte ţări, un număr record pentru Finala Eurovision România.

Zdob și Zdub – „Trenulețul” (Republica Moldova), Ronela Hajati – „Secret” (Albania), Vladana – „Breathe” (Muntenegru), We Are Domi – „Lights off” (Cehia), Andrea – „Circles” (Macedonia de Nord), Stefan – „Hope” (Estonia) și Intelligent Music Project – „Intention” (Bulgaria) sunt artiștii care vor aduce sărbătoarea muzicii la București. Alături de finaliștii Selecției Naționale, ei vor crea o atmosferă magică pentru susținătorii prezenți în studioul Televiziunii Române și pentru publicul care îi va urmări în direct la TVR 1, TVR Internaţional, TVR Moldova TVR+ şi pe canalul de Youtube al TVR, de la ora 21.00.

„Sâmbătă, pentru câteva ore, București va fi capitala cântecului european. Șapte concurenți ai Eurovision 2022 vor cânta pe aceeași scenă, în direct la TVR, iar la finalul serii, vom afla numele și celui de-al optulea, reprezentantul țării noastre. A fost o provocare să realizăm acest line-up pentru finală, având în vedere situația din Ucraina, dar mă bucur că am reușit și aducem magia Eurovision mai aproape de fanii din România. Într-un moment atât de greu pentru Europa, finaliștii Selecției Naționale și Eurovision din aceste țări ne vor aminti că muzica unește și vor transmite un mesaj pentru pace”, a declarat Iuliana Marciuc, manager de proiect Eurovision România.

Advertisement

În show-ul de sâmbătă, 5 martie, zece concurenţi vor lupta pentru a reprezenta România la Torino, la Eurovision Song Contest 2022.

Alex Parker & Bastien – „All this love”, Andrei Petruș – „Take me”, Cream, Minodora și Diana Bucşa – „România mea”, Dora Gaitanovici – „Ana”, Gabriel Basco – „One night”, Kyrie Mendél – „Hurricane”, MØISE – „Guilty”, Petra – „Ireligios”, Vanu – „Never give up” și WRS – „Llamame” sunt finaliștii Eurovision România 2022. Emoţiile lor se vor risipi sâmbătă, 5 martie, când vom afla cine va reprezenta România la concursul internațional.

Publicul, al șaselea jurat al finalei

În ultima fază a Selecției Naționale, câștigătorul va fi decis de juriul concursului – Alexandra Ungureanu, Ozana Barabancea, Randi, Cristian Faur şi Adrian Romcescu – și de telespectatori (prin SMS), punctajul acordat de public având ponderea celui acordat de un jurat.

Evenimentul va avea loc în studioul Pangrati al Televiziunii Române, sâmbătă, 5 martie, în direct și în exclusivitate la TVR 1, TVR Internaţional, TVR Moldova, TVR+ și canalul de Youtube al TVR, de la ora 21.00.

Advertisement

Despre Eurovision:

Eurovision Song Contest 2022 va avea loc în Italia, la Torino, cu semifinalele pe 10 şi 12 mai şi finala pe 14 mai 2022. România va intra în concurs joi, 12 mai, în partea a doua a Semifinalei cu numărul 2.

Sub sloganul „The sound of beauty”, Eurovision Song Contest 2022 va aduce, pe scena din Torino, reprezentanţii celor 40 de ţări înscrise în competiţie: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, Norvegia, Polonia, Portugalia, Regatul Țărilor de Jos, România, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Ucraina şi Marea Britanie.

Eurovision Song Contest este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de EBU – cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. European Song Contest (ESC) se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume, fiind transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite.

Televiziunea Română este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Advertisement

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).

Evenimente

Oportunitate de a străluci pe scenă. Tinerii artiști se pot înscrie la Festivalul Național de Interpretare „Glasul Valahiei” 2025

Published

on

Ești pasionat de muzică și visezi să te faci remarcat? Acum ai șansa să te înscrii la cea de-a cincea ediție a Festivalului Național de Interpretare „Glasul Valahiei”, care va avea loc între 25 și 27 aprilie 2025, la Amfiteatrul „George Enescu” din Târgoviște! Acest festival-concurs prestigios include două secțiuni: Muzică populară (25 aprilie) și Muzică ușoară (26 și 27 aprilie), oferind o platformă excelentă pentru tinerii talentați care doresc să strălucească pe scenă.

Felicia Filip, soprana renumită și directorul general al Operei Comice pentru Copii, va prezida juriul, alături de nume sonore precum Cristian Mihăilescu (regizor de operă), Ozana Barabancea (muzician și vedetă TV), Iuliana Marciuc (jurnalist și producător TV la Televiziunea Română), Daiana Berbec și mulți alți artiști iubiți, printre care Izabela Simion, Claudiu Dumitrache, Nicoleta Vasile și Cristina Dan.

Cu o echipă artistică de top, coordonată de Andrei Coman (director artistic) și Dragoș Popa (director general), festivalul promite să aducă în prim-plan noi talente și să ofere un spectacol memorabil, prezentat cu eleganță de Bianca Buca, redactor la Radio România Brașov.

Înscrierile sunt deschise până pe 10 aprilie 2025! Dacă vrei să participi, nu rata ocazia de a te înscrie accesând www.glasulvalahiei.ro sau contactând organizatorii la glasulvalahiei@gmail.com și la numărul de telefon 0763.719.843.

Advertisement

Acesta este momentul tău să îți demonstrezi talentul și să fii evaluat de un juriu de elită din industria muzicală românească. Nu uita, intrarea este liberă pentru spectatori, așa că adu-ți prietenii și familia să te susțină într-o atmosferă plină de muzică și energie!

Evenimentul este organizat de Centrul Cultural „Artist pentru Artă” din Brașov, în parteneriat cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, și Arhiepiscopia Târgoviștei.

Continue Reading

Evenimente

Nominalizările la Premiile Gopo 2025

Published

on

Alice ON & OFF (r. Isabela Tent), Anul nou care n-a fost (r. Bogdan Mureșanu), Moromeții 3 (r. Stere Gulea), Nasty (r. Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu), Săptămâna Mare (r. Andrei Cohn) și Trei kilometri până la capătul lumii (r. Emanuel Pârvu) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj. Astfel, două dintre filmele nominalizate la cea mai râvnită categorie sunt documentare.

Performanțele cineaștilor români pentru anul 2024 vor fi recompensate în cadrul celei de-a 19-a ediții a Galei Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

Anul Nou care n-a fost și Moromeții 3 conduc topul celor mai nominalizate filme, cu câte 13 nominalizări, urmate de Săptămâna Mare (12 nominalizări) și Trei kilometri până la capătul lumii (9 nominalizări).

La categoria Cea mai bună Regie sunt nominalizați Isabela Tent pentru documentarul Alice ON & OFFBogdan Mureșanu pentru Anul Nou care n-a fostStere Gulea pentru finalul trilogiei MoromețiiAndrei Cohn pentru filmul Săptămâna Mare și Emanuel Pârvu pentru Trei kilometri până la capătul lumii. 

Advertisement

Nominalizările pentru categoria Cea mai bună actriță într-un rol principal sunt Nicoleta Hâncu pentru rolul din Anul Nou care n-a fostOlga Török pentru rolul din Clara (r. Sabin Dorohoi), Rodica Lazăr pentru rolul din Ext. Mașină. Noapte (r. Andrei Crețulescu), Olimpia Melinte pentru rolul din Moromeții 3 și Nicoleta Lefter pentru rolul din Săptămâna Mare.

Cel mai bun actor într-un rol principal va fi decis între Adrian Văncică pentru rolul din Anul Nou care n-a fostYann Verburgh pentru rolul din Captura (r. Adrian Voicu), Emanuel Pârvu pentru rolul din Familiar (r. Călin Peter Netzer), Alex Călin pentru rolul din Moromeții 3 și Doru Bem pentru rolul din Săptămâna Mare.

Alice ON & OFF (r. Isabela Tent), Leo Records: Strictly For Our Friends (r. Ioana Grigore), Maia – Portret cu mâini (r. Alexandra Gulea), Moartea lui Iosif Zagor (r. Adi Dohotaru) și Opt Ilustrate din lumea ideală (r. Radu Jude și Christian Ferencz-Flatz) sunt titlurile nominalizate pentru categoria Cel mai bun film documentar. 

În curs pentru Cel mai bun film de debut intră Alice On & Off (r. Isabela Tent), Anul Nou care n-a fost (r. Bogdan Mureșanu), Captura (r. Adi Voicu), Clara (r. Sabin Dorohoi), și Horia (r. Ana Maria Comănescu).

Lista completă a nominalizărilor este disponibilă pe https://premiilegopo.ro/

Advertisement

Juriile care au stabilit nominalizările

Premiile Gopo au două jurii de preselecție, pentru categoria lungmetrajelor și pentru categoriile documentar și scurtmetraj. Juriul pentru lungmetraje a fost alcătuit, ca și până acum, din 11 profesioniști din domeniul cinematografic. Jurații de anul acesta au fost criticii de film Dana Duma și Ion Indolean, jurnalista Anca Vancu, regizorii Marian Crișan și Constantin Popescu, actrița Maria Popistașu, producătoarea de film Anamaria Antoci, directoarea de imagine Ana Drăghici, curatorul de film Bogdan Movileanu, consultantul cultural Corina Șuteu și scenaristul Florin Lăzărescu.

Din juriul de documentare și scurtmetraje au făcut parte 5 profesioniști din industrie: criticii de film Cezar Gheorghe și Andreea Chiper, regizorul Șerban Georgescu, producătoarea de film Velvet Moraru și selecționera de film Anca Păunescu.

42 de lungmetraje s-au regăsit pe lista propusă pentru nominalizările la categoria Cel mai bun film.

După anunţul nominalizărilor, peste 700 de profesionişti activi din toate domeniile industriei de film româneşti sunt invitaţi să voteze pentru desemnarea câştigătorilor trofeelor Gopo, prin intermediul unui mecanism de vot asigurat de  firma de audit şi consultanţă PWC România, cu care organizatorii Premiilor Gopo au demarat un parteneriat încă din 2011.

Advertisement
Continue Reading

Evenimente

”The Smart, the Bold, the Beautiful” – Gala Excelenței Feminine 2025

Published

on

Grupul de Presă MediaUno, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Institutul Național de Statistică și Asociația MediaUno organizează, pe data de 18 martie 2025, la București, Muzeul Național de Artă al României, Sufrageria Regală, de la ora 18.00, evenimentul cu titlul ”The Smart, the Bold, the Beautiful”, a III-a ediție a Galei Excelenței Feminine.

 Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, ne propunem să aducem un omagiu sensibilității, frumuseții și inteligenței feminine. Vom celebra feminitatea, inteligența și forța femeii în societate.

În cadrul Galei ”The Smart, the Bold, the Beautiful” vom premia doamne determinate și puternice care s-au remarcat de-a lungul timpului prin performanțe în profesie și în viața publică. Această ediție ne oferă prilejul să recunoaștem rolul femeii în societate, a necesității sprijinirii egalității de gen și a implicării femeii în viața comunității.

28 de femei de succes, prin poveștile lor personale, inspiră și modelează comportamente ale generațiilor care vin. Avem privilegiul să le prezentăm în firescul lor, în determinarea și puterea sacrificiului lor personal.

Advertisement

Proiectul ”Împreună protejăm România” a fost inițiat în anul 2020 de Grupul de Presă MediaUno și dezvoltat împreună cu Institutul Național de Statistică și Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, ajungând la 17 ediții de conferințe și 10 ediții de gală organízate și câteva publicații editate.

Detalii despre acest proiect se regăsesc pe https://impreuna-protejam-romania.ro/

Continue Reading