Lansări
Aris a lansat piesa și videoclipul “Lies” în colaborare cu DJ-ii ruși ONeil și Crosby

Published
5 years agoon
Aris a lansat piesa și videoclipul “Lies” în colaborare cu DJ-ii ruși ONeil și Crosby. Fosta concurentă de la “Vocea României”, “X Factor” şi “The Four” s-a reinventat şi a dat din nou lovitura peste hotare.
Aris, pe numele ei adevărat Larisa Ciortan, a lansat o nouă melodie care se numește “Lies” pentru care a filmat un videoclip pe străzile din București în care apare îmbrăcată extrem de sexy la temperaturi destul de scăzute.
După hitul “S.O.S.”, care a lansat-o pe Aris pe piața internațională, dar și după multe alte piese de succes, precum “Tumblin’ down”, “Love again”, “Streets of Paris” sau “Stop”, solista lansează o nouă melodie care se numește “Lies” la care a filmat și un videoclip interesant, filmat pe străzile din București. “Lies” e o colaborare cu dj-producătorii ruși ONEIL și Crosby.
“Povestea piesei a început anul trecut în decembrie printr-un mesaj pe Facebook venit din partea lui Crosby, care mi-a propus să colaborăm și mi-a trimis instrumentalul piesei pentru a compune linia melodică și versurile. Inițial, instrumentalul pe care l-am primit și pe care am compus era diferit. Însă, în momentul în care le-am trimis vocile înregistrate în studio, producătorii au decis să aducă piesa în varianta pe care acum o puteți ascultă cu toții”.
Piesa a fost semnată cu casă de discuri Damilaris Records, care s-a ocupat de licențierea ei în țări precum Grecia, Cipru (Panik Records), Rusia (Effective Records), Turcia (Yeni Dunya), Israel (Teta Records), Bulgaria (Virginia Records), Coreea de Sud (Sound Republica), România (Cât Music), urmând să fie promovată. Mesajul este dedicat celor care se îndrăgostesc de persoanele nepotrivite și sunt dispuși să își sacrifice propria fericire și să accepte minciuni, fără a realiza că odată cu trecerea timpului acestea pot provoca răni adânci. Videoclipul a fost realizat de Cristian Pistol și Isabela Dan.
“Am ales să filmăm noaptea în București, deoarece ne-am dorit că orașul să fie cât mai puțîn populat, însă am avut parte în timpul filmărilor de mulți trecători curioși care intrau în cadru, dar și de bicicliști și mașini care se opreau și claxonau. Cu toate acestea, curioșii au dispărut la montaj, așa că am reușit să avem în videoclip un oraș destul de gol.“, ne-a povestit solista.
Published
3 months agoon
February 14, 2025
Banca Comercială Română (BCR) anunță lansarea platformei Life-Lab.ro, un spațiu digital dedicat profesorilor care doresc să integreze educația financiară în lecțiile lor, indiferent de disciplina predată.
Această inițiativă vine ca răspuns la nevoia tot mai mare de resurse educaționale aplicate, care să sprijine dezvoltarea competențelor financiare ale elevilor din România.
Platforma este rezultatul unui program pilot implementat în peste 12 școli din România, de-a lungul ultimilor doi ani, unde a demonstrat eficiența integrării educației financiare în curriculum prin metode inovative și interdisciplinare. Având în vedere impactul pozitiv asupra profesorilor și elevilor, această inițiativă este acum extinsă la nivel național, oferind acces gratuit la resurse educaționale pentru cadrele didactice din întreaga țară.
„Life-Lab.ro este un exemplu clar despre cum facem lucrurile diferit la BCR. Încă din 2016, prin Școala de Bani, am demonstrat că educația financiară poate fi accesibilă, relevantă și aplicabilă pentru toți. Acum, cu Life-Lab.ro, extindem această viziune către profesori, oferindu-le o platformă digitală care transformă educația financiară într-o experiență interdisciplinară și ușor de integrat la clasă. Diferența o facem prin modul în care construim resurse practice, susținem comunitatea profesorilor și creăm un impact real asupra viitoarelor generații. Profesorii au nevoie de instrumente moderne, iar Life-Lab.ro le oferă exact suportul de care au nevoie pentru a-i pregăti pe elevi să ia decizii financiare inteligente,” spune Nicoleta Deliu-Pașol, Director Comunicare & CSR BCR.
Studiu: Ce spun profesorii și elevii implicați în LifeLab
Decizia de a extinde programul s-a bazat pe concluziile studiului realizat de Cult Market Research, împreună cu profesorii și elevii participanți în cea de-a doua ediție, care au evidențiat un interes crescut pentru educația financiară, cu peste 90% dintre profesori manifestând dorința de a aprofunda acest subiect. Nevoile exprimate includ acces la materiale educaționale multimedia (63%), programe de perfecționare (53%) și consultare cu experți financiari (53%). În același timp, impactul LifeLab a fost confirmat de 85% dintre profesori, care consideră că programul și-a atins obiectivele pentru elevi, iar 88% au remarcat un efect pozitiv și asupra cadrelor didactice. Mai mult, 83% dintre profesorii participanți în ediția a doua recomandă implementarea la nivel național.
În rândul elevilor, percepția asupra educației financiare s-a îmbunătățit semnificativ. Inițial, 62% dintre liceeni considerau că aceasta se limitează la gestionarea banilor, procent care a scăzut la 48%, reflectând o înțelegere mai amplă a conceptului, incluzând noțiuni despre bani, afaceri, economii și investiții. Rata economisirii în rândul elevilor de gimnaziu a crescut de la 13% la 21%, iar 78% dintre elevi își doresc să învețe să economisească. În plus, 49% dintre elevi cer o integrare mai aplicată a educației financiare în curriculum prin activități practice.
Pentru a sprijini această nevoie, BCR prin Școala de Bani lansează o platforma digitală Life-Lab.ro care pune la dispoziția profesorilor din toată țara resurse educaționale accesibile în mod gratuit, facilitând interdisciplinaritatea și metode inovative de predare, oferind în mod gratuit peste 120 de resurse interdisciplinare disponibile pe platformă, special concepute pentru a adapta educația financiară la programa școlară. Materialele includ noțiuni teoretice, exerciții practice și scenarii aplicate, dezvoltate în colaborare cu experți educaționali și profesori din toată țara. Resursele sunt structurate pe discipline și cicluri de învățământ, permițând astfel integrarea educației financiare într-un mod firesc și accesibil pentru elevi.
Cum pot accesa profesorii resursele LifeLab?
Pentru a beneficia de materialele educaționale, profesorii trebuie să înregistreze un cont pe platforma Life-Lab.ro și să descarce resursele relevante pentru materia lor.
Mai mult, profesorii care implementează resursele LifeLab la clasă vor avea oportunitatea de a participa la sesiuni de formare, evenimente dedicate și un concurs național care răsplătește cele mai creative moduri de integrare a educației financiare la clasă.
Concursul LifeLab Național este structurat în două categorii:
Impactul LifeLab asupra educației financiare
Programul a fost testat în mai multe școli-pilot, unde a demonstrat că abordarea interdisciplinară a educației financiare crește semnificativ nivelul de conștientizare și aplicabilitate a conceptelor financiare în rândul elevilor. Elevii au început să coreleze educația financiară nu doar cu administrarea banilor, ci și cu planificarea, economisirea și luarea unor decizii informate. Profesorii au remarcat o îmbunătățire a abilităților analitice ale elevilor, aceștia devenind mai conștienți de impactul deciziilor financiare asupra viitorului lor. De asemenea, participarea la activitățile LifeLab a consolidat încrederea elevilor în capacitatea lor de a înțelege și aplica concepte financiare în viața de zi cu zi, facilitând o mai bună pregătire pentru viitorul lor economic.
Pentru mai multe informații despre LifeLab și despre modalitatea prin care profesorii pot accesa resursele educaționale, vă invităm să vizitați https://www.life-lab.ro
Published
8 months agoon
September 11, 2024
Pacienţii care suferă de cancer au acum acces la prima imunoterapie oncologică cu administrare subcutanată disponibilă pe piaţa din România. Această imunoterapie este aprobată în România pentru tratamentul mai multor tipuri de cancer precum: cancerul pulmonar cu celule mici (SCLC), cancerul pulmonar altul decât cel cu celule mici (NSCLC), cancerul de ficat (HCC), cancerul de vezică urinară (CU) şi cancerul de sân triplu negativ (TNBC), fie sub formă de monoterapie, fie în combinaţie cu alte tratamente. Soluţia terapeutică este dezvoltată de către compania Roche şi este disponibilă pacienţilor în regim compensat integral, atât sub forma de administrare intravenoasă cât şi cu administrare subcutanată.
Imunoterapia oncologică acționează prin întărirea sistemul imunitar, care poate astfel lupta mai eficient împotriva cancerului. Medicamentele biologice împotriva cancerului, precum imunoterapia oncologică, sunt administrate de regulă prin perfuzie intravenoasă la spital. Acest proces poate dura de la 30 de minute la câteva ore, în funcție de cât de bine este tolerat medicamentul și dacă sunt necesare mai multe medicamente (de exemplu, un regim de tratament combinat). În cazul administrării subcutanate, medicamentul este injectat sub piele în aproximativ 7 minute, de către o asistentă sau un medic, într-un cabinet, clinică sau centru de terapie. Astfel, substanţele active pătrund în ţesutul adipos subcutanat şi sunt absorbite rapid în fluxul sanguin.
Această inovaţie a modului de administrare a medicamentelor poate reduce presiunea asupra centrelor de perfuzie, permițând tratarea unui număr mai mare de pacienți și reducerea costurilor totale per pacient. De asemenea, administrarea subcutanată se poate face în cadrul unei clinici de îngrijire primară mai aproape de domiciliul pacienților, eliminând nevoia deplasării către centrele mari de tratament. Compania Roche are în portofoliul său patru tratamente împotriva cancerului cu administrare subcutanată, toate fiind acum disponibile pacienților din România.
”Modul de administrare subcutanat al medicamentelor oncologice reprezintă o inovație binevenită care complementează foarte bine metoda clasică de administrare intravenoasă. Pentru pacienții cu vene afectate din experiența anterioară a chimioterapiei, tratamentul subcutanat poate oferi o cale de administrare mai confortabilă. Pe de altă parte, administrarea subcutanată a medicației, oferă pacienților noștri mult mai multă libertate, aceștia petrecând mult mai puțin timp în unitatea spitalicească, și desigur, oferă personalului medical oportunitatea de a avea în îngrijire mult mai mulți pacienți în același interval de timp. Fiecare pacient are o experiență de tratament diferită și este important să avem mai multe opțiuni la dispoziție pentru ca pacienții să poată face alegerea cea mai potrivită pentru ei cu privire la modul și locația unde să-și primească tratamentul”, a declarat Dr. Amedeia Niţă, medic primar oncologie medicală, Spitalul Municipal Ploieşti.
Opțiunile diferite de administrare a tratamentului ar putea ajuta la reducerea impactului tratamentului pentru cancer asupra vieții de zi cu zi a pacienților și a aparținătorilor. Această imunoterapie cu administrare subcutanată este aprobată pentru utilizare în peste 45 de țări de pe glob.
Published
11 months agoon
June 30, 2024
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) anunță lansarea „Ghidului de bune practici – Incluziune prin turism adaptat”, realizat de asociația Caiac SMile. Ghidul oferă informații generale, recomandări și exemple de bune practici operatorilor economici din domeniul turismului, ajutându-i să își transforme structurile de primire în spații accesibile și confortabile pentru toți turiștii, inclusiv pentru persoanele cu diferite tipuri de dizabilități.
„Cred cu tărie că turismul trebuie să fie accesibil tuturor. În România, există peste 900.000 de persoane cu nevoi speciale, în timp ce, la nivel european, 80 de milioane de turiști solicită servicii de turism adaptat. Ghidul oferă, astfel, operatorilor din industria turismului, o serie de recomandări concrete pentru a-și accesibiliza structurile și serviciile, astfel încât experiența oaspeților să fie îmbunătățită”, a declarat ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea.
Ghidul oferă recomandări pentru accesibilizarea structurilor de cazare, adaptate pentru diverse tipuri de dizabilități, cum ar fi cele locomotorii, deficiențele de vedere, auz sau cele mentale. Pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, spre exemplu, este indicată amenajarea unor parcări speciale cât mai aproape de intrare. În sprijinul turiștilor cu deficiențe de vedere, ghidul propune marcarea butoanelor liftului și a numerelor camerelor cu cifre în relief. Pentru cei cu deficiențe de auz, se recomandă corelarea soneriei ușii cu un semnal luminos intermitent.
„Unul dintre momentele care mi-au arătat clar importanța acestor inițiative a avut loc iarna trecută, la Cheile Grădiștei, unde am avut ocazia să schiez alături de persoane cu dizabilități, care au experimentat pentru prima dată bucuria senzației de a aluneca pe zăpadă. În această vară, îmi doresc să mă reîntâlnesc cu prietenii de la Caiac SMile pe plajele de pe litoralul românesc, care pot fi transformate, de asemenea, în destinații incluzive”, a mai adăugat ministrul Ștefan-Radu Oprea.
„Ghidul de bune practici – Incluziune prin turism adaptat” conține și recomandări de comunicare. Documentul este disponibil și pe site-ul web al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului – www.turism.gov.ro, la secțiunea dedicată autorizărilor structurilor de primire turistice.