Connect with us

Lansări

Antonio Pican a lansat “SuperEroi”, o piesă dedicată părinților săi

Published

on

2022 a fost, cu siguranță un an de cotitură și schimbări pentru Antonio Pican care nu numai că s-a transformat fizic, ci s-a maturizat și muzical. Noul său single “SuperEroi” vine să întărească cele spuse.

Pentru cei mai mulți dintre fanii lui Antonio Pican noua piesă “SuperEroi” este o surpriză plăcută, un cântec lansat împreună cu Sprint Music ce îi va face pe mulți să suspine. Antonio Pican a fost cel care a făcut muzica și textul, iar de orchestrație s-au ocupat Cătălin Năstase și Alex Leceanu.

“Pot să spun că noul single este scris cu gândul la părinții mei care mi-au fost mereu alături, la bine și la greu, atunci când am avut nevoie de ei. Sunt mereu acolo și mă ajută necondiționat, așa că ei sunt supereroii mei, oamenii care și-au sacrificat timpul pentru ca să fie cu mine în turnee, să mă aștepte după concerte și să îmi spună o vorbă bună atunci când sunt căzut sau dezamăgit. Ei sunt “SuperEroii” mei și le dedic piesa asta”, spune idolul a milioane de adolescenți care a avut parte în ultimul an de o evoluție spectaculoasă, transformându-se din puștiul Antonio Pican în bărbatul Antonio Pican.

Artistul pregătește multe surprize muzicale căci compune muzică și scrie versuri iar pentru 2023 va aduce în atenția fanilor săi și mai multe piese cu care vrea să urce în topuri. “Va voi surprinde”, a mai declarat tânărul solist.

Advertisement

Lansări

Alex EGY & JENNI lansează “90 de zile”, piesa care te face să dansezi fără oprire

Published

on

În luna iubirii, Balkanika Records vă propune o nouă colaborare muzicală ce te duce cu gândul la Bollywood și la starurile muzicii de acolo. Este vorba despre Alex EGY & JENNI, care au mai colaborat împreună și o vor mai face de acum încolo. Cei doi au lansat videoclipul piesei “90 de zile”, o melodie fresh, de dans, care te îmbie la dans nonstop atunci când o asculți.

În decembrie colaborau și lansau împreună “Vina ta”, iar acum, în luna iubirii, Alex EGY & JENNI, alături de Balkanika Records, ne surprind cu “90 de zile”. Piesa fost făcută în totalitate de Midas MNL, care s-a ocupat de muzică, versuri, instrumental și mix-master, iar responsabilul pentru videoclip este Octavian Lucian. Cei doi soliști dau bine pe sticlă și reușesc să aibă o colaborare de bun augur care sigur va fi de lungă durată.

“Ideea videoclipului a fost a băieților de la Kutărescu Production. Ei se ocupă de videoclipurile noastre, ale mele și ale lui JENNI. “90 de Zile” e o piesă foarte frumoasă, pentru toți îndrăgostiții, de Valentine’s Day! Videoclipul a ieșit superb, cu coregrafie și jocuri de lumini. E ceva ce nu prea vezi la videoclipurile din România. Este a doua colaborare dintre mine și JENNI. Noi am mai avut o piesă împreună, care se numește “Vina Ta”. Cu ea mă înțeleg foarte bine, e o fată super de treabă. Tonurile vocii sunt foarte OK, ne potrivim și ne îmbinăm foarte bine. Ne potrivim ca tonalitate. Pentru acest videoclip am filmat vreo 3 ore. Am încercat să facem o coregrafie specială și a ieșit ceva frumos. Momentan, mai avem niște piese de terminat, vor urma mai multe colaborări. Mai am o piesă de scos, de data asta singur. Și o să începem repetițiile pentru concerte”, spune Alex EGY.

Iar Jenny ne a mărturisit că se înțeleg perfect. “Este un videoclip special. Doar Justin Bieber a mai folosit aceste efecte luminoase animate într-un videoclip. Eu și Alex o să mai lansăm piese împreună. Este un coleg de treabă și foarte muncitor. Piesa “90 de Zile” a fost scrisă pentru noi, pentru că vocile noastre sună foarte bine împreună, ca tonalități. Eu cânt sus, iar el cântă jos. A fost foarte cool când am auzit piesa, am și zis: “E o piesă 100% pentru noi!”. E de inspirație Bollywood, cu ceva nou, modern. La filmări, a fost obositor. Am stat pe tocuri de dimineața până seara. A fost solicitant, dar a meritat! Am făcut și un dans, cu inimioare, și sperăm să placă. O să meargă de minune și pe TikTok” mai spune solista.

Advertisement

Pe amândoi îi veți găsi pe rețelele de socializare și puteți umări videoclipul și asculta piesa.

Continue Reading

Lansări

Aris și Majii apariție exotică în noul videoclip la piesa “Lasă-mă să cad”

Published

on

Foști concurenți la emisiunea de talente X-Factor, Aris și Majii au lansat videoclipul piesei “Lasă-mă să cad”, în care cei doi au look-uri exotice, cu codițe împletite și despletite la față locului, chiar pe platourile de filmare.

“Muzica și versurile piesei “Lasă-mă să cad” sunt compuse de mine, alături de Majii, care a compus bridge-ul piesei. Producția, precum și mix & master sunt realizate de Solo Cătălin Fantaneanu. Videoclipul a fost regizat de Alex Ispas, cel cu care am lucrat în trecut și la videoclipul piesei “I’m not your kind” ( Aris & Ya Rick). După ce am compus aproape toată piesă, am simțit nevoia unei voci masculine că element surpriză după cel de-al doilea refren. De aceea, am început să ascult diverse voci care au participat la concursuri de talente . Întâmplător, după câteva zile, l-am văzut pe stradă pe Majii și în acel moment am realizat că era vocea pe care o căutăm. I-am scris pe Facebook în acea zi, i-am trimis piesa și i-am propus colaborarea. Majii a acceptat imediat propunerea mea și în acea seară mi-a trimis partea compusă de el. A fost exact ceea ce îmi doream, acea bucată care lipsea pentru a completă puzzle-ul”, a spus Larisa Mirabela Ciortan aka Aris.

Tot ea a povestit și dacă s a întâmplat ceva la filmări. “Filmările au avut loc într-un hotel din București. S-au întâmplat multe la filmări… pe lângă timpul de filmare care a fost destul de limitat, am avut neplăcută surpriză de a nu avea acces să filmăm în toate locurile în care stabiliseram, și cu atât mai mult, am avut persoane care ne-au stricat neintenționat anumite duble. Mă refer la cameristele care intrau în cadru în timp ce filmăm, dar în special turiștii care erau foarte interesați și curioși de ceea ce se întâmplă acolo. Un turist a fost atât de entuziasmat încât s-a așezat confortabil pe un scaun, cu un pahar de vin în mâna și viziona filmările că și cum ar fi fost în lojă. Nu asta era problema…. ci doar faptul că întră constant în cadru și a trebuit să îl rugăm să se mute. Chiar dacă ne-am abătut de la planul inițial și a fost o zi obositoare și plină de stres, mă bucur că intr-un final a ieșit bine. Nu a durat foarte mult. În aproximativ jumătate de ora totul a fost gata. Desfăcutul coditelor a durat și mai puțîn”, ne-a spus Aris.

Care spune și ce vrea să transmită cu această piesă. “Am compus această piesă din suflet, fără a mă gândi la ceea ce vor spune cei din jur, fără a pune preț pe ceea ce “se ascultă acum”, pe ceea ce e comercial sau de radio. După mult timp, mi-am dorit să compun și să lansez o piesă în limba română. Da, mi-aș dori că această piesă să fie difuzată la radio și Tv, pentru că este o piesă sinceră. În ceea ce privește mesajul piesei, acesta poate fi intrerpretat in multe feluri, așa că, de această dată voi lasă ascultătorii să înțeleagă mesajul”, ne a spus Larisa Mirabela Ciortan aka Aris.

Advertisement

Continue Reading

Lansări

Luis Gabriel dă lovitura din nou cu “Florile Mele (Răspuns)”

Published

on

Încă de la începutul anului talentatul solist Luis Gabriel dă din nou lovitura împreună cu echipa cu care lucrează și scoate hituri pe bandă rulantă. Pentru că împreună cu Ovidiu Junghiatu (Park Place) și Andy Robert (Any1) lansează un răspuns la piesa deja hit “Florile tale”, interpretată de Nicole Cherry, care se numește “Florile Mele (Răspuns)”.

Nu mai e niciun secret pentru nimeni că orice piesă cântată de Luis Gabriel devine hit chiar dacă o lansează el sau oricine altcineva. Iar acest lucru s-a văzut după ce a interpretat în stilul propriu “Florile tale”, interpretată de Nicole Cherry. Acum însă, împreună cu Diamond Records, interpretul a lansat “Florile Mele (Răspuns)”, versiunea compusă de Ovidiu Junghiatu (Park Place), Andy Robert (Any1), cei doi compozitori câștigători care au făcut și versurile iar Mix/Master e făcut de Andy Robert (Any1).

“Așa cum am obișnuit publicul în ultima vreme încă o lansare cu Luis Gabriel, încă o piesă de dragoste ce se vrea a fi un răspuns la melodia “Florile tale” a lui Nicole Cherry și preluată de Luis, mega succesul anului trecut. Pentru că noi, bărbații, suntem considerați superficiali de femei piesa ține să lămurească faptul că și bărbații sunt sensibili și pot oferi flori fără să ceară ceva în schimb. Metafora principală a piesei este că un buchet de flori dat/ oferit din dragoste devine nemuritor în sufletul unei femei și nu se ofilește niciodată. Sperăm să fie un succes, semnele sunt foarte bune, melodia devenind deja virală pe TikTok”, ne a mărturisit unul dintre cei doi compozitori, și anume Ovidiu Junghiatu (Park Place). Iar Luis Gabriel, a adăugat: “Am lansat varianta cu răspunsul bărbatului după ce s-a lansat varianta pentru femei interpretată de Nicole Cherry. Prima varianta spune “îmi aduci un buchet de flori, atunci când sunt vinovat”. Am folosit doar refrenul de la Nicole, piesa și strofele de la “Florile tale” sunt făcute de mine. Iar acum am făcut și varianta bărbatului, acum dorind să vin cu un răspuns, și anume că “florile mele au valoare, ți le aduc mereu, nu doar când sunt vinovat”, a mărturisit în încheiere Luis Gabriel.

Advertisement
Continue Reading