Connect with us

Lansări

Alex EGY & JENNI lansează “90 de zile”, piesa care te face să dansezi fără oprire

Published

on

În luna iubirii, Balkanika Records vă propune o nouă colaborare muzicală ce te duce cu gândul la Bollywood și la starurile muzicii de acolo. Este vorba despre Alex EGY & JENNI, care au mai colaborat împreună și o vor mai face de acum încolo. Cei doi au lansat videoclipul piesei “90 de zile”, o melodie fresh, de dans, care te îmbie la dans nonstop atunci când o asculți.

În decembrie colaborau și lansau împreună “Vina ta”, iar acum, în luna iubirii, Alex EGY & JENNI, alături de Balkanika Records, ne surprind cu “90 de zile”. Piesa fost făcută în totalitate de Midas MNL, care s-a ocupat de muzică, versuri, instrumental și mix-master, iar responsabilul pentru videoclip este Octavian Lucian. Cei doi soliști dau bine pe sticlă și reușesc să aibă o colaborare de bun augur care sigur va fi de lungă durată.

“Ideea videoclipului a fost a băieților de la Kutărescu Production. Ei se ocupă de videoclipurile noastre, ale mele și ale lui JENNI. “90 de Zile” e o piesă foarte frumoasă, pentru toți îndrăgostiții, de Valentine’s Day! Videoclipul a ieșit superb, cu coregrafie și jocuri de lumini. E ceva ce nu prea vezi la videoclipurile din România. Este a doua colaborare dintre mine și JENNI. Noi am mai avut o piesă împreună, care se numește “Vina Ta”. Cu ea mă înțeleg foarte bine, e o fată super de treabă. Tonurile vocii sunt foarte OK, ne potrivim și ne îmbinăm foarte bine. Ne potrivim ca tonalitate. Pentru acest videoclip am filmat vreo 3 ore. Am încercat să facem o coregrafie specială și a ieșit ceva frumos. Momentan, mai avem niște piese de terminat, vor urma mai multe colaborări. Mai am o piesă de scos, de data asta singur. Și o să începem repetițiile pentru concerte”, spune Alex EGY.

Iar Jenny ne a mărturisit că se înțeleg perfect. “Este un videoclip special. Doar Justin Bieber a mai folosit aceste efecte luminoase animate într-un videoclip. Eu și Alex o să mai lansăm piese împreună. Este un coleg de treabă și foarte muncitor. Piesa “90 de Zile” a fost scrisă pentru noi, pentru că vocile noastre sună foarte bine împreună, ca tonalități. Eu cânt sus, iar el cântă jos. A fost foarte cool când am auzit piesa, am și zis: “E o piesă 100% pentru noi!”. E de inspirație Bollywood, cu ceva nou, modern. La filmări, a fost obositor. Am stat pe tocuri de dimineața până seara. A fost solicitant, dar a meritat! Am făcut și un dans, cu inimioare, și sperăm să placă. O să meargă de minune și pe TikTok” mai spune solista.

Advertisement

Pe amândoi îi veți găsi pe rețelele de socializare și puteți umări videoclipul și asculta piesa.

Lansări

Prima imunoterapie cu administrare subcutanata disponibilă acum pacienților cu cancer din România

Published

on

Pacienţii care suferă de cancer au acum acces la prima imunoterapie oncologică cu administrare subcutanată disponibilă pe piaţa din România. Această imunoterapie este aprobată în România pentru tratamentul mai multor tipuri de cancer precum: cancerul pulmonar cu celule mici (SCLC), cancerul pulmonar altul decât cel cu celule mici (NSCLC), cancerul de ficat (HCC), cancerul de vezică urinară (CU) şi cancerul de sân triplu negativ (TNBC), fie sub formă de monoterapie, fie în combinaţie cu alte tratamente. Soluţia terapeutică este dezvoltată de către compania Roche şi este disponibilă pacienţilor în regim compensat integral, atât sub forma de administrare intravenoasă cât şi cu administrare subcutanată.

Imunoterapia oncologică acționează prin întărirea sistemul imunitar, care poate astfel lupta mai eficient împotriva cancerului. Medicamentele biologice împotriva cancerului, precum imunoterapia oncologică, sunt administrate de regulă prin perfuzie intravenoasă la spital. Acest proces poate dura de la 30 de minute la câteva ore, în funcție de cât de bine este tolerat medicamentul și dacă sunt necesare mai multe medicamente (de exemplu, un regim de tratament combinat). În cazul administrării subcutanate, medicamentul este injectat sub piele în aproximativ 7 minute, de către o asistentă sau un medic, într-un cabinet, clinică sau centru de terapie. Astfel, substanţele active pătrund în ţesutul adipos subcutanat şi sunt absorbite rapid în fluxul sanguin.

Această inovaţie a modului de administrare a medicamentelor poate reduce presiunea asupra centrelor de perfuzie, permițând tratarea unui număr mai mare de pacienți și reducerea costurilor totale per pacient. De asemenea, administrarea subcutanată se poate face în cadrul unei clinici de îngrijire primară mai aproape de domiciliul pacienților, eliminând nevoia deplasării către centrele mari de tratament. Compania Roche are în portofoliul său patru tratamente împotriva cancerului cu administrare subcutanată, toate fiind acum disponibile pacienților din România.

”Modul de administrare subcutanat al medicamentelor oncologice reprezintă o inovație binevenită care complementează foarte bine metoda clasică de administrare intravenoasă. Pentru pacienții cu vene afectate din experiența anterioară a chimioterapiei, tratamentul subcutanat poate oferi o cale de administrare mai confortabilă. Pe de altă parte, administrarea subcutanată a medicației, oferă pacienților noștri mult mai multă libertate, aceștia petrecând mult mai puțin timp în unitatea spitalicească, și desigur, oferă personalului medical oportunitatea de a avea în îngrijire mult mai mulți pacienți în același interval de timp.  Fiecare pacient are o experiență de tratament diferită și este important să avem mai multe opțiuni la dispoziție pentru ca pacienții să poată face alegerea cea mai potrivită pentru ei cu privire la modul și locația unde să-și primească tratamentul”, a declarat Dr. Amedeia Niţă, medic primar oncologie medicală, Spitalul Municipal Ploieşti.

Advertisement

Opțiunile diferite de administrare a tratamentului ar putea ajuta la reducerea impactului tratamentului pentru cancer asupra vieții de zi cu zi a pacienților și a aparținătorilor. Această imunoterapie cu administrare subcutanată este aprobată pentru utilizare în peste 45 de țări de pe glob. 

Continue Reading

Lansări

Turism accesibil pentru toți: Lansarea „Ghidului de bune practici – Incluziune prin turism adaptat”

Published

on

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) anunță lansarea „Ghidului de bune practici – Incluziune prin turism adaptat”, realizat de asociația Caiac SMile. Ghidul oferă informații generale, recomandări și exemple de bune practici operatorilor economici din domeniul turismului, ajutându-i să își transforme structurile de primire în spații accesibile și confortabile pentru toți turiștii, inclusiv pentru persoanele cu diferite tipuri de dizabilități.

„Cred cu tărie că turismul trebuie să fie accesibil tuturor. În România, există peste 900.000 de persoane cu nevoi speciale, în timp ce, la nivel european, 80 de milioane de turiști solicită servicii de turism adaptat. Ghidul oferă, astfel, operatorilor din industria turismului, o serie de recomandări concrete pentru a-și accesibiliza structurile și serviciile, astfel încât experiența oaspeților să fie îmbunătățită”, a declarat ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea.

„Ghidul de bune practici – Incluziune prin turism adaptat” poate fi descărcat de AICI (click&download).

Ghidul oferă recomandări pentru accesibilizarea structurilor de cazare, adaptate pentru diverse tipuri de dizabilități, cum ar fi cele locomotorii, deficiențele de vedere, auz sau cele mentale. Pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, spre exemplu, este indicată amenajarea unor parcări speciale cât mai aproape de intrare. În sprijinul turiștilor cu deficiențe de vedere, ghidul propune marcarea butoanelor liftului și a numerelor camerelor cu cifre în relief. Pentru cei cu deficiențe de auz, se recomandă corelarea soneriei ușii cu un semnal luminos intermitent.

Advertisement

„Unul dintre momentele care mi-au arătat clar importanța acestor inițiative a avut loc iarna trecută, la Cheile Grădiștei, unde am avut ocazia să schiez alături de persoane cu dizabilități, care au experimentat pentru prima dată bucuria senzației de a aluneca pe zăpadă. În această vară, îmi doresc să mă reîntâlnesc cu prietenii de la Caiac SMile pe plajele de pe litoralul românesc, care pot fi transformate, de asemenea, în destinații incluzive”, a mai adăugat ministrul Ștefan-Radu Oprea.

„Ghidul de bune practici – Incluziune prin turism adaptat” conține și recomandări de comunicare. Documentul este disponibil și pe site-ul web al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului – www.turism.gov.ro, la secțiunea dedicată autorizărilor structurilor de primire turistice.

Continue Reading

Lansări

Moonlight Breakfast lansează single-ul „Dancing (Like Nobody’s Watching)”

Published

on

Moonlight Breakfast lansează o piesă nouă, caldă, senzuală și proaspătă, pe care să dansăm și anunță, cu această ocazie, lansarea celui de-al patrulea album al lor.

De asemenea, dezvăluie un nou capitol electrizant în călătoria lor muzicală cu un anunț incitant: Christie, jumătate din duo-ul dinamic, pășește pentru prima dată în lumea producției muzicale.

“Am scris întotdeauna versurile și melodia, iar Baz a făcut întotdeauna tot ce puteți auzi în piesele noastre. El m-a încurajat constant să încerc producția muzicală și sunt fericită să spun că în sfârșit l-am ascultat. Suntem foarte încântați să împărtășim acest următor album cu voi, pentru că este pur și simplu atât de autentic pentru noi!”, Christie, solistă Moonlight Breakfast. 

„Dancing (Like Nobody’s Watching)” e o piesă relaxată, dar energică. Ritmul infecțios și versurile eliberatoare nu te vor lăsa să stai locului. Va fi aproape imposibil să nu te ridici și să dansezi. Acest cântec transformă orice cameră într-un ring de dans privat, fără loc pentru inhibiții, doar tu și muzica.

Advertisement

“Am vrut să compunem o piesa care să te facă să intri în ritm, ceva care să te ajute să fii în momentul prezent, știi?! Ceva care să te facă să începi să dansezi până și în bucătărie în timp ce speli vasele”, Moonlight Breakfast, despre „Dancing (Like Nobody’s Watching)”.

Moonlight Breakfast e un duo românesc, stabilit în Austria din 2013. Cântă un mix sofisticat de dream pop, cosmic disco, electro și dance. Au ajuns în top 100 pop pe iTunes și Amazon în Statele Unite, în topurile Shazam US Charts și US College Radio Charts, în top 50 single pop – Amazon în SUA. Au fost incluși în playlist-uri precum „Best Of The Week”, „Future Hits” și „Global Shazam Discovery Top 50” pe Apple Music.

Muzica lor are o calitate cinematografică și o anumită atracție universală, după cum se poate observa cu ușurință din numeroasele colaborări pe care le-au avut de-a lungul anilor, fie că este vorba de fashion, advertising sau film.

Au căutat în mod constant să creeze experiențe captivante și memorabile pentru publicul lor. Fie că a fost vorba de mapping 3D, în 2011, holograme, în 2013 sau proiecții pe ecran transparent, spectacolul lor este o experiență atât vizuală, cât și audio.

Advertisement
Continue Reading