Connect with us

Evenimente

Doi elevi din Franța au câștigat premiul întâi la concursul de artă murală din Cluj-Napoca

Published

on

Concursul internațional de artă murală dedicat tinerilor artiști din toată lumea, “M.Y. – Murals of Youth”, și-a desemnat câștigătorii la finalul a trei zile de concurs. Evenimentul, ajuns la a doua ediție, s-a desfășurat în acest sfârșit de săptămână în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

După selecția portofoliilor de participare, în competiție au intrat mai mulți elevi de liceu din România, Franța și Albania care au lucrat individual sau în echipe pentru a da culoare celor zece pânze din Piața Unirii. Juriul, format din Sergiu Georgian Mazerschi, Karla Broșteanu, Kero Zen și Iulian Andercău, a decis ca premiul întâi în valoare de 300 de euro să fie atribuit echipei formată din Malonga Guth Lenny și Lugand Raphael (Franța). Pe locul al doilea a fost Marta-Patricia Crețu din Galați, iar pe locul al treilea s-a clasat Violeta Radu din Bacău.   

Evenimentul este organizat de Asociația Comunitatea 156 – M.Y. Murals of Youth #2 – “Go green!” Proiect realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca și Visit Cluj. Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

„M.Y. – Murals of Youth nu este doar un concurs de artă, este o platformă de exprimare liberă, de dialog și de inspirație. Vedem în fiecare dintre acești tineri artiști nu doar viitorul artei, ci și o forță care poate schimba modul în care percepem și trăim în spațiul nostru urban. Ne dorim ca acest eveniment să crească și să inspire și în anii ce vor urma, atrăgând și mai mulți tineri talentați.

Advertisement

Suntem extrem de mândri de ceea ce am realizat la ediția din acest an și de impactul pe care acest eveniment l-a avut asupra comunității noastre. Am văzut lucrări de artă excepționale și tineri talentați care au transformat Piața Unirii într-o galerie de artă în aer liber. Arta are puterea de a depăși granițele geografice și culturale, unindu-ne într-o viziune comună a frumuseții și a creativității.” a declarat prof. Dr. Sergiu Georgian Mazerschi, organizatorul evenimentului și jurat

„Suntem atât de fericiți și onorați! Am fost aleși câștigătorii de la “M.Y. – Murals of Youth 2024”. A fost o experiență incredibilă să participăm la acest concurs și să avem ocazia să contribuim cu arta noastră la peisajul urban din Cluj-Napoca. Deși venim din Franța, am simțit o conexiune profundă cu acest oraș și cu oamenii de aici.” a declarat Lugand Raphael, membru al echipei câștigătoare.

“Vrem să mulțumim organizatorilor, juriului și tuturor celor care ne-au susținut. Pentru noi, acest premiu reprezintă nu doar o recunoaștere a muncii noastre, ci și o motivație imensă de a continua să ne exprimăm prin artă și să căutăm noi modalități de a aduce oamenii împreună prin creativitate. Clujul va rămâne mereu în inimile noastre, iar această experiență ne-a inspirat să continuăm să explorăm și să ne dezvoltăm ca artiști. Cu siguranță și anul următor vom fi aici! “ a adăugat Malonga Guth Lenny.

Lucrările vor face parte din licitația publică din cadrul Galei Comunității 156, iar banii se vor întoarce către educația următoarei generații de artiști

După încheierea concursului internațional de artă murală, M.Y. – Murals of Youth 2024, operele create de tinerii artiști rămân în patrimoniul Asociației Comunității 156, alături de operele de artă realizate în anul precedent cu ocazia primei ediții. Cei care sunt interesați de aceste opere de artă și vor să susțină acest demers vor putea achiziționa lucrările în cadrul Galei Comunității 156, din luna noiembrie, în urma unei licitații publice. Toți banii se vor folosi pentru activitățile ulterioare și materiale de lucru pentru elevii de liceu și membri ai Comunității 156.

Explozie de culoare, energie și activități în aceste trei zile creative

Pe lângă concursul de artă murală, în Piața Unirii a avut loc și un concurs de breakdance unde 11 concurenți s-au întrecut pentru premiile oferite de organizatori. Spectatorii au admirat battle-uri 1v1 și ALL STYLE Battle (Breaking, Hip Hop, House, Popping, Locking, Dancehall, Afro, Vogue etc.).

Advertisement

Trecătorii au putut participa și la ateliere gratuite de caligrafie, de personalizat căni din ceramică și de desenat pe tricouri și au putut să-și manifeste simțul artistic pe mașina amplasată în centrul Pieței Unirii cu scopul de a încuraja interacțiunea și creativitatea vizitatorilor de toate vârstele. Trecătorii, de la cei mai mici la cei mai mari, au avut ocazia să lase o amprentă personală pe mașină, semnând și desenând pe suprafața acesteia.

Sustenabilitatea, tema centrală a ediției a doua a M.Y. – Murals of Youth

Conferințele organizate în cele trei zile de festival au oferit o platformă pentru discuții despre teme de mare actualitate și relevanță în contextul urban contemporan. Evenimentele au acoperit subiecte variate, de la sustenabilitate și mișcarea „Go Green”, până la explorarea fascinantă a artei murale.

La cele patru conferințe au participat artiști, specialiști și experți din diferite domenii și reprezentanți ai autorităților locale care au creat un cadru propice pentru schimbul de idei și perspective inovatoare: Georgiana Sima, de la Primăria Cluj-Napoca, Andra Borz, fondatoarea Zaiafet pe Lună, Emilian Vasi, fondator Iarmaroc, Alex Boncu, fondator Ză Kup, Andreea Tătărușanu, fondatoarea My Famous Blazer,  Răzvan, membru al The Change Hub, Kero Zen, artist vizual și unul dintre “motoarele” mișcării de Street Art, Karla Broșteanu, creative art director și prof. dr. Sergiu Georgian Mazerschi, organizator.

Pe parcursul discuțiilor, s-au adus în prim-plan inovații și soluții ecologice care contribuie la reducerea impactului asupra mediului, s-au explorat modalități prin care educația poate promova conștientizarea ecologică și schimbarea comportamentului public, demonstrând angajamentul față de un viitor mai verde.

În același timp, arta murală a fost analizată din perspective multiple în cadrul conferințelor Impactul artei murale asupra spațiului urban a fost un punct de interes major, evidențiind modul în care lucrările murale pot transforma zonele urbane și pot spori atractivitatea orașelor. Provocările și oportunitățile pentru artiștii tineri au fost de asemenea discutate, evidențiind dificultățile întâmpinate de aceștia în accesarea resurselor și în promovarea lucrărilor lor, dar și oportunitățile de dezvoltare și expunere oferite de sponsorizări, colaborări și inițiative comunitare.

Advertisement

Două autobuze, transformate în opere de artă, vor circula în Cluj-Napoca

Cele două autobuze oferite de Compania de Transport Public Cluj-Napoca au fost pictate LIVE în Piața Unirii. După încheierea festivalului aceste autobuze vor intra în circulație pe diferite rute, oferind locuitorilor și vizitatorilor orașului o experiență vizuală inedită, pe o perioadă nedeterminată de timp.

Timp de trei zile, Piața Unirii a fost transformată într-o veritabilă galerie de artă datorită talentului și dedicării fiecărui participant, concurent, prieten, voluntar etc. Suntem extrem de încântați de ceea ce am realizat împreună și de impactul pe care l-am avut asupra comunității noastre. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la transformarea acestui vis în realitate. Fiecare dintre voi a adus ceva special și unic, iar rezultatul este o dovadă clară a puterii artei de a uni și de a inspira. Lucrăm deja la planurile pentru următoarea ediție a concursului „M.Y. – Murals of Youth”, care promite să fie și mai inovatoare și captivantă. Ne propunem să extindem și mai mult cadrul acestui eveniment și să aducem laolaltă artiști din diferite colțuri ale lumii, să explorăm noi forme de exprimare artistică” a declarat prof. dr. Sergiu Georgian  Mazerschi, organizator

Advertisement
Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Evenimente

Festivalul Național de Interpretare „Glasul Valahiei” 2026 și-a desemnat câștigătorii

Published

on

Foto. Centrul Cultural Artist pentru Artă

Ediția 2026 a Festivalului Național de Interpretare Glasul Valahiei s-a încheiat weekendul trecut, într-o atmosferă deosebită, reunind peste 300 de tineri artiști talentați din întreaga țară, care au demonstrat excelență artistică, pasiune și dedicare pe scena Amfiteatrului George Enescu din cadrul Liceului de Arte Bălașa Doamna din Târgoviște.

Juriul festivalului, format din profesioniști de marcă ai domeniului muzical, a avut dificila misiune de a evalua prestațiile concurenților, nivelul competiției fiind unul ridicat în toate secțiunile. Din juriu au făcut parte personalități remarcabile, în frunte cu președintele juriului, Felicia Filip, alături de interpreți consacrați precum Aurelian Temișan, Analia Selis, Alexandra Ungureanu sau Grigore Gherman.

În urma deliberărilor, trofeele festivalului au fost acordate astfel: Trofeul Secțiunii Pop Românesc a revenit lui Iris Vlad (9 ani, Galați), cu media 9,90; Trofeul Secțiunii Pop Internațional a fost câștigat de DUO T&S (Grupuri, Galați), cu media 9,92; Trofeul Secțiunii Muzică Populară a fost obținut de Robert Ivan (15 ani, Brăila), cu media 9,96; iar Marele Trofeu „Glasul Valahiei” 2026 a fost adjudecat de Ana Maria Denisa Gheorghe (16 ani, București), cu punctajul maxim.

Festivalul „Glasul Valahiei” a fost organizat de Centrul Cultural „Artist pentru Artă”, în parteneriat cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Arhiepiscopia Târgoviștei.

Advertisement

Continue Reading

Evenimente

Maestrul Cristian Măcelaru va coordona Masterclass-urile Concursului Enescu 2026

Published

on

Foto © Petrica Tănase

După impactul remarcabil al ediției anterioare, care a redefinit rolul Concursului Internațional George Enescu ca platformă activă de formare artistică, maestrul Cristian Măcelaru revine în 2026 în ipostaza de mentor, coordonând din nou masterclass-urile de dirijat și interpretare instrumentală.

Masterclass-urile de dirijat desfășurate la Sala Radio vor putea fi urmărite gratuit, oferind publicului acces direct la întâlnirea dintre maestrul Măcelaru, tinerii dirijori selecționați și Orchestra Română de Tineret.
Organizate în perioada 24–28 august 2026, la București, aceste ateliere devin un spațiu de întâlnire între excelență, experiență și vocație, continuând misiunea Concursului Enescu de a sprijini dezvoltarea tinerelor talente într-un cadru profesionist, conectat la marile scene ale lumii. Ediția a XX-a marchează însă un pas decisiv înainte: pentru prima dată, programul este extins cu un masterclass de compoziție, susținut de membri ai juriului internațional de specialitate.

Masterclass-ul de dirijat va avea loc la Sala Radio și se deschide către publicul larg, care are acces gratuit în calitate de observator. Astfel, oricine este interesat poate descoperi din interior procesele de creație, repetiție și perfecționare artistică, într-un cadru profesionist conectat la marile scene ale lumii. Inițiate în 2024 de Cristian Măcelaru, masterclass-urile au fost concepute ca o extensie firească a spiritului enescian, acela al artistului complet: interpret, creator, pedagog. Revenirea maestrului Măcelaru în această formulă confirmă succesul ediției precedente și consolidează o direcție strategică: transformarea Concursului Enescu într-un veritabil ecosistem de formare artistică, accesibil nu doar profesioniștilor, ci și publicului larg.

Aceste masterclass-uri se remarcă în mod special ca veritabile ateliere de leadership. Dincolo de tehnica muzicală, ele oferă lecții aplicate despre comunicare, viziune și capacitatea de a coordona echipe complexe – abilități esențiale nu doar în muzică, ci în orice domeniu. Experiența poate deveni o sursă de inspirație valoroasă mai ales pentru cei care conduc echipe sau aspiră la roluri de leadership.

Advertisement

Cristina Uruc, manager ARTEXIM, organizator al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu.
Masterclass-urile acoperă trei direcții majore: dirijat, interpretare instrumentală și, în premieră, compoziție, și reunesc tineri muzicieni din întreaga lume, selectați în urma unui proces riguros. Participanții vor lucra direct cu maestrul Cristian Măcelaru și cu artiști de prim rang, având acces la sesiuni practice, feedback personalizat, repetiții cu orchestră și contexte reale de performanță.

În cadrul masterclass-ului de dirijat, doar șase participanți vor fi selectați pentru a lucra activ cu orchestra, iar trei dintre ei vor avea ocazia de a dirija în fața publicului, în concertul final de la Ateneul Român, programat pe 28 august 2026, alături de Orchestra Română de Tineret. Experiența este completată de sesiuni de mentorat, întâlniri informale cu maestrul și ateliere dedicate comunicării și wellbeing-ului artistic, susținute de Angelica Postu.

Masterclass-ul de interpretare instrumentală oferă tinerilor muzicieni oportunitatea de a lucra direct cu Cristian Măcelaru într-un format intensiv, concentrat pe rafinarea expresiei și a identității artistice, în timp ce noul masterclass de compoziție deschide o dimensiune esențială a creației contemporane. Trei tineri compozitori vor fi selectați pentru a-și dezvolta lucrările sub îndrumarea unor personalități marcante ale muzicii contemporane, acestea urmând să fie interpretate live, în prezența publicului, în cadrul unui pre-concert la Ateneul Român.

Înscrierile sunt deschise la nivel internațional, fără restricții de rezidență. Pentru masterclass-ul de dirijat, candidații trebuie să fie născuți după 1 august 1991, iar pentru cele de interpretare instrumentală și compoziție, după 1 august 2001. Termenul-limită pentru înscrieri este 30 iunie 2026.

Participarea este structurată în două categorii – activă și pasivă, oferind acces atât celor selectați pentru lucru direct cu mentorii, cât și celor care doresc să observe și să aprofundeze procesele artistice din interior. În plus, organizatorii oferă un număr limitat de burse, pentru a facilita accesul tinerilor artiști cu potențial, indiferent de resursele financiare.

Advertisement

Desfășurate la Ateneul Român, Sala Radio și Universitatea Națională de Muzică București, masterclass-urile devin, astfel, unul dintre cele mai valoroase programe educaționale din Europa Centrală și de Est dedicate muzicii clasice, consolidând rolul Bucureștiului ca hub cultural internațional.

Prin această inițiativă, Concursul Internațional George Enescu își reafirmă nu doar prestigiul, ci și responsabilitatea de a construi viitorul muzicii clasice, investind direct în generațiile care vor defini scena de mâine.

Despre Concursul Internațional George Enescu

Organizat pentru prima dată în 1958, în același timp cu Festivalul Internațional George Enescu, Concursul Internațional George Enescu este una dintre cele mai importante platforme internaționale de lansare pentru viitorii muzicieni de marcă ai lumii. De asemenea, Concursul Internațional George Enescu promovează compozițiile marelui muzician român în rândul noii generații de artiști din toată lumea, fiind astfel o completare firească a Festivalului Internațional George Enescu, cel mai important eveniment cultural internațional organizat de România.

Începând cu 2014, Concursul Internațional George Enescu a devenit un eveniment distinct de Festival și este organizat la fiecare doi ani (alternativ față de anii în care se organizează Festivalul Enescu).
De la prima ediție, din 1958, și până astăzi, Concursul Enescu a lansat numeroși artiști care au devenit nume de referință pe scenele internaționale și au păstrat o legătură constantă cu muzica lui George Enescu și cu România: pianiștii Elisabeth Leonskaja, Ming-Qiang Li, Josu de Solaun, mezzosoprana Agnes Baltsa, violoncelistul Zlatomir Fung, violoniștii Erzhan Kulibaev și Nemanja Radulović.

Advertisement

Soliști remarcabili, precum pianiștii Radu Lupu, Valentin Gheorghiu și Dan Grigore, violonista Silvia Marcovici, care a cântat sub bagheta celor mai cunoscuți dirijori ai lumii (Zubin Mehta, Claudio Abbado, Riccardo Muti etc.), soprana Ileana Cotrubaș, mezzosoprana Viorica Cortez, compozitorul Dan Dediu, precum și cei mai apreciați muzicieni români din mai tânăra generație – Alexandru Tomescu, Vlad Stănculeasa, Remus Azoiței, Anna Țifu, Stefan Tarara, Valentin Răduțiu, Valentin Șerban, Maria Marica – sunt doar câțiva dintre cei mai proeminenți muzicieni români la nivel internațional care au debutat ca laureați ai Concursului Internațional George Enescu.

Modelul de funcționare al Concursului Internațional George Enescu este inspirat de viața artistului al cărui nume îl poartă: susține și promovează tinerele talente din muzica clasică, urmând exemplul marelui compozitor, care, de-a lungul vieții, a sprijinit constant tinerii muzicieni. George Enescu a făcut donații substanțiale pentru a finanța burse destinate acestora, iar în 1912 a susținut un turneu în România, reușind să strângă peste o mie de lire sterline pentru a înființa și acorda un premiu național de compoziție. În același timp, Concursul Internațional George Enescu contribuie activ la promovarea creației enesciene, prin includerea constantă a sonatelor și suitelor sale în repertoriul de concurs.

Ediția aniversară a XX-a confirmă poziția Concursului Internațional George Enescu în elita competițiilor muzicale mondiale și reafirmă rolul său esențial în descoperirea și formarea viitoarelor personalități ale scenei internaționale.

Advertisement
Continue Reading

Evenimente

Festivalul „Glasul Valahiei” revine la Târgoviște. Peste 350 de momente artistice și participanți din 20 de județe

Published

on

Festivalul Național de Interpretare „Glasul Valahiei” revine anul acesta cu o ediție spectaculoasă, care promite să aducă în prim-plan valoarea artistică a tinerilor interpreți din România. Manifestarea se va desfășura pe parcursul a 3 zile, reunind nu mai puțin de 350 de momente artistice, și va avea loc în perioada 17-19 aprilie 2026, la Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, aducând împreună participanți din întreaga țară.

Ediția din acest an cuprinde două secțiuni principale, muzică pop și muzică populară, oferind participanților oportunitatea de a-și pune în valoare talentul și expresivitatea artistică într-un cadru profesional.

Festivalul reunește concurenți din 20 de județe: Argeș, Brașov, București, Buzău, Călărași, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Teleorman, Vâlcea și Vrancea, confirmând caracterul național și amploarea evenimentului.

Juriul ediției 2026 este format din personalități de prestigiu ale scenei muzicale românești: Felicia Filip (președinte juriu), Cristian Mihăilescu, Analia Selis, Alexandra Ungureanu, Aurelian Temișan, Daniela Matache, Daiana Berbec, Grigore Gherman, Nicoleta Vasile și Cristina Dan.

Advertisement

Coordonarea evenimentului este asigurată de Andrei Coman (director artistic) și Dragoș Popa (director general), iar prezentarea festivalului va fi realizată de Bianca Bucă.

Publicul este invitat să participe și să susțină noile generații de artiști într-un spectacol live, pe parcursul celor 3 zile de festival, în intervalul orar 10:00-20:30. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Festivalul este organizat de Centrul Cultural „Artist pentru Artă”, în parteneriat cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Arhiepiscopia Târgoviștei.

Advertisement
Continue Reading