Connect with us

Evenimente

Au fost aleși cei 12 participanți la a treia ediție a rezidenței New Draft

Published

on

New Draft, prima rezidență online de dezvoltare de scenarii de lungă durată din România, și-a ales proiectele participante la ediția a III-a.

”Numărul de aplicații a fost similar cu anii trecuți – 50 de proiecte pe 12 locuri, însă selecția a fost mult mai complicată de data asta. Citind, am realizat că New Draft a devenit un safe space pentru mulți dintre foștii participanți. Și este minunat să vedem asta, că ceea ce ne-am dorit cu acest program chiar se materializează.

Am primit aplicații și de la oameni care fuseseră pe lista scurtă în anii trecuți și a fost o plăcere să descoperim scenariile finalizate ale proiectelor propuse anterior, dar și schițele unor noi povești captivante. Calitatea a crescut, experiența la fel. Este un semn fabulos de bun și ne pare sincer rău că New Draft e doar unul, cu doar 12 locuri. Le mulțumim tuturor celor care au aplicat pentru încrederea acordată programului nostru.

Selecția de anul acesta este cea mai variată de până acum. Ne entuziasmează teribil și proiectele și oamenii din spatele lor. Fără spoilere de data asta. Ne apucăm de treabă și ne auzim cu detalii la pitch-ul din octombrie”, spune Crăița Nanu, trainer New Draft.

Cei 12 participanți și proiectele care vor fi dezvoltate în perioada iulie-octombrie 2024 sunt:

Advertisement

„Bobo“ – Cristian Dorobanțu

„Boudoir Buddha Bar“ – Alin Boeru

„Ce ar face Aki?“ – Daniel Popa

„Chemarea“ – Andra Hera

„Ductil“ – Ioana Țurcan și Răzvan Oprescu

Advertisement

„fără titlu“ – Rareș Roșca

„Mihalea“ – Teodora Savu

„Pauză în publicitate“ – Horia Cucută și George Ganea

„Sonet pentru Sir Bob“ – Lavinia Braniște

„Tinere speranțe“ – Bogdan Drumea

Advertisement

„Tulbure“ – Irina Huțu

„XXS“ – Ștefania Maftei

În total, anul acesta, 50 de aplicanți din București, Chișinău, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași și-au înscris proiectele la ediția a treia a rezidenței New Draft. Selecția a fost realizată de Iulia Rugină (regizoare, scenaristă și consultantă de scenarii), Ana Agopian (scenaristă și regizoare de film, consultantă de scenarii) și Crăița Nanu (selecționeră, curatoare de film și consultantă de scenarii).

Prima sesiune dedicată întâlnirilor de feedback, atât în grup cât și one to one, se va desfășura fizic între 29 iulie și 2 august. Cea de-a doua serie de întâlniri (28 – 30 august) va fi online, iar participanții vor avea oportunitatea de a primi feedback de la producători de film și membri importanți ai industriei cinematografice românești. În cea de-a treia sesiune de lucru (23 – 27 septembrie) participanții și trainerii se vor întâlni fizic pentru a finaliza lucrul la proiecte și pentru a pregăti pitch-ul programat pentru luna octombrie.

Advertisement
Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Evenimente

270.000 de euro pentru susținerea tinerilor artiști, în urma Concertului Regal Caritabil de la Ateneul Român

Published

on

Fundația Regală Margareta a României a anunțat strângerea a 270.000 de euro din sponsorizări și donații, în urma celei de-a XVII-a ediții a Concertului Regal Caritabil, desfășurat duminică, 25 octombrie 2026, la Ateneul Român. Fondurile vor fi investite în susținerea unei noi generații de artiști români.

Suma va sprijini dezvoltarea artistică a tinerilor prin programul național „Tinere Talente”, destinat muzicienilor și artiștilor vizuali proveniți din familii cu venituri modeste.

Pe scena Ateneului Român au evoluat baritonul Mihai Damian, soprana Georgiana Dumitru, Orchestra Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, și Corul de Cameră „Preludiu – Voicu Enăchescu”.

Programul muzical a cuprins lucrări semnate de compozitori precum George Enescu, Giuseppe Verdi, Wolfgang Amadeus Mozart, Giacomo Puccini și Georges Bizet.

Fondurile obținute vor contribui la acordarea de burse, mentorat și oportunități de promovare pentru tinerii artiști, oferindu-le sprijin pentru continuarea studiilor și dezvoltarea unei cariere în domeniul artistic.

Advertisement

Concertul Regal Caritabil este organizat anual de Fundația Regală Margareta a României, fiind dedicat susținerii talentului artistic și promovării noilor generații de muzicieni și artiști vizuali.

Continue Reading

Evenimente

Delegația României a ajuns la Viena pentru Eurovision 2026. Alexandra Căpitănescu intră în competiție cu piesa „Choke Me”

Published

on

Delegația României la Eurovision Song Contest 2026 a ajuns la Viena, orașul-gazdă al competiției din acest an. Semifinalele și finala vor avea loc în perioada 12–16 mai, iar România va concura în cea de-a doua semifinală, programată pe 14 mai.

Reprezentanta țării noastre, Alexandra Căpitănescu, va urca pe scena Eurovision alături de Bogdan Stoican, Luca Șofron, Matei Cohal și Thomas Cîrcotă, cu piesa „Choke Me”, câștigătoare a finalei Selecției Naționale din 4 martie 2026.

Înainte de plecarea spre Austria, artista a susținut o conferință de presă la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” și s-a întâlnit cu fanii veniți să susțină delegația.

„Momentul mult aşteptat a sosit. După luni intense de pregătire pentru semifinala din 14 mai, suntem gata să reprezentăm cu mândrie România la Eurovision Song Contest 2026”, a declarat Alexandra Căpitănescu.

Advertisement

Artista a transmis că piesa „Choke Me” este „mai mult decât o piesă”, descriind-o drept un moment de eliberare și energie comună. Ea i-a îndemnat pe români să susțină echipa în semifinala din 14 mai, prin SMS sau vot online, folosind codul „03”.

Delegația României este coordonată de Smaranda Vornicu, șefa delegației pentru Eurovision Song Contest 2026, alături de Iuliana Marciuc, responsabil de proiect. Echipa include componenta artistică, tehnică, de producție și de promovare.

Smaranda Vornicu a declarat că România intră în etapa decisivă a proiectului cu un concept artistic complex, care pune în valoare mesajul piesei și vocea Alexandrei. La rândul său, Iuliana Marciuc a amintit parcursul Selecției Naționale și a transmis că echipa pleacă la Viena cu obiectivul de a cuceri publicul și juriile internaționale.

Alexandra Căpitănescu este câștigătoarea Selecției Naționale Eurovision 2026 și a devenit cunoscută publicului larg după ce a câștigat „Vocea României”, în 2023. Artista este absolventă a Facultății de Fizică și urmează un master în fizică medicală.

Eurovision Song Contest 2026 se desfășoară sub sloganul „United by Music”. La ediția din acest an participă 35 de țări, iar România revine în competiție alături de Bulgaria și Republica Moldova.

Advertisement

Semifinalele și finala vor fi transmise în direct de Televiziunea Română, pe TVR 1, în zilele de 12, 14 și 16 mai, de la ora 22:00.

Continue Reading

Evenimente

Festivalul Național de Interpretare „Glasul Valahiei” 2026 și-a desemnat câștigătorii

Published

on

Foto. Centrul Cultural Artist pentru Artă

Ediția 2026 a Festivalului Național de Interpretare „Glasul Valahiei” s-a încheiat weekendul trecut, într-o atmosferă deosebită, reunind peste 300 de tineri artiști talentați din întreaga țară, care au demonstrat excelență artistică, pasiune și dedicare pe scena Amfiteatrului „George Enescu” din cadrul Liceului de Arte Bălașa Doamna din Târgoviște.

Juriul festivalului, format din profesioniști de marcă ai domeniului muzical, a avut dificila misiune de a evalua prestațiile concurenților, nivelul competiției fiind unul ridicat în toate secțiunile. Din juriu au făcut parte personalități remarcabile, în frunte cu președintele juriului, Felicia Filip, alături de interpreți consacrați precum Aurelian Temișan, Analia Selis, Alexandra Ungureanu sau Grigore Gherman.

În urma deliberărilor, trofeele festivalului au fost acordate astfel: Trofeul Secțiunii Pop Românesc a revenit lui Iris Vlad (9 ani, Galați), cu media 9,90; Trofeul Secțiunii Pop Internațional a fost câștigat de DUO T&S (Grupuri, Galați), cu media 9,92; Trofeul Secțiunii Muzică Populară a fost obținut de Robert Ivan (15 ani, Brăila), cu media 9,96; iar Marele Trofeu „Glasul Valahiei” 2026 a fost adjudecat de Ana Maria Denisa Gheorghe (16 ani, București), cu punctajul maxim.

Festivalul „Glasul Valahiei” a fost organizat de Centrul Cultural „Artist pentru Artă”, în parteneriat cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Arhiepiscopia Târgoviștei.

Advertisement

Continue Reading