Connect with us

Diverse

Sănătate, sens, siguranță și stare de bine pentru seniori

Published

on

Asociația Zi de Bine lansează proiectul „NEpierdute” și îi încurajează pe seniori să vină la Centrul Comunitar Zi de Bine din București.

Conform datelor oferite de Institutul Național de Statistică pentru anul 2023, populația României continuă să îmbătrânească. În prezent, sunt peste 3,7 milioane de persoane care au vârsta de peste 65 de ani, dintre care aproape 2 milioane de persoane au rămas singure, și-au pierdut deja partenerii, au divorțat sau nu s-au căsătorit niciodată. Pentru ei, anii care ar trebui să fie cei mai liniștiți, sunt plini de frici și singurătate. În acest context, Asociația Zi de Bine lansează proiectul „NEpierdute” și îi încurajează pe seniori să vină la Centrul Comunitar Zi de Bine din București.

Starea de sănătate a multora dintre seniori este precară iar o parte semnificativă din bugetul lor se duce pe medicamente. Însă, efectuarea analizele medicale periodice și consultul de specialitate, împreună cu un stil de viață activ ar putea contribui la o viață mai sănătoasă pentru bunicii noștri.

În cadrul proiectului „NEpierdute”, Asociația Zi de Bine organizează pentru seniori activități de reconectare și petrecere a timpului liber, ateliere de dans și mișcare, lucru manual și cursuri de limba engleză, printre altele, astfel încât momentele pierdute de-a lungul anilor să își găsească drumul înapoi. De asemenea, pe parcursul lunii martie, alături de „Caravana cu Medici”, seniorii vor beneficia de consult medical și analize de bază gratuite.

Advertisement

Atelierele vor avea loc la Centrul Comunitar Zi de Bine, aflat pe strada Uranus, numărul 150, etaj 1, București iar seniorii interesați pot să sune la numărul de telefon 0725 565 375 pentru a afla programul. 

Proiectul este susținut de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România, UniCredit Bank și Leroy Merlin.

„Când ne apropiem de bătrânețe, mobilitatea se restrânge, sănătatea e tot mai șubredă , prieteniile par să se estompeze sau dispar definitiv. Pofta de viață se stinge și ea. Nu și atunci când intri în grupul potrivit, în care găsești oameni asemenea ție cu care să împarți complice povești din vremuri aproape uitate. Ne bucurăm că la Centrul Comunitar Zi de BINE grupul a început să se creioneze și, alături de seniorii noștri  deja am aflat zeci de povești nepierdute. Vrem să le aducem la viață și ne propunem să le oferim cât mai multe ocazii de a construi alte povești și bucurii, pentru cât mai mult timp de acum înainte.”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

În cadrul proiectului „NEpierdute”, cei aproape 50 de vârstnici înscriși până acum în program vor beneficia și de excursii tematice, ieșiri în aer liber și mișcare, ateliere de lucru manual, seri de poezie și dans.

Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845, prin donarea zilei de naștere sau prin completarea formularului 230, prin care pot redirecționa, gratuit, 3,5% din impozitul pe venit către o cauză socială. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza.

Advertisement

Despre Asociația Zi de BINE

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația susține proiecte sociale în fiecare lună și  încurajează oamenii să-și doneze ziua de naștere pentru aceastea.

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se anunță cauza susținută și sunt descrise nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii află ce s-a întâmplat cu banii și sunt invitați să vadă rezultatul implicării lor.

Dacă aveți un proiect în care credeți dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.

Advertisement
Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Performanță

Elevii români au urcat din nou pe podiumul mondial. Patru medalii la Olimpiada Internațională de Chimie

Published

on

România a obținut patru medalii la Olimpiada Internațională de Chimie 2026: una de aur, două de argint și una de bronz, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării.

Medalia de aur a fost câștigată de Ursachescu Matei Gabriel, elev la Colegiul Național „B.P. Hasdeu” din Buzău.

Medaliile de argint au fost obținute de Alexe Mihnea Gabriel, de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” București, și de Stanciu Mihai, de la Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad.

România a obținut și o medalie de bronz, prin Anghel Tudor Ștefan, elev la Colegiul Național „B.P. Hasdeu” din Buzău.

Advertisement

Potrivit Ministerului Educației, elevii au beneficiat de o pregătire teoretică și practică susținută de cadre didactice de la Facultatea de Chimie a Universității din București. Lotul României a fost coordonat de prof. dr. Daniela Bogdan, de la Colegiul Național „Sf. Sava” București, și de conf. univ. dr. Mihaela Matache, de la Facultatea de Chimie a Universității din București.

Cea de-a 58-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Chimie s-a desfășurat la Tashkent, în Republica Uzbekistan, în perioada 10-19 iulie 2026.

Continue Reading

Performanță

Aur, argint și bronz pentru România la Olimpiada Internațională de Matematică 2026 de la Shanghai

Published

on

România a obținut șase medalii la Olimpiada Internațională de Matematică 2026: una de aur, trei de argint și două de bronz, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării.

Medalia de aur a fost câștigată de David-Vlad Mărghidan, elev la Liceul Internațional de Informatică București.

Medaliile de argint au fost obținute de Mihai Alexandru Ardelean, de la Colegiul Național „Onisifor Ghibu” Oradea, Radu Ionuț-Stoleriu, de la Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași, și David Ghibu, de la Liceul Internațional de Informatică București.

România a obținut și două medalii de bronz, prin Emanuel Mazăre, elev la Colegiul Național „Alexandru Odobescu” Pitești, și Andrei Vila, de la Liceul Internațional de Informatică București.

Advertisement

Echipa României a fost coordonată de conf. univ. dr. Cătălin Gherghe, de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București, lectorul Mihai Chiș, de la Facultatea de Informatică din Timișoara, și Lucian Țurea, din partea Societății de Științe Matematice din România.

Cea de-a 67-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică s-a desfășurat în perioada 10-21 iulie 2026, la Shanghai, în China, cu participarea a 666 de concurenți din peste 120 de țări.

Continue Reading

Performanță

Lotul național al României a obținut rezultate remarcabile la Olimpiada Internațională de Securitate Cibernetică (ICO 2026)

Published

on

Olimpiada Internațională de Securitate Cibernetică (International Cybersecurity Olympiad – ICO), competiție dedicată celor mai buni tineri pasionați de securitate cibernetică din întreaga lume, s-a încheiat, iar echipa României a avut parte de rezultate remarcabile.

Aflată la prima participare în cadrul acestei competiții, România a fost reprezentată de un lot format din 4 elevi, care au obținut următoarele rezultate:

  • Iacob Răzvan Mihai – Medalie de aur;
  • Albu Vladimir – Medalie de argint;
  • Filimon Ștefan Mihai – Medalie de bronz;
  • Stan Alexandru Gabriel – Medalie de bronz.

Rezultatele confirmă nivelul ridicat de pregătire al tinerilor români în domeniul securității cibernetice și consolidează poziția României în rândul statelor cu tradiție în formarea viitorilor specialiști din acest sector strategic. Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în calitate de coordonator la nivel național al participării României la ICO 2026, îi felicită pe aceștia pentru implicarea și munca depusă în cadrul acestei competiții.

Elevii care au reprezentat România la ICO 2026 au fost selectați în urma performanțelor obținute în cadrul Olimpiadei de Securitate Cibernetică (OSC) 2026, competiția națională dedicată elevilor de liceu pasionați de securitate cibernetică, organizată de Ministerul Educației și Cercetării în cooperare cu partenerii instituționali. OSC reprezintă unul dintre mecanismele de identificare și pregătire a tinerelor talente în acest domeniu și de formare a lotului național care participă la competițiile internaționale.

Participarea la Olimpiada Internațională de Securitate Cibernetică (ICO) a fost inclusă în premieră acest an în calendarul Ministerului Educației și Cercetării ca o continuare naturală a OSC, fiind o competiție individuală la care fiecare elev participant are șansa de a fi medaliat, ministerul asigurând resursele necesare participării.

Advertisement

Ajunsă la cea de-a doua ediție în 2026, ICO își propune să reunească anual elevi de liceu din zeci de țări, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra cunoștințele și abilitățile tehnice în probe ce acoperă domenii precum securitatea aplicațiilor web, criptografie, digital forensics, reverse engineering, exploatarea vulnerabilităților și alte provocări specifice competițiilor de tip Capture The Flag (CTF). Dincolo de componenta competițională, ICO contribuie la dezvoltarea unei comunități internaționale de tineri specializați în securitate cibernetică și facilitează schimbul de experiență între participanți, mentori și experți din întreaga lume.

Participarea României la ICO 2026 reflectă angajamentul constant al DNSC, al Ministerului Educației și Cercetării și al tuturor partenerilor din mediul public și privat de a susține dezvoltarea competențelor în domeniul securității cibernetice și de a încuraja performanța în rândul tinerilor care vor contribui la consolidarea rezilienței cibernetice naționale.

Participarea lotului național al României la ICO 2026 a fost posibilă datorită sprijinului oferit de partenerii care susțin excelența în formarea viitorilor specialiști în securitate cibernetică. Mulțumim Centrului Național Cyberint (CNC) din cadrul Serviciului Român de Informații (SRI), Orange Romania, CyberEDU, Bit Sentinel, Universitatea Politehnica din București (UPB), Universitatea din București (UniBuc), ECDL România și Asociația Română pentru Tehnica de Securitate (ARTS). Sprijinul acordat de aceștia contribuie la dezvoltarea unui ecosistem național de performanță în acest domeniu.

Advertisement
Continue Reading