Evenimente
Programul concertelor Classix Festival 2023
Published
3 years agoon
În perioada 26 februarie – 4 martie, la Iași va răsuna muzica clasică în cadrul celei de-a patra ediții Classix Festival și sunt așteptați peste 4.500 de spectatori la concertele organizate în cele mai importante clădiri din punct de vedere istoric și arhitectural.
Programul acestui an este conturat în jurul tematicii de Metamorfoză și a felului în care, într-o eră a schimbării constante, urcușurile și coborâșurile vieții ne oferă o altă înfățișare de fiecare dată. Societatea evoluează, artiștii se reinventează, oamenii se adaptează. Muzica ne însoțește în tot acest periplu al metamorfozei interioare. Classix 2023 e gata să scoată la iveală progresul creator, puterea de apreciere și curajul emoțional.

„În trecut sunt sădite grăunțele viitorului – ‘The Past presents the Future’, după cum spune titlul unuia dintre concertele ediției 2023 ale Classix Festival. Echipei Classix Festival nu-i este teamă să experimenteze formule inedite concertistice și de întâlnire cu publicul, o bucurie și o pasiune pentru ceea ce este original pe care le împărtășește și Forumul Cultural Austriac. Am avut onoarea să însoțim fiecare ediție Classix de până acum și să oferim spectatorilor nu numai proiecte muzicale de primă mână, ci și alte tipuri de produse culturale neașteptate, care au completat oferta de concerte. Anul acesta, tânăra harpistă austriacă Sophie Steiner se alătură unui ansamblu multicultural al cărui program muzical surprinzător vă va face să călătoriți cu dezinvoltură din trecut până în viitor. Un program ce amintește de opera rafinată a unuia dintre cei mai celebri pictori austrieci din toate timpurile, despre viața căruia veți putea afla mai multe într-o expoziție-surpriză. Pentru că din trecut până în viitor e doar un pas!”, menționează Andrei Popov, directorul adjunct al Forumului Cultural Austriac.
Programul concertelor
Duminică, pe 26 februarie, de la orele 19:30, are loc la Catedrala Romano-Catolică „Sfânta Fecioara Maria, Regină” din Iași concertul Natura Viva. Anotimpurile lui Vivaldi se vor auzi sub arcușurile Orchestrei de Cameră a Filarmonicii de Stat „Moldova” Iași, a violonistei Hyeyoon Park și sub bagheta dirijorului Vlad Vizireanu.
Concertul Balkan Spirit va avea loc luni, pe 27 februarie, începând cu orele 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Iași. Spectatorii vor asculta selecții din „Nuit Minimaliste” și „All Strings Attached” ale tânărului compozitor Andrei Irimia, precum și lucrări semnate de Trevino, Mancini, Živković, Séjourné și Varèse – în interpretarea: Andrei Irimia (pian), Răzvan Păun (vioară), Thibault Solorzano (violoncel), Petre Florentin Gîscă (dirijor), Bucharest Percussion Ensemble și Ansamblul „Alternances” Iași.
Romantic Rendez-Vous este concertul programat marți, pe 28 februarie, de la orele 19:00, în sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii Iași. Ansamblul Esbjerg și pianista Natacha Kudritskaya vor interpreta Beethoven, Dohnányi și Brahms.
Cel de-al patrulea concert al festivalului, Innuendo, va avea loc miercuri, pe 1 martie, începând cu orele 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Iași. Ansamblul Esbjerg, pianistul Dragoș Cantea, violonista Hyeyoon Park, violistul Cristian Andriș și violoncelistul Wen-Sinn Yang au pregătit un program semnat Tarrodi, Bruun, Steingrimur, Tarkiainen și Brahms.
Joi, pe 2 martie, de la orele 19:00, are loc concertul Mystic Tales la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași. În primă audiție absolută spectatorii vor asculta „Elven Songs” a compozitorului norvegian în rezidență Martin Romberg – o lucrare compusă în elvish și inspirată din universul „Lord of the Rings” a lui Tolkien. Celelalte lucrări care alcătuiesc programul concertului le aparțin lui Weinberg, Schnittke și Lutosławski. Artiștii care vor interpreta pe scenă sunt: violonista Maria Sławek, soprana Susanna Wolff și pianiștii Piotr Sałajczyk, Grace Jee Eun Oh și Florent Mourier.
Concertul The Past Presents the Future ne aduce vineri, pe 3 martie, din nou la Palatul Culturii, dar în foaier de această dată. Începând cu orele 19:00, harpista austriacă Sophie Steiner și MoldoDuo, alcătuit din flautistul Ștefan Diaconu și acordeonistul Radu Rățoi vor interpreta Piazzolla, Hindemith, Corri-Dussek, Sciarrino, Kusyakov, Renié, alături de o serie de surprize ce vor prezenta modul de propagare al sunetului.
Ultima zi a festivalului, 4 martie, găzduiește două concerte la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași. De la orele 16:30 are loc concertul cu muzică de film Long Story Short, iar în cadrul acestuia spectatorii se vor putea bucura de lucrări din Harry Potter, Lista lui Schindler, Războiul Stelelor, Nașul, La Vita e Bella și multe altele. Recitalul de muzică de film e susținut de: Dragoș Cantea (pian), Roberto Salavaio (bayan), Laurențiu Busnea (vioară), Alexandru Timilie (vioară), Ilinca Sbanțu (violă), Viorel Călin (violoncel) și Mircea Bârzu (contrabas). Programul concertului e completat de „Cântecul Lebedei” a lui Schubert, într-o adaptare total inovatoare și multi-gen (jazz, flamenco, rock, printre altele), în interpretarea norvegienilor Frank Havøy (bariton) și Gunnar Flagstad (pian).
Încheierea festivalului are loc sâmbătă, pe 4 martie, de la orele 20:00, la Teatrul Național Iași. Concertul Imaginarium aduce împreună două universuri inspirate de lumea literară și vizuală: Poemata Minora a compozitorului Martin Romberg, inspirată din scrierile lui H.P. Lovecraft și „Mustața lui Dali și alte culori” compusă de ieșeanul Paul Pintilie și inspirată din pictoromanul scris de Lucian Dan Teodorovici și ilustrat de artistul Felix Aftene. Programul debutează cu Preludiu la unison din suita pentru orchestră nr. 1 în do major a lui George Enescu. Vor interpreta violonistul Sabin Penea, Orchestra de Cameră „Sonos Alumni” a UNAGE Iași și Orchestra Națională de Tineret a Moldovei.

Classix in Focus
Seria Classix in Focus pune în perspectivă o serie de aspecte strâns legate *sau nu* de muzica clasică în contextul contemporan și în raport cu o suită de paradigme aflate într-o continuă evoluție. În cadrul acestei ediții vor fi abordate subiecte precum: viitorul muzicii clasice, compoziția ca mod de viață, managementul cultural și rolul diplomației culturale.
Luni, 27 februarie, de la orele 14:30 va avea loc la Casa Balș, sala „Eduard Caudella” panel-ul intitulat Viitorul Muzicii Clasice, iar invitații acestuia sunt: Florin Estefan (manager al Operei Naționale Române Cluj-Napoca), Cristina Uruc (manager Artexim și Festivalul Enescu), Cristian Andriș (director artistic Romanian Chamber Orchestra) și Dragoș Cantea (director artistic Classix Festival). Discuția va fi moderată de Cătălin Sava, jurnalist cultural și director TVR Iași.
Marți, 28 februarie, de la orele 11:00 va avea loc panel-ul Managementul Cultural la Palatul Braunstein, alături de: Alin Vaida (director Jazz in the Park / Music Gallery), Peter Amstrup (board of directors Eurosskills 2025), Cristian Andriș (director artistic Romanian Chamber Orchestra), Gabriella Bergman (director Esbjerg Ensemble) și Anca Lupeș (președinte RAW Music, fondator Mastering the Music Business și manager cultural).
Panel-ul Compoziția ca mod de viață va avea loc miercuri, 1 martie, de la orele 11:00, la Palatul Braunstein. Invitați în cadrul discuției sunt: Martin Romberg (compozitor în rezidență la Classix Festival 2023), Alexei Țurcan (compozitor, interpret, producător, inginer de sunet), Paul Pintilie (compozitor, profesor, pianist) și Ștefan Diaconu (aranjor, compozitor, flautist). Discuția va fi moderată de Ilinca Ghișoiu (booking & management la Overground Music).
Rolul modern al diplomației culturale este dezbaterea programată joi, 2 martie, orele 11:00, la Palatul Braunstein, alături de: Andrei Popov (Forumul Cultural Austriac), Vincent Henry (Institutul Francez Iași), Anna Nicolau (Institutul Polonez) și Robin Ujfaluši (Centrul Ceh București). Discuția va fi moderată de Teodor Moga (UAIC).
Despre Noi moduri de interpretare a muzicii clasice ne povestesc Frank Havrøy și Gunnar Flagstad, de la Academia Norvegiană de Muzică, sâmbătă, pe 4 martie, de la orele 11:00, la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași.
Cea de-a patra ediție a Classix Festival va avea loc în perioada 26 februarie – 4 martie 2023, reunind peste 90 de personalități internaționale ale muzicii clasice din 18 țări la Iași în cadrul a 8 concerte, 68 de masterclass-uri, paneluri și dezbateri, proiecții de film, vernisaje și multe alte activități conexe. Concertele vor fi difuzate live pe pagina de Facebook a Classix Festival și a partenerilor, iar biletele și abonamentele la festival pot fi achiziționate online.

Organizatori: Asociația Industrii Creative, Showberry
Partener Principal: Kaufland România
Parteneri Culturali: Institutul Polonez, Forumul Cultural Austriac, Centrul Cultural German, Institutul Francez Iași, Centrul Ceh București, Goethe Institut
Parteneri Instituționali: Episcopia Romano-Catolică Iași, Complexul Muzeal Național „Moldova”, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași, Filarmonica de Stat „Moldova”, Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași, Muzeul Literaturii Române Iași
Parteneri de ospitalitate: Vitamin Aqua, Gramma, Hotel Unirea, Time Out, Noir Coffee Roasters, Nourora, Silva, Cuptorul Moldovencei, Volvo Nordic Cars, Iași Travel, Bumbu XO
Parteneri de promovare: Printco, IPPU, Wink
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Iași, Viva FM, Radio HIT, Radio Clasic, Iqads, Presshub, Spotmedia, Ziarul de Iași, Cărturești, Ziarul Metropolis, Suplimentul de cultură, Liternet, life.ro, Observator Cultural, Bookhub, Revista Golan, Aici a stat, Fashion Premium Magazine, Timpul
***
Asociația Industrii Creative este organizator al festivalurilor Rocanotherworld și Classix din Iași, având drept scop revitalizarea culturală a orașului, angrenarea comunităților creative și implicarea în viața civilă a societății prin acțiuni care promovează spiritul proactiv, contributiv și participativ.
Showberry, membru AROC (Asociatia Romana a Organizatorilor de Concerte si Evenimente Culturale),este un startup câștigător al programului Investește în oameni! Din 2015 dezvoltă proiecte culturale și creative, fiind unul dintre principalii promotori de concerte publice și evenimente tematice din regiunea de nord-est a României. Din 2016 este co-organizator al festivalului Rocanotherworld iar din 2020 a Classix Festival, alături de Asociația Industrii Creative.
You may like
-
De 1 iunie, 500 de copii au dansat pe muzica lui Smiley, în cadrul unui flashmob desfășurat la „Senatul Copiilor”
-
Oportunitate de a străluci pe scenă. Tinerii artiști se pot înscrie la Festivalul Național de Interpretare „Glasul Valahiei” 2025
-
„Dragoste Fără Cuvinte” – Persoane Surde, Limba Semnelor și Vedete pe Marele Ecran – Trailer Oficial
Evenimente
Start la înscrieri pentru cea mai spectaculoasă cursă de ciclism din România: L’Étape Romania by Tour de France 2025
Published
9 months agoon
June 2, 2025
Cea mai așteptată competiție de ciclism din România revine pe 31 august, în centrul capitalei! Aflat la a patra ediție, L’Étape Romania by Tour de France presented by Decathlon aduce din nou în Piața Constituției atmosfera autentică a celui mai faimos tur ciclist din lume. Înscrierile sunt acum deschise, pe: https://romania.letapeseries.com/registration.
Race Village-ul va fi accesibil atât cicliștilor înscriși în competiție, cât și publicului larg, cu activități pentru toate vârstele. Participarea este gratuită pentru persoanele cu dizabilități, iar copiii beneficiază de 15% reducere la înscriere.
Turul Franței este mai mult decât o cursă – e un fenomen global care cucerește anual peste două miliarde de fani din întreaga lume. Evenimentul sportiv devenit legendă a debutat în 1903, iar conceptul L’Étape Series by Tour de France a apărut în 1993, din dorința de a da o șansă și cicliștilor amatori să trăiască o experiență unică. România a intrat în această serie internațională în 2022, devenind a 20-a țară inclusă în prestigiosul calendar global.
Trei curse pentru toate nivelurile: de la copii de 7 ani, la cicliști experimentați
L’Étape Romania by Tour de France presented by Decathlon este singura competiție din România care oferă emoția unei curse de top mondial, destinată tuturor cicliștilor, de la familii cu copii de minimum 7 ani, și până la cicliști de performanță. Evenimentul este deschis și pentru pasionații de MTB, iar cicliștii de performanță care vor răspunde provocării vor beneficia de un clasament dedicat.
Cele trei trasee din cadrul evenimentului sunt adaptate nivelurilor de vârstă și experiență:
- City Adventure – 14 km: dedicat celor cu vârsta de minimum 7 ani;
- The Ride – 42 km: deschis participanților de minimum 15 ani;
- The Race – 85 km: pentru cicliștii de minimum 15 ani, în căutarea unei provocări sportive autentice.
Cei care se înscriu până la 30 iunie beneficiază de prețuri speciale Early Bird: 190 lei pentru City Adventure (14 km), 215 lei pentru The Ride (42 km) și 225 lei pentru The Race (85 km).
Start din inima orașului, pe bulevarde pline de istorie
Cu startul dat chiar din inima Capitalei, în vecinătatea Pieței Constituției, traseele vor transforma Bucureștiul într-un circuit spectaculos, purtând cicliștii pe bulevarde emblematice – Calea Victoriei, Bulevardul Kiseleff sau Bulevardul Libertății – și pe lângă repere istorice impresionante precum Arcul de Triumf, Palatul Parlamentului, Palatul C.E.C., Primăria Capitalei, Casa Armatei și Ateneul Român.
„Pentru al patrulea an consecutiv, la final de august, Bucureștiul devine capitala ciclismului românesc. Așadar, Piața Constituției va da din nou măsura bucuriei, a pasiunii și a experiențelor inedite pe două roți, într-o atmosferă de festival, cu trasee spectaculoase, zonă comercială, zonă de food și relaxare, atracții pentru copii, muzică bună, multe premii și surprize.
Mulțumim tuturor autorităților și sponsorilor care ne susțin în realizarea acestui proiect unic în România”, declară Tudor Ștefan Mocuța, CEO MPG România, organizator al evenimentului.
Tot ce ai nevoie înainte și după cursă, în Race Village
Race Village-ul L’Étape Romania by Tour de France presented by Decathlon, din Piața Constituției, va spune tuturor povestea brandului legendar prin intermediul unei expoziții Tour de France și a numeroaselor activări ale sponsorilor, într-o atmosferă relaxantă de festival. Tot aici vor fi organizate și o zonă comercială cu profil sportiv, unde vor fi prezente cele mai importante branduri de echipament și nutriție sportivă, un food court, un spațiu de încălzire pentru concurenți, asistență mecanică pentru cicliști, un punct de masaj, o zonă de premiere cu scenă și numeroase concursuri cu premii desfășurate de sponsorii evenimentului.
„Suntem încântați să revenim în România pentru cea de-a patra ediție L’Étape by Tour de France, un eveniment care a crescut frumos alături de o comunitate de cicliști pasionați și dedicați. Bucureștiul oferă un cadru unic, cu un mix fascinant de istorie și energie, iar participarea din ce în ce mai numeroasă confirmă că România devine un punct important pe harta internațională a ciclismului de amatori”, a precizatAntoine Quiers, Project Manager al L’Étape Series by Tour de France – AMAURY SPORT ORGANISATION (A.S.O).
Premii cu miză internațională: drum deschis spre L’Étape du Tour
În săptămâna cursei se vor ridica kiturile de participare, iar duminică, 31 august, se va da startul în cele trei trasee. Celebrul tricou galben (Yellow Jersey), acordat câștigătorilor, simbol al victoriei, excelenței, pasiunii și hotărârii, va deveni marea provocare pentru participanți. Primii trei cicliști amatori clasați în cursa The Race 85 km, la feminin și masculin, se vor califica pentru programul internațional L’Étape Championship și vor primi câte o invitație de a participa la celebra L’Étape du Tour din Franța, cea mai renumită competiție de ciclism din lume dedicată amatorilor.
Numeroase companii de top din România s-au alăturat celui mai puternic brand de ciclism din lume. Ediția 2025 are ca Presenting Partner compania Decathlon și este susținută de CTMB și Primăria Capitalei. Acestora li s-au alăturat, în calitate de sponsori, SKODA și RTPR. Furnizorii oficiali ai evenimentului sunt: Powerbar, URSUS, Barilla, Reciclad’Or, Remat Holding, Agriro Fresh, Black Cab, JW Marriott Bucharest Grand Hotel, Artesana, Secom, Artesia, Sweeteria, CPI Security. Partenerii evenimentului sunt: MTB Academy și Bălașa Percussion.
Partenerii instituționali care susțin evenimentul sunt Ambasada Franței și Federația Română de Ciclism.
Decathlon este presenting sponsor pentru al doilea an consecutiv. Implicarea Decathlon reflectă angajamentul pe termen lung față de comunitatea sportivilor și dorința de a încuraja un stil de viață activ și sănătos. La această ediție, Decathlon contribuie prin:
- Parte din kit-ul oficial al participanților, tricouri și săculeți pentru încălțăminte – gândite pentru a oferi confort și performanță atât pe traseu, cât și în afara acestuia;
- Un stand de activare interactiv și zonă expo, unde participanții și susținătorii pot descoperi cele mai noi produse și inovații din universul ciclismului;
- Un service de reparații rapide, disponibil pe durata evenimentului, unde tehnicienii Decathlon vor sprijini cicliștii în orice situație tehnică neprevăzută.
„Pentru noi, la Decathlon, sportul nu este doar mișcare — este o sursă de energie, echilibru și evoluție. Să fim presenting sponsor al L’Étape Romania by Tour de France înseamnă mai mult decât prezență — înseamnă angajamentul nostru de a pedala alături de o comunitate vibrantă, pasionată și dornică să se autodepășească. Credem într-o lume în care fiecare pedalare ne apropie, ne întărește și ne inspiră. Așa mișcăm lumea prin minunile sportului! Grow stronger. Grow smarter. Grow together”, a declarat Raluca Hristea, Lider de Evenimente și Parteneriate Decathlon România.
Eveniment recomandat de Europa FM.
Parteneri media: Revista BIZ, News.ro, Ziarul Bursa, Romania Journal, Freerider, Aimx.ro, Revista Sport Magazin, GO4FUN.ro, GabrielSolomon.ro, Biciclistul.ro, RIDERSCLUB.ro, SPORTYA.net, TENIS10 și KLARMEDIA – Partener monitorizare de presă.
L’Étape Romania by Tour de France presented by Decathlon este organizat de MPG România, lider de piață pe segmentul proiectelor sportive adresate participanților amatori, cu o experiență semnificativă, care include organizarea a peste 10.000 de evenimente sportive, pe parcursul a peste 28 de ani de activitate. Agenția coordonează peste 1.000 de evenimente sportive pe an, în care combină know-how-ul specializat cu o implementare fără rival, ceea ce oferă experiențe care aduc bucurie oamenilor și soluții personalizate pentru mărci locale și globale. Detalii despre MPG România, pe: www.mpg.com.ro.

Evenimente
Un nou record mondial se pregătește în România, la Alba Iulia: „Masa care unește”
Published
9 months agoon
June 2, 2025
Vineri, 30 mai, Cetatea Alba Carolina a fost gazda unei ediții speciale a proiectului „Masa care Unește”, un eveniment simbolic care a reunit aproximativ 200 de jurnaliști, creatori de conținut, lideri locali, și reprezentanți ai partenerilor implicați prin activări speciale.
Organizat sub titlul „Valorile care ne aduc împreună”, evenimentul a fost conceput ca o ediție de pre-promovare a celui mai ambițios demers comunitar al anului de a stabili la Alba-Iulia un nou record mondial Guinness pentru „cea mai mare masă din lume” în 13 septembrie 2025 în Cetatea Alba Carolina, și care își propune să aducă la masa 10.000 de oameni și peste 50.000 din toată țara care vor urmări evenimentul la fata locului.
Într-un cadru simbolic între zidurile cetății, amplasat în apropierea Restaurantului Check-in La Vizitiu, invitații s-au așezat la o masă de peste 30 de metri lungime, în aer liber, pentru a celebra unitatea, dialogul și redescoperirea valorilor comune într-un context social marcat de polarizare și fragmentare.
Andreea Esca, ambasadorul acestei ediții, a fost prezentă pe tot parcursul evenimentului, contribuind cu energia sa la crearea unei atmosfere calde și relevante. A transmis mesaje despre apartenență, rădăcini, ospitalitate și importanța de a sta împreună la aceeași masă.
PREGĂTIRI PENTRU STABILIREA UNUI NOU RECORD MONDIAL, AL TREILEA RECORD REALIZAT ÎN CETATEA MEDIEVALĂ DIN ALBA IULIA
Pentru organizarea acestui eveniment și stabilirea recordului organizatorii pregătesc 2.700 de panouri și 1.252 de paleți ce vor alcătui masa, 10 camioane, 4 macarale, 5 tone de mâncare, 5 milioane de litri de apă, 10.000 de fire de flori, 5,4 km de bănci și 1.000 de voluntari.
Dar „Masa Care Unește” nu este doar un eveniment culinar, ci o adevărată celebrare a unității, tradițiilor și valorilor care dau identitate României. Prin acest proiect ambițios, echipa își propune să poziționeze Alba Iulia într-un reper turistic și gastronomic de prestigiu internațional, întărind statutul orașului ca simbol al patrimoniului și identității culturale românești.
Meniul evenimentului va cuprinde preparate tradiționale românești, atent alese pentru a evidenția diversitatea și bogăția gastronomiei locale. La masă sunt așteptați 10.000 de participanți, pentru a stabili un nou record mondial și pentru a aduce în prim-plan cultura și tradițiile românești pe scena internațională. Cei care vor să participe vor putea să se înscrie pe un formular pe site-ul oficial bloomtheworld.ro, care va fi anunțat în curând de organizatori.

DESPRE PROIECT
„Masa care Unește” este o inițiativă creată de Asociația Bloom the World, cu sprijinul echipei Magic Maker Communication, și are ca misiune conectarea oamenilor prin experiențe colective, culturale și gastronomice. Evenimentul din septembrie va avea și o componentă caritabilă majoră: încă 10.000 de mese vor fi donate simbolic către oameni aflați în nevoie din întreaga lume, prin parteneriate cu organizații umanitare.
SPRIJIN DIN PARTEA COMUNITĂȚII ȘI A BRANDURILOR DIN ROMÂNIA
Evenimentul a fost cu adevărat unul special. La pregătirea mesei s-au alăturat echipa restaurantului Czech In – La Vizitiu, cetățeni din Alba Iulia, voluntari, partenerii și colaboratorii proiectului, precum și oameni care s-au oprit să dea o mână de ajutor. Inițiativa a atras atenția unor dintre cele mai cunoscute branduri locale și naționale, din diverse domenii, care au contribuit cu produse pentru echipă și pentru cei care au luat masa. Printre cei prezenți au fost Transavia, Vel Pitar, Transeuro, Elit, Exotic Fruit, Transilvania Nuts și mulți alții care au oferit materii prime esențiale pentru cele 200 de mese calde pregătite la eveniment, de la pâine proaspăt și, produse din carne până la mezeluri, fructe, produse nucifere și legume culese din gospodăriile locale.
Evenimente
De 1 iunie, 500 de copii au dansat pe muzica lui Smiley, în cadrul unui flashmob desfășurat la „Senatul Copiilor”
Published
9 months agoon
June 2, 2025
În contextul Anului Național al Copilului, Asociația Colorăm Zâmbete și UNICEF în România au organizat duminica, 1 iunie 2025, la ora 11:00, un flashmob în cadrul evenimentului Senatul Copiilor. Cei 500 de copii participanți au susținut un moment artistic pe acordurile piesei „Va fi bine” a lui Smiley, Ambasador Național UNICEF, o piesă emoționantă, care transmite un mesaj optimist despre cum putem schimba lumea începând cu noi înșine.
„Folosim oportunitatea oferită de Anul Național al Copilului și a Zilei internaționale a copilului pentru a-i pune din nou pe copii și mesajele lor în centrul atenției publice, acolo unde trebuie să se afle și celebrăm dreptul lor de a se exprima liber, de a se juca și de a fi ascultați, dar și dreptul la o viață artistică, drepturi prevăzute în Convenția ONU cu privire la drepturile copilului. Mulțumim Senatului României și Asociației Colorăm Zâmbete, copiilor și celor care au fost alături de noi în această zi”, a declarat Anna Riatti, reprezentanta UNICEF în România.
La fel ca în anii precedenți, când Asociația Colorăm Zâmbete cu sprijinul autorităților locale a marcat Ziua internațională a dansului, coregrafia flashmob-ului a fost realizată de profesioniștii din cadrul Dance World Studio, copiii exprimându-se prin mișcare, într-un spirit de bucurie și solidaritate.
„Suntem profund emoționați și mândri să vedem cum acest flashmob, devenit deja o tradiție pentru asociația noastră, crește de la an la an. Participarea a peste 500 de copii este o dovadă clară că dansul unește, inspiră și creează amintiri de neuitat. Prin acest eveniment, nu doar sărbătorim Anul Național al Copilului, ci și promovăm bucuria mișcării și importanța artei în dezvoltarea copiilor. Le mulțumim tuturor celor implicați pentru energie, dedicare și entuziasm”, a afirmat Diana Păun, președinte al Asociației Colorăm Zâmbete.
Anul trecut, Parlamentul României a adoptat o lege prin care a declarat 2025 Anul Național al Copilului cu scopul de a atrage atenția asupra drepturilor copiilor și de a încuraja organiza de manifestări și proiecte dedicate dezvoltării sociale, educaționale, culturale și civice ale copiilor.
Tinerii ingineri români ai echipei 2SPACE lansează o rachetă din SUA
Start la înscrieri pentru cea mai spectaculoasă cursă de ciclism din România: L’Étape Romania by Tour de France 2025