Connect with us

Diverse

Centrele Generații se extind în zona Transilvaniei în anul școlar 2021-2022

Published

on

  • 10 centre sociale after-school din Transilvania oferă oportunități de voluntariat seniorilor
  • Seniorii vor fi implicați în dezvoltarea școlară, personală și vocațională a 350 de copii

Fundația Regală Margareta a României și Hochland România extind oportunitățile de voluntariat pentru seniorii din zona Transilvaniei, care vor să își recâștige rolul social implicându-se în cadrul centrelor sociale dedicate copiilor defavorizați din comunitate.

Proiectul Generații a fost lansat în 2019 și, pe parcursul anilor școlari precedenți, a adus o serie de importante achiziții tematice în cazul copiilor, care și-au îmbogățit semnificativ orizontul de cunoaștere și situația școlară, ca urmare a implicării mentorilor seniori. Prin sesiunile intergeneraționale, copiii au învățat să iubească istoria sau geografia, au exersat diverse instrumente muzicale, au explorat o mulțime de tehnici creative, au reînviat meșteșuguri locale, și-au îmbunătățit comunicarea în limbi străine, au practicat diverse sporturi, s-au apropiat de lumea plantelor și animalelor, au deprins arta culinară ori bunele maniere în societate, dar și multe alte abilități extrem de utile.

Experiența de succes a colaborării dintre generații va fi multiplicată în anul școlar 2021-2022 în cadrul a 10 Centre Generații din județele Alba, Bistrița, Brașov, Mureș, Satu Mare și Timiș. Acestea vor aduce în sprijinul a 350 copii, care au nevoie de susținere, un număr de 80 de vârstnici valoroși, care vor să contribuie la dezvoltarea școlară, vocațională sau personală a celor mici. Facilitarea colaborării între cele două categorii de vârstă, schimbul de valori și experiență între acestea, reprezintă o soluție atât pentru prevenirea abandonului școlar a copiilor în situații de risc, cât și pentru combaterea izolării sociale a vârstnicilor, prin crearea de oportunități de îmbătrânire activă.

Centrele Generații oferă copiilor din familiile sărace un mediu în care ei își lărgesc orizontul de cunoștințe, cresc emoțional și se dezvoltă armonios, prin diversitatea activităților la care iau parte, cât și prin sprijin material. Pregătirea școlară pentru diferite materii curriculare, cluburile educaționale, atelierele vocaționale, sesiunile de consiliere, dar și modelele inspiraționale ale seniorilor implicați, toate contribuie pozitiv la evoluția copiilor și la creșterea calității vieții acestora.

Totodată, la Centrele Generații, seniorii din comunitate devin mentori pentru copii și adevărate resurse pentru centrele sociale. Aici, ei transmit cunoștințele și experiența lor de viață noilor generații, își valorifică pasiunile și talentele într-un mod generos și, nu în ultimul rând, primesc respectul și aprecierea cuvenite și câștigă noi prieteni.

Advertisement

Relațiile intergeneraționale, prin diversitatea și complementaritatea lor, determină un progres vizibil în viața tuturor celor implicați și contribuie la viitorul sustenabil al comunităților, dar și al societății. Copiii învață lucruri interesante și utile, își îmbunătățesc rezultatele școlare și își dezvoltă anumite abilități practice, în timp ce vârstnicii se simt utili într-un mediu menit să le cultive demnitatea și stima de sine. Centrele sociale devin atractive prin faptul că oferă copiilor un portofoliu de activități extrem de variat.

În anul școlar 2021-2022, programul Generații, susținut de Hochland România, se desfășoară în următoarele centre sociale:

  1. Centrul de zi pentru copii din Cenade, Asoc. Caritas Mitropolitan Greco Catolic Blaj – jud. Alba
  2. Asociația pentru Persoane Vârstnice și Copii în Dificultate „Familia 2004” din Blaj – jud. Alba
  3. Centrul de Zi „Micii Inocenți” din Bistrița Năsăud, Fundația Inocenți – jud. Bistrița
  4. Centrul de zi „Diaconia” din Brașov, Fundația Diaconia Ajutor Internațional – jud. Brașov
  5. Centrul Educațional „Aici pentru tine” din Brașov, Asociația Aici pentru tine – jud. Brașov
  6. Fundația Talentum din Târgu-Mureș – jud. Mureș
  7. Centrul de Zi „Buckner” din Târnăveni, Fundația Buckner – jud. Mureș
  8. Centrul de zi „Casa Maria II” din Reghin, Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia – jud. Mureș
  9. Asociația Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului din Satu Mare – jud. Satu Mare
  10. Programul „Da pentru școală-investesc în viitorul meu” din Partos, Asociația Semper Agape – jud.Timiș

Printre provocările pandemiei COVID-19 se numără și continuitatea activităților centrelor sociale after-school, cu respectarea condițiilor medico-sanitare, multe dintre acestea desfășurându-se în mediul on-line. Astfel, seniorii care doresc să devină voluntari pentru copii trebuie să dețină minime competențe digitale care să le permită să desfășoare activitățile prin intermediul tehnologiei, atunci când acestea nu pot avea loc fizic. Cei care vor să se implice, pot afla mai multe detalii apelând numărul 0800-460–001 – Telefonul Vârstnicului, linie gratuită și confidențială pentru vârstnicii din România sau se pot înscrie direct prin completarea unui formular online pe website-ul www.intergenerational.ro.

***

Despre Fundaţia Regală Margareta a României

Fundația Regală Margareta a României este una dintre organizațiile neguvernamentale de elită din România, care contribuie la dezvoltarea societății civile prin programe sociale și educaționale. Cu o activitate de peste 30 de ani, Fundația sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. Fundația Regală Margareta a României este printre puținele organizații care semnalează fenomenul de îmbătrânire a populației și efectele iminente asupra societății, propunând soluții practice pentru a crește calitatea vieții persoanlor vârstnice. Mai multe detalii despre programele Fundaţiei sunt disponibile pe www.frmr.ro.

Advertisement

Despre Programul Generații

Centrele Generații creează oportunități de voluntariat pentru seniorii care doresc să își asume un nou rol în comunitate și oferă cadrul în care copiii beneficiază de sprijin educațional, personal și vocațional. Prin adoptarea metodologiei intergeneraționale, dezvoltate de Fundația Regală Margareta a României în anul 2015, și prin implicarea actorilor locali pentru dezvoltarea de servicii sociale, proiectul creează o legătură durabilă între centre și comunitatea locală. Începând cu 2015, peste 30 de centre de zi de tip școală după școală au primit granturi în cadrul programului Generații și au implementat metoda intergenerațională, peste 650 de seniori au redevenit activi prin voluntariat pentru mai mult de 2000 de copii de școală primară și gimnazială, proveniți din familii sărace. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.intergenerational.ro.

Despre Hochland România

Povestea Hochland a început în 1927, odată cu fondarea companiei și realizarea primului produs la fabrica de brânzeturi Hochland din Lindenberg, Germania. Prezent în România din anul 1993, Hochland este liderul pieței de brânzeturi, precum și cel mai iubit brand din această categorie. Având familia ca valoare aflată în inima brandului, dar și dorința de a investi în comunitate, începând cu anul 2019 Hochland a devenit partener al Fundației Regale Margareta a României în cadrul proiectului Generații pentru a aduce o schimbare în bine în rândul comunităților de vârstnici singuri pensionați din România, dar și în viața copiilor care provin din medii defavorizate. Pentru mai multe detalii accesați: www.hochland.ro.

Advertisement
Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Performanță

România, campioană mondială pentru a treia oară la Campionatul Mondial FIRST

Published

on

România reconfirmă excelența în educația STEM și devine campioană mondială pentru a treia oară în cadrul Campionatului Mondial FIRST desfășurat la Houston, una dintre cele mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni.

Ediția din acest an marchează un moment fără precedent: finala mondială a fost disputată între două echipe din România – Velocity din Brăila și Heart of Robots din Buzău – într-o confruntare istorică la cel mai înalt nivel al competiției. Echipa Velocity a obținut titlul de campioană mondială, iar Heart of Robots a devenit vicecampioană mondială. Mai mult decât atât, România domină clasamentul mondial, ocupând primele patru poziții:

  • Locul 1 – Velocity (Brăila)
  • Locul 2 – Heart of Robots (Buzău)
  • Locul 3 – Quantum Robotics (București)
  • Locul 4 – AiCitizens (Focșani)

În total, delegația României a obținut 15 premii distincte, confirmând poziția țării noastre ca reper internațional în robotică educațională și performanță STEM.

Această performanță vine într-un an aniversar pentru Asociația Nație prin Educație, care marchează 10 ani de activitate și 10 ani de FIRST Tech Challenge România – programul care a construit cea mai mare comunitate de robotică educațională pentru liceeni din țară.

„Această victorie este una istorică și reprezintă rezultatul a 10 ani de muncă susținută pentru construirea unei comunități puternice de educație STEM în România. Finala mondială România vs România, titlul de campioană mondială și cele 15 premii obținute de echipele noastre demonstrează că investiția în educație produce performanță reală și schimbă destine. Dincolo de trofee, vorbim despre mii de elevi care au învățat să construiască, să colaboreze, să conducă și să creadă că pot ajunge oriunde în lume prin educație. Acesta este adevăratul câștig al celor 10 ani de Nație prin Educație.” Dana Războiu, Președinte fondator, Nație prin Educație.

Advertisement

În acest deceniu, Nație prin Educație a implicat peste 10.800 de elevi550 de profesori mentori20.000 de părinți, din peste 60 de orașe, organizați în 236 de echipe de robotică, cu aproximativ 1.500 de roboți construiți. România ocupă astăzi locul 1 în Europa după numărul de echipe înscrise în FIRST Tech Challenge și locul 3 la nivel mondial, după SUA și China.

O premieră istorică: primele INSPIRE Awards câștigate de România

Pentru prima dată în istoria participării României la FIRST Tech Challenge, două echipe românești au obținut cel mai prestigios premiu al competiției – INSPIRE Award, distincția care recunoaște excelența tehnică, leadershipul, impactul în comunitate și spiritul FIRST:

  • AiCitizens (Focșani) – Inspire Award, locul 2
  • Heart of Robots (Buzău) – Inspire Award, locul 3

Rezultatele complete ale echipelor românești

Velocity – Brăila

(Colegiul Național Gheorghe Munteanu Murgoci)

Advertisement
  • Campioană mondială
  • Innovate Award – locul 2
  • Winning Alliance Partner

Heart of Robots – Buzău

(Colegiul Național B.P. Hașdeu)

  • Vicecampioană mondială
  • Inspire Award – locul 3
  • Winning Alliance Partner

Quantum Robotics – București

(Liceul Teoretic Internațional de Informatică)

  • Locul 3 mondial
  • Winning Alliance Captain
  • Think Award – locul 1

AiCitizens – Focșani

(Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza)

  • Locul 4 mondial
  • Inspire Award – locul 2
  • Winning Alliance Captain

BrickBot – Focșani

(Colegiul Național Unirea)

  • Design Award – locul 2
  • Finalist Alliance Captain

CSH – Timișoara

(Colegiul Național Pedagogic Carmen Sylva)

Advertisement
  • Design Award – locul 1

Gamma – București

(Colegiul Național Sf. Sava)

  • Innovate Award – locul 2

infO(1)Robotics – Ploiești

(Colegiul Ion Luca Caragiale)

  • Sustain Award – locul 2

În ultimii ani, echipele din România au obținut rezultate remarcabile la competițiile internaționale, inclusiv titlurile mondiale din 2022 și 2024, iar în 2025 au stabilit un nou record mondial prin performanța a două echipe românești. Rezultatul din 2026 reconfirmă statutul României ca una dintre cele mai puternice națiuni din FIRST Tech Challenge la nivel global.

Continue Reading

Evenimente

Delegația României a ajuns la Viena pentru Eurovision 2026. Alexandra Căpitănescu intră în competiție cu piesa „Choke Me”

Published

on

Delegația României la Eurovision Song Contest 2026 a ajuns la Viena, orașul-gazdă al competiției din acest an. Semifinalele și finala vor avea loc în perioada 12–16 mai, iar România va concura în cea de-a doua semifinală, programată pe 14 mai.

Reprezentanta țării noastre, Alexandra Căpitănescu, va urca pe scena Eurovision alături de Bogdan Stoican, Luca Șofron, Matei Cohal și Thomas Cîrcotă, cu piesa „Choke Me”, câștigătoare a finalei Selecției Naționale din 4 martie 2026.

Înainte de plecarea spre Austria, artista a susținut o conferință de presă la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” și s-a întâlnit cu fanii veniți să susțină delegația.

„Momentul mult aşteptat a sosit. După luni intense de pregătire pentru semifinala din 14 mai, suntem gata să reprezentăm cu mândrie România la Eurovision Song Contest 2026”, a declarat Alexandra Căpitănescu.

Advertisement

Artista a transmis că piesa „Choke Me” este „mai mult decât o piesă”, descriind-o drept un moment de eliberare și energie comună. Ea i-a îndemnat pe români să susțină echipa în semifinala din 14 mai, prin SMS sau vot online, folosind codul „03”.

Delegația României este coordonată de Smaranda Vornicu, șefa delegației pentru Eurovision Song Contest 2026, alături de Iuliana Marciuc, responsabil de proiect. Echipa include componenta artistică, tehnică, de producție și de promovare.

Smaranda Vornicu a declarat că România intră în etapa decisivă a proiectului cu un concept artistic complex, care pune în valoare mesajul piesei și vocea Alexandrei. La rândul său, Iuliana Marciuc a amintit parcursul Selecției Naționale și a transmis că echipa pleacă la Viena cu obiectivul de a cuceri publicul și juriile internaționale.

Alexandra Căpitănescu este câștigătoarea Selecției Naționale Eurovision 2026 și a devenit cunoscută publicului larg după ce a câștigat „Vocea României”, în 2023. Artista este absolventă a Facultății de Fizică și urmează un master în fizică medicală.

Eurovision Song Contest 2026 se desfășoară sub sloganul „United by Music”. La ediția din acest an participă 35 de țări, iar România revine în competiție alături de Bulgaria și Republica Moldova.

Advertisement

Semifinalele și finala vor fi transmise în direct de Televiziunea Română, pe TVR 1, în zilele de 12, 14 și 16 mai, de la ora 22:00.

Continue Reading

Evenimente

Festivalul Național de Interpretare „Glasul Valahiei” 2026 și-a desemnat câștigătorii

Published

on

Foto. Centrul Cultural Artist pentru Artă

Ediția 2026 a Festivalului Național de Interpretare Glasul Valahiei s-a încheiat weekendul trecut, într-o atmosferă deosebită, reunind peste 300 de tineri artiști talentați din întreaga țară, care au demonstrat excelență artistică, pasiune și dedicare pe scena Amfiteatrului George Enescu din cadrul Liceului de Arte Bălașa Doamna din Târgoviște.

Juriul festivalului, format din profesioniști de marcă ai domeniului muzical, a avut dificila misiune de a evalua prestațiile concurenților, nivelul competiției fiind unul ridicat în toate secțiunile. Din juriu au făcut parte personalități remarcabile, în frunte cu președintele juriului, Felicia Filip, alături de interpreți consacrați precum Aurelian Temișan, Analia Selis, Alexandra Ungureanu sau Grigore Gherman.

În urma deliberărilor, trofeele festivalului au fost acordate astfel: Trofeul Secțiunii Pop Românesc a revenit lui Iris Vlad (9 ani, Galați), cu media 9,90; Trofeul Secțiunii Pop Internațional a fost câștigat de DUO T&S (Grupuri, Galați), cu media 9,92; Trofeul Secțiunii Muzică Populară a fost obținut de Robert Ivan (15 ani, Brăila), cu media 9,96; iar Marele Trofeu „Glasul Valahiei” 2026 a fost adjudecat de Ana Maria Denisa Gheorghe (16 ani, București), cu punctajul maxim.

Festivalul „Glasul Valahiei” a fost organizat de Centrul Cultural „Artist pentru Artă”, în parteneriat cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Arhiepiscopia Târgoviștei.

Advertisement

Continue Reading