Ceetrus, dezvoltatorul Cartier Coresi – cel mai amplu proiect de regenerare urbană al României, a inaugurat la Brașov primul hotel din cadrul grupului francez. Noua destinație hotelieră – Qosmo – este dezvoltată pe o suprafață de peste 12.000 mp cu o investiție totală care se ridică la 16 milioane de euro. Managementul hotelului va fi asigurat, în urma unei selecții internaționale, de partenerul local Kronwell.
Locația clasificată la patru stele este organizată pe nouă etaje, are 133 de camere (128 Design Standard și Concept Superioare, 4 Signature Junior Suites și Qosmo Suite) și include un restaurant (170 de locuri), un Cocktail Bar Studio cu o capacitate de 60 locuri, două săli modulare de conferință cu o capacitate maximă de 600 locuri, dar și un cazino. Noul proiect din Cartier Coresi completează funcționalitățile deja dezvoltate de Ceetrus România: retail (60.000 mp), rezidențial (peste 2200 de apartamente construite împreună cu Kasper Development) și pe cea de office (60.000 mp în parteneriat cu Ascenta Management).
„După 9 ani de aventură, Cartier Coresi înseamnă înainte de toate bucuria unor oameni. Profit de deschiderea hotelului Qosmo pentru a aduce în prim plan parteneri fără de care nu am fi reușit la fel de frumos și cărora le mulțumesc. Cartierul nostru își adaugă o nouă funcțiune extrem de utilă alături de cele deja cunoscute: retail, rezidential, office, servicii… și aventura continuă la noi în Cartier.
Dezvoltarea proiectului Qosmo by Kronwell are la bază studiile efectuate, care au pus în evidență nevoia orașului de mai multe opțiuni de cazare de patru și cinci stele în contextul hotspotului turistic Brașov. Noi ne-am propus să completăm printr-o investiție consistentă eco-sistemul de servicii de cea mai bună calitate, atât pentru comunitatea orașului, cât și pentru cei pentru care Brașovul este o destinație. Salut strategia autorităților locale orientată către un Brașov verde și turistic, precum și deschiderea iminentă a aeroportului, care în mod cert vor adăuga plus valoare orașului și întregii regiuni” – Tatian Diaconu, CEO Ceetrus România.
„Suntem onorați de decizia Ceetrus de a se îndrepta spre un brand hotelier independent, brașovean, care a crescut ca notorietate prin dorința de a depăși așteptările clienților. Cu o investiție și un concept 100% românești, încă din anul 2012, Kronwell Brașov Hotel, și-a dobândit recunoașterea la nivel național și internațional prin numeroase distincții și premii acordate conceptului, serviciilor, facilităților și echipei, astfel încât echipa a ales să pornească la drum, alături de Ceetrus, în această nouă și frumoasă provocare a hotelului Qosmo.
Ambasadori ai echipei noastre, cu suflu nou și o nouă uniformă, au creionat atent un nou produs pe piața locală, gândit a fi o interacțiune dinamică între design, facilități, servicii și atmosferă. Vom depune aceeași energie și pasiune în a personaliza fiecare experiență a oaspeților Qosmo, fie aceasta în scop de afaceri sau leisure” – Daniel Popescu, Qosmo Brașov Hotel.
Advertisement
Ceetrus a luat ființă în România în ianuarie 2012 și deține un portofoliu de 23 de centre comerciale la nivel național și proiectul cu funcțiuni mixte Cartier Coresi – cel mai mare proiect de regenerare urbană din țară. Cartier Coresi integrează unitatea celor trei entități dezvoltate de Ceetrus: Coresi Shopping Resort, Coresi Avantgarden (alături de Kasper Development) și Coresi Business Campus (alături de Ascenta). Scopul nostru este ca acesta să devină un loc de întâlnire între inovație, curaj antreprenorial și atitudine comunitară în sprijinul oamenilor. Proiectul Coresi, dezvoltat pe 120 de hectare, reunește zilnic, într-un eco-sistem integrat, peste 10.000 de oameni care lucrează sau locuiesc în Cartier Coresi, iar misiunea asumată de Ceetrus este de a dezvolta și anima cartierul în armonie cu orașul și cu regiunea prin îmbunătățirea mixului de funcționalități și de experiențe de viață în cartier în următorii ani.
În ianuarie 2021 grupul francez deținut de familia Mulliez, a anuțat crearea companiei de servicii Nhood care acționează în numele companiilor Asociației Familiale Mulliez – printre care și Ceetrus
România reconfirmă excelența în educația STEM și devine campioană mondială pentru a treia oară în cadrul Campionatului Mondial FIRST desfășurat la Houston, una dintre cele mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni.
Ediția din acest an marchează un moment fără precedent: finala mondială a fost disputată între două echipe din România – Velocity din Brăila și Heart of Robots din Buzău – într-o confruntare istorică la cel mai înalt nivel al competiției. Echipa Velocity a obținut titlul de campioană mondială, iar Heart of Robots a devenit vicecampioană mondială. Mai mult decât atât, România domină clasamentul mondial, ocupând primele patru poziții:
Locul 1 – Velocity (Brăila)
Locul 2 – Heart of Robots (Buzău)
Locul 3 – Quantum Robotics (București)
Locul 4 – AiCitizens (Focșani)
În total, delegația României a obținut 15 premii distincte, confirmând poziția țării noastre ca reper internațional în robotică educațională și performanță STEM.
Această performanță vine într-un an aniversar pentru Asociația Nație prin Educație, care marchează 10 ani de activitate și 10 ani de FIRST Tech Challenge România – programul care a construit cea mai mare comunitate de robotică educațională pentru liceeni din țară.
„Această victorie este una istorică și reprezintă rezultatul a 10 ani de muncă susținută pentru construirea unei comunități puternice de educație STEM în România. Finala mondială România vs România, titlul de campioană mondială și cele 15 premii obținute de echipele noastre demonstrează că investiția în educație produce performanță reală și schimbă destine. Dincolo de trofee, vorbim despre mii de elevi care au învățat să construiască, să colaboreze, să conducă și să creadă că pot ajunge oriunde în lume prin educație. Acesta este adevăratul câștig al celor 10 ani de Nație prin Educație.” Dana Războiu, Președinte fondator, Nație prin Educație.
Advertisement
În acest deceniu, Nație prin Educație a implicat peste 10.800 de elevi, 550 de profesori mentori, 20.000 de părinți, din peste 60 de orașe, organizați în 236 de echipe de robotică, cu aproximativ 1.500 de roboți construiți. România ocupă astăzi locul 1 în Europa după numărul de echipe înscrise în FIRST Tech Challenge și locul 3 la nivel mondial, după SUA și China.
O premieră istorică: primele INSPIRE Awards câștigate de România
Pentru prima dată în istoria participării României la FIRST Tech Challenge, două echipe românești au obținut cel mai prestigios premiu al competiției – INSPIRE Award, distincția care recunoaște excelența tehnică, leadershipul, impactul în comunitate și spiritul FIRST:
AiCitizens (Focșani) – Inspire Award, locul 2
Heart of Robots (Buzău) – Inspire Award, locul 3
Rezultatele complete ale echipelor românești
Velocity – Brăila
(Colegiul Național Gheorghe Munteanu Murgoci)
Advertisement
Campioană mondială
Innovate Award – locul 2
Winning Alliance Partner
Heart of Robots – Buzău
(Colegiul Național B.P. Hașdeu)
Vicecampioană mondială
Inspire Award – locul 3
Winning Alliance Partner
Quantum Robotics – București
(Liceul Teoretic Internațional de Informatică)
Locul 3 mondial
Winning Alliance Captain
Think Award – locul 1
AiCitizens – Focșani
(Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza)
Locul 4 mondial
Inspire Award – locul 2
Winning Alliance Captain
BrickBot – Focșani
(Colegiul Național Unirea)
Design Award – locul 2
Finalist Alliance Captain
CSH – Timișoara
(Colegiul Național Pedagogic Carmen Sylva)
Advertisement
Design Award – locul 1
Gamma – București
(Colegiul Național Sf. Sava)
Innovate Award – locul 2
infO(1)Robotics – Ploiești
(Colegiul Ion Luca Caragiale)
Sustain Award – locul 2
În ultimii ani, echipele din România au obținut rezultate remarcabile la competițiile internaționale, inclusiv titlurile mondiale din 2022 și 2024, iar în 2025 au stabilit un nou record mondial prin performanța a două echipe românești. Rezultatul din 2026 reconfirmă statutul României ca una dintre cele mai puternice națiuni din FIRST Tech Challenge la nivel global.
Delegația României la Eurovision Song Contest 2026 a ajuns la Viena, orașul-gazdă al competiției din acest an. Semifinalele și finala vor avea loc în perioada 12–16 mai, iar România va concura în cea de-a doua semifinală, programată pe 14 mai.
Reprezentanta țării noastre, Alexandra Căpitănescu, va urca pe scena Eurovision alături de Bogdan Stoican, Luca Șofron, Matei Cohal și Thomas Cîrcotă, cu piesa „Choke Me”, câștigătoare a finalei Selecției Naționale din 4 martie 2026.
Înainte de plecarea spre Austria, artista a susținut o conferință de presă la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” și s-a întâlnit cu fanii veniți să susțină delegația.
„Momentul mult aşteptat a sosit. După luni intense de pregătire pentru semifinala din 14 mai, suntem gata să reprezentăm cu mândrie România la Eurovision Song Contest 2026”, a declarat Alexandra Căpitănescu.
Advertisement
Artista a transmis că piesa „Choke Me” este „mai mult decât o piesă”, descriind-o drept un moment de eliberare și energie comună. Ea i-a îndemnat pe români să susțină echipa în semifinala din 14 mai, prin SMS sau vot online, folosind codul „03”.
Delegația României este coordonată de Smaranda Vornicu, șefa delegației pentru Eurovision Song Contest 2026, alături de Iuliana Marciuc, responsabil de proiect. Echipa include componenta artistică, tehnică, de producție și de promovare.
Smaranda Vornicu a declarat că România intră în etapa decisivă a proiectului cu un concept artistic complex, care pune în valoare mesajul piesei și vocea Alexandrei. La rândul său, Iuliana Marciuc a amintit parcursul Selecției Naționale și a transmis că echipa pleacă la Viena cu obiectivul de a cuceri publicul și juriile internaționale.
Alexandra Căpitănescu este câștigătoarea Selecției Naționale Eurovision 2026 și a devenit cunoscută publicului larg după ce a câștigat „Vocea României”, în 2023. Artista este absolventă a Facultății de Fizică și urmează un master în fizică medicală.
Eurovision Song Contest 2026 se desfășoară sub sloganul „United by Music”. La ediția din acest an participă 35 de țări, iar România revine în competiție alături de Bulgaria și Republica Moldova.
Advertisement
Semifinalele și finala vor fi transmise în direct de Televiziunea Română, pe TVR 1, în zilele de 12, 14 și 16 mai, de la ora 22:00.
Ediția 2026 a Festivalului Național de Interpretare „Glasul Valahiei” s-a încheiat weekendul trecut, într-o atmosferă deosebită, reunind peste 300 de tineri artiști talentați din întreaga țară, care au demonstrat excelență artistică, pasiune și dedicare pe scena Amfiteatrului „George Enescu” din cadrul Liceului de Arte Bălașa Doamna din Târgoviște.
Juriul festivalului, format din profesioniști de marcă ai domeniului muzical, a avut dificila misiune de a evalua prestațiile concurenților, nivelul competiției fiind unul ridicat în toate secțiunile. Din juriu au făcut parte personalități remarcabile, în frunte cu președintele juriului, Felicia Filip, alături de interpreți consacrați precum Aurelian Temișan, Analia Selis, Alexandra Ungureanu sau Grigore Gherman.
În urma deliberărilor, trofeele festivalului au fost acordate astfel: Trofeul Secțiunii Pop Românesc a revenit lui Iris Vlad (9 ani, Galați), cu media 9,90; Trofeul Secțiunii Pop Internațional a fost câștigat de DUO T&S (Grupuri, Galați), cu media 9,92; Trofeul Secțiunii Muzică Populară a fost obținut de Robert Ivan (15 ani, Brăila), cu media 9,96; iar Marele Trofeu „Glasul Valahiei” 2026 a fost adjudecat de Ana Maria Denisa Gheorghe (16 ani, București), cu punctajul maxim.
Festivalul „Glasul Valahiei” a fost organizat de Centrul Cultural „Artist pentru Artă”, în parteneriat cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Arhiepiscopia Târgoviștei.
Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii presupune ca esti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Cookie settingsAccept!
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.