Lumea muzicală va aplauda, cu siguranță, noua colaborare muzicală dintre cei doi artiști, 2Normal cu Dr. Mako pentru piesa ”Beam, Beam”. Este vorba de o nebunie de piesă cu un videoclip pe măsură, ce îi va binedispune pe cei care vor urmări acest proiect.
Finalul de lună mai aduce o surpriză muzicală, ”Beam, Beam”, o nebunie de piesă scoasă de Sprint music și de doi olteni, Dr. Mako și Eduard Cotoara care au făcut muzica și textul, alături de Andrei Turcu care a făcut orchestrația și de Claudiu Stan de la (MVPEntertainment), care s-a ocupat de videoclipul haios.
”După ani de zile de încercări de a lucra împreună, Dr. Mako a găsit o cale de colaborare între noi, venind către mine cu propunerea piesei într-un stadiu incipient, în luna octombrie. De atunci și pînă acum piesa a suferit destul de multe modificări din toate punctele de vedere, ca tip, gen, ca orice. Ne aflăm în fața unei piese de vară, de club, cu influențe orientale, care sperăm să prindă la toată lumea. Anul 2023 este un an care mie, personal, mi-a adus colaborări de mult dorite și un an în care pentru prima oară lansez mai mult de două piese și sunt foarte recunoscător pentru asta. Sper că muzica noastră să ajungă la inimile oamenilor, mulțumesc Sprint Music pentru suportul acordat și sper că piesa să ajungă la inimile iubitorilor de muzică bună”, a spus Edward Cotora alias 2Normal, interpretul piesei.
Iar compozitorul, Dr. Mako, pe care îl știți din colaborarea cu Oana Radu feat. Eli – ”Tu”, dă din nou lovitura cu un joc de cuvinte. ”Nouă ne-a făcut plăcere să facem piesa. Acum, rămâne să vedem publicul larg ce decide. Eu am compus-o, am scris versurile. Împreună cu el am modificat, în sensul că a dat personalitate anumitor părți din interpretare. Adică a venit și cu partea lui, mai ales pe bridge, unde a avut o prezență mai importantă ca personalitate muzicală. Poate, de aici, se poate face și un remix bun. Să sperăm că avem ceva șanse. Cum mi-a venit ideea? Mă gândeam că dacă iubești și suferi, asta poate să ducă la “beam, beam”, spune el. Care ne-a spus și cum au ajuns să colaborăm. ”Edi este chitarist și solist vocal, și este și absolventul Școlii de Teatru din Craiova. În primul rând că noi suntem craioveni! Când reușisem primul meu mare succes cu piesă “Tu”, cu Oana Radu, el era fan, să zic așa. Era mai mic. Și vedea că se poate pleca din Craiova și să ajungi să fii pe toate radiourile. Și, de atunci, am ținut legătura constant. S-a mai sfătuit cu mine pe unele piese, am mai încercat să colaborăm, ne-am mai gândit noi la niște idei, dar asta a fost prima propunere concretă a mea către el. Fiindcă m-am gândit că o voce guturală, așa, ar merge pe piesă. Asta a fost. Ce așteptări am de la melodia asta? Nu știu dacă o să fie nebunie. M-aș bucură dacă refrenul acesta ajunge la oameni. Dacă vă uitați și la videoclip în timp ce ascultați piesa, să știți că e o treabă foarte, foarte plăcută! Nici eu nu mă așteptam. Mă gândeam că poate fi imnul îndrăgostiților care suferă din dragoste! Asta e ideea. Dacă reușește să se creeze o atmosferă… Noi încercăm”, a spus el în încheiere.
Cunoscuta artistă Aura B. se transform în YouBee și propune piesa „Din nou”. YouBee este noul său proiect muzical la care a muncit împreună cu producătorul acesteia și care scoate în evidență imaginea artistei. Piesa este o nouă compoziție la care s-a muncit intens, și de care se declară mândră, deoarece, spune artista, a reușit să pună punctul pe “i”.
“YouBee este noul proiect muzical la care am muncit și am pus tot sufletul impreuna cu producatorul muzical Any1 ( Robert Andrei ) și Simion R. Stefan care s’a ocupat pe partea de imagine. Toti 3 am luat aceasta hotarare de schimbarea numelui, nu pt ca Aura B. nu era ok, ci sa venit cu un look fresh, cuminte si foarte latino, asa cum v-am obisnuit pana acum, doar ca am ales sa fac piese si in limba materna prin care pot transmite publicului povesti din viata mea, povesti atat frumoase cat si triste, nu mereu avem parte de roz bonbon, uneori avem nevoie de cate o palma sa ne trezim la realitate.“, a declarat Aurora Broscăreanu AKA YouBee!
Prima piesa a acestui proiect: “Din nou“
“Prima piesa a acestui proiect se numeste “Din nou“ , o melodie de care sunt tare mandra pt ca am reusit sa pun acel punct pe “i”, adica am reusit sa pun povestea traita cat mai clar pe note. Multumesc persoanei care a reusit sa trezeasca in mine acele sentimente pure de iubire si dupa cum i-am spus si lui intr-un mesaj: “Multumesc ca existi si ca m-ai invatat sa iubesc cu inima, nu cu mintea!”, mai spune YouBee.
După mai multe colaborări de succes, iată că Fabio Niță revine în atenția melomanilor cu o nouă melodie care se numește “Jumătatea mea” și care are și videoclip. În videoclip apare și Rosalinda Zadarojnea, model internațional cu colaborări la Milano, Paris și Tokio, ea având o fizonomie de asiatică.
Videoclipul a fost realizat într-un local de lux din București, aflat în propietatea unor prieteni apropiați ai artistului. Fabio nu se oprește aici! El a pregătit și noul său album care se numește “Jumătatea mea”.
După cum ne-a obișnuit în ultimele lui, Cristina Vasiu cântă despre dragoste, fiind cu adevărat săgetată de Cupidon. Iar cea mai nouă creație muzicală semnată de îndrăgita solistă se numește ”Du-mă la inima ta” și are și un videoclip pe măsură.
Cea mai nouă piesă semnată de Cristina Vasiu se numește ”Du-mă la inima ta” și este lansată împreună cu Sprint Music. Pentru noul single, la care a filmat și un videoclip regizat de Osaka Pictures, muzica și versurile au fost semnat de echipa câștigătoare formată din Ovidiu Junghiatu (Park Place) și Andy Robert (Any1) adică Any1&ParkPlaceProduction.
“Du-mă la inima ta” este o piesă pe care o dedic in special fetelor și femeilor care iubesc viața, distracția, și sunt hotărâte atunci când vine vorba de dragoste! Sunt foarte fericită, așa cum n-am mai fost vreodată, iubesc și mă simt iubită! Ce poate fi mai frumos? Piesa are un mesaj pozitiv, des întâlnit în zilele noastre, în care femeile domină într-o măsură partea masculină, cu dragoste și multă pasiune, însă dacă nu primesc înapoi același lucru, sunt decise să spună foarte ușor…adio! Genul acela de femeie care iubește nebun, și se vede prin toți porii ei, dar nu se pierde cu firea atunci când vine vorba de a fi pragmatic și cerebral! Cred că am dedicat-o înainte să se scrie, și să știu că o voi cânta astăzi! Acum nu se mai potrivește dar sunt o mulțime de alte cupluri care se răgasesc în ea!”, spune Cristina Vasiu. Care a povestit ce an a avut până acum.
”Din punct de vedere profesional, anul acesta am lansat cele mai multe piese din cariera mea, astăzi am lansat o piesă nou nouță, compusă de Ovidiu Junghiatu, un băiat foarte talentat, și mai avem de lansat câteva! Prin toamnă schimbăm puțin macazul, mă întorc la genul muzical pe care l-am cântat dintotdeauna, și prin septembrie, octombrie lansez o piesă pop, de suflet, la care țin foarte mult! Până atunci am zis să încheiem vara cu piesa asta ritmată, de super vibe, care mie îmi place foarte mult și sunt sigură că foarte mulți dintre voi veți dansa pe ritmul ei! Întreg proiectul i se datorează lui Marius Chină, alături de el am pornit la drum, și am muncit pentru fiecare piesă și fiecare clip în parte, în așa fel încât să avem cele mai faine rezultate!”, a mai completat Cristina Vasiu.
Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii presupune ca esti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Cookie settingsAccept!
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.