Connect with us

Evenimente

15.000 de oameni în prima zi a Jazz in the Park Competition

Published

on

Cea de-a șasea ediție Jazz in the Park Competition a început vineri, 30 iunie, și a transformat Parcul Central din Cluj-Napoca într-un loc plin de energie și ritm. Primii șase concurenți au urcat pe scena de concurs și au interacționat cu publicul din Cluj: Tamás Jurisits Group (Ungaria), KLT & Jessy Elsa Palma (Franța), Marquis Noir (România), KLAWO (Polonia), Răzvan Cipcă Trio (România) și NAUSYQA (Olanda). Seara a fost închisă de un concert special susținut de Mădălina Pavăl Orchestra care a cântat și la festivalul Jazz in the Park 2022.

Alin Vaida, fondator Jazz in the Park Competition: ”Noi am vrut să creăm un context în care energia să fie ca cea de festival și în care cât mai multe persoane să se poată bucura de concertele acestea, independent de concurs, iar juriul să fie undeva acolo ascuns în public și să analizeze, fără presiunea formatului academic de concurs. Toți artiștii care participă la concurs au un premiu garantat de 1000 de euro, respectiv decont de transport. Este cu siguranță cea mai ambițioasă ediție Jazz in the Park Festival. Formatul acesta cu onorariu garantat ne-a atras 212 aplicanți de pe cinci continente.”

Sâmbătă, 1 iulie, vor urca pe scenă: Grūviai (Lituania), Dialgo (Israel), KAU Trio (Belgia), DSP Orchestra (România) și Electric Vocuhila (Franța), iar invitatul special este Shay Hazan, artist din Tel-Aviv care a fost și el prezent pe scena Jazz in the Park Festival 2022.

Câștigătorii Jazz in the Park Competition 2023 vor fi anunțați duminică, la ora 21.30, pe scena principală. Trupele care vor cuceri juriul și se vor clasa pe primele două locuri vor câștiga un contract plătit pentru a concerta la festivalul Jazz in the Park, în 1-3 septembrie 2023. Finaliștii vor primi puncte pentru: calitatea interpretării, coeziunea trupei, interacțiunea cu publicul, respectarea timpilor alocați și originalitatea muzicii de un juriu format din:

Advertisement
  • Horea Marc – muzician și stage manager Jazz in the Park;
  • Teodor Pop – muzician în trupa Jazzybit;
  • Denes Pecsi-Szabo – manager artistic (HU);
  • Laura Orian – muzician și organizator de evenimente.

Premiile Jazz in the Park Competition 2023:

  • Premiul 1: 5.000 euro și invitația de a susține un concert în cadrul festivalului Jazz in the Park 2023;
  • Premiul 2: 3.000 euro și invitația de a susține un concert în cadrul festivalului Jazz in the Park 2023;
  • Premiul 3: 1.000 euro;
  • Premiul pentru cea mai valoroasă compoziție: 1.000 euro;
  • Patru mențiuni pentru cei mai buni muzicieni a câte: 500 euro.

În Parcul Central din Cluj-Napoca au fost pregătite, pe lângă concerte, mai multe zone de activități și relaxare. În spatele clădirii Casino a fost amenajat un Music Lounge unde au loc ateliere pentru copii și lecții de chitară, pian și tobe, iar seara, Jam Sessions cu trupele din concurs.

Program Music Lounge sâmbătă:

  • 12:00-13:30 Classic for Kids – Concert de pian și atelier de muzică pentru copii cu Bogdan Vaida și Anamaria Meza, parte din proiectul Playground
  • 14:00-15:00 Atelier de ritm, mișcare și tobe africane cu Lucian Conțiu
  • 15:00 – 21:00 Maraton de instrumente muzicale
  • 15:00 – 21:00 Duet de instrumente muzicale
  • 21:00 – 23:00 Jam Session

Cei care își doresc în primul rând să se relaxeze pot să poposească la cornerul Italian Experience. Cu spații confortabile de șezut aflate aproape de scena principală, aici pot fi degustate celebre sortimente de pizza, iar cei aventuroși pot chiar să își pregătească propria pizza. Atelierul de pizza este deschis sâmbătă și duminică, între orele 14.30-22.00.

În clădirea Casino poate fi experimentată o variantă adaptată a Music Gallery, proiectul Jazz in the Park prin care jazzul este prezentat sub forma unei expoziții muzicale. Tot acolo a fost amenajat un târg de viniluri. La Iarmaroc, un alt cort amenajat în spatele casinoului, cei care ajung în Parcul Central pot să vadă și să cumpere produsele celor peste 40 de creatori prezenți la eveniment (program sâmbătă și duminică: 12.00-23.00). Jazz in the Park Competition a deschis publicului și clădirea Departamentului de Pictură a Universității de Artă și Design unde pot fi văzute expoziții cu lucrările studenților UAD. Program: 14.00-23.00 (ultima intrare se face la ora 22.00). Cei pasionați de jazz, dar și de adrenalină, putea să aibă parte de acțiune la panoul de cățărat amenajat în parc.

La Jazz in the Park Competition poate fi găsit și un ”line-up gastronomic” delicios și unul al vinurilor, precum și mai multe zone special amenajate pentru servirea lor. Iar cei care vor să se bucure în toamnă și de Jazz in the Park Festival, pot să cumpere din Parcul Central, pe durata concursului, bilete la preț special.

Cea de-a șasea ediție Jazz in the Park Competition are loc în perioada 30 iunie-2 iulie, în Parcul Central din Cluj-Napoca, iar intrarea este liberă.

Evenimentele marca Jazz in the Park sunt organizate de Fapte, o asociație care dezvoltă oameni și comunități prin evenimente culturale. În 2023 vor avea loc, în Cluj-Napoca, două mari evenimente:

Advertisement

·   International Jazz in the Park Competition | Parcul Central | 30 iunie – 2 iulie

·   Jazz in the Park Festival | Parcul Etnografic ”Romulus Vuia” | 1 – 3 septembrie

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Evenimente

2.000 de liceeni și studenți își vor dezvolta competențele în securitate cibernetică la UNbreakable România 2025

Published

on

UNbreakable România, cel mai mare program de educație în securitate cibernetică pentru liceeni și studenți, anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a opta ediție. Programul ajută tinerii să-și dezvolte abilități în securitate cibernetică și să-și construiască o carieră solidă în domeniu. La UNbreakable România, participanții pot avea acces direct la companii care caută talente pentru joburi sau internshipuri și pot  beneficia de oportunități de colaborare cu specialiști. Cei mai buni vor câștiga și premii în valoare de peste 8.000 de euro.

În 2024, deficitul global de forță de muncă în securitate cibernetică a atins un nivel record, fiind nevoie de 4,7 milioane de experți, conform studiului CyberSecurity Workforce realizat de (ISC)². În acest context, cea de-a opta ediție UNbreakable România continuă formarea noilor generații de talente, asigurând astfel o bază solidă de viitori profesioniști în domeniul securității cibernetice.

Astfel, liceenii și studenții pasionați de securitate cibernetică sunt invitați să se înscrie, începând din data de 29 ianuarie, la ediția din 2025 a UNbreakable România. Programul se desfășoară și anul acesta pe platforma tehnică educațională CyberEDU, dezvoltată de Bit Sentinel și susținută de Orange, organizatori UNbreakable România, unde există numeroase resurse pentru formarea profesioniștilor în domeniul securității cibernetice.

Anul trecut, UNbreakable stabilea un nou record de participare, cu peste 1.400 de tineri înscriși în program. Dintre aceștia, 839 au participat activ în competiția individuală, 93% având vârste sub 25 de ani, iar aproximativ 80% exprimându-și interesul pentru oportunități de internship și joburi în domeniul securității cibernetice.

Advertisement

Pentru 2025, programul UNbreakable își propune să atragă aproape 2.000 de participanți și să le ofere oportunități de conectare cu mediul de business din România, activ în domeniul securității cibernetice, facilitând astfel integrarea acestora în piața muncii. Programul va crea oportunități concrete pentru companii de a descoperi talente emergente și de a sprijini dezvoltarea unei viitoare forțe de muncă necesară în domeniu, pregătită să răspundă nevoilor angajatorilor.

Un prim pas în acest sens este organizarea unei serii de competiții de pregătire la nivel local, de tip Capture the Flag (CTF), în marile orașe ale țării, desfășurate până la prima competiție oficială din program. Aceste evenimente, ce vor avea loc în premieră, vor aduce experiența UNbreakable mai aproape de participanți, vor facilita conexiuni cu partenerii locali și vor oferi tinerilor șansa de a explora aspectele practice ale securității cibernetice.

Programul UNbreakable România a crescut exponențial de la an la an atât ca număr de participanți, cât și prin diversificarea activităților și oportunităților oferite elevilor și studenților. Astfel, vom continua să ne concentrăm pe a sprijini tinerii din toată țara să se dezvolte și să-și construiască cariere de succes în securitate cibernetică. Prin crearea unor noi activități și prin implicarea activă a comunităților locale, dorim să facem studiul și practica în securitate cibernetică mai accesibile și să formăm o bază solidă de talente. Suntem încrezători că, în următorii ani, acești tineri vor crește de la juniori valoroși la experți, pregătiți să contribuie la dezvoltarea unei industrii cibernetice de elită în România”, a declarat Andrei Avădănei, CEO Bit Sentinel.

În paralel, tinerii participanți se pot pregăti în cadrul bootcamp-ului online. Aceștia vor avea acces la resurse teoretice și practice, precum și la experți în securitate cibernetică și foști participanți care vor susține webinarii pe teme relevante, oferindu-le sprijin pentru a-și perfecționa abilitățile sau chiar sfaturi de carieră.

Ulterior, vor avea loc două competiții online: competiția individuală, între 28 și 30 martie, și competiția pe echipe, între 11 și 13 aprilie. Pentru al treilea an consecutiv, primii 3 câștigători și primele 3 câștigătoare ale concursului individual se vor califica automat în finala Romanian Cyber Security Challenge – RoCSC 2025.  Finaliștii RoCSC 2025 vor beneficia de recunoaștere națională și vor putea face parte din echipa care va reprezenta România în Campionatul European de Securitate Cibernetică. În plus, cele mai bune 15 echipe din competiția online pe echipe vor fi selecționate pentru etapa finală, care va avea loc fizic la București, între 9 și 11 mai.

Advertisement

Proiectul UNbreakable își propune să reducă decalajul dintre cerințele pieței și numărul de specialiști disponibili în domeniul securității cibernetice. Ne-am propus să creăm oportunități reale pentru tinerele talente din toată țara, pregătindu-i pentru a deveni lideri și inovatori în domeniu. Interesul major al acestora, dovedit prin miile de înscrieri la edițiile anterioare, arată că tinerii înțeleg oportunitatea de a se pregăti într-un domeniu de viitor pentru ei. Generația tânără este mult mai conștientă de riscurile cibernetice datorită interacțiunii lor zilnice cu tehnologia. Acest lucru face ca securitatea cibernetică să fie o temă de interes personal, dar și o opțiune profesională atractivă pentru aceștia”, a declarat Cristian Pațachia-Sultănoiu, Development & Innovation Manager, Orange România.

Câștigătorii vor primi premii în valoare de peste 8.000 de euro, oferite de Bit Sentinel și Orange România. Detalii despre calendarul complet al activităților UNbreakable România 2025, formularul de înscriere și premii sunt disponibile pe site-ul oficial al competiției.

Într-un context în care atacurile cibernetice devin tot mai frecvente și sofisticate, iar deficitul de competențe în domeniu afectează semnificativ securitatea organizațiilor, programul UNbreakable România 2025 vine ca o soluție esențială și binevenită pentru dezvoltarea noii generații de specialiști în securitate cibernetică. Potrivit studiului CyberSecurity Workforce realizat de (ISC)², 59% dintre profesioniști consideră că lipsa de competențe le afectează abilitatea de a-și proteja organizațiile, iar 58% cred că acest deficit expune organizațiile la riscuri majore. În acest context, UNbreakable își propune să reducă acest decalaj dintre cerere și ofertă prin atragerea și pregătirea tinerelor talente din întreaga țară.

***

Despre UNbreakable România

Advertisement

UNbreakable România este un program național organizat pentru liceenii și studenții din țară care se pregătesc pentru o carieră în securitate cibernetică sau care doresc să-și îmbunătățească cunoștințele din domeniu. Ediția pilot a avut loc în 2020 și de atunci, UNbreakable a luat forma unui program anual, la care au participat peste 5.000 de tineri, în total, din zeci de universități și sute de licee din România. Rezultatele detaliate ale celei mai recente ediții pot fi accesate aici.

Continue Reading

Evenimente

30 de tineri artiști selectați pentru viitorul artei românești

Published

on

Foto credit: Anca Arambașa

Fundația Regală Margareta a României anunță cei 30 de tineri artiști care vor beneficia de burse în cadrul celei de a 17-a ediții a programului național Tinere Talente. Tinerii, cu pasiune pentru muzică și arte vizuale, dar cu posibilități financiare reduse, vor primi sprijin pentru a explora și a-și perfecționa abilitățile creative într-un mediu stimulativ și plin de oportunități.

Un pas decisiv pentru viitorul artei românești

58 de artiști vizuali și 68 de muzicieni tineri, elevi și studenți ai instituțiilor de învățământ vocațional din întreaga țară, au aplicat pentru bursa Tinere Talente și au ajuns în fața juriului de specialitate pentru a-și prezenta portofoliul artistic și a fi apreciați pe baza potențialului lor actual.

Procesul riguros de selecție a debutat cu analiza dosarelor din punct de vedere social, a continuat cu evaluarea, din punct de vedere artistic de către juriul format din specialiști și a fost finalizat cu anchete sociale.

Advertisement

Cei mai buni 30 de participanți au fost aleși. Acești tineri, cu vârste între 14 și 24 de ani, provin din familii cu venituri reduse, dar sunt dovada vie a faptului că talentul și pasiunea transcend orice bariere.

15 tineri care studiază la clarinet, violoncel, saxofon, corn, canto, oboi, flaut, pian, fagot și 15 tineri care studiază design vestimentar, pictură, grafică, foto-video sau arte și design textil vor beneficia, pe parcursul unui an calendaristic, de burse individuale de până la 2.000 Euro, sesiuni de mentorat, stagii de masterclass intergeneraționale, training pentru dezvoltarea abilităților necesare performanței, precum și oportunități de promovare în cadrul evenimentelor organizate de Fundație și de partenerii săi. Tinerii bursieri studiază la licee și universități de arte și muzică din București, Bacău, Botoșani, Iași, Piatra Neamț și Timișoara.

Personalități remarcabile susțin noile generații

Juriul a fost constituit din personalități remarcabile ale mediului artistic și academic, care vor însoți bursierii și ca mentori pe parcursul proiectului: Tiberiu Soare – dirijor, Verona Maier – pianist, Mihaela Ișpan – soprană, Rafael Butaru – violonist, Emil Vișenescu – clarinetistla categoria Muzică clasicăși Ileana Dana Marinescu – artist vizual, Carmen Apetrei – grafician, Ion Anghel – pictor, Virgil Scripcariu – sculptor, Cristian Samfira – designer, la categoria Arte vizuale.

Fundația Regală mulțumește membrilor juriului pentru implicare și generozitate, precum și Operei Naționale București pentru găzduirea procesului de jurizare la categoria muzică clasică.

Advertisement

Lista completă a bursierilor programului Tinere Talente 2025 poate fi consultată aici.

România are nevoie de artă

Ajuns la al 17-lea an de existență, programul național Tinere Talente a susținut până acum 440 de burse acordate tinerilor talentați, sprijiniți, de asemenea, prin mentorat și promovare. Mulți dintre ei au reușit performanțe extraordinare pe plan național și internațional, fiind laureați la prestigioase concursuri internaționale, aplaudați și admirați astăzi în capitalele culturale ale lumii pentru muzica și arta lor. Recunoscut de patru ori ca cel mai bun program de Artă și Cultură din România, la Gala Societății Civile, proiectul creează șanse egale pentru artiștii aflați la început de drum, demonstrând că talentul poate fi cultivat și susținut, indiferent de circumstanțele sociale.

Advertisement
Continue Reading

Evenimente

Holocaustul în benzi desenate – expoziție și prezentare de carte la ICR Tel Aviv

Published

on

În contextul marcării Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, ICR Tel Aviv va organiza un eveniment de prezentare a proiectului expozițional „Imagini din trecut. Holocaustul în România”, conceput și realizat de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.

Manifestarea va avea loc la sediul ICR Tel Aviv, în data de 30 ianuarie, și va consta în vernisajul expoziției cu același nume, avându-i ca invitați pe Marius Cazan, cercetător științific la Institutul „Elie Wiesel”, alături de E.S. Radu Ioanid, Ambasadorul României în Statul Israel.

„Imagini din trecut. Holocaustul din România” reprezintă un proiect care apropie privitorii de experiențele trăite de evrei în perioada Holocaustului din România și oferă publicului larg ocazia de a învăța din trecut printr-o abordare vizuală captivantă; o istorie a celor persecutați, deportați, exterminați pentru că au fost/s-au născut ALTFEL.

Panourile prezentate în Galeria ICR Tel Aviv reunesc istoria comunităților evreiești din Botoșani, Cluj, Maramureș și Timiș.

Advertisement

Expoziția face parte din proiectul cultural-educațional ”Visualising The Past Through Graphic Novels. Prompting Local Involvement For Holocaust Remembrance In Romania”, finanțat de Uniunea Europeană. Proiectul, implementat de Institutul „Elie Wiesel”, își propune să aducă în prim-plan amintirea Holocaustului prin intermediul benzilor desenate, oferind o perspectivă accesibilă și emoționantă asupra unor pagini negre din istoria noastră.

Cu ocazia vernisajului din data de 30 ianuarie, în colaborare cu A.M.I.R. (Organizația Evreilor Originari din România), va fi prezentat și volumul ”A Doctor’s Memoir of the Romanian Holocaust: Survival in Lager Vapniarka and the Ghettos of Transnistria” de Arthur Kessler (Editura Boydell and Brewer, 2024). În acest context, istorici israelieni și membri ai familiei Kessler vor aborda diferite aspecte legate de viața deținuților din lagărul Vapniarka.

Continue Reading