Connect with us

Evenimente

Ozana Barabancea și Orchestra „Lumini Sonore”, într-un concert extraordinar, la Teatrul Elisabeta din București | Sâmbătă, 16 aprilie 2022

Published

on

Ozana Barabancea revine pe scena Teatrului Elisabeta, sâmbătă, 16 aprilie, începând cu ora 19:00, cu un program special dedicat tuturor iubitorilor de muzică.

Ozana Barabancea este unul dintre artiștii neobosiți care lucrează pentru a ne dărui lumina prin sunetele sale. Paleta profesională bogată și dăruirea sunt două dintre multele elemente care o recomandă. Jazz, muzică ușoară, pop sau operă sunt câteva dintre genurile pe care Ozana Barabancea le mânuiește cu măiestrie. Și-a început activitatea în anul 1990 și, de atunci, este în permanență pe scenă, iar în anul 1997 este laureată a Festivalului de Jazz “Napocensis”. De asemenea, face parte din Corul Operei Naționale din București. Solista a jucat în filmul “Supraviețuitorul”, regia Sergiu Nicolaescu și în musicaluri precum “Chicago” (r. Ricard Riguant), “Launtrec la Bordel” (r. Horațiu Mălăele) și “Un altfel de cabaret” (r. Anca Sigartău).

„Cu bucurie în suflet și cu dor de voi, vă anunț că am o mare responsabilitate pe 16 aprilie, să dirijez Orchestra “Lumini Sonore” alături de copiii mei și de cei mai buni muzicieni instrumentiști din România. Mi se umple inima de bucurie și emoție. În program veți asculta valsuri și piese de suflet interpretate de invitați speciali sub bagheta mea, a voastrã Ozana Barabancea, artist complet și complex mereu și constant, iubitoare de artă și frumos.”, transmite artista Ozana Barabancea.

Pasiunea pentru dirijat a pornit încă din copilărie, când își dirija toți colegii. Ulterior, la maturitate, ajunge să dirijeze prima orchestră de femei din România, ba mai mult, a înființat Lumini Sonore Orchestra. Astfel, acest proiect de suflet al Ozanei a luat ființă pe 25 martie, de Buna Vestire, iar primul concert susținându-l la Gala Festivalului Lumini Sonore. Orchestra abordează o vastă paletă de genuri de la uverturi de operă, arii, duete, la muzică de film, cantonete, chansonete, muzică ușoară românească orchestrată simfonic.

Advertisement

Așadar, vino sâmbătă, 16 aprilie 2022, începând cu ora 19:00 la Teatrul Elisabeta pentru a te delecta cu muzică de calitate oferită de orchestra „Lumini Sonore”, sub atenta îndrumare a Ozanei Barabancea.

Printre invitații speciali se numără și alți muzicieni români, dintre care amintim de Cristian Faur, Arlinda Morava, Cristiana Damian, Vlad Miriță, Ina Elena Dinca, Gloria Barabancea sau Codruț Croitoru.

Biletele sunt disponibile AICI.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Evenimente

270.000 de euro pentru susținerea tinerilor artiști, în urma Concertului Regal Caritabil de la Ateneul Român

Published

on

Fundația Regală Margareta a României a anunțat strângerea a 270.000 de euro din sponsorizări și donații, în urma celei de-a XVII-a ediții a Concertului Regal Caritabil, desfășurat duminică, 25 octombrie 2026, la Ateneul Român. Fondurile vor fi investite în susținerea unei noi generații de artiști români.

Suma va sprijini dezvoltarea artistică a tinerilor prin programul național „Tinere Talente”, destinat muzicienilor și artiștilor vizuali proveniți din familii cu venituri modeste.

Pe scena Ateneului Român au evoluat baritonul Mihai Damian, soprana Georgiana Dumitru, Orchestra Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, și Corul de Cameră „Preludiu – Voicu Enăchescu”.

Programul muzical a cuprins lucrări semnate de compozitori precum George Enescu, Giuseppe Verdi, Wolfgang Amadeus Mozart, Giacomo Puccini și Georges Bizet.

Fondurile obținute vor contribui la acordarea de burse, mentorat și oportunități de promovare pentru tinerii artiști, oferindu-le sprijin pentru continuarea studiilor și dezvoltarea unei cariere în domeniul artistic.

Advertisement

Concertul Regal Caritabil este organizat anual de Fundația Regală Margareta a României, fiind dedicat susținerii talentului artistic și promovării noilor generații de muzicieni și artiști vizuali.

Continue Reading

Evenimente

Delegația României a ajuns la Viena pentru Eurovision 2026. Alexandra Căpitănescu intră în competiție cu piesa „Choke Me”

Published

on

Delegația României la Eurovision Song Contest 2026 a ajuns la Viena, orașul-gazdă al competiției din acest an. Semifinalele și finala vor avea loc în perioada 12–16 mai, iar România va concura în cea de-a doua semifinală, programată pe 14 mai.

Reprezentanta țării noastre, Alexandra Căpitănescu, va urca pe scena Eurovision alături de Bogdan Stoican, Luca Șofron, Matei Cohal și Thomas Cîrcotă, cu piesa „Choke Me”, câștigătoare a finalei Selecției Naționale din 4 martie 2026.

Înainte de plecarea spre Austria, artista a susținut o conferință de presă la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” și s-a întâlnit cu fanii veniți să susțină delegația.

„Momentul mult aşteptat a sosit. După luni intense de pregătire pentru semifinala din 14 mai, suntem gata să reprezentăm cu mândrie România la Eurovision Song Contest 2026”, a declarat Alexandra Căpitănescu.

Advertisement

Artista a transmis că piesa „Choke Me” este „mai mult decât o piesă”, descriind-o drept un moment de eliberare și energie comună. Ea i-a îndemnat pe români să susțină echipa în semifinala din 14 mai, prin SMS sau vot online, folosind codul „03”.

Delegația României este coordonată de Smaranda Vornicu, șefa delegației pentru Eurovision Song Contest 2026, alături de Iuliana Marciuc, responsabil de proiect. Echipa include componenta artistică, tehnică, de producție și de promovare.

Smaranda Vornicu a declarat că România intră în etapa decisivă a proiectului cu un concept artistic complex, care pune în valoare mesajul piesei și vocea Alexandrei. La rândul său, Iuliana Marciuc a amintit parcursul Selecției Naționale și a transmis că echipa pleacă la Viena cu obiectivul de a cuceri publicul și juriile internaționale.

Alexandra Căpitănescu este câștigătoarea Selecției Naționale Eurovision 2026 și a devenit cunoscută publicului larg după ce a câștigat „Vocea României”, în 2023. Artista este absolventă a Facultății de Fizică și urmează un master în fizică medicală.

Eurovision Song Contest 2026 se desfășoară sub sloganul „United by Music”. La ediția din acest an participă 35 de țări, iar România revine în competiție alături de Bulgaria și Republica Moldova.

Advertisement

Semifinalele și finala vor fi transmise în direct de Televiziunea Română, pe TVR 1, în zilele de 12, 14 și 16 mai, de la ora 22:00.

Continue Reading

Evenimente

Festivalul Național de Interpretare „Glasul Valahiei” 2026 și-a desemnat câștigătorii

Published

on

Foto. Centrul Cultural Artist pentru Artă

Ediția 2026 a Festivalului Național de Interpretare „Glasul Valahiei” s-a încheiat weekendul trecut, într-o atmosferă deosebită, reunind peste 300 de tineri artiști talentați din întreaga țară, care au demonstrat excelență artistică, pasiune și dedicare pe scena Amfiteatrului „George Enescu” din cadrul Liceului de Arte Bălașa Doamna din Târgoviște.

Juriul festivalului, format din profesioniști de marcă ai domeniului muzical, a avut dificila misiune de a evalua prestațiile concurenților, nivelul competiției fiind unul ridicat în toate secțiunile. Din juriu au făcut parte personalități remarcabile, în frunte cu președintele juriului, Felicia Filip, alături de interpreți consacrați precum Aurelian Temișan, Analia Selis, Alexandra Ungureanu sau Grigore Gherman.

În urma deliberărilor, trofeele festivalului au fost acordate astfel: Trofeul Secțiunii Pop Românesc a revenit lui Iris Vlad (9 ani, Galați), cu media 9,90; Trofeul Secțiunii Pop Internațional a fost câștigat de DUO T&S (Grupuri, Galați), cu media 9,92; Trofeul Secțiunii Muzică Populară a fost obținut de Robert Ivan (15 ani, Brăila), cu media 9,96; iar Marele Trofeu „Glasul Valahiei” 2026 a fost adjudecat de Ana Maria Denisa Gheorghe (16 ani, București), cu punctajul maxim.

Festivalul „Glasul Valahiei” a fost organizat de Centrul Cultural „Artist pentru Artă”, în parteneriat cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Arhiepiscopia Târgoviștei.

Advertisement

Continue Reading