Oameni

Cum supravieţuieşte în pandemie afacerea-pasiune a unui tânăr fotograf. „Acea fotografie m-a marcat“

Published

on

Radu Trofin, un tânăr pasionat de fotografie, şi-a construit o mică afacere imortalizând evenimente importante din viaţa oamenilor, precum nunţi şi botezuri, însă pandemia de COVID-19 i-a anulat toate contractele. Obligat să-şi regândească activitatea, fotograful a venit cu o soluţie câştigătoare.

Radu Trofin este un tânăr care şi-a investit timpul, energia şi banii în marea sa pasiune – fotografia. A învăţat singur cum să focalizeze, care e unghiul cel mai bun şi lumina cea mai potrivită, a făcut şi greşeli, dar s-a perfecţionat, iar în ultimii ani a reuşit să-şi pună pe picioare o mică afacere

Are o bază considerabilă de clienţi, pentru că reuşeşte să imortalizeze cadre spectaculoase şi să surprindă emoţia din micile gesturi. Pandemia i-a dat însă peste cap toate planurile şi i-a anulat multe dintre contractele pe care le avea. Însă nu s-a lăsat descurajat. Cu aparatul în mână, Radu a stabilit perspectiva potrivită: adaptabilitatea. Lumina a căzut perfect, iar fotografia este una reuşită.

”Iniţial, am refuzat să accept realitatea, dar asta până într-un moment. Apoi, am început să iau atitudine. Cred că 2020 a fost despre adaptabilitate pentru toată lumea. Sunt puţin dezamăgit de sistem, pentru că în momentul în care a închis segmentul evenimentelor, adică şi pe noi, fotografii, nu ne-a oferit o soluţie de moment. Am încercat să ne adaptăm şi mulţi ne-am îndreptat către şedinţele de cuplu“, spune Radu Trofin.

Advertisement

Dintre mesele nuntaşilor, Radu s-a mutat în propriul studio de fotografiat, pe care l-a amenajat în oraşul său natal, Huşi. Un proiect la care se gândea de ceva vreme, dar pentru care nu-şi găsise încă motivaţia. Pus în faţa faptului împlinit – contracte anulate sau amânate –, tânărul fotograf şi-a găsit inspiraţia şi a gândit până în cele mai mici detalii un loc de poveste pentru clienţii săi.

Află mai multe detalii despre povestea lui, aici!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Exit mobile version