Regizorul Vladimir Anton, director artistic al Teatrului ”Csíki Játékszín” din Miercurea-Ciuc, este exemplul elocvent al omului îndrăgostit de teatru, care, în ciuda tuturor provocărilor, nu a renunţat la dragostea pentru această artă şi pentru care sălile de repetiţii sunt spaţiile pe care le defineşte ca fiind “acasă”.
O discuţie cu Vladimir Anton e plină de zâmbete, dar şi de momente care îţi strâng inima, pentru că vorbeşte cu atât de multă sinceritate despre viaţa sa, despre frici, despre căutări, despre pierderi, dar şi despre realizări sau visuri.
Vladimir s-a născut într-un cartier din centrul Bucureştiului, în urmă cu 40 de ani, într-o familie de artişti multi-mixtă, după cum o descrie: tatăl – Florin Anton era actor la Teatrul de Comedie, “oltean dintr-un sat din Oltenia”, iar mama – Liudmila Szekely Anton, regizor şi profesor, “născută la Moscova, din tată secui braşovean şi mamă rusoaică-tătăroaică”. Are o soră, Ioana Anastasia, actriţă la Teatrul Bulandra din Bucureşti, pe care o numeşte “soarele vieţii mele”.
A copilărit “pe maidan”, pe acoperişurile caselor din împrejurimi, dar şi în Teatrul de Comedie, pe care şi-l aminteşte ca pe un paradis pierdut.
“Am trăit în teatru. Am 40 de ani, din care vreo 39 de ani de teatru. Am copilărit în Teatrul de Comedie, pe care mi-l amintesc, aşa, ca pe un paradis pierdut, deşi în nişte vremuri înspăimântătoare. Ţin minte şi dinainte de ’90 foarte multe lucruri, ţin minte frigul şi, după anii ’90, ţin minte cum s-au golit sălile de teatru, pentru câţiva ani au fost goale. Televiziunea a început să facă primii paşi înspre comercial şi s-au golit sălile de teatru. Dar ţin minte, trăiesc cu sentimentul de familie care exista în Teatrul de Comedie şi cu mari, mari artişti”, povesteşte Vladimir Anton.
Citește continuarea materialului pe Agerpres, aici.
