Soprana Diana Pap: Muzica reprezintă un limbaj de exprimare a sinelui

Soprana Diana Pap s-a născut pe data de 7 ianuarie 1972 în Timișoara. A fost solistă a Operei Naționale, iar în prezent își continuă drumul în muzică. Pentru Diana Pap, muzica reprezintă un limbaj de exprimare a sinelui, un limbaj care se apropie mult mai mult de sufletul omului, deoarece spune că acest limbaj folosește vibrațiile sonore capabile să provoace diferite reacții în sufletul ascultătorilor.

Ce reprezintă muzica pentru dumneavoastră?

Muzica pentru mine reprezintă un limbaj de exprimare a sinelui, un limbaj care se apropie mult de sufletul omului, deoarece folosește vibrațiile sonore capabile să provoace în sufletul ascultătorilor reacții de confort, de disconfort sau de rezonanță. Chiar dacă această descriere nu este prea poetică, pot să spun că am ajuns la această explicație cvasi științifică în urmă unor căutări destul de îndelungate. S-ar putea scrie cărți despre acest subiect, dar hai să nu „distrugem corola de minuni a lumii”!

De când v-ați dat seama de calitățile dumneavoastră vocale? Acest fapt se datorează unei anumite persoane?

Pot spune că nu am avut un moment anume în care să-mi fi dat seama de calitățile mele vocale. Mai degrabă mi-am dat seama de calitățile mele interpretative, iar vocea îmi părea doar un instrument perfecționabil. Eu studiam pianul la liceul de muzică din Timișoara și pot să spun că nu eram un talent deosebit. Astfel, în preajma examenului din clasa a VIII-a, mi s-a sugerat că nu ar fi rău să încerc să dau examen la canto. Dar cum canto se studia la seral, părinții mei nu au fost de acord cu acest lucru. Poate era o rușine să faci liceul la seral! Astfel părinții m-au îndemnat spre un liceu tehnic și mi-au spus așa: „Învață matematică și fizică, întâi să devii om și dacă vei dori să faci muzică în viață, atunci cu siguranță vei face!” Au avut dreptate!

Care este motivul sau cine a avut grijă să vă ambiționeze să urmați calea muzicii?

Când am fost copil, am făcut parte din corul de copii din opera „Carmen”. Aveam impresia că mă aflu într-un basm: fuste lungi, machiaje, peruci, parfum…toate acestea pot convinge ușor o fetiță de 10 ani! Mi-a rămas în suflet acea experiență și când în sfârșit, după revoluția din 1989 mitul intelectualului-inginer s-a spulberat inclusiv în concepția mamei mele, am hotărât să îmi încerc norocul la conservator. Știam că nu sunt pregătită, dar dorința era atât de mare încât eram determinată să fac orice sacrificiu.

Obisnuiați să participați la festivaluri și concursuri de profil?

Când am fost copil am cântat muzică folk, mă acompaniam singură la chitară și compuneam melodii împreună cu sora mea, pe versuri de poeți români cunoscuți. Împreună cu Carmen, sora mea, am mers la diferite concursuri regionale de muzică folk.

Care sunt satisfacțiile unei artiste că dumneavoastră?

Satisfacțiile unei artiste că mine sunt foarte mari, dar nu se limitează numai la momentele artistice din viața mea. Pot spune că am cunoscut oameni extraordinari, artiști care erau „rupți din barbă lui Dumnezeu”, care și-au pus amprenta definitiv pe viața și caracterul meu. Vreau să menționez aici și satisfacțiile extraordinare pe care le am că pedagog, îmi place extraordinar de mult să îmi pun amprenta pe vocea elevilor mei, să îi încurajez, să le explic că nimic nu este o tragedie – am trecut și eu prin ce trec ei și am supraviețuit. Se creează o comunicare fantastică între elev și pedagog, ceva atât de sincer și devotat, un sentiment pe care nu îl poți reconstitui în cadrul familiei sau al cercului de prieteni.

Care a fost cel mai important pas pe care l-ați făcut în muzică?

Cel mai important pas pe care l-am făcut în muzică a fost momentul în care „am făcut cunoștință” cu vocea mea. Știu că sună ciudat, dar vocea mea are o întindere foarte mare și din aceată cauză, la început, am studiat că mezzosoprană. Apoi glasul s-a dezvoltat și a prins mai mult volum spre sunetele supraacute pe care le-am descoperit destul de târziu. Astfel, în urma unor audiții, două persoane avizate mi-au sugerat să iau repertoriu de soprană de coloratură. Nu îmi plăcea acest repertoriu, dar în momentul în care am descoperit o facilitate extraordinară în a jongla cu aceste sunete care pentru alte cântărețe sunt foarte dificile, pot să spun că mi-am descoperit făgașul normal și natural pe care trebuie să merg.

Ce transmiteți celor care doresc să își creeze o carieră asemănătoare cu cea pe care o aveți?

Doresc să le transmit mult succes și să nu lase pe nimeni să le ia bucuria și dorința de a cânta!

Daca ați mai fi elev, care ar fi motivul pentru are v-ați alege ca profesor de canto?

Eu, probabil, am copiat stilul de predare al profesoarei mele de canto din facultate, doamna Mihaela Grama Ștefan. Sunt un pedagog foarte relaxat și flexibil, și am hotărât să merg în ritmul elevului fără să-l forțez intr-o direcție sau alta. Eu cred că trebuie să ne dăm voie să greșim, să luăm în considerare că există zile bune și zile mai puțin bune. Să ne iubim pe noi înșine și să privim orele de canto ca o terapie, momentele în care emitem sunetele să fie speciale și plăcute fără un gând anume. Cred că reușesc să insuflu mult curaj și echilibru elevilor mei, așadar, iată motivele pentru care eu aș alege o profesoară de canto ca și mine.