Actorul Horia Suru: Sunt pentru un „bombardament de informație culturală”. (INTERVIU)

Actorul Horia Suru s-a nascut pe 23 octombrie 1984, in orasul Braila. A urmat cursurile Facultatii de Teatru si Televiziune la Universitatea „Babes-Bolyai“ din Cluj-Napoca, si de asemenea este Masterant in Regie Teatru & Multimedia. Horia Suru considera ca in aceasta meserie este extrem de important sa gasesti sprijin, parteneri pentru a putea reusi sa transformi o idee intr-un proiect si un proiect intr-un produs finit. Actorul ne-a precizat ca din punctul sau de vedere, mediul online este foarte important pentru promovarea si dezvoltarea culturii. Horia Suru a mai adaugat ca expunerea si vizibilitatea formelor artistice trebuie sa creasca; „sunt pentru un ‘bombardament de informatie culturala’.”

Aruncand o privire mai ampla asupra site-ului dumneavoastra, am putut sa descopar o multime de lucruri fascinante, si astfel curiozitatea mea intervine cu intrebarea: Cand ti-ai descoperit aceasta pasiune?
Horia Suru: La 14 ani a trebuit sa ma las de fotbal (da stiu! Nu e chiar la ce te asteptai! ) din cauza unei accidentari. Mama o convinge atunci pe sora-mea sa ma ia cu ea la teatru (adica intr-o trupa de teatru de liceu). Asa ca la o luna dupa ce am terminat-o cu fotbalul am inceput cu teatrul. Si acolo am ramas… Deja printr-a 11-a era evident ca doar pe drumul asta voi merge. A venit de la sine cumva. Eram atat de prins cu teatrul, cu spectacole, festivaluri incat nu mi-am mai pus nici eu si nici familia sau prietenii problema unei alte facultati sau a unui alt drum in viata.

Cu totii avem vise si dorinte. Care a fost cea mai arzatoare dorinta a ta cand erai copil?
Horia Suru: Cum am zis am facut fotbal de mic. Imi imaginez ca suna ciudat. Poate parea ca aceste doua meserii care vin din arii diferite nu au absolut nimic in comun. Pentru mine nu a fost asa. In cei 9 ani de fotbal cu multe antrenamente, cantonamente, meciuri..am invatat de mic multe lucruri pe care ulterior le-am aplicat in teatru. Fara o disciplina personala dar si a grupului, fara incredere in tine dar si in colegii tai si fara munca zilnica, un regim special de viata nu cred ca se poate face performanta. Sportiva sau artistica. Actorul trebuie sa se comporte ca un sportiv de performanta. Sa-si forteze limitele fizice cat si barierele mentale. Perioada de lucru la un spectacol este ca un cantonament pentru mine. Totul se schimba. De multe ori nu mai vorbesc la telefon, nu ma mai uit la TV, nu mai intru pe net, incerc sa ma detasez de tot, chiar si de oameni. Simt nevoia sa ies din lumea ‘civila’ pentru a putea intra in lumea spectacolului la care lucrez. Pentru a o putea descoperi. Sunt o multime de sacrificii pe care trebuie sa ni le asumam atat in sportul de performanta cat si in teatru. Am un respect deosebit pentru sportivi, pentru latura nevazuta a meseriei lor. Pe scurt fotbalist, asta vroiam sa ma fac cand eram copil.

In viata fiecarui om apare un impuls ce il determina sa munceasca mai mult decat de obicei. Imi puteti dezvalui ce v-a determinat sa deveniti ceea ce sunteti astazi?
Horia Suru: Greu de spus. De multe ori frica de a-i dezamagi pe cei care si-au pus increderea in mine m-a facut sa muncesc mai mult, sa incerc sa rasplatesc aceasta incredere pe care niciodata n-am considerat ca o merit. De asemenea frica de esec. Ceea ce nu inseamna ca am reusit in tot ce mi-am propus pana acum. Am „dat-o-n bara” de nenumarate ori. Nu cred ca am fost pe deplin multumit de vreunul din spectacolele mele de pana acum. Si e normal cred. Tot timpul putem adauga, cizela, corecta lucruri in aceasta arta vie. Nu cred in spectacolul perfect de la premiera! Nu exista asa ceva! Evident ca multe se corecteaza, se aseaza in timp dar pe mine de cele mai multe ori seara premierei ma gaseste nemultumit. As mai vrea sa am macar cateva zile. Sa mai schimb pe ici colo cate ceva. Probabil si nemultumirea asta ma face sa-mi doresc sa muncesc mai mult. Data viitoare. De exemplu si cand reiau un spectacol care nu s-a mai jucat de ceva timp, prefer sa modific, sa schimb ce nu mai functioneaza sau ce nu se mai aminteste, asta decat sa stau sa astept sa vina muza spectacolului inapoi. Si pentru ca ma plictisesc destul de repede. Mi-e frica de plictiseala, si in viata, dar mai ales in teatru. Caut la un spectacol la care lucrez in primul rand sa nu ma plictisesc eu. Cred ca am o toleranta la plictis mai mica fata de „spectatorii care ar putea sa vina la show”. Asta e un etalon important. Cand ma plictisesc la vreun moment dintr-un spectacol de-al meu trebuie sa schimb ceva acolo, neaparat. Daca ma plictisesc la altii, plec. Si asta e o schimbare. Dar aceasta frica e un impuls viu care ma urmareste in meserie si de care fug încontinuu…

Se spune ca prima aparitie ramane vesnic in mintea oricarui artist. Va mai amintiti sentimentele de atunci? Ce rol ati interpretat?
Horia Suru: Pe la 12 ani in serbarea anuala de la scoala mi-a dat invatatoarea un monolog lung, de vreo 4 pagini (de caiet dictando). Nu mai tin minte autorul dar se chema „Eu si ciobul meu” si era vorba despre un baiat care merge la scoala cu un ciob de la o sticla sparta si ciobul devine prietenul lui cel mai bun. Tot ciobul il si baga in tot felul de incurcaturi: izbeste din neatentie lumea pe strada, se ia la cearta cu un taximetrist etc. Evident in toate aceste dialoguri, jucam toate personajele si toate se terminau la fel, cu baiatul dand vina pe bucata de sticla pentru neatentia sa. Nu-mi amintesc efectiv momentul cand mi-am sustinut monologul pe scena dar tin minte cum repetam acasa, cu mama, si tin minte ca as fi preferat sa mi se intample orice inainte sa urc pe scena, un cutremur, un incendiu orice..Si acele emotii puternice seamana a naibii de tare cu cele pe care le simt si azi inaintea unui spectacol.

Unde ati reusit sa va perfectionati?
Horia Suru: Am absolvit Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru si Televiziune, sectia Actorie la clasa profesorului Bacs Miklos si Irina Wintze, asistent Camelia Curutiu. Am urmat apoi si Studii Masterale la UBB pe care deocamdata nu am avut timp sa le finalizez. In acelasi timp inca de la inceputul anului 4 de facultate am fost angajat pana nu de mult la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt. Ambele perioade le consider formatoare pentru mine. Anii studentiei cu toate incercarile, esecurile, realizarile lor au fost anii in care chiar daca o simteam mai mult sau mai putin, eram protejati enorm, ni se inducea fantastic idea ca avem timp sa gresim, sa crestem; ca putem sta pe o scena, pe o replica atat cat e nevoie, o luna sau 3, important era sa ajungi singur sa descoperi resorturile unei relatii, unei intrebari, unei replici. La fel vad si primii ani de la Teatrul Tineretului, ca pe un altfel de scoala, a teatrului. Cred ca e esential pentru un tanar actor iesit din scoala sa joace, cat mai mult, cat mai divers, pentru a capata incredere, pentru a-si „face mana”. Trecerea de la scoala, unde esti sub protectia unui profesor, a unui mentor, la viata de profesionist poate fi dificila, chiar descurajatoare, iar eu cred ca am avut noroc si in aceasta tranzitie cat si in perioadele de formare profesionala. Fara acest „timp” mi-ar fi fost mult mai greu acum sa pornesc pe cont propriu. Deja pot spune ca proiectele mi le aleg in functie de crezul meu artistic fara sa ma mai „bag cu capul inainte” in chiar orice.

Cu totii avem nevoie de sprijin in toate momentele carierei noastre. Ce imi puteti dezvalui din acest punct de vedere? Cine este stalpul dumneavoastra de sustinere?
Horia Suru: Familia. Un prieten. Profesorul meu. Cativa dintre colegii din familia studentiei. Cativa colegi din familia Teatrului Tineretului. Am avut norocul ca in momente cheie sa am alaturi pe macar cativa din cei amintiti mai sus.

Este interesant cum de la varste fragede, omul idolatrizeaza diferite personalitati, iar pe viitor dorind sa ajunga tot atat de sus ca ele. Care este idolul dumneavoastra si de ce tocmai el?
Horia Suru: Nu am nici un idol. Pe cineva sa-l pun atat de sus. Respect multe persoane/personalitati dintre cei cu care am avut norocul sa lucrez. Apreciez pe multi despre care am citit sau i-am vazut. Dar atat! Drumul meu in meserie este foarte personal, nu caut sa pasesc pe urmele cuiva anume.

Profesorii de specialitate au rolul de a ne invata treptat sa calcam in aria artei. Va puteti considera unul dintre acei norocosi care au reusit sa faca un meserie din arta, datorita indrumatorilor specializati? In ce mod v-au influentat profeosrii, perceptia asupra lumii din lumina reflectoarelor?
Horia Suru: DA. Cred ca ii datorez totul lui Bacs Miklos. Si pot spune ca sunt mandru ca am terminat la el la clasa.Si incerc sa-l fac mandru si pe el prin ceea ce fac. incepand cu respectul pentru tot ce inseamna aceasta meserie, cu umilinta pe care ar trebui s-o avem cu totii fata de scena, el m-a invatat ca datoria mea este sa slujesc aceasta arta. Cu mare mandrie pot sa afirm ca si eu sunt „de la Bacs”. Si cred ca multi vor intelege ce vreau sa zic cu asta!

Fiecare rol in care ati jucat, presupun ca a fost deosebit in modul lui de a fi. Care din roluriledumneavoastra considerati ca vi s-a potrivit cel mai bine? Ce ati avut de invatat din acel rol si mai ales in ce mod v-a influentat viitorul artistic?
Horia Suru: Nu stiu. M-as bucura sa cred ca toate s-au potrivit, sau am reusit sa le potrivesc cumva pe persoana mea. Un rol care m-a bucurat enorm a fost Juan din Yerma de F.G. Lorca in regia lui Laszlo Beres si coregrafia Lorant Andras la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt. Pentru el am studiat flamenco timp de mai multe luni, zi de zi, multem ore pe zi. Mi s-a parut extraordinar ca Lorant a avut curaj sa ia niste oameni fara nici o experienta in acest dans cu reguli foarte stricte si sa conceapa un limbaj teatral cu ajutorul sau. II sunt dator si cred ca acest rol mi-a influenat modul de a privi un personaj.

Privind activitatea dumneavoastra regizorala, as vrea sa aflu cat de dificil este sa regizezi si mai ales, cu ce tip de oameni este mai usor sa lucrezi?
Horia Suru: Cu oamenii dornici sa lucreze. Din pacate sunt multi care asteapta sa fie convinsi, sa fie iluminati actoriceste cand mai simplu ar fi sa „faca”. Totusi suntem practicieni. La noi e ,pe facutelea’. Cred in teatrul in care intai faci si dupa aceea vorbim. Ca regizor imi place sa incerc lucruri cu actorii mai degraba decat sa le impun niste idei, niste rezolvari cu care ar putea sa rezoneze sau nu. Nu gandesc un spectacol dupa care vin si-l expun in fata actorilor si ma astept sa–l joace asa cum e in capul meu. Ci particip in acest proces de cunoastere care e lucrul la un spectacol, descoperind lumea unei povesti impreuna. Ma las convins de o idee buna venita de la actor chiar daca nu corespunde cu „planul initial”. Poate de acea nu am nici o problema sa fac un text care mi se cere. Normal daca e sa propun eu ceva, am preferinte, dar nu ma deranjeaza deloc un text impus. Cand vine vorba despre dificultatea in regie, marturisesc ca mai dificila e partea birocratica, administrativa decat cea efectiva, de lucru la scena.

Foarte multi dintre adolescentii care v-au fost cursanti au ajuns la diferite Universitati unde au urmat in continuare teatrul, devenind astfel actori si regizori. Care este secretul dumneavoastra de “trainer” si mai ales, cat de dificil este sa lucrezi cu tinerii?
Horia Suru: Iubesc sa lucrez cu tinerii. Ma hranesc din energia, din pasiunea lor. Fac asta din liceu, datorita unei trupe de teatru am ajuns sa fac meseria asta, deci pe undeva consider ca e de datoria mea sa ma intorc, sa impartasesc cate ceva din ce-am mai invatat. In facultate in fiecare vacanta ma intorceam si faceam in ateliere cu fosta mea trupa exercitiile pe care le invatam la scoala. Era un nou proces de invatare si pentru mine. Acum in limita timpului, merg peste tot, la trupe, in festivaluri. Parerea mea e ca multe din festivalurile de adolescenti sunt organizate mai bine decat cele profesioniste. La Bacau la IDfest, festival la care am lucrat chiar de la prima editie si care in iulie va ajunge la cea de-a 13-a, vin sau au venit oameni cum e Coca Bloos (ingerul protector al festivalului) Victor Ioan Frunza, Stefan Peca, Mihaela Radescu, Mihaela Ularu si multi altii.. Poate parea exagerat dar viitorul teatrului nostru sta si in aceasta industrie de tineri in care se investeste prea putin financiar, dar enorm ca pasiune, implicare si devotament. Mie nu-mi vine greu sa lucrez cu tinerii tocmai pentru ca nu ii consider mai prejos sau nu le ofer circumstantele varstei. Standardele si cerintele mele sunt la fel ca si cand as lucra cu profesionisti. Poate doar rabdare sa am mai multa. De unde si rezultatul de multe ori este egal sau peste multe „show-uri profi”. Am vazut multe spectacole, multe performante actoricesti ce ar fi stat in picioare in toate teatrele de stat. Pacat ca nu multa lume din bransa vine sa vada asemenea spectacole. Sunt tineri care in nebunia varstei au un curaj nebun de a se lua la tranta cu texte mari grele, carora le fac fata si nu ies deloc sifonati. Ei nu sunt plafonati, nu sunt frustrati, nu vin atotstiutori ci au o dorinta enorma, un spirit liber si pasiune. Ei, acea pasiune, deschidere lipseste de foarte multe ori la case mai mari.

Ce v-a determinat sa deveniti un actor independent/ freelancer? Care sunt avantajele acestui tip de lucru?
Horia Suru: E simplu. A venit timpul. Cum am zis am stat 4 ani la Teatrul Tineretului, o perioada de acumulare de experienta, un proces de invatare pe care mi s-a parut important sa-l fac in teatrul de stat. In acelasi timp o perioada excelenta cu multe castiguri pe plan profesional dar si uman. M-am despartit de institutie si nu de oamenii de acolo, carora trebuie sa le multumesc pentru ajutorul pe care mi l-au acordat la inceput de drum. Incepand cu Liviu Timus care se straduieste acum in momente grele, teatrul nu are sediu, sa jongleze cu spatiile putine din oras sa poata supravietui, pana la personalul tehnic, cei care fac efectiv teatrul sa functioneze in parametri ridicati. Si evident actorii din trupa pe care inca ii consider colegii mei actori.
Pentru mine acum e timpul sa aleg proiecte actoricesti si poate in primul rand sa am mai mult timp sa gasesc oameni, prieteni cu care sa dau nastere unor spectacole care deja s-au adunat in capul meu si isi cer dreptul la viata.

Ganduri de viitor?
Horia Suru: Dorintele pe plan regizoral ar fi pentru moment sa fac 2 spectacole, unul cu o companie independenta si unul cu un teatru, despre care e prea devreme sa discutam si poate anul asta, poate la anul sa pun bazale propriei mele companii.

Va multumesc pentru timpul acordat acestui interviu. Va doresc in continuare mult succes in proiectele dumneavoastra si astept sa auzim numai de bine! Din partea echipei noastre aveti toata admiratia si suntem onorati sa va avem aproape.