Tudor Sişu: „Cine face ce îi place nu simte greutatea misiunii pe care o are şi poate chiar şi să zboare”

Periferia sau Jungla de beton a dat lumii una dintre primele  şi cele mai bune trupe de muzică rap din industria muzicală românească. La Familia îşi are rădăcinile din anii ’90 în Cartierul Sălăjan,  unde a avut loc şi explozia rap-ului românesc prin piese  precum „Tupeu de borfaş”, „Probleme de familie” sau „Dumnezeu e băiat de cartier”. Viaţa de stradă nu iartă pe nimeni şi nu este prietena nimănui, te aruncă şi te înşală, zâmbindu-ţi cu iubire înflăcărată. Muzica rap a venit în România urmată de nimic în spate şi a creat o adevărată cultură. Generaţia casetofonului purtat pe umeri în spatele blocului nu a dispărut, ci doar s-a reinventat. 

Tudor Sişu nu  este doar o componentă a trupei La Familia, ci face parte din categoria superioară a underground-ului românesc. Pentru Tudor, artistul nu există, îi place să ştie că el cântă pe mişcările sufleteşti ale oamenilor. În toate interviurile sale, Sişu s-a dovedit a fi un om extrem de plăcut, instigând la bucurie pentru ziua de azi, modestie, asumare şi libertatea personalităţii. Aş vrea să vă readuc în atenţie că La Familia este trupa unei generaţii de oameni liberi şi plini de curaj, oameni pentru care există mulţumirea că se află aici şi acum. 

Mai mult de atât, Tudor Sişu a oferit un interviu pentru publicaţia SuperTu.

Cum erau concertele în perioada La Familia? Ce vă vine în minte când vă gândiţi la ceea ce a însemnat trupa?

Era o eliberare, îţi dai seama. Mulţi dintre ei nu prea mai văzuseră chestia asta, mă refer la muzica rap.  Concertele erau foarte pline de energie, destul de puţin organizate, ca să zic aşa, dar erau nişte explozii de entuziasm.

Cum v-aţi cunoscut cu Dragoş Gărdescu (n. Puya)?

Ne-am cunoscut prin cartier, făcea şi el muzică, făceam şi eu. Prin prieteni comuni, a fost o cunoaştere normală, naturală.  Amândoi dinainte aveam alte chestii, însă cel mai bine am ştiut că ne potrivim împreună, atâta tot.

Strada este de asemenea un concept cultural, aşa cum aţi menţionat dumneavostră într-un interviu că strada de la periferie, de la locul ei a ajuns în centru. De ce credeţi că a apărut acest fenomen şi care credeţi că sunt părţile negative şi mai puţin negative?

Hmm, de ce cred eu că a avut loc această răsturnare de valori la nivel social? Din acelaşi motiv pentru care naţiunile, spre exemplu sunt conduse de cei mai proşti reprezentanţi ai lor, cei mai slabi şi corupţi. Imorali. Este clar că este ceva rău să schimbi prim-planul de pe ce îţi trebuie şi să pui în altă parte.

Despre fanii de atunci şi acum. Credeţi că muzica influenţează altfel decât influenţa atunci?

Băi, nu ştiu. Oamenii care m-au ascultat atunci tineri aşa, mă ascultă şi acum . Acum nu mai ştiu, există o anumită tipologie de oameni care rezonează cu ceea ce facem noi şi fiecare generaţie va avea tipologia ei.

Tot într-un interviu aţi declarat că nu vă identificaţi cu cultura rap, şi că mai degrabă vă identificaţi cu oratoria emoţională. De ce vine această afirmaţie?

Aşa am simţit. Nu pot să raportez cultura hip-hop, care este o cultură nişată, să zic aşa şi care nu-şi are originea aici la noi. Eu am rezonat la un nivel emoţional cu povestea unor oameni care mi se părea mie că trăiesc o viaţă cu emoţii asemănătoare, dar nu e America aici. E o situaţie un pic diferită şi atunci am căutat să îi dăm un alt sens, în genul nostru. Nu trăiesc pentru grafitti, muzică din aia oldschool de dragul hip-hopului.

Poate şi noi prin cultura noastră mică, am format o subcultură. Ce credeţi despre acest lucru?

Am adăugat desigur nuanţa românească, bineînţeles, cei care am vrut. Marea majoritate încă se uită în afară şi încearcă să facă la fel ca şi ei. Cine a făcut o chestie autentic românească, face şi acum. Restul care au imitat, s-au dus.

Sunteţi considerat de către ceilalţi rapperi categoria grea a genului. Care este relaţia dumneavoastră cu ceilalţi rapperi?

Amicală, ca să zic aşa. Nu mă contrez. Categoric că există divergenţe. Până acum lucrurile s-au rezolvat întotdeauna favorabil.

Dacă vi s-ar propune un proiect TV, aţi accepta?

Dacă e la TVR1 şi e pe ce mă pricep eu, să fie şi să rezoneze cu mine, da.

Care sunt principiile pe care le-aţi luat din stradă?

Pai cam ce se poate învăţa din mediul stradal: să fii pervers, să îţi vezi de treaba ta, să te fereşti de ceilalţi. Pentru mine este un mediu în care trăieşti, e o chestiune unde te simţi bine. Eu am ales mediul ăsta. În orice domeniu, la urma urmei, principiile astea sunt de bază: să fii loial, perseverent, real faţă de tine, dar bineînţeles faţă de cine merită să-i acorzi toate  lucrurile astea. Respectul îl acorzi după ce ştii cu cine vorbeşti şi dacă omul merită respect sau nu. Dacă nu merită respect, suntem cel puţin amabili.

Credeţi că în acest moment se poate naşte un alt cântăreţ din stradă, ca pe timpul La Familia?

Normal, oricând. În primul rând ca să faci un asemenea lucru, trebuie să fie o chestie autentică. O chestie din aceasta, să zicem, trebuie să trăiască cu aceeaşi intensitate sau mai mare decât le-am făcut noi. Pe lumea aceasta, nimeni nu e de neînlocuit, dar nimeni nu poate fi repetat. Dispariţia este inevitabilă.

Cum arată lumea lui Tudor?

Lumea lui Tudor arată ca o insulă tropicală, plină de palmieri şi cu o plajă extraordinară. Dar momentan e noapte şi e frig. E iarnă.

Publicaţia SuperTu îi mulţumeşte lui Tudor Sişu pentru interviul acordat.