Tinere talente

O chitară uitată sub pat s-a concretizat în proiectul Utopia! Interviu cu Cristi Sîrbescu

Published

on

Tânărul artist Cristi Sîrbescu (19 ani) studiază Relații Internaționale și Studii Europene, în cadrul Facultății de Istorie, la Universitatea din București, iar muzica ocupă și ea un loc important. Pasiunea, nevoia de a se exprima, dar și o chitară uitată cândva sub un pat, l-au făcut pe Cristi să își dorească mai mult de la viață. În paralel cu studiile unviersitare, Cristi Sîrbescu și-a dezvoltat pasiunea pentru muzică, care acum s-a concretizat în proiectul Utopia.

Care este povestea talentului tău? Cum a început totul?

Când eram mic, părinții mi-au cumpărat o chitară clasică, 3/4, pe care am uitat-o undeva, sub patul din sufragerie și, într-o dimineață când m-am trezit, mi-am adus aminte de ea, am scos-o de sub pat și am început să încerc să cânt. Pe atunci nu știam cum se cântă, dar am încercat să fac  cover-uri de la melodii care-mi plăceau, de la trupe precum Nirvana sau The Beatles, deci cumva am început să studiez, pe cont propriu, muzica.

Care sunt piesele sau genul muzical despre care ai putea spune că se reflectă în proiectul „Utopia”?

Advertisement

Muzica noastră, a trupei are influențe atât de la The Beatles, Nirvana, The Doors, cât și Johnny Cash. Așadar, puteți regăsi în muzica noastră pop-rock, grunge, blues, cât și country.

Ce te motivează să compui?

Pasiunea și nevoia de a mă exprima.

Cum vizualizezi o melodie înainte de-a începe să lucrezi la ea? Cum ai descrie procesul de lucru?

Cum compun o melodie? În general, există două modalități prin care compun o melodie. Prima dintre ele este … când stau acasă și vreau să compum, pun obrazul pe marginea instrumentului, iau niște acorduri și apoi, chitara, îmi spune ce să fac, atât cuvinte, cât și note. Iar în a doua modalitate aud melodia în cap, oriunde aș fi, pe stradă, în compania prietenilor, iar aceasta este deja într-o formă finită.

Advertisement

Care a fost „momentul 0” sau „momentul de cotitură” când ai trecut de la a cânta la chitară, mai departe, la a-ți compune piesele și a le interpreta vocal?

Timp de trei-patru, am fost chitarist în trupa mentorului meu, George Stănescu. În același timp, eram vocalist în dormitor pe piesele compuse de mine, iar în momentul în care am creat Utopia, a trebuit să devin vocalist în fața tuturor.

Cum ți-a venit ideea trupei? Povestește-ne puțin despre voi.

Ideea trupei a apărut în clasa a opta, momentul în care am descoperit chitara de sub pat și am compus prima mea melodie, o Utopie, moment în care m-am decis ca, dacă pe viitor, voi reuși să-mi fac o trupă, se va numi Utopia, tocmai pentru că ar fi o utopie.

De ce spui asta?

Pentru că, deși am reușit să formez trupa, ar fi ceva fantastic să pot ajunge la nivelul idolilor din copilărie. Pe de altă parte ar fi și situația actuală, atât din industria muzicală, cât și aceea a barierelor impuse de pandemie.

Advertisement

Revin la întrebarea de mai devreme. Fă-ne cunoștință cu trupa voastră.

În vacanța de vară, înainte de a intra la facultate, m-am întâlnit cu Mihai Gorgan, pe care-l cunoșteam de ceva timp din trupa mentorului meu și i-am vorbit despre visul pe care-l aveam. Moment în care Mihai m-a întrebat: „Când putem începe?”. Așa că, a doua zi, dimineață, am început proiectul Utopia, Mihai cântând la tobe și bas. După câteva luni de repetiții și melodii înregistrate și încărcate pe YouTube, am avut parte de debutul nostru ca trupă la „Școala din parc: Seri de Vară la Buzău” în Amfiteatrul din Parcul Tineretului. Cu toate astea, aveam nevoie de un al doilea chitarist pentru trupă și eventuale concerte viitoare, așa că l-am rugat Ștefan Preda, un alt fost coleg de trupă al profesorului Stănescu, să ne ajute. După concert, i-am propus să se alăture trupei, Ștefan acceptând. Trupa s-a definitivat cu noi trei.

Despre ce vorbește muzica voastră?

Întâmplări din viața oricui. Chiar așa, despre momente și sentimente puternice în care se poate regăsi oricine.

În continuare, ce vă propuneți?

Ne dorim să reușim să ne adresăm unui public cât mai larg, atât în România, cât și în afară, poate chiar să stabilim o colaborare cu o casă de discuri.

Advertisement

Câteva vorbe, gânduri pe final de interviu?

Mulțumim pentru ocazia realizării acestui interviu. Vă invităm să intrați pe pagina noastră de Facebook și pe canalul de YouTube, unde vă așteptăm cu un like, respectiv subscribe.  Audiție plăcută!

Noi vă dorim mult succes și așteptăm următorul single semnat Cristi Sîrbescu & Utopia!

Advertisement

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Exit mobile version