Evenimente

În capitală începe, astăzi, cea de-a XXXIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru

Published

on

În capitală începe, astăzi, cea de-a XXXIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru. Deschiderea oficială va avea loc la ora 17:00, la Teatrul Naţional şi va fi urmată de prima reprezentaţie a spectacolului invitat ”Catarina şi frumuseţea de a ucide fascişti”, din Portugalia.

Selecţia FNT33 include 30 de producţii de teatru din România şi trei spectacole din străinătate. În program sunt cuprinse şi dezbateri, conferinţe, expoziţii, evocări, lansări de carte de teatru, spectacole lectură, ateliere de creaţie, prezentări de instituţii şi proiecte culturale, întâlniri şi dialoguri cu artişti invitaţi, evenimente online, spectacole radiofonice, precum şi „FITS la FNT” – un focus asupra Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ajuns anul acesta la ediţia cu numărul 30.

Curatorii au optat pentru creatori şi creatoare cu estetici diferite şi limbaje teatrale variate, alegând producţii pe care le-au considerat relevante pentru tema din acest an a Festivalului Naţional de Teatru: „FNT, laboratoarele sensibilului”. Ei s-au lăsat ghidaţi în alegere de aceste principii generale: calitatea de cercetare artistică a spectacolului; atmosfera de laborator teatral recognoscibilă, într-o formă sau alta, în produsul scenic finit; potenţialul de creştere a unor echipe teatrale; reprezentativitatea; componenta etică sau interesele publicului.

Astfel, spectatorii vor avea parte de producţii pe texte de autori autohtoni şi străini, semnate de directori de scenă cu experienţă sau mai tineri regizori – cu estetici diferite, montate în teatre, aflate în subordinea Ministerului Culturii, teatre finanţate de consiliile judeţene sau municipale, în teatre independente.

Advertisement

În program sunt cuprinse şi dezbateri, conferinţe, expoziţii, lansări de carte, spectacole lectură şi radiofonice, precum şi ateliere de creaţie şi întâlniri cu artiştii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Exit mobile version